2,703 matches
-
al „celor nădăjduite” (Evrei 11, 1), nu interzice accesul creștinilor la orizontul reflecției critice. Judecăm prezentul numai pentru că iubim trecutul integru al lumii Părinților și pentru că știm să sperăm la mai bine. Nu întâlnim în sumarul Predaniei un index al reveriilor romantice și nici turbulente excese utopice. Trecutul la care se referă Racoveanu & co. nu este reconstruit poetic, ci păstrează toate accidentele istoriei. Fără să fie actualizat printr-o practică chenotică a memoriei, acest trecut al Bisericii este amenințat de o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
utopia se naște dintr-o profundă angoasă în fața viitorului imediat. Erudiții au văzut în utopie un simplu camuflaj ideologic al ereziilor gnostice din vechime. Prezentul apare ca un scenariu avortat al unui Trickster inuman. Ulcerată de resentimente și ispitită de reverii adamice, utopia a încercat - de la Campanella până la Marx - să proiecteze promisiunea edenică într-o istorie naturaliter entropică. Într-o lume industrială și tehnicizată (supremația „insistentei cereri de livrare”, în terminologia lui Heidegger: die Herausforderung), incapabilă de gândire poetică și imaginație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
noutate, câtă vreme constituirea efectivă a Bisericii apostolice se leagă organic de evenimentul întemeietor al Cincizecimii? Pentru credincioșii din ecclesia nu există un timp istoric de grație și altul de damnație. În liturghie nu rămâne loc pentru nostalgii, nici pentru reverii utopice. Este suficientă urgența pragmatică a unei compasiuni față de întreaga făptură. Iar pentru aceasta, ne amintește povestea Micului Prinț, on a besoin des rites. Despre cele trecute și viitoare, tradiția ne dă dreptul să spunem, cu smerenie, însă lipsiți de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aibă o și mai mare putere de seducție. De ce oare? Mai întâi, pentru că trecutul are vocația întemeierii. Într-un anumit sens, trecutul nu e niciodată consumat. El fie se ascunde în universul nocturn al viselor, fie ne asaltează diurn în reverii sau remușcări. Așa cum ne explică și gramaticile limbilor indo-europene, trecutul este timpul nostru perfect. Pentru că despre trecut știm cel mai mult, iar despre viitor aproape nimic, chiar și cei mai optimiști dintre noi trăiesc prezentul însoțindu-se de amintiri certe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
largul coastelor peruviene. îmi venise rîndul să stau de veghe în vîrful arborelui-trinchet; cu umerii rezemați de sarturile rîndunicii, mă legănam leneș în văzduhul parcă vrăjit. Nici un efort de voință nu se putea împotrivi; pierzîndu-mi cunoștința în această stare de reverie, am simțit că sufletul mi se desprinde de trup - deși trupul continua să se legene, întocmai cum un pendul se mișcă, multă vreme după ce forța, care l-a pus în mișcare, s-a retras. înainte de a cădea într-o uitare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
misterios. Și e firesc ca deasupra acestor pajiști marine, a acestor întinse preerii mișcătoare și cimitire acvatice ale celor patru continente, să se ridice și să cadă valurile, într-o curgere veșnică: milioane de umbre învălmășite, de vise înecate, de reverii somnambulice, tot ceea ce numim suflet și viață, zace acolo, visînd, încă visînd, zbuciumîndu-se ca oamenii în paturile lor; veșnic mișcătoarele talazuri se rostogolesc astfel, tocmai din pricina neastîmpărului lor. Pentru orice mag cu firea călătoare și meditativă, acest senin Ocean Pacific
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sub un soare blînd, pe o mare legănată de o hulă domoală, așezat într-o ambarcațiune ușoară ca o luntre de mesteacăn, parcă amestecîndu-te cu valurile înseși, care torc aidoma unor pisici lipite de copastie - în asemenea momente de dulce reverie, privind pielea superbă și lucioasă a oceanului, uiți că sub ea palpită o inimă de tigru și nu vrei să-ți aduci aminte că această laba catifelată ascunde o gheară nemiloasă. în aceste momente, tolănit în ambarcațiunea lui, călătorul încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sălbatică era îmblînzită de o expresie impasibilă. în cele din urmă Ahab făcu observația dorită și, cu creionul pe picioru-i de fildeș, începu să calculeze latitudinea unde se afla în acel moment corabia. Apoi, căzu o clipă într-un soi reverie și privi iarăși spre soare, șoptindu-și: Ă O, far marin! Cîrmaci puternic din înaltul cerului! Tu îmi arăți într-adevăr unde mă aflu, dar ai putea oare să-mi spui și unde o să fiu? Sau să-mi dai de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai mare decît teama de Destin. Doar harponiștii păgîni rămîneau, ca de obicei, impasibili sau, dacă simțeau ceva, asta se datora magnetismului transmis inimilor lor de inima neînduplecată a lui Ahab. Bătrînul se plimbă un timp pe punte, cufundat în reveriile lui amețitoare. Deodată, însă, alunecînd pe picioru-i de fildeș, zări lunetele de vizare ale sextantului azvîrlit în ajun pe punte. Ă O, sărmane cîrmaci al soarelui și trufașule cercetător al cerurilor! Deunăzi te-am sfărîmat, iar azi compasele ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
