11,500 matches
-
ca de șarpe, ochi de apă ce îmbie la înec. Matei, căzut pe gânduri, abătut, șters, absent, plănuia evadarea. Era noapte. De pe Bucium coborau mașini cu farurile aprinse, ochii de lup mușcau betonul, sticla, gratiile, carnea, întunericul. Fereastra luminată o rană în zid. Pese chipul lui Matei, cu fiecare proiecție, se suprapuneau mereu alte chipuri, la fiecare 10 secunde altă mască. Imagini resuscitate în oglinda retrovizoare. Un amestec eterogen întregea nedefinitul. Jocul de-a v-ați ascunselea justifica o posibilă absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu pietre. Pe la 10, era de smoală și-n ugerul stâncilor. Mai întâi, cobora întunericul în vârfuri, apoi pe coroană, pe tulpină, pe cetina, noaptea în rădăcini era leagăn: Doamne, întunecat îți este sângele. Crucea din poarta mânăstirii își pansează rănile, picură cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica. Toaca îngâna tăietorul de lemne. Dumnezeu bătea cuie la sicriu. 50. Aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai linge foile, mama lui de ciudat, îl pun eu cu botul pe labe. În chilie, la lumina opaițului, Petru citea din învățăturile Sfântului Chiril al Alexandriei. 59. Dumineca Tomii. Domnul contabiliza necredințele. Golgota, precum o pușcărie pustie își lingea rănile, trecuseră 7 zile de la evadarea supremă. Hăitașii adulmecau urmele, sângele Mântuitorului însemna tocul ferestrelor; complicitatea înălțării, după fiecare ușă închisă. Hăitașii desenau hartă în jurul unei coaste împunse. Duminica Tomii. Prin acoperiș, cobora acrobatul cerului: "Pace vouă!" Doi unu: îndoială, șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se minte că știe să doară atâta timp cât rana îi este deschisă încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de câteva ori trecerea, singurătatea justifică lașitatea frânghiei întinse. Petre, din viață nu se poate ieși pe ușa din spate. Dumnezeu luminează scutece, umple sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru a înlocui aparențe expirate; fiecare risipire este o înfrângere; mai bine pe de-a-ntregul întregesc nedefinirea. Singurătățile sunt precum lupii: după ce urlă la stele, se sfâșie între ele. Singurătatea zilei de ieri avea colții mai ascuțiți, astăzi îmi ling rănile, mâine îmi voi răcori inima cu sânge tânăr. Teama de moarte trăită este mai mare decât teama de viață murită pe firimituri! Setea de sete se cheamă dor și, Doamne, cum arde în inimă! Tremuri, Petre, tremuri. Te înțeleg, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de foc până sub tălpile lui Dumnezeu. În câteva minute, nenorocirea s-a extins precum o ciumă în carnea cetății. Clopotnița, parcă după o anestezie în coloană, s-a clătinat de câteva ori, apoi, secerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pizda era înfiptă bine în pula partidului. "Vicii de procedură, domnule procuror! Se mai întâmplă uneori și pești bătrâni să se agațe în undiță, se mai întâmplă!" îl consola jigodia de judecător, așa, mai mut ca să-i pună sare pe rană. Ieremia era cel mai atipic justițiar din Bistrița: apartament, două camere semidecomandat, mașină super nova, mobilă pal nelaminat, Polonia, haine ieftine, țigări Snagov, prânzul săracului la cantina judecătoriei. Cătălina l-ar fi făcut om și pe el dacă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
putred: Bunicul avea o vorbă: moartea nu trebuie luată în seamă. Cu moartea nu se cade să fim intimi: tu îi ceri sinceritate, ea te pârăște la oficiul de stare civilă că nu ai viză în buletin; tu îi oblojești rănile după o zi de coasă, ea te vinde ca material didactic institutului de medicină pentru simplu motiv că sforăi când dormi; tu, când o întâlnești (om educat) îți porți sufletul la vedere, ea (curva) se face că îți apreciază disponibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de ce plânge, Dumnezeule, băbuța asta îmbrăcată ca o Sfântă Vineri în postul Paștelui și ce ascunde noaptea în sân? Chipul ei blând, din care tomnatica poveste s-a desprins și bătrânul cu buzunarele întoarse pe dos, moșul ce-și peticește rănile de gloanțe cu frunze de brusture, de ce mă cheamă la ei? Miroase a tranșee mâlită de cer, supraviețuirea de unul singur mă înspăimântă. Dumnezeule, de ce atâta neglijență sub cerul tău? Cine este îngerul ce doarme într-un registru cu pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
