KorAP: Find »[drukola/base=rechin & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...67 >

1,656 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

În glasul lui se simțea o ușoară confuzie, ca și când l-aș fi întrebat dacă crede în copaci sau în aeroplane sau în China. — Da, am spus cu voce tare, încă puțin uimit. — Vreau să spun că nu cunosc prea bine rechinul cu care ați avut contact dumneavoastră, dar cunosc foarte bine, prea bine, specia din care face parte. Se uită din nou la mine. — Păreți surprins. — Din cauză că... atât de mult timp am fost singurul. Să mai aud pe cineva vorbind despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Fidorous de ani întregi. Dacă e încă în viață, e extrem de retras. Am pus informația la dosar pentru a o naliza când aveam să am mintea mai limpede. Ce știți despre ecologia ludovicianului, domnule Sanderson? — E un pește conceptual, un rechin. Se hrănește cu amintiri. Am coborât privirea spre degetele mele. — Ce altceva? Lucruri de ordin practic poate; cum să mă ascund de el, cum să-l păcălesc, cum să mă apăr. Nimeni se uită la dictafoanele care sporovăiau la marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
el, cum să-l păcălesc, cum să mă apăr. Nimeni se uită la dictafoanele care sporovăiau la marginea cercului nostru de lumină. Încuviință cu o înclinare meditativă din cap. — Ludovicianul e cel mai mare și cel mai agresiv dintre toți rechinii conceptuali, zise el. E un prădător de seamă, se află în vârful lanțului trofic. Sunt niște animale foarte rare și, cel mai adesea, străbat fluxurile hrănindu-se de ici, de colo. Dacă trec pe lângă o minte neliniștită pe lumea asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
anume, dar nu... — Totul se reduce la asta: dacă vreți să studiați una dintre creaturile astea, teritorialitatea reprezintă singura dumneavoastră speranță. Dacă găsiți pe cineva care manifestă toate semnele grăitoare ale unor repetate răni provocate de un ludovician, puteți găsi rechinul. — Așa m-ați găsit și pe mine? — Angajatorul meu e foarte atent la tot ce mișcă. Doctorul dumneavoastră se gândește să scrie un studiu despre „afecțiunea“ de care suferiți. I-a arătat unui coleg câteva ciorne. Randle. N-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de sigur că lucrul ăsta poate fi făcut? — Sunt sigur. — De ce? Pentru o clipă, n-am crezut că-mi va răspunde. Pentru că l-am văzut, zise el încet. Pe primul. Ludovicianul pe care angajatorul meu l-a capturat a fost rechinul meu. Se hrănea din mine. — N-a venit timpul să iau pastilele alea? Am scos mobilul din buzunarul hainei. — Mai sunt cam zece minute. — Cam? — Nouă minute, mai exact, am zis. Încuviință meditativ din cap. Schimbarea pe care o suferise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Vedeți dumneavoastră, munca pe care o desfășuram eu, subiectul ei, este gândirea pură, conceptul pur. — Munca pe care o desfășurați? M-am frecat pielea capului cu încheieturile degetelor, încercând să-mi limpezesc gândurile. Vreți să spuneți că asta a atras rechinul? — Cred că s-a întâmplat pentru că nu există o ancoră de ordin fizic. La acel nivel, un subiect ca al meu este în esență gând și matematică abstractizată. Zi de zi, când mă așezam la masă pentru a lucra cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
drum. Putea să găsească orice clădire din Londra, dar nu-și aducea aminte unde locuia. Spuneau că era o pierdere de memorie pe termen scurt, dar lucrurile nu stăteau deloc așa. Stați, spuneți că și pe el l-a atacat rechinul? Nimeni încuviință cu o mișcare vagă din cap, ca și când întrebarea ar fi venit de undeva dinăuntrul propriei sale minți. Pe noi toți. Către sfârșit, mătușa mea nu mai recunoștea oamenii. Avea coșmaruri. O umbră în creierul ei, dinți și ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mișcarea dalelor, de data asta cu claritate. Pentru o secundă, fu o informație fără sens, dar apoi ochii focalizară imaginea. Tot corpul mi se înmuie și se răci. — O, Dumnezeule, am zis, încet, simplu. Fugi, strigă vocea fetei. [Pentru compunerea rechinului se aplică șablonul peste bucăți luate la întâmplare din Fragmentele becului; de preferință cele unde apar numele Clio și Eric.] Figura ????? Picioarele îmi erau slăbite și moi și aproape că nu le simțeam. Am trăit o clipă de groază cumplită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Semăna cu un mâner mic și umflat de lanternă, înfășurat în bandă neagră, apoi mi-am dat seama că avea un fitil la un capăt. Am riscat o privire în spate, iar înotătoarea-gând era mai aproape, mai mult deasupra apei. Rechinul scurta distanța dintre noi. Aprinde-o, strigă fata. Cât de departe e? Ne-am mai lovit de o denivelare și m-am ținut strâns de ea cu mâna dreaptă. — Aproape - patruzeci de metri? — Aprinde-o, numără până la doi și las