trecutului de Întuneric și exploatareă». «Poemele Iui Dan Deșliu sunt sincer pătrunse de dragostea pentru Uniunea Sovietică și pentru Marele Stalin». Tot lucruri care se pot spune despre orice poet, prozator, ziarist. Pe aceeași linie se află J.Popper: De la reverie romantică la vis revoluționar. Pe marginea volumului „Vișinul lui Vania” de Victor Tulbure, În Flacăra, nr. 7, 17 febr. 1951) când cheltuiește câteva coloane ca să ne dovedească faptul bine știut că Victor Tulbure, prin poezia sa, luptă pentru pace: «(Ă
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
logică. Cert este că profilul optimist-dezinhibat din paginile de început ale lui The Big Sleep nu va mai fi regăsit în nici unul din romanele ulterioare. În ultima creație chandleriană, Playback, personajul e aproape desfigurat de singurătate, descurajare și disperare. Rătăcirile, reveria maladivă, exprimarea amară a frustrărilor, intrarea într-o fază a mecanicității pure sunt aspecte ce sar în ochi de îndată ce începi să parcurgi romanul. „Am pășit ușor, fără țintă, dar știam unde am să ajung. Pentru că am ajuns întotdeauna” - iată o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
textului și al imaginii detectivului. Lungimea neobișnuită a textului a imprimat narațiunii un ritm de o lentoare aproape somnolentă, reducând dinamismul de odinioară al intrigii la lungi pasaje alunecând lent în pagină, transcrieri cu încetinitorul ale unor secvențe în care reveria și melancolia au ocupat prim-planul scenei narative. Doar alertețea dialogurilor și tehnicile de construire a misterului au rămas neschimbate. Marlowe însuși pare mai interesat de analiza propriilor trăiri, în care frustrările au atins paroxismul, decât de respectarea logicii povestirii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
acum, la a cincea încercare și cincisprezece ani după ieșirea în lume, se poate afirma că Raymond Chandler scrie cu adevărat „cartea lui Marlowe”. Lungile secvențe descriptive, abaterile constante de la șirul întâmplărilor pentru a zăbovi în universul domestic al detectivului, reveriile și ocolișurile printre obsesiile și frustrările acestuia s-au repercutat, desigur, și asupra structurii cărții. Lung și sinuos, drumul lui Marlowe spre aflarea Adevărului e intersectat de un arhipelag de mici opriri și scrutări ale adâncimilor ființei sale. Portretul detectivului
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu era, orice s-ar spune, un lucru obișnuit. În loc să cedeze impulsului natural („Dac-aș fi fost deștept, m-aș fi întors la birou și aș fi tras câteva duște din sticla de whisky și m-aș fi abandonat lungilor reverii despre cât de mișto e să fii la Hoolywood”), Marlowe cedează prostiei: urcă în mașină și-i face o vizită lui Eddie Mars. La Cypress Club nu s-a schimbat nimic, iar înfățișarea gangsterului cu maniere de gentleman e cea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
eului, al obiectului) 162 Contrainvestire 169 (De)negare 176 Formațiune reacțională 181 Identificare 190 Identificare cu agresorul 195 Identificare proiectivă 201 Intelectualizare 206 Introiecție 212 Izolare 218 Înlăturare 226 Întoarcere către propria persoană 231 Proiecție 238 Raționalizare 244 Refugiu în reverie 249 Refulare 258 Refuz (al realității) 266 Regresie 274 Retragere apatică 282 Sublimare 287 Transformare în contrariu 297 Umorul 302 Bibliografie 307 Notă asupra edițieitc "Notă asupra ediției" Pentru asigurarea conformității științifice a terminologiei, au fost consultate următoarele lucrări: 1
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lista din DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată de Vaillant. • Ultima listă pe care o vom mai menționa aici își are originea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
8) Izolarea sau, potrivit lui Vaillant, intelectualizarea. Pentru acest autor, anularea retroactivă ar constitui un subtip al izolării. 9) Traducerea englezescului supression și a termenilor francezi répression și mise à l’écart. 10) Mecanism figurând în DSM III-R sub numele de reverie autistă. Vaillant utilizează pentru una dintre apărările imature denumirea de fantezie sau fantezie schizoidă. 11) Pentru Vaillant, întoarcerea către propria persoană este sinonimă cu agresiunea pasivă, mecanism figurând în DSM III-R și DSM-IV. 12) În lista lui Valenstein, retragerea este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de stres, precum și anumite pulsiuni, idei, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute ori inacceptabile, toate aceste elemente fiind (sau nu) atribuite în mod greșit unor cauze externe. 