soarta l-a respins. Astfel încît, rămas fără viață, Italia îl așteaptă pe acela care va putea să-i stingă durerile și să pună capăt jafurilor în Lombardia, birurilor grele din regatul Neapolului și din Toscana și să-i lecuiască rănile vechi și adînci care de multă vreme sîngerează. O vedem rugîndu-se Domnului să-i trimită pe cineva care s-o izbăvească de aceste cruzimi și asupriri barbare. O vedem de asemenea hotărîtă și gata să urmeze un stindard, de îndată ce s-
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
rușine, pentru că nimic nu face să-i irite mai mult și să le trezească indignarea decît aceste injurii, aceste reproșuri, fie ele fondate sau nu; căci batjocura amară, mai ales cînd se referă la ceva adevărat, lasă în inimă o rană adîncă." (II, 23) "Principii și republicile înțelepte trebuie să se mulțumească cu victoria, căci adesea, vrînd să cîștige prea mult, vor pierde totul." (II, 24) "Insolența pe care v-o dă victoria obținută sau speranța nejustificată de a o obține
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Dimpotrivă, toate aceste crime nu împiedicau să aibă îndrăzneală și noroc. Nu faci nimic fără ele. (Christina) 25 Există, fără îndoială, rele care nu se vindecă decît prin fier și foc; în politică, precum în chirurgie, chirurgii miloși nu vindecă rănile, ei ucid bolnavii. (Christina) 26 Tot ce se face cu timiditate e rău făcut. (Christina) 27 Trebuie să se facă temut și iubit. Acesta e singurul secret. (Christina) 28 Acesta e motiv de garanție și nu este niciodată adevărat decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
schimb, eu am scăpat mai departe, in trînd cu tot avîntul În zid. CÎștigasem, dar ce folos!... Cabi netul medical, după ce m-a pansat, m-a dat În grija unui băiat mai mare, care să mă ducă la spital. Deschiderile rănii au fost prinse În copci, port și astăzi semnul În mijlocul frunții. — Ruba a vrut să dărîme clădirea școlii cu capul, dar capul lui s-a dovedit mai slab! se rîdea pe seama mea la acel Început de trimestru. Numai că din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Înainte ca bătrînul să poată opri calul. CÎnd am sărit din căruță, m-am auzit țipînd: „Roșu, ce roșu!“ Balta purpurie se lățea În jurul roții căruței. Vedeam pentru prima oară sînge, mult sînge, sîngele altuia, nu al meu, cel din rănile de la genunchi după cîte o cădere, nu sîngele meu rozaliu din zgîrieturi, ci unul limpede ca focul, strălucitor, scurgîndu-se pe pămînt și În pămînt. Zoli se sprijinise În lopata Împlîntată În lut ca să se salte și să ne arate colibița
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nenorocirii de pe Mureș din septembrie ’44 mi s-a părut indecentă. Celorlalți membri ai juriului, nicidecum. Nu aveau cum să se simtă jenați de repetiția aceea agasantă „La Oarba-n jos“, ca și cum recitatoarea ar fi arătat Înspre sine, exhibîndu-și propriile răni. „CÎtă sensibilitate, suspinase o doamnă. Ce soartă!“ Spectacolul se terminase, puțini mai rămăseseră afară de mine și de ei În sala neîncălzită, Între ceilalți jurizanți, profesori de muzică, etnografi, muzicologi, interpreți de folclor, oameni de teatru. Cedaseră la inimioară În fața lipsei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cei doisprezece. Ioan descrie o relație foarte tensionată între Învățător și ucenici. șocați de „enormitatea” pretențiilor lui Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau înapoi”, părăsindu-L fără nici o ezitare. Isus nu-i cruță nici pe cei doisprezece, punând degetul pe rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca în Evanghelia după Luca, ci este chiar Satana. Exegeții au dreptate să se întrebe nedumeriți referitor la acest pasaj: dacă Isus știe de la bun început pe cine a ales, înseamnă că apostolul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
are aici sens de „minte”) lui Iuda, fiul lui Iuda Iscariotul, șgândulț de a-L preda”. În timpul spălării picioarelor, câteva versete mai jos, Isus ține să amintească: „Voi sunteți curați, dar nu toți”. Îndată după spălare înfige iar cuțitul în rană: Veți semăna cu Mine, dar nu toți, fiindcă, zice Psalmul: „Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea” (Ps. 40,10, după LXX). În fine, urmează lovitura de grație. Isus le mărturisește apostolilor că unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