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
n-o să miște nici un deget ca să te-ajute. Așadar știau, în tot timpul ăsta când credeam că o iau razna ei erau reali și știau de mine. Păstrau tăcerea, nu făceau nimic. Doar priveau. Nu vor să m-ajute din cauza rechinului? Creierul meu recupera acum cu viteză. — Nu, am spus, ducând gândul până la capăt. Vorbești despre domnul Nimeni, nu-i așa? — Vorbesc despre angajatorul lui. Dar, cum spuneam, asta nu face nimic, pentru că eu sunt mai mult un fel de liber-profesionistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
se întâmplase cu ludovicianul. — Ești în siguranță pentru moment, zise Scout, ca și când mi-ar fi putut citi gândurile, ridicând o clipă ochii de la o bucată de șuncă pe care o fugărea prin farfurie, încercând să prindă niște boabe de fasole. Rechinul ăla n-are cum să ajungă aici în viitorul apropiat. Aș spune că ai cel puțin două zile la dispoziție. — Ce-a fost chestia aia de pe motocicletă? am întrebat. Un explozibil? — Oarecum... O bombă cu litere. În principiu, un artificiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cap. — Nici vorbă. Ai văzut cât era de mare? În orice caz, nu e menit să fie o adevărată armă. Explozia proiectează în toate direcțiile litere metalice - toate asocierile lor, trecutul lor, totul - pentru a bruia fluxul în care înoată rechinul - arătă cu cuțitul între ceașca ei de ceai și a mea -, cel care ne leagă pe noi de el. — Mi-amintesc. — Până una-alta, bubuitura atrage atenția tuturor celor aflați destul de aproape ca s-o audă și rechinul se pierde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
care înoată rechinul - arătă cu cuțitul între ceașca ei de ceai și a mea -, cel care ne leagă pe noi de el. — Mi-amintesc. — Până una-alta, bubuitura atrage atenția tuturor celor aflați destul de aproape ca s-o audă și rechinul se pierde în toate acele noi fluxuri. Chiar dacă înaintează cu viteză maximă prin fluxurile corecte, îi va lua cel puțin patruzeci și opt de ore să găsească din nou drumul spre noi. Nu puteam să nu fiu impresionat. — Mai ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
energie. — Îmi pare rău, zise ea într-un final. Puteam să fiu puțin mai... Nu, e-n regulă. Spune-mi. Nu mai era o ființă umană, ci doar o idee a uneia. Un concept înfășurat în piele și substanțe chimice. Rechinul tău probabil că l-a văzut ca pe-un potențial rival. M-am gândit la ciudata voce a lui Nimeni spunându-mi că eram una și aceeași persoană, apoi negând-o. — Un concept înfășurat în piele și substanțe chimice, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
lacrimile care-i izvorau din ochi, strângându-se pe marginea pleoapelor. Se strădui din greu să nu lase nici o picătură să cadă. Nu, sigur că nu l-am trimis. Aș fi folosit bomba aia de litere afurisită asupra lui, dar rechinul tău a ajuns înaintea mea. Nu-i rechinul meu. Îți spun că nu semăn deloc cu el. Eu, cea care stă acum în fața ta și își dă cu brio cu stângu-n dreptul, sunt o persoană exact ca tine (un hohot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pe marginea pleoapelor. Se strădui din greu să nu lase nici o picătură să cadă. Nu, sigur că nu l-am trimis. Aș fi folosit bomba aia de litere afurisită asupra lui, dar rechinul tău a ajuns înaintea mea. Nu-i rechinul meu. Îți spun că nu semăn deloc cu el. Eu, cea care stă acum în fața ta și își dă cu brio cu stângu-n dreptul, sunt o persoană exact ca tine (un hohot de râs scurt, ca un fior), deși poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Am rămas tăcuți câtva timp. — E ceva ce nu înțeleg. Pricep de ce te vrea pe tine, dar nu pricep de ce Ward mă vrea pe mine? — Nu-i vorba de Ward, ci doar de el. Nu te vrea pe tine. Vrea rechinul. — Și Nimeni a spus asta, dar nu eram sigur... — Marele factor limitativ pentru răspândirea lui Ward este procesul de standardizare. Chiar și acum există un număr destul de precis al corpurilor pe care le poate standardiza după un singur eu; pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
