2,564 matches
-
Naoko cu o voce pierdută. Apoi s-a întors spre mine și și-a repetat scuzele. Cred că v-am speriat rău. Un pic, am spus eu, zâmbind. — Vino lângă mine, spuse ea. După ce m-am așezat, Naoko s-a rezemat de mine, lipindu-și gura de urechea mea, de parcă se pregătea să-mi spună un secret. M-a sărutat, gingaș, lângă ureche și și-a cerut, în șoaptă, scuze. Apoi a revenit la poziția în care am găsit-o. — Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la întrebare. Probabil că nu m-am obișnuit cu lumea asta, am zis eu după o clipă de gândire. Nu știu, dar am senzația că lumea nu e cum trebuie. Oamenii, peisajul... totul mi se pare ireal. Midori [i-a rezemat un cot de bar și m-a privit fix. — Parcă am mai întâlnit asta undeva... într-un cântec de-al lui Jim Morrison. Sunt sigură. — People are strange when you’re a stranger. — Peace! spuse Midori. — Peace! am zis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
un cântec de-al lui Jim Morrison. Sunt sigură. — People are strange when you’re a stranger. — Peace! spuse Midori. — Peace! am zis și eu. Zău că ar trebui să vii cu mine în Uruguay, spuse Midori, stând în continuare rezemată de bar. Dă-i încolo pe toți - iubită, familie, facultate! — Nu-i rea ideea, am spus, râzând. Nu ți se pare minunat să scapi de toate și de toți și să te duci undeva unde nu cunoști pe absolut nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de groaznică? — Păi, oarecum, da, spuse Midori, încruntându-se. Aș mai vrea un pahar. Am chemat chlenerul și am mai comandat un rând de votcă. Până a venit băutura, Midori a stat cu bărbia proptită în palmă și cu cotul rezemat de bar. Am rămas nemișcat, ascultându-l pe Thelonius Monk cântând Honeysuckle Rose. Mai erau vreo cinci-șase clienți în restaurant, dar numai noi doi beam alcool. Mirosul puternic de cafea dădea încăperii întunecate un aer intim. — Ești liber duminică? mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
o membrană ce mă izola complet de tot ce se afla în jurul meu. Nu-i puteam atinge, dar nici ei nu mă puteau atinge. Mă simțeam neputincios, dar atâta vreme cât rămâneam în starea aceea, și ei erau neputincioși în fața mea. Stăteam rezemat de perete, cu ochii în tavan. Când îmi era foame, ciuguleam ceva, beam puțină apă, iar dacă mă cuprindea tristețea, o potoleam cu whisky. Nu m-am spălat, nu m-am bărbierit. Așa au trecut trei zile încheiate. Pe data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Am găsit-o aruncată într-un colț al magaziei și am împrumutat-o. Da, exersez și eu puțin. — Bine, o să-ți dau niște lecții mai târziu... gratuit, spuse Reiko, punând chitara jos. Și-a scos haina de pe ea, s-a rezemat de stâlpul verandei și a fumat o țigară. Purta o cămașă în carouri cu mâneci scurte. — E frumoasă cămașa asta, nu? întrebă Reiko. — Da, este. De fapt, chiar arăta bine și avea un imprimeu frumos. — A fost a lui Naoko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
chitara. Când cânta la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat de stâlpul verandei și a privit cerul, dusă pe gânduri. — Pot să te întreb ceva? — Da, te rog, răspunse Reiko. Tocmai mă gândeam cât îmi e de foame. Nu ai de gând să te duci să-ți vezi soțul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am atacat sukiyaki-ul cu bețișoarele, am băut bere și apoi am mâncat orez. Atras de mirosul de mâncare, s-a apropiat de noi un pescăruș și i-am dat și lui niște carne. După ce am mâncat pe săturate, ne-am rezemat de stâlpul verandei și am privit luna. — Ești satisfăcută? am întrebat eu. — Nici n-am cuvinte, mormăi Reiko, parcă cu oarecare greutate. N-am mâncat în viața mea atât de mult. — Ce vrei să faci acum? — Să fumez o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce? — Vreau să bem pentru Naoko... niște funeralii nu chiar atât de triste. Când i-am dat paharul, Reiko l-a umplut ochi și l-a pus pe un felinar de piatră din grădină. Apoi s-a așezat pe verandă, rezemându-se de stâlp, cu chitara în brațe și a fumat o țigară. — Adu-mi, te rog, și o cutie cu chibrituri... cea mai mare pe care o găsești. Am venit cu o cutie mare din bucătărie și m-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
