2,803 matches
-
am replicat că eu nu pretind călcarea legii pentru mine, ci pentru altul : pentru un copil din flori, făcut la o vârstă crudă, și așa mai departe... Dar nu e mai de iertat intervenția unei mame, chiar cu o înfățișare ridicolă, precum vecina mea, nicio mamă neputând înțelege o lege care i-ar amenința copilul, decât generozitatea discutabilă a unui altruist ca mine ? Sau nu e mai de înțeles spaima de moarte a unui tânăr, chiar dacă are un obraz dizgrațios, hainele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la bloc, exact ce detestă ? Să ajungem cu toții la mâna lor, să ne dea prea multă, prea puțină căldură ?... Mă rog... avantaje și dezavantaje... Surâsul lui ironic, în vreme ce își controlează cheile. Și exasperarea ei, care o face să fie patetică. Ridicolă. Vocea lui ironică. Mâinile neglijent înfundate în buzunarele sweater ului, un picior puțin mai înainte. Doar afară, în lumină, au să se vadă ochii prea congestionați ai lui Niki, care, din senin, lăcrămează. — Să lichidezi un întreg trecut în 24
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Îl iau cu mine ca suport. Am o jenă, nu știu cum ar trebui să mă port cu Nico, Îmi aduc aminte de serile din Praga, Îmi aduc apoi aminte de Înțelegerea noastră - s-o lăsăm mai moale. Mă simt ca dracu’, ridicol, jenat și stînjenit, un ghem de suferințe fără sens. Tragem două beri Înainte undeva lîngă piață și, cînd intrăm pe aleea care duce spre blocul ei, se aude prin fereastra deschisă Ultravox cu Dancing With Tears In My Eyes, iar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fi mai bine să-l lase În pace acum, să Încerce mai tîrziu, poate Îi vine mintea la cap. S-au Întins la vorbe pe culoar, apoi s-au Împrăștiat În cabine. Știu foarte bine că, deși e o situație ridicolă, directorul nu face treaba asta de capul lui, a primit niște ordine de la prefectură și de-acolo ordinele vin un pic politic, așa că deocamdată se resemnează, ba chiar ar fi bine să nu se mai dea În spectacol, cine știe cum se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a mers atît de prost Încît nu mai vorbim și nu mai fumăm Împreună, stînd la geam, am văzut-o pe Delia că pleacă agățată de brațul lui Claudiu, care avea peste pijama un pardesiu scurt și răpănos, o pălărie ridicolă pe cap și piciorul Împușcat și bandajat vîrÎt Într-un papuc de plastic, iar celălalt Într-un pantof scîlciat, vestimentații civile șutite, probabil, de la vreun bunic din salonul lui, ce deghizare reușită! Așa că mi-am făcut curaj și am coborît
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sun la ușa Danei, surpriza e enormă, părinții Danei, care tocmai plecau la o altă petrecere, au Împietrit În ușă, convinși că au În față un terorist. Se vede că bem bere și dansăm, iar eu sînt de-a dreptul ridicol (treningul e murdar de noroi, miros ciudat, deși m-am spălat, și oricum nu se aștepta nimeni să apar, cu atît mai puțin să mă pun pe băut ca un apucat, nu acum, nu așa - ce surpriză! ha-ha! -, cu acest
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
enervarea produsă lui Hitler. Condițiile cedării sînt atît de brutale și sînt susținute de strategii atît de perfide și de cinice (legația română rămîne fără telefoane pentru a comunica cu țara, iar harta prezentată părții române e la o scară ridicolă, noile frontiere fiind desenate cu un creion bont), Încît țara intră În șoc. Ultimatumul acordat de Molotov prevede trei zile pentru a Îndeplini ceea ce el numește „retrocedare“, În cazul Basarabiei, și „transfer“, În cazul Bucovinei, altfel trupele sovietice, deja masate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în el o permanentă provocare, își spuse Gabriel, vede viața alături de el ca pe o luptă, și crede că asta înseamnă iubire. George ar fi trebuit să se însoare cu o fată blajină, supusă, nu cu femeia asta de o ridicolă noblețe. Și, își spuse în continuare Gabriel, asta-i cea mai intimă conversație pe care am avut-o vreodată cu Stella.“ — Ar trebui să pleci pentru un timp, să-ți iei o vacanță de la George. Nu fi proastă. — Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu nerăbdare să vă revăd“? Nu. Închise plicul, ieși și puse scrisoarea la cutie. Se făcuse marți; a doua zi avea să-l vadă pe John Robert Rozanov. Acum, ar fi dorit să mai amâne întrevederea pe care mintea ei ridicolă o transforma într-un eveniment fatal. Era singură. Când îi telefonase Tom spunându-i că nu o să locuiască la Belmont, Alex simțise în primul moment împunsătura unei anumite amărăciuni, de parcă propria ei moarte, personală și particulară, îi trăsese un ghiont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
