10,861 matches
-
afară nu se dovedește prea limpede. Recursul la masiva încărcătură livrescă diseminată în corpul ei, nu pare de mare folos. Unele intarsii culturale sunt explicite. Aleister Crowley, de exemplu, cel căruia Pessoa, i-a fost, în 1930, complice într-un ritual fals suicidar. Acestui Crowley i se atribuie prima versiune, mai puțin flamboaiantă, a acestei cărți. A doua, definitivă, e asumată de un anume Alexander Search. (Printre altele, un alt dublu al lui Pessoa, dar și, cum ne atrage atenția Antoaneta
Pagini bizare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5055_a_6380]
-
Dawkins e că judecă religia dinlăuntrul teoriilor cognitive, de parcă scopul suprem al religiei ar fi cunoașterea universului. În realitate, dogmele nu au rostul de a explica lumea, ci de a le da oamenilor un sentiment de comuniune pe bază de ritualuri. Altminteri, credința e o soluție de consolare cuvenită amărîților lumii, detaliu greu de susținut în fața milioanelor de oameni de știință care cred în Dumnezeu. De fapt, Dawkins cere religiilor să se comporte ca niște sisteme științifice, punînd explicația drept condiție
Cruciatul veninos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5615_a_6940]
-
al instituției, organism condus de maestrul Dan Mihai Goia, Hodrea a susținut dificilul rol al Evanghelistului din Oratoriul bizantin de Paști, „Patimile și Invierea Domnului”, de Paul Constantinescu. Este o lucrare amplă, monumentală; cumulează datele unei adresări ce transcende reglementările ritualului ortodox, dar se situează în universul spiritual al acestuia. Se poate vorbi de un mare spectacol muzicaldramatic. Acela al sacrificiului și al salvării, al salvării umanității, al unei umanități întremate, eliberate de păcatul trecutului. Narate într-o logică a semnificațiilor
Maeștri ale trecutului, maeștri ai zilelor noastre by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5624_a_6949]
-
în curtea unei mînăstiri cu mii de arbori și flori mirobolante. Dintr-o dată, am văzut cele mai spectaculoase păsări, cum își înfoiau cozile multicolore, cum făceau pași de dans legănîndu-și podoaba spre seducție. Noi tăceam, iar păunii strigau. Ca un ritual, mergeam zilnic la ei. Știam coloritul fiecăruia, îi identificam și părea că ne așteaptă ca să dea drumul spectacolului. L-am dus și pe Biță acolo, în împărăția păunilor... Păstrez și azi sms-urile din 2007, de la Cannes:„Păpușa Nemescu a luat
Păunii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5631_a_6956]
-
pulbere de lumină lunară... Singura figură ființă frumoasă... o fată citind aproape adormită pe o carte... Un reporter al epocii sale care va fi înțeles câteva secole mai târziu... Țapul cu coarnele împodobite cu ramuri verzi. Luna în scădere, prielnică ritualurilor. Înconjurat de femei tinere și bătrâne... Una, tânără, îi întinde copilul pentru a-l binecuvânta, pe care Țapul îl atinge în joacă parcă doar cu laba strângă... Alta, bătrână, își întinde spre el capul ca o hârcă. Totul este gris
Goya - reporter - Le grand bouc, Marele Țap... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5470_a_6795]
-
cunoscut ar mai fi, în viața de zi cu zi, iadeșul. Pachetele cu piept de pui dezosat pe de o parte, jocurile pe calculator pe de alta îi reduc posibilitățile de apariție în conversația curentă. În absența includerii sale în ritualuri de familie, e probabil ca mulți tineri să descopere cuvântul mai curând în literatură, în dicționare sau pe internet. Or, dicționarele descriu mai ales obiectul iadeș („os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în
Iadeș by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5505_a_6830]
-