kile, dar n-apucase s-arunce prea multe cînd Începu să-l ia din nou amețeala. Se așeză În carlingă și apoi se Întinse. — O să mori dacă faci așa, Îi spuse negrul. BĂrbatul stătea Întins liniștit, În carlingă, cu capul rezemat de un sac. Crengile mangrovelor intrau În cabină și-i făceau umbră. Auzea vîntul bătÎnd și, dacă se uita-n sus la cerul Înalt și rece, vedea norii subțiri, maronii, care veneau dinspre nord. „Nu iese nimeni pe vîntu’ Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și Îi priveau pe cei doi bărbați care stăteau la o masă pe verandă. Luna nu apăruse Încă, așa că era Întuneric, dar siluetele celor doi bărbați se profilau În lumina care venea de pe lacul din spate. Acum nu vorbeau, Își rezemaseră coatele pe masă. Apoi Nick auzi cum cuburile de gheață răscolite se loveau de pereții găleții. — Nu mai e bere, spuse unul dintre bărbați. — Ți-am zis eu că n-o să ne-ajungă. Tu nu, că-i destulă. — Adu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o luăm prin mijloc, pînĂ dăm de poteca aia pe care se transportă buștenii. Acum trebuie să faci stînga-mprejur, dacă vrei să te Întorci acasă. Își dădu rucsacul jos de pe umeri și-l sprijni de un copac, iar soră-sa rezemă pușca de sac. — Stai jos, Piticot, odihnește-te. SÎntem obosiți amîndoi. Nick se-ntinse și-și puse capul pe rucsac, iat soră-sa se Întinse alături, sprijinindu-și capul pe umărul lui. — Nickie, dacă nu-mi spui tu să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
început, nu mă mai pot opri. Îi spun despre lumânări, despre fotografii, despre portretul uriaș din dormitor, despre cum i-am rupt rama și am aruncat toate bucățile la gunoi, dar am păstrat-o ca pe un poster și am rezemat-o de dulap, cu marginile îndoite, ca să-l pot vedea cât mai puțin. E umilitor să-i împărtășesc toate astea, dar mă simt ușurată. Nu cred că aș fi putut spune lucrurile astea în fața unui grup de șase persoane care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cu cuvertura lui mare, albă, mirosi cearșafurile, zise că i se părea ca Într-un basm al bunicii, pentru că miroseau a levănțică. Belbo observă că nu era adevărat, era doar miros de umezeală. Lorenza zise că n-are importanță, apoi, rezemându-se de perete, Împingându-și ușor În față șoldurile și pubisul ca și cum ar fi trebuit să câștige la flipper, Întrebă: „Da eu dorm aici singură?” Belbo privi În altă parte, dar În partea aceea eram noi, se uită din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
țigani în ușa chioșcului unde se decodau telefoanele furate. Fumul le țâșnea de sub mustățile fioroase fără ca ei să miște buzele. La stânga, un alt țigan, gras, în maieu vișiniu, vindea casete cu manele pe o tarabă de lemn. Din casetofonul imens, rezemat de piciorul lui, ieșea o voce groasă, nazală, atât de puternică, încât aveai impresia că e chiar vocea celor două guri de metrou: „Așa vor fetele toate, pe la spate, pe la spate!” - Bineînțeles că vreau să cumpăr cărămida. Ce să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
două tomberoane, cam la trei sute de metri, zăresc ceea ce aduce cu arhitectura specifică unei policlinici. Mă târâi printre costișe și pârloage. Pătrund în trupul spitalului cu un aer de iscoadă. Mă îndrept spre secția Negi, unde e omor. Bolnavii stau rezemați de pereți. O bătrână cu o gâlmă pe nas mă îndrumă: pune-te la coadă, băiatule! Peretele din dreapta e duce cabinetul de Alunițe, cel din stânga e pentru cabinetul de Negi. În coloana din stânga sunt înșirați cam o sută cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