a ludovicianului, ar putea fi cheia unui proces de standardizare perfect, prin care un număr nedefinit de corpuri ar putea fi updatate instantaneu cu noi cunoștințe. Scout căzu pe gânduri. — Nu că ar risca vreodată să se apropie de un rechin aflat în libertate. — Aha! — Știi, zise ea, scormonind jarul, tu tratezi toate astea cu prea mare ușurință. — Toate ce? Se uită la mine și eu am zâmbit. — E un lucru important, zise. E un lucru al naibii de important. — Știu. Doar că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
un pocnet hotărâtor acolo unde, cu o jumătate de secundă în urmă, se aflau brațul și umărul și capul meu. — Ludovician! am strigat cu o spaimă viscerală, izbindu-mă zdravăn de podea chiar în clipa în care masiva idee de rechin ieșită la suprafață ateriză înapoi pe și sub podeaua din spatele meu, forța loviturii trimițând în aer o undă de impact alcătuită din sensuri și idei care mă izbi și mă aruncă înainte, pe ciment. Am sărit din nou în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cap, cu niște ochi neliniștiți, uitându-se drept în față. Am tăcut vreme de trei sau patru minute. — Scout? — Hmmm? — Ai spus că ai o soră. Vrei să-mi vorbești despre ea? — De ce? — Doar ca să nu mă mai gândesc la rechin. Scout se uită la mine. — Scuze, am zis. N-am vrut să... — Nu, nu face nimic. Probabil că-i o idee bună să vorbim. Polly. Pe sora mea o cheamă Polly. Ce vrei să-ți spun? — Doar... orice. Cum e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ceva încins, ceva ca un pumn mă lovi în stomac. Nu. Mi-a luat luni întregi să ajung aici și nu plec din cameră până nu-mi răspunzi la o întrebare simplă - există o cale de a-l opri pe rechin? Cu spatele, doctorul spuse: — De ce mă întrebi pe mine? Întreba-o pe iubita ta. — Cum? I-am văzut umerii ridicându-se și lăsându-se în jos: o înlănțuire de respirații profunde. Într-un târziu, se întoarse. — Bine, atunci. Dacă chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
La început, n-am priceput încotro bătea. Apoi... — Un ludovician. Lumea se cutremură și clocoti în clipa în care am rostit asta cu voce tare. — Întocmai. Să faci să se întâlnească un gigantic eu colectiv ca Mycroft Ward și un rechin mâncător de sine ca un ludovician ar fi... ei bine, ar fi ca întâlnirea dintre materie și antimaterie. Bum. Gata cu Ward, gata cu ludovicianul. Dar asta înseamnă... O, nu. Deci, ca să-ți răspund la întrebare: da, există un mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ca un ludovician ar fi... ei bine, ar fi ca întâlnirea dintre materie și antimaterie. Bum. Gata cu Ward, gata cu ludovicianul. Dar asta înseamnă... O, nu. Deci, ca să-ți răspund la întrebare: da, există un mod de a opri rechinul. Ești mai fericit acum că știi asta? Te-ai liniștit? — Nu știu despre ce vorbești. De ce te-a adus Scout aici, Eric? — Pentru că am plătit-o s-o facă. S-a oferit să-mi fie ghid. — Nu. Mai încearcă. — Încetează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Încetează. — Mai încearcă. — Încetează. — Bine, îți spun eu, vrei? Scout te-a adus aici pentru că are nevoie de ludovician. Dincolo de asta, ești irelevant. Ideea e că, deja de luni întregi, încearcă să mă convingă s-o ajut să folosească un rechin ludovician împotriva lui Ward. — Nu. — Pentru numele lui Dumnezeu, gândește: nu te-ai întrebat niciodată de ce știe atât de multe despre creatura aia? Se pregătește pentru asta de mult, mult timp. Nu, am repetat. M-a adus aici pentru că eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
oamenii nici măcar nu poți să înțelegi. Toate stelele sângerează. — Ai fi putut să ai încredere în mine. Își șterse ochii, cu mâna, cu o mișcare rapidă. Se uită drept la mine. Nu, Eric, n-aș fi putut. Am nevoie de rechinul ăla. — Sigur. Îmi pare rău, dar așa stau lucrurile. Mi-am turnat un whisky din carafa de lângă scaun. Îmi tremurau mâinile; când am ridicat paharul ca să beau, pe suprafața lichidului se propagară unde mici. Să nu observi că-mi tremură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]