noi înșine. „Sonetele” lui Shakespeare au pus stăpînire pe un oraș amuțit. Am văzut cum oamenii au început să apară, încet, încet. Mergeau cît era pauza dintre sonete și se opreau cînd Iordache se auzea din nou. Era ca un ritual. Un ritual născut ad-hoc, într-o după-amiază de duminică, la Caracal. Părea că nu vor să deranjeze „spectacolul”. Vocea lui Ștefan Iordache a trezit spirite adormite. Iar marii actori care au jucat la Caracal și pe care cei mai mulți spectatori i-
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
Sonetele” lui Shakespeare au pus stăpînire pe un oraș amuțit. Am văzut cum oamenii au început să apară, încet, încet. Mergeau cît era pauza dintre sonete și se opreau cînd Iordache se auzea din nou. Era ca un ritual. Un ritual născut ad-hoc, într-o după-amiază de duminică, la Caracal. Părea că nu vor să deranjeze „spectacolul”. Vocea lui Ștefan Iordache a trezit spirite adormite. Iar marii actori care au jucat la Caracal și pe care cei mai mulți spectatori i-au văzut
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
de la poalele aceleiași coline, în binecunoscuta Pigalle, creație a unui anticar, în 1997, într-o clădire cu cinci etaje, în care puteți afla cele mai stranii obiecte legate de sex, din toate colțurile lumii, de la cele cu caracter religios sau ritual la cele, așa-zicând, uzuale în vremea noastră. O biografie a lui Flaubert De la enorma și plictisitoarea carte a lui Sartre despre Flaubert, L’Idiot de la famille, nu s-a mai scris nicio biografie importantă a autorului Doamnei Bovary. Recent
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4496_a_5821]
-
dreptul kitsch, combinând și redimensionând șocurile emoționale de peste zi. (Abia acum putem vorbi fără rezerve despre atitudine parodică.) Aceste episoade sunt dispuse cu consecvență la finalul fiecărui capitol. Prin felul cum e amorsat, mai mult decât prin ceea ce povestește (un ritual de înscăunare medieval, desfășurat după tipicul onorurilor universitare), ultimul dintre ele ridică ironia la puterea a doua. Fiindcă, spre deosebire de restul trip-urilor, acesta e stimulat. Și nu oricum, ci după rețeta faimoasei madlene a lui Proust: „Nepotul lui Dracula privea gânditor
Gentlemen’s agreement by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4502_a_5827]
-
cu aceeași cuceritoare dezinvoltură pe povârnișuri și prin oraș, printre iubiri recalcitrante și jucăușe, nostalgii și fine promisiuni de rodire. Ca și la Blaga, tinerețea, impetuoasă, necalculată, rupând baierele versului e greu, dacă nu cu neputință de găsit. Un anume ritual medieval, sau poate și mai vechi încă, ritmează această poezie găzduită, explicit sau bănuibil, de un oraș în care bătăile inimii se încetinesc. Un oraș care se închide, luând cu el o lume de reverii și revelații, din care abia
Drum de picior by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4507_a_5832]
-
debutului editorial nu marchează etape lirice distincte. Creația literatului craiovean, crescută din neliniști și interogații, angoase și iluminări, jubilații și autodevorări, aparține aceleiași vârste a credinței în forța cuvintelor de a modela universul. Este necesară, așadar, o inițiere în secretele ritualuri ce transformă iluzia în realitate. „Salturile mortale” fără plasă de siguranță ale metaforei, atunci când versurile sunt lăsate pe seama „schimbului de noapte al poeziei”, când totul devine posibil sub cupola magicului „circ” nocturn, se cer descifrate într-un regim special al
Alfabetul neantului by Constantin M. Popa () [Corola-journal/Journalistic/4531_a_5856]
-
însă dacă „deliciile ambiguității, ale jocului estet, rafinat” - pandantul cultural al societății „compatibilităților” - sunt un dat esențial al culturii române sau ele țin mai degrabă de o strategie defensivă. Rămâne, adică, să ne întrebăm pe termen mai lung cât din ritualurile livrești, la care însuși Norman Manea a apelat în anii dictaturii ceaușiste, țin, într-adevăr, de fizionomia literaturii române și cât din ele sunt excrescențe bolnave contra cenzurii.