luat trenul, distrusă: era tatăl ei preferat! Se întorcea acasă turtă și găsea o vorbă bună numai la fiică-sa. Pe la cincisprezece ani, ea a vrut să se sinucidă din cauza scandalurilor din casă. A stat, iarna, două săptămâni cu spatele rezemat de un perete înghețat. A făcut dublă pneumonie. Maică-sa a internat-o într-un sanatoriu, la un doctor renumit. Sfatul a fost să nu mai fie lăsată să se confrunte cu tensiuni mari. Sabina, mai târziu, a dat examen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Când noi străbatem pustiul până la măsuța greierului : Alo, noi? Da, noi! cine ne... Ascultă, sunt aici în bluzonul ăla bej cu mickey pe față și o chiflă pe verso, Și noi ce să..., ...cu piciorul pe bolovanul de care se reazemă cabina telefonică și cu vreo 15 pijamale la fundul meu care vor să scape și ele de-aici. V-aștept urgent la ospiciu! auzi, la ospiciu! Când coborâm după 35 de stații la 2 prăjini de albul molatec al zidului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
am simțit tare, la datorie. Adelina făcea mișcări haotice, de parcă ar fi avut cinci perechi de brațe. Fără o explicație anume, am izbucnit în râs. Ca să nu-i scape situația de sub control, s-a suit călare pe mine. Eu eram rezemat cu spatele de tăblia patului. Stăteam așadar la 90 de grade, iar ea mi se pusese în brațe. Încerca să-și potrivească în așa fel vaginul încât să o pot pătrunde. Nu știu de ce, nu reușea. Între timp, râzând din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
teracotă lustruită, crem, pe gaze naturale, o chestie rarissimă în epoca universalizării încălzirii centrale, cu deosebire în instituțiile și serviciile publice. O mătură și un făraș improvizat dintr-o cutie goală de pizza, amândouă obiectele arătând îmbâcsite de funingine stăteau rezemate fără complexe, de marginea de jos a șemineului, ca o dovadă incontestabilă a faptului că, în iernile cele mai geroase, focarul căminului putea fi alimentat atât cu lemne, cât și cu cărbuni. Pe latura din dreapta ușii, peretele de cărămidă lipsea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
refacă un calcul salvator, ba să controleze un preț al zilei, ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală și prefăcută. În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
eu n-am să-ți rămân dator! stărui Boiangiu cu o imputare amicală. ― Dacă-i așa, iacă, las toate și te servesc, nene Silvestre! făcu tânărul încîntat că reușise să-și înnoade cravata cum dorise și admirîndu-se într-o oglinjoară rezemată de călimară. Poți să-i și dai drumul, că eu m-am terminat! urmă dânsul după ce-și mai potrivi și frizura, așa ca un cârlionț să-i atârne cuceritor pe frunte. Cei zece țărani din Amara fuseseră trecuți din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bună... L-am trimis să ne rezerve o masă și să fie aici, la sfârșit, să ne conducă. Am făcut bine?... Vine și Gogu cu consoarta lui... ― Tot ce faci tu e bine! răspunse Grigore mîngîindu-i pe furiș brațul gol rezemat pe speteaza fotoliului. Un mic restaurant de noapte, într-o străduță dosnică. Exterior modest. Înăuntru însă lumină orbitoare, lux căutat, atmosferă caldă, chelneri francezi pur-sînge și câteva atracții senzaționale. Patronul, om dintr-o familie boierească, cu nume distins, care și-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se restabilește totul? Am refăcut deja alimentarea cu energie. Cât despre resturile astea (arătă sala mașinilor devastată, cu un gest larg), asta-i treabă de cârpeală... Cosmetică, ce mai! Poate să mai aștepte câteva zile. ― Știți amândoi răspunsul. (Ea se rezemă, își șterse palmele pe tunica murdară și-l privi în ochi.) Nimeni nu poate să părăsească nava până când nu se întorc ei și nu-și fac raportul. Trei afară, patru înăuntru. Asta-i regulamentul. Se opri deodată, ca și cum un gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pentru a îngriji boli de gravitație nulă sau picioare rupte, nu o chestie ca asta. Suntem cu toții de acord asupra acestui punct: Kane are nevoi de un tratament specializat. ― Care nu e cu putință, ai spus-o. ― Just. (Parker se rezemă.) Exact! D-aia zic să-l băgăm la hibernare până când un doctor specializat în maladii străine va putea să-i ia cazul în primire. ― Just, concluzionă Brett. Ripley scutură din cap și-l privi. ― Cum zice el ceva, mereu spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]