izbucnit în plâns. Pe urmă am fost concediat. Urmă un răstimp de tăcere. — Nu vreți să știți de ce am... — Ce-ți face soția? îl întrerupse abrupt Rozanov. George, care își dădea seama că roșise și că avea o expresie absolut ridicolă, se încruntă. Se mișcă dindărătul unui fotoliu și răspunse: — Am încercat s-o ucid. John Robert își înălță sprâncenele. — Am condus mașina direct în canal, deliberat, cum am procedat și cu sticlăria romană. Eu am sărit afară și ea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
exemple? Era marți și părintele Bernard se înființase la ora zece la locuința din Hare Lane, așa cum i se ceruse. Între timp, evitase să se mai ducă pe la Institut, ca să nu strice efectul întrevederii, pe care o aștepta cu o ridicolă tulburare și alarmă. (De fapt, nu înota niciodată duminica, văzând în aceasta un act de abstinență. Cândva, renunțase să înoate și în timpul postului Paștelui și își sfătuise îngrozita congregație să procedeze la fel.) Când ajunsese la casa filozofului, îl apucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o femeie... mă rog... n-aș putea afirma. Figura domnișoarei Dunbury părea să-l acuze pe părintele Bernard, care izbucni în râs. Nu o iubesc... dar mă bucur că există. — Râzi? Te face să te simți fericit, mulțumit? Da, e ridicolă. Virtuoasă și absurdă. — Atunci, nu cumva fericirea e binele dumitale? Nu, nu, nu. Binele e binele meu. — La ce ne ajută tautologia asta? Binele e o pisică de Cheshire. — Și nu credeți, totuși, că am putea face... ceva? — Din punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fim calmi și cu bun-simț și să ne autodisprețuim. Și mai există ideea de datorie, un concept excelent. Astea sunt lucrurile care merg înainte. Dar, în primul rând, trebuie să ne vedem pe noi înșine ca pe niște făpturi mărunte, ridicole - și josnice. Asta este ideea dumneavoastră despre fericire. — Nu există nici o structură profundă pe lume, răspunse John Robert râzând. Și în străfunduri, care nu sunt prea îndepărtate, nu e decât balast, harababură. Nici măcar gunoi, ci harababură. Faptul că vă protejați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dat seama că nu, s-au simțit liberi. Nu merită să te gândești la asta? Dumneata nu gândești, continuă John Robert. Dumneata suferi pur și simplu de un jind nervos al voinței. Și acum, haide să punem punct acestei conversații ridicole. Nu vrei tu să-i punem punct! Vrei cu orice chip să continui să mă torturezi. Dar mă împingi spre limită. E o atmosferă stranie aici. S-ar putea întâmpla ceva cumplit... — Du-te și cumpără-ți niște insigne naziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un ferăstrău. Lui Tom îi trecu prin minte că așa trebuie să fi fost când a intrat Iisus Hristos în Ierusalim. În vreo pictură, poate, se vedea și un om cățărat în copac, să se uite cum trecea Iisus. „Ce ridicol și straniu, își spuse el, să mă aflu în camera asta, uitându-mă la un om cățărat într-un copac și gândindu-mă ce să-i răspund lunaticului ăstuia! Cum pot să scap?“ Desigur, totul era nebunie curată, dar Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
des ca oricând la sinucidere. Chiar în compania agreabilă a Antheei, Tom era muncit de niște gânduri foarte curioase. De fapt le rumega întruna și se consuma îngrozitor. Avea chiar impresia că-i apăruseră riduri pe frunte. Întrevederea atât de ridicolă și de ratată cu Hattie lăsase o cicatrice usturătoare pe sufletul lui Tom. Ori el nu era obișnuit cu cicatrici pe suflet; trăsătura caracteristică a temperamentului său vesel era o calmă, discretă, însorită mulțumire de sine, de care era conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apărea la fel de oribilă. Să fie din pricină că voise s-o impresioneze? Se prezentase lamentabil. Ea deținuse tot timpul avantajul asupra lui, fusese rece, superioară, aproape tăioasă. Tom nu reușise să exorcizeze răul. Și după aceea îl apucase starea lui euforică, exaltarea ridicolă, pe care mai târziu nu o putuse înțelege, în legătură cu legenda aceea cu Iisus care ar fi fost în Anglia. Ulterior încercase să scrie un cântec pop pe tema legendei. Dar starea de exaltare spirituală se evaporase și nu ieșise nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