Carnavalesc și totalitarism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3320_a_4645]
-
travestit în blană de etnolog, Lévi-Strauss se arată a fi un gînditor aproape organicist. E ca și cum, pășind în țara stampelor, koanelor și a pieselor kabuki, o țară în care, cu doi ani înaintea venirii lui Strauss, scriitorul Yukio Mishima săvîrșea ritualul sepukului în semn de devoțiune față de împăratul abdicat, în această țară francezul se molipsește de stihia locului și devine radical, descoperind rădăcinile unei culturi ce nu poate fi redusă la tipare occidentale. Lévi-Strauss face o reverență în fața gîndirii organiciste, acceptînd
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
indicație importantă mai ales prin conotațiile ei. Căci definește, practic, esența acestei cărți, care e una fundamental poetică. Propriu, vorbind, acțiunea nu prea contează aici: un personaj bizar, Abăza, comite un șir de crime de o cruzime crescândă, după niște ritualuri ridicole. S-ar zice că suntem în plin policier, numai că, paradoxal, nimeni nu investighează vreodată aceste cazuri. Ele sunt doar relatate, dintr-o perspectivă, la rândul ei, stranie, căci naratorul pare a fi un însoțitor inert al lui Abăza
Abăza dezlănțuit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3668_a_4993]
-
și abisul din tine însuți. Și, de acolo, de undeva, Nenea Anghelache, «cuminte», ne face cu ochiul!”. Dintr-un atare punct de vedere însuși carnavalul, care e un fundal lesne de constatat al creației caragialiene, n-ar constitui decît un ritual cu finalitatea ocultă a exorcizării răului, a anihilării celor șapte păcate fundamentale, ritual așadar izvorît din teama unor pedepse. În sprijin e citat John Bossy: „Carnavalul era un bărbat gras; în timpul sărbătorii era obligatoriu să se mănînce mult, mai ales
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
variabile, de unde crizele prin care trece. Neavînd o natură mistică care să-i permită crearea unei breșe directe spre numenul divin, Dan Iacob nu poate recurge la rețeta transfigurării în duh. Asceza îi repugnă, bigoția îl irită, și, în genere, ritualul religios îl rabdă în doze mici. Metanoia, dacă există, nu se numără printre experiențele pe care le are la îndemînă, iar credința, deși asumată în plan conștient, nu e un sentiment din a cărui tensiune să-și poată trage forța
Ieșirea din cărți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3530_a_4855]
-
Centenara sală a Teatrului Champs-Elysées a fost, de-a lungul timpului, martora unor episoade de violență. Premiera piesei lui Stravinsky, Ritualul primăverii, pe 29 mai 1913, la câteva săptămâni după deschiderea teatrului, a fost întâmpinată cu proteste zgomotoase. Peste ani, pe 22 martie 1945, Stravinski va fi huiduit din nou, în același loc, pentru orientarea neoclasică a Impresii-lor norvegiene. Mentorul tinerilor
Muzică și violență () [Corola-journal/Journalistic/3540_a_4865]
-
criptic, întrucît autorul ne aduce la cunoștință că „din motanul meu/ a început să picure apă// cu o singură picătură/ poți întemeia un deșert// așa - ca un secret/ între pleoape”. Ceea ce s-ar putea interpreta ca o trimitere la acel ritual asiatic în care pisica e adorată ca o aducătoare de ploaie... Eleganta carte a lui Eugen Suciu m-a cucerit.
Un motan poetic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3550_a_4875]
-
pe Creangă primii săi comentatori, până la „incomodul inefabil” (G. Călinescu), „homericul”, trăind în atmosfera proprie pentru „o seminție omenească începătoare” (G. Ibrăileanu, Vladimir Streinu), omul anapoda, renascentist, ca și personajele sale (Zoe Dumitrescu Bușulenga) sau „ezotericul”