2,766 matches
-
cremă de zi. Ne-a întins fiecăruia dintre noi un teanc de documente, gros de doi centimetri. Și probele au dat rezultate fenomenale. Adică, ieșite din comun. Găsiți totul aici. Chestia cu Ariella e că, atunci când trebuia să vorbească un răstimp mai îndelungat, renunța la figura cu Don Corleone. Clar era doar un artificiu menit să sperie oamenii. Ce-i drept, își atingea scopul. — Produsul a fost cumpărat de cei de la Devereaux. (O corporație de proporții care deținea o duzină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ei, de minciunile mele, de ceea ce dezlănțuisem. Și va trebui să născocesc și mai multe minciuni. Și s-o fac rapid. Este, hm, ceva pe colul uterin. —E cancer? Și-a înclinat capul întrebător și m-a privit un lung răstimp. —Ai cancer? Mesajul era clar: dacă aveam cancer, avea să-mi permită să lipsesc de la prezentare. Nimic altceva nu m-ar fi justificat. Dar n-am fost în stare s-o spun. —Precanceros, am zis, cu o voce sugrumată, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Candy Grrrl, îmbrăcată în haine caraghioase și promovând produse caraghioase. Dar eram totodată o fată Formula 12 sub acoperire, care avea ședințe intensive cu cei de la Devereaux, unde negociam planuri de campanie și făceam ultimele modificări la ambalajul produsului. Orice răstimp care îmi rămânea neocupat îl petreceam cu Jacqui, citind cărți despre bebeluși și repetând ce jigodie e Joey. Nu plângeam niciodată și nu mă simțeam niciodată obosită: mă împingea înainte focul nestins al amărăciunii. Nu mi-am reprogramat ședința cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din cauza micului Jack și nu-i mai vorbisem, tot îmi păstrasem speranța. Acum știam, cu adevărat, de parcă ultima bucată din puzzle și-ar fi găsit în sfârșit locul: Aidan n-avea să se întoarcă. Pentru prima dată după un lung răstimp am plâns. După luni de zile în care fusesem înghețată până în adâncul ființei, lacrimi calde au început să se reverse. Încet m-am pregătit să plec la serviciu, zăbovind mult mai mult ca de obicei și, în timp ce închideam ușa în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
puțin stânjenită. A clătinat din cap. — Ultima dată am fost acum vreo patru luni. Nu mai merge nimeni din vechea gașcă. În chip ciudat, am simțit o oarecare tristețe. —Nimeni? Nici măcar Barb? Sau Fred Strigoiul? — Nu. —Oau. După un scurt răstimp de tăcere, am început amândoi să vorbim în același timp. Nu, spune tu prima, a zis el. —OK. Trebuia să-l întreb asta. —Nicholas, mai știi când Leisl primea mesaje de la tatăl tău? Crezi că le primea cu adevărat? Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
micul dejun? Dacă putea să-mi răspundă la asta, aveam s-o cred. Sigură pe ea a zis: —Ouă. — Nu. O pauză. —Granola? — Nu. —Brioșă prăjită? Nu, las-o baltă. Uite o întrebare mai ușoară. Cum îl chema? După un răstimp de tăcere a zis: —Recepționez litera „L“. —Nu. —„R“? —Nu. —„M“? —Nu. —„B“? —Nu. —„A“? —OK. Da. —Adam? — Așa îl cheamă pe prietenul surorii mele. — Da, așa e, desigur! E aici cu mine și îmi spune... N-a murit. Trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a rămas singură astăzi, căci celelalte orașe ale regatului sunt deja pierdute, iar musulmanii celorlalte ținuturi sunt surzi la chemarea noastră. Ce soluție ne mai rămâne?“ O tăcere grea domnea peste cei de față, care se mulțumeau să scoată la răstimpuri mârâieli aprobatoare. Al-Mulih deschise gura ca și cum s-ar fi pregătit să-și continue argumentația. Dar nu rosti nimic, făcu un pas înapoi și se așeză, cu privirea ațintită în pământ. Trei vorbitori de origine oarecare se ridicară atunci pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sânge, în vreme ce într-un ungher din curtea interioară, bocitorii înveșmântați femeiește, proaspăt rași și sulemeniți, își agitau febrili tamburinele pătrate. Pentru a-i face să tacă, Astaghfirullah reîncepu să psalmodieze, mai tare, mai fals, cu și mai mult zel. La răstimpuri, un poet din cei ce recită pe stradă se ridica pentru a rosti pe un ton triumfător o elegie care slujise deja pentru alți o sută de dispăruți. Afară s-a auzit un zgomot de cratițe: erau vecinele care aduceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și vitele se găsesc din belșug, iar consumul de lapte și de unt este considerabil. Doar sarea este un produs rar și, în loc s-o presare peste alimente, locuitorii țin în mâini câte o bucată pe care o ling la răstimpuri, între două înghițituri. Orășenii sunt adesea bogați, mai ales negustorii, extrem de numeroși la Tombuctu. Principele îi tratează cu considerație, chiar dacă nu sunt din țara sa - a dat chiar în căsătorie pe două dintre fiicele lui unor neguțători străini, dată fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înarmate, pe șeful cancelariei domnești, păstrător al sigiliului regal, pe maestrul de ceremonii, cât și pe alți curteni, cu toții mai somptuos înveșmântați decât monarhul însuși și pălăvrăgind nestingheriți între ei în vreme ce eu înșiram, emoționat, fraze cu trudă pregătite dinainte. La răstimpuri, sultanul ciulea urechea la câte un murmur, arătând totodată cu mâna că nu trebuia să mă întrerup. Dat find imensul interes pe care-l trezeau spusele mele, le-am scurtat cât am putut, apoi am amuțit. Monarhul și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca și Guicciardini, pe care l-am pierdut curând din vedere. Mi se părea că aud țipete, chemări, urlete. Zăream la răstimpuri câte o siluetă fugară după care încercam să mă iau, dar care, de fiecare dată, se topea în ceață. Curând, calul mi-a scăpat. Alergând pe orbecăite, m-am lovit de un copac, de care m-am agățat, ghemuit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-mi puteam alunga din minte chipul papei Leon care, la prima noastră întâlnire, mi-a prezis acest dezastru: Roma tocmai a renăscut, dar deja moartea îi dă târcoale! Moartea era acolo, în fața mea, răspândindu-se în trupul Cetății Eterne! La răstimpuri, câțiva oameni din milițiile populare, câțiva dintre membrii Cetelor Negre scăpați teferi încercau să se pună stavilă la câte o răspântie, dar erau foarte curând înecați sub valul asediatorilor. În cartierul Borgo și mai cu seamă în preajma palatului Vaticanului, gărzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lucrurile, putem spune astăzi că moartea artei nu a fost o spaimă lipsită de motivație, dar că ea vizează doar disoluția paradigmei pe care s-a fundamentat arta din Renaștere pâna în secolul al XIX-lea. Într adevăr, în acest răstimp Arta s-a divizat tot mai net în arte, fiecare artist limitându-și investigațiile la un singur domeniu și încercând să-i epuizeze resursele creatoare. Senzația de secătuire a acestor resurse a fost încercată prima data de impresioniști, care au
Sincretismul – paradigma artelor contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by D. N. Zaharia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_941]
-
că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini, pierdut în amintiri sau regrete, și apoi tresărea iarăși, avântându-se înainte ca un bivol rănit. Vultur-în-Zbor îl urma. Și astfel își croiau drumul haotic prin desișuri, către vârful muntelui. Vuietul era încă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
singur, așa cum odinioară m-am pedepsit ani în șir printr-o sfântă uniune cu o hoașcă cocoșată drept nevastă. Ăla a fost un lucru creștinesc, dacă vreți: să-l ajuți pe cel schilod și să suferi nebunește în tot acest răstimp. Ai făcut-o vreodată cu o cocoșată, fermierule? Atunci nu-mi refuza libertatea. Am ispășit din plin. Nu vin cu dumneata, spuse femeia. — Nu vii? tună O’Toole. Nu vii chiar acum? Vii la Elbaroom și nu vrei să mergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Cred că va trebui să ne luăm rămas-bun. îi aruncă Irinei o privire nu tocmai plină de afecțiune. Dar Irina a fost toată numai amabilitate cât i-a condus pe cei trei spre ieșire. Elfrida descoperi că era enervată de răstimpul lung în care contesa și-a lăsat mâna să se odihnească în mâna lui Vultur-în-Zbor și de expresia îde recunoștință? de remușcare?) din ochii acesteia, dar apoi s-a corectat repede. Pentru ea nu avea nici o importanță. Ea își iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din Casă? — Da, într-un fel, a spus vocea, părând de-acum amuzată. — Atunci spune-mi, te rog, dacă Virgil Jones e aici. Silueta a încuviințat ușor din cap, continuând să fixeze cu privirea bordelul, așa cum făcuse în tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis scurt Vultur-în-Zbor și a pornit către ușă. — Vultur-în-Zbor, a zis silueta. — Ce-i? Bărbatul s-a oprit în ușă și s-a întors; femeia stătea impasibilă. — Nimic, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