valoare pentru el. Ceva mai departe o vedeam pe sărmana Diane, incomod ghemuită sub frunzișul socului, iar în spatele ei silueta neagră a părintelui Bernard ba apărea, ba se ascundea, poalele sultanei fluturându-i în vânt. Întreaga scenă avea o notă ridicolă și patetică totodată. Veniserăm cu toții, probabil, să-l „supraveghem“ pe George, deși preotul fusese mânat, fără îndoială, și de scopul de a o ocroti pe Diane. Încolțise și în mintea mea ideea că George s-ar putea arunca brusc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și aghiotantul lui de beție. Nu-i adevărat, nu trebuie să mă asociați cu George. Vreau să spun că nu suntem chiar atât de apropiați. Nu mă interesează amănuntele. Toată povestea ne este fatală. M-ai pus într-o situație ridicolă și asta n-am să ți-o iert. Tom își înălță fața învăpăiată și susținu privirea lui Rozanov. — Mă faceți să-mi fie frică și nu mai pot gândi limpede. Am vrut doar să spun că oamenii vor da totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dubioase. În gândurile lui, Tom pendula, considerându-se când vinovat de cea mai rușinoasă trădare, când victima neajutorată a unui monstru tiranic. Cine ar fi putut ține piept unui om ca Rozanov? Îl prinsese în capcana planului său hidos și ridicol și acum îl învinovățea pe el pe nedrept, refuzând să-i asculte măcar explicațiile. În fond, el nu avea nici o vină în evenimentele petrecute la Papuc, numai că Rozanov era hotărât să privească totul ca pe o conspirație. Și Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
roze fanate. Încăierarea ar fi putut continua mult și bine, dacă un potop de apă rece nu s-ar fi revărsat de sus în capetele combatanților. Pearl, aflată pe palier, răsturnase peste ei o cană cu apă. Mirați, muiați și ridicoli, se descleștară. — Drace! — Fir-ar să fie! Tom își scoase haina și o scutură de apă. Emma își stoarse poalele cămășii care îi ieșise iar din pantaloni. — Slavă Domnului că n-aveam ochelarii! Tom închise ochii și își lăsă capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
el - tatăl lui fiind inginer hidrolog - nu accepta ideea ca gloata să-și vâre picioarele în acest Sanctum Sanctorum 1). Cetățenii ascultau asigurările pe care le oferea el, după care comentau cu și mai mare înfrigurare ipotezele lor sinistre și ridicole. După ce priviră un timp jocul capricios al uriașului jet aburind, membrii familiei McCaffrey se echipară pentru înot și plonjară în bazinul în care temperatura era aceeași ca în fiecare zi, între 26 și 28 de centigrade. După o cursă tur-retur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
între un păcat adevărat și o simplă eroare sau greșeală. Aceasta se observă practic când uneori creștinul mărturisește păcate obiective alături de greșeli subiective, adică așază pe același nivel, în acuzarea pe care o face, atât lucruri importante cât și lucruri ridicole. De aceea, Papa Pius al XII-lea afirmase că „păcatul secolului este pierderea simțului păcatului”. 3.2.3 Pierderea sentimentului de vinovăție Crearea unei confuzii cu privire la ideea de păcat face ca lumea să ajungă la pierderea sentimentului de vinovăție. Dezvoltarea
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
mănăstirilor state, în marginile strictului necesar și se trecură la buget”. ― Radu Mihnea voievod prevedea tot “strictul necesar” pentru călugări - l-a apostrofat bătrânul pe autor. Am reluat cititul: “Astfel aceste mănăstiri începură a trăi în mizerie, din cauza sumelor bugetare ridicole și neînsemnate. Mitropolitul Sofronie Miclescu, care protestă în 1859 demn,... a fost în fine depus, în noiembrie 1860... Apoi prin legea de secularizare a averilor mănăstirești din 13 decembrie 1863, au fost declarate ca averi ale statului toate averile mănăstirești
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
nu rezolv nimic. Așa că, neavând încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în fața morții. Sinuciderea se dovedește a fi un imperativ peste înțelegerea și voința mea, un imperativ aș zice organic ― împotriva căruia orice rezistență pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în mine e viu numai un singur gînd: acela de a muri. În fața lui, celelalte gânduri au amuțit, paralizate de înfricoșata lui atotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atâta rânduială cuminte, pentru că nu mi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]