3,363 matches
-
acord cu caracterul specific al sistemului fonematic al limbii române. În acest sens, întrucât sufixele i și î (prin care se caracterizează verbele din conjugarea a IV-a:(a iubi, a urâ) reprezintă două foneme distincte: fin/fân, mină/mână, rimă/râmă, in/ân, dori, coborî, la primul nivel, descriptiv, referențial, al sistemului flexiunii verbului românesc, verbele se grupează în cinci clase lexico-morfologice: I. verbele cu sufixul infinitivului -a: a cânta, a lucra etc. II. verbele cu sufixul infinitivului -ea: a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fără doar și poate, cât ai bate din palme, nici una nici două etc. Grupurile locuționale se caracterizează cel mai adesea printr-o armonie specifică a construcției, asigurată, fie de repetarea acelorași termeni plini, substantive sau adverbe, fie de dezvoltarea unor rime interioare sau a unei anumite unități retorice și printr-un grad ridicat de expresivitate: din an în an, din zi în zi, încetul cu încetul, de azi pe mâine, de silă de milă, de voie de nevoie, c-o falcă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vre un falnic juvaer?” (M. Eminescu) În opoziție cu enunțurile negative, marca enunțurilor pozitive poate fi considerată absența adverbului de negație: „Ritmul și rima sunt dușmani răi, dacă-i pronunți cu prea multă grijă.” (M.Eminescu) „De prin adâncul nopții vin cocorii / Pe care i-am văzut plecând.” (T. Arghezi) Aspectul pozitiv al enunțurilor sintetice este implicit în termenii prin care se realizează: • adverbe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cristalul?” (M. Eminescu, I, 150), • expresii impersonale: „I se făcuse așa de teamă încât a aprins toate luminile.”, • adjective (de obicei la superlativ construit cu locuțiunea adverbială așa (atât) de; cel mai adesea prin intermediul predicatului analitic din care face parte): „Rima plină e așa de grotescă încât duce la cele mai fortuite nonsensuri.” (G. Călinescu, C.O., 56), • adverbe (mai ales la gradul superlativ, cel mai frecvent prin intermediul verbului-predicat căruia i se subordonează): „Mergeau așa de iute încât i-se părea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ni le dorim pentru viață. De aceea unul dintre efectele poesiei trebuie să fie acela de a da senzația, nu de a fi găsit ceva nou, ci de a aminti ceva uitat. Toată istoria lumii se repetă în ritmul și rimele unui univers pe care credem că l-am creat. Frumusețea e că el ne-a creat pe noi și continuă într-o manieră tainică să o facă zi de zi, noapte de noapte. Francis Bacon spunea că a ignora este
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ni le dorim pentru viață. De aceea unul dintre efectele poesiei trebuie să fie acela de a da senzația, nu de a fi găsit ceva nou, ci de a aminti ceva uitat. Toată istoria lumii se repetă în ritmul și rimele unui univers pe care credem că l-am creat. Frumusețea e că el ne-a creat pe noi și continuă într-o manieră tainică să o facă zi de zi, noapte de noapte. Francis Bacon spunea că a ignora este
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Pari mitra sângerie a unui Crist ce este-un devastator de dulce giuvaer!... Lună! Și astfel tot rătăcind în van, te spulberi fără milă-n opaluri cristaline: pesemne ești fărâmă din sufletu-mi țigan, azurul despicându-l în plânsetul de rime!1021 și cum spune Rosarium Filosoforum Soarele are nevoie de Lună ca puiul de găină Dacă luna ar zâmbi, ar semăna cu tine. Tu lași aceeași impresie Ca orice lucru frumos dar care zdrobește. Amândoi sunteți mari hoți de lumină
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
a artei poetice. Dante, Petrarca, Boccaccio au demonstrat forma elitistă a exprimării în vers a discurtsului lingvistic. Armonia cosmică atât de necesară vieții, muzicalitatea liricii poate fi demonstrată prin cunoștințele proporțiilor lui Pitagora. Ritmul include temperarea și exaltarea pasiunilor 1108, rima o susține și provoacă răspuns afectiv mental imediat spre deosebire de științele exacte.1109 Forma și tâlcul ascuns al poesiei transmit imaginația și geniul, combinația armonică a divinului decantat prin noos în creierul poetului. Coleridge a reușit să desprindă sensurile înafara minții
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în neant. Utilizate figurativ cuvintele cuprind comparații, metonimii, sinecdote, personificări care susțin idei, reprezentarea fizică și ocultă a lumii. Dacă e să privim invers lucrurile metafora nu e apanajul exclusiv al poesiei, cu toate că la origine limbajul artelor este metaforic. Ritmul, rima și metrica susțin deopotrivă arta poetică. Când Baudelaire se referea la puterea poeților de a avea viziunea imposibilului prin realitate, el știa că splendoarea sufletului este cea care își sărbătorește întâlnirea cu spiritul cosmic în vers. Asociind pictura, sculptura și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nu poate comunica fără o colaborare strânsă cu cealaltă jumătate a creierului. Limbajul arid și sintetic de sintaxă și precizie necesită modularea emoțională, melodică și bogăție metaforică a prosodiei într-un balans din care ia naștere poesia. Ritmul particular, metrica, rima și metafora diferențiază poetica de proză, dar nu există o limită precisă, așa cum diferența între limbajul muzical și cel prin cuvânt nu se poate face, ele îmbinându-se în permanență. De la afazie și până la schizofrenie, maladiile care influențează limbajul sunt