stăpân, pentru că îți voi fi arătat deja cum. Chiar vrei să mori așa, în mâinile gloatei? întrebă Vultur-în-Zbor. — Bineînțeles, răspunse Grimus de-a dreptul nebunește. Plănuiesc asta de secole. Este ceva satisfăcător și în plan psihologic, și în plan simbolic. Răstimpul de stabilitate ce conține semințele propriei prăbușiri. Cataclismul urmat de o nouă ordine, una foarte asemănătoare. E estetic. E corect. Grimus traversă camera în grabă și trase de cordonul unui clopoțel. Deși era noaptea târziu, Prepelicarul ajunse la ei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
țin tot mai departe de astfel de poleială de paradă, prea des repetată. Îmi apăr, astfel, oare tot ce păstrează în mine, adânc, sentimentul mândriei de neam? Acel sentiment închis în dusul sângelui prin mine? Am văzut cum, într-un răstimp destul de mic, nici măcar un secol, unul dintre sentimentele cele mai autentice, cel național, a fost transformat într-o ordinară afacere. Nu vorbesc de pervertirea morală la care au fost supuși cei din generația mea - ca să mă limitez doar la ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o dată proverbialul simț al oportunității, se Întoarce la Barcelona În 1936, În plină izbucnire a războiului civil. Activitățile și ascunzătoarea sa din Barcelona pe timpul acestor săptămîni nu sînt clare. Să presupunem că rămîne o lună În oraș și că, În răstimpul ăsta, nu ia legătura cu nici unul dintre cunoscuții săi. Nici cu taică-su, nici cu prietena lui Nuria Monfort. Ceva mai tîrziu e găsit mort pe stradă, ucis de un foc de armă. Nu Întîrzie să-și facă apariția un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vede pe fața ta. 33 Gustavo Barceló știa să asculte contemplativ și salomonic, asemenea unui medic sau nunțiu apostolic. Mă urmărea cu mîinile Împreunate sub bărbie, ca la rugăciune, și cu coatele pe birou, aproape fără să clipească, Încuviințînd În răstimpuri, ca și cum ar fi detectat indicii sau mici păcate În fluxul relatării mele și și-ar fi formulat propriul său verdict asupra faptelor, pe măsură ce eu i le serveam pe tavă. Ori de cîte ori mă opream, librarul Își ridica sprîncenele scrutător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
amestecând viziunile. Merele ei dulci mă înăbușeau, se unduiau deasupra mea. Tu nu erai acolo... eram nedumerit, îmi lipseai ca substanță și, nervos că nu te găsesc unde trebuie, călărindu-mă, îmi percepeam bățul tremurând de încordare. Am rămas un răstimp într-un extaz nelămurit, cuprins de dorințe sfâșietoare, însă acea stare de admirație neînchipuită se îndepărta. Concepțiile... întrecerile, combinațiile noastre comune și mai ales nocturne se distanțau. Înfuriat, mi-am perceput bățul cum se moleșește. Eram supărat că numai în
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
știu pe de rost... Totuși, nu sunt numai de-acum, de-un pătrar, Ci, de mult sunt hoinar... Prin prefaceri fără sfârșit, de-nceput, Cum am vrut, cum n-am vrut... Va mai fi o zi sau o seară, Un răstimp, dintr-un timp ce nu-l am, Ca un stins epitalam... O apă, ori pământ dăruit să-ncolțească, O plantă încetul să crească... Ori noaptea-n adânc, mușcată de lună, Doar floarea aceea...de mătrăgună... Un suflet rebel cătând adăpost
AM FOST... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83741_a_85066]
-
fără a se sinchisi de zvârclirile acestuia . Astfel stând lucrurile , Roland își puse toată dibacia în a se feri de labele uriașului , dar în schimb zădarnică rămase orice încercare a sa de a-l răni cu sabia . După un lung răstimp de luptă nedecisă , Fergus se simți atât de obosit, încât a propus un armistițiu și de îndată ce Roland primi, el s-a lungit în iarbă, căzând într-un somn adânc.Dormea la adăpostul celei mai desăvârșite siguranțe, căci era împotriva legilor
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]