absolută față de ceea ce reprezintă Isus. Dar Iuda respinge provocarea. Atunci Satana răstoarnă argumentația cu 180 de grade, jucând cartea francheței și a geloziei. În realitate, Iuda nu-L iubește pe Isus, iar credința sa în divinitatea Învățătorului șchioapătă. Diavolul scormonește rana îndoielii, a lipsei de siguranță, a melancoliei. „Isus este cel mai mare dușman al tău și al nostru”, îi spune pe șleau. Trebuie să-L predai, trebuie să-L elimini, pentru a-ți recăpăta liniștea dinainte. Nici vorbă să fie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pământence au un apetit grozav, înfulecă toate roadele și, în ultimă instanță, ajung chiar să se devoreze între ei. Dumnezeu intervine prin arhanghelii săi fideli și pregătește pedepsirea exemplară a nelegiuiților. Iată porunca Stăpânului către Mihail: „Du vestea vindecării pământului: rana lui se va tămădui. Nu vor muri toți oamenii din pricina tainei pe care Veghetorii șegregoroi, cum sunt numiți îngerii căzuți în versiunea greacă - n.n.ț le-au dezvăluit-o” (X, 7). Dar „veghetorii” îl imploră pe Enoh să intercedeze în favoarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doctrinei palamite. Câteodată, tonul lui Jugie capătă accente pamfletare. Atunci când descrie isprăvile intelectuale ale favoriților săi, el nu-și poate camufla aroganța: „Cu sângele său rece imperturbabil și cu mână foarte sigură, Prochoros plimbă spada dialecticii aristotelice și tomiste pe rana palamită, dând astfel cep buboiului de ipocrizie” (col. 1805). El critică mai cu seamă inconsecvența Bisericii ortodoxe. Conform poziției sale, rușii ar fi respins palamismul începând cu secolul al XVIII-lea, în vreme ce, chiar în sânul Bisericii grecești, lucrurile nu sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
strașnic de frig... Și apa... dacă aș fi putut, m-aș fi aruncat înăuntru, să nu mă mai doară nimic, să uit, să uit arșița zilei și gerul nopții... dar nu mă puteam mișca... măcar bine că nu mă dureau rănile... Cei care mă vedeau, credeau că sufăr... dar rănile astea nu dor... era o înșelătorie, într-un fel: ceilalți treceau și aruncau lângă mine câte-o coajă de pâine, ba vreunul mai milos și câțiva bănuți... vecinii se bucurau "îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
m-aș fi aruncat înăuntru, să nu mă mai doară nimic, să uit, să uit arșița zilei și gerul nopții... dar nu mă puteam mișca... măcar bine că nu mă dureau rănile... Cei care mă vedeau, credeau că sufăr... dar rănile astea nu dor... era o înșelătorie, într-un fel: ceilalți treceau și aruncau lângă mine câte-o coajă de pâine, ba vreunul mai milos și câțiva bănuți... vecinii se bucurau "îmi câștigasem culcușul pe noapte" și mă luau acasă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
eram, puteam sa-i văd picioarele... goale, prăfuite, pe alocuri pline de sângele pietrelor de munte... nici măcar sandale n-avea ! Uite după cine mă luasem !... Și cum mă uitam așa, am văzut că încep să strălucească... Picioarele începură să strălucească... Rănile nu s-au mai văzut... picioarele, apoi trupul, întins la pământ, strălucea... Și-am văzut cum s-a ridicat... la fel de încet cum lunecase la pământ... așa, drept, fără să se sprijine în mâini... fără să îndoaie genunchii... stătea drept ... eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai departe, dar vântul se potolise, așa, deodată... și nu mă mai puteam mișca. Am reușit să mă trag doar oleacă mai deoparte, să nu se agațe de mine unul care tocmai urcase și avea picioarele goale și pline de răni de! muntele nu-i o joacă ! Nu că mi-ar fi păsat prea tare de el, treaba lui ! E om, n-are decât să se gândească să-și pună ceva în picioare ! Eu mă gândisem la mine să nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
gândisem la mine să nu-mi pierd ceva din frunze dacă trece peste mine. Și, când colo, ce să vezi ! A fost... cum ți-a spus bunică-ta, a început să vorbească, așa, cu cineva căruia-I spunea Tată și rănile au început să se vindece, pe urmă picioarele s-au făcut strălucitoare și veșmântul Lui s-a făcut alb ca zăpada, pe urmă s-a aprins ca o văpaie care nu arde, doar strălucește și am auzit și eu vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]