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ținuturi marmoreene, cu corpuri mlădioase, îmbietoare, de culoarea petalelor de trandafir, împrăștiind parfumuri, mai ales de liliac, levănțică, roze, cu îmbrățișări grațioase, într-o muzică misterioasă a lirelor, cu apariția bacantelor într-un „triplu delir“ etc. Parnasienii abordează problema îmbogățirii rimelor „marii armonii“, (re)descoperă forme fixe prozodice din cele mai alambicate și le pun în circuit: hexametrul, versul safic, dactilul, anapestul, amfibrahul, coriambul, spondeul, amfimacrul, peonii etc.; prețuiesc și cultivă foarte mult poezia cu formă fixă: sonetul (pe primul loc
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
contemplatorul își obiectivează impresiile în mici tablouri ca în sonetele dedicate unor tablouri de Delacroix, Chasseriau sau Puvis de Chavannes. Considerat cel mai mare sonetist al epocii, Heredia are o știință a compoziției și a versului subtilă și savantă. Ritmul, rima, sistemul sonor bogat, tăieturile și aliterații demonstrează un echilibru la care s-a ajuns printr-o laborioasă șlefuire de mozaist. Cultivă alexandrinul în formele sale originale. Cu Heredia, Parnasul atinge idealul său de perfecțiune, într-o expresie artistică în care
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
o sensibilitate modernă, cu rădăcini în trăirea proprie, dar în cadrele unei evidente retorici argheziene. Ziduri, chilii, călugări și atmosferă „gotică” sunt prezente aici, gustul pentru universul desuet-romantic păstrându-se, altminteri, constant. Dar tonalitatea și artificiile lui Tudor Arghezi - frazarea, rima suspendată în mijlocul unei sintagme fracturate între versuri - sunt frapante: „Și storurile dese le-am tras deplin, ca printre/ Zăbrelele ferestrei să nu intre/ Lumina ce-ar putea să-i amintească/ Vecinătatea lui dumnezeiască” (Odihna). Nu lipsesc senzualitatea rafinată și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
cu versuri, dar și cu note, comentarii ori studii estetice, la „Convorbiri critice”, „Floarea darurilor”, „Neamul românesc literar”, „Drum drept”, „Arhiva”, „Solia” ș.a. Izbucnirea războiului pare să îl determine a încredința tiparului, în 1915, trei volumașe deodată: Poezii, Ritmuri și rime și Rugăciune în codru. Nu a putut să le adauge un al patrulea, conținând traducerea comediei în versuri Cucuta de Émile Augier, apărută prea târziu, în 1916, în revista „Drum drept”. În 1920 părăsește catedra universitară pentru a deveni inspector
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
încât tălmăcirea integrală a epopeii provensale a lui Mistral este meritorie. SCRIERI: Phidias și Parthenonul, Iași, 1911; Idealismul și realismul în artele plastice, Iași, 1912; Impresionismul și neoimpresionismul, Iași, 1912; Însemnătatea culturii artistice, Iași, 1912; Poezii, Iași, 1915; Ritmuri și rime, Iași, 1915; Rugăciune în codru, București, 1915; Schiță despre pictura istorică militară, Iași, 1916; Istoria artei de la începutul creștinismului până în secolul al XIX-lea, I-II, Iași, 1925-1937; ed. îngr. Rodica Pandele, pref. Ruxandra Demetrescu, București, 2000. Traduceri: [Victor Hugo
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
Demetrescu, București, 2000. Traduceri: [Victor Hugo, André Chénier, Alfred de Vigny, Leconte de Lisle, J.-M. de Heredia, Teocrit], în Traduceri, Iași, 1904. Repere bibliografice: Gr. V. Prut [Gh. Vasiliu], Recensiune, „Tribuna conservatoare”, 1904, 37; Ion Nistor, „Poezii”, „Ritmuri și rime”, AAR, partea administrativă, 1915-1916, 324-326; N. Iorga, Poesiile d-lui Al. Naum, „Drum drept”, 1916, 5; Predescu, Encicl., 586; Mănucă, Scriit. jun., 93-116; Scrisoare de la Direcția Județeană Iași a Arhivelor Naționale. 2003, ADLTR, A-185. V.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
din psalmii arghezieni și din viziunile lui Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Radu Gyr sau Paul Sterian, și un efort de diferențiere, în căutarea unui lexic propriu, a unor motive epice noi și într-o preocupare specială pentru euritmie și bogăția rimei. Pe drumuri bătătorite merge S. și în primele sale cărți pentru copii. Dar plusul de experiență, ivirea unor rezonanțe intime și dobândirea unui simț scenic determină un progres în dramatizările unor povești ori în piesa Ciufulici, care a înregistrat un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