5) Nivelul distorsiunii majore a imaginii. Pentru acest nivel sunt citate trei apărări: reveria autistă, identificarea proiectivă și clivajul imaginii de sine sau al imaginii despre ceilalți. Ele produc o distorsiune majoră sau o atribuire greșită a imaginii de sine sau a imaginii despre ceilalți. 6) Nivelul acțiunii. Cele patru apărări date ca exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologică) înainte sau după. Astfel, potrivit Annei Freud (Sandler, 1985/1989): - „toate refulările majore” sunt clădite probabil „în cursul perioadei oedipiene” și ulterior se mai pot produce refulări doar în „stări cu mare grad de anormalitate”; - fantezia (sau refugiul în reverie) este un mecanism normal în perioada copilăriei, care, atunci când survine mai târziu, mai ales sub forma delirului, dovedește existența unei maladii mentale grave (psihoză); - intelectualizarea este caracteristică adolescenței și deci normală în această perioadă; în schimb, sunt motive certe de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cazul adultului, la minimizări sau maximizări manifeste ale realității. Astfel, neplăcerile sunt minimizate, iar succesele hipertrofiate. Secvența de dezvoltare a refuzului în fantezie cuprinde următoarele patru elemente, descrise de Cramer (1991): 1) satisfacerea dorinței prin halucinație; 2) jocul dramatic; 3) reveria; și 4) idealizarea. 1) Varianta cea mai precoce a refuzului în fantezie este satisfacerea dorinței prin halucinație. Atunci când sugarului îi este foame, el plânge, iar senzațiile dureroase pe care le are dispar de îndată ce este hrănit. Astfel, încetarea suferinței este legată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Obiectele utilizate în joc pot avea funcții diferite de cea inițială. Notăm aici și apariția precoce a procesului prin care copilul poate impune o interpretare personală a realității. 3) În cursul adolescenței se pot manifesta mai multe forme de refuz: reveria (visul diurn), exagerarea caracteristicilor pozitive ale unei persoane și minimalizarea defectelor sale, elaborarea unui „roman familial”. Reveria îi permite subiectului să substituie realității niște alternative mai plăcute. Grație fanteziilor legate de această reverie, imposibilul devine posibil, eșecul devine reușită, slăbiciunea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
procesului prin care copilul poate impune o interpretare personală a realității. 3) În cursul adolescenței se pot manifesta mai multe forme de refuz: reveria (visul diurn), exagerarea caracteristicilor pozitive ale unei persoane și minimalizarea defectelor sale, elaborarea unui „roman familial”. Reveria îi permite subiectului să substituie realității niște alternative mai plăcute. Grație fanteziilor legate de această reverie, imposibilul devine posibil, eșecul devine reușită, slăbiciunea devine forță. Visătorul recunoaște totuși caracterul ireal al fanteziei sale și faptul că este vorba doar de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pot manifesta mai multe forme de refuz: reveria (visul diurn), exagerarea caracteristicilor pozitive ale unei persoane și minimalizarea defectelor sale, elaborarea unui „roman familial”. Reveria îi permite subiectului să substituie realității niște alternative mai plăcute. Grație fanteziilor legate de această reverie, imposibilul devine posibil, eșecul devine reușită, slăbiciunea devine forță. Visătorul recunoaște totuși caracterul ireal al fanteziei sale și faptul că este vorba doar de o reverie. Exagerarea caracteristicilor pozitive și faptul de a minimaliza defectele unei persoane sunt legate, în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
permite subiectului să substituie realității niște alternative mai plăcute. Grație fanteziilor legate de această reverie, imposibilul devine posibil, eșecul devine reușită, slăbiciunea devine forță. Visătorul recunoaște totuși caracterul ireal al fanteziei sale și faptul că este vorba doar de o reverie. Exagerarea caracteristicilor pozitive și faptul de a minimaliza defectele unei persoane sunt legate, în adolescență, de cultul eroului și permit realizarea unei concordanțe între mitul obiectului idealizat și experiența obiectului așa cum este el în realitate. Atunci când adolescentul sau copilul își
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Indivizii se regăsesc într-o ambianță călduroasă și trăiesc plăcerea de a se simți „în familie”, faptul de a fi împreună constituind, fără îndoială, principalul mobil al acestor reuniuni. O altă apropiere poate fi stabilită între afiliere și refugiul în reverie. Lucrul pare totuși paradoxal, câtă vreme ultimul mecanism este definit în DSM-IV (1994/1996) ca o apărare ce se substituie relațiilor umane. Este, într-adevăr, de netăgăduit faptul că visul constituie o activitate individuală. Visăm despre noi înșine, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]