realități fără structuri specializate pentru literatură. Să descoperi figuri "ca din greșeală", acesta e idealul poeticii geniale 19. În mod previzibil, inițiativa individuală e aici suspectă, ca mediere reflectată a datului lingvistic, și e pusă integral sub controlul "geniului limbii". Rima și Gramatica trebuie să îi conducă pe poeți, avea să spună Malherbe, postulând preeminența absolută a științei limbii în raport cu imaginația creatorului: "silabele și literele fac și desfac lucrurile"20. Care sunt resursele acestei tehnici "geniale" a literaturii? Trebuie spus că
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
devenind astfel versiunea narativă a sedimentărilor semantice și emoționale încapsulate în radical. E un cuvânt implodat, ale cărui conținuturi simultane s-au etalat într-o narațiune cu aspect mitic. De cealaltă parte, Herder vizează cuvântul prins în structurile prozodice repetitive. Rima, monotonia reiterativă a ritmului sau diversele tipuri de paralelisme poetice permit dezvoltarea valențelor plurale și contradictorii prin reluarea aceleiași secvențe: o expresie are ocazia să ilustreze sensuri diferite prin reveniri succesive, evocând astfel profuziunea ei semantică. Înțelegem de ce programul poetic
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a culturilor periferice. Poezia se găsește cam peste tot în dicționarul unei limbi odată ce se convine că orice cuvânt separat din corpul sintactic al unui enunț poate face literatură: în "frunza verde" în fața căreia s-au extaziat romanticii noștri, în rimele populare stereotipe pe care le aprecia Titu Maiorescu sau în numele Luceafărului, așa cum a încercat să o demonstreze Dimitrie Caracostea într-o analiză celebră 37. Așadar, pe baza unui raport polemic cu geniul limbii franceze, reamintit cu insistență, concepția herderiană mobilizează
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
morfologice etc. Termenul prin care Heliade Rădulescu îl folosește pentru a numi acest procedeu, "îndoita dicție", evocă de altfel lecturile sale biblice. Interesantă e insistența lui de a distinge acest mecanism poetic de un alt dispozitiv de punere în paralel, rima. E diferența dintre un procedeu care creează continuități arbitrare și un altul care generează continuități "justificate", pe baza sensului. Rima "leagă" aleatoriu, fără idee, urmărind strict hazardul fonetic, în vreme ce "îndoita dicție" e condusă de idee - de "adevăr" cum spune emfatic
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
sale biblice. Interesantă e insistența lui de a distinge acest mecanism poetic de un alt dispozitiv de punere în paralel, rima. E diferența dintre un procedeu care creează continuități arbitrare și un altul care generează continuități "justificate", pe baza sensului. Rima "leagă" aleatoriu, fără idee, urmărind strict hazardul fonetic, în vreme ce "îndoita dicție" e condusă de idee - de "adevăr" cum spune emfatic Heliade Rădulescu. Sigur, nici rima nu e atât de indiferentă la sens, nici îndoita dicție nu e atât de distinctă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
procedeu care creează continuități arbitrare și un altul care generează continuități "justificate", pe baza sensului. Rima "leagă" aleatoriu, fără idee, urmărind strict hazardul fonetic, în vreme ce "îndoita dicție" e condusă de idee - de "adevăr" cum spune emfatic Heliade Rădulescu. Sigur, nici rima nu e atât de indiferentă la sens, nici îndoita dicție nu e atât de distinctă de mecanica repetiției formale. Însă această opoziție arată în ce măsură Heliade Rădulescu căuta un model prin care capodopera să circule liber între text și viață. Voia
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Rădulescu căuta un model prin care capodopera să circule liber între text și viață. Voia o poetică a repercutării care să funcționeze la fel de ușor în domeniul vorbăreț al literaturii, și în domeniul - uneori tăcut - al biologiei. Cum poți să scoți rima din text și să o promovezi ca motor al vieții, altfel decât metaforic? "Îndoita dicție" îi permitea să imagineze o articulare mai suplă a mecanismului de balans între planurile multiple ale existenței: nu numai un vers proiectat asupra altui vers
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
obiectului oferită în descrierea unui străin. Nu trebuie să "simți" calitățile materiale ale obiectului pentru a putea spune că e un exemplar "frumos" al clasei sale. Aceeași atitudine admirativă a funcționat și în literatură. Când pașoptiștii apreciază ritmul simplu sau rima monotonă specifice genului folcloric, sau când țin să sublinieze fidelitatea față de lexicul regional, ei califică estetic ilustrarea corectă a unei poetici, caracterul popular al unei poezii populare. Sigur că e foarte ușor de deconspirat natura non-estetică a acestui "frumos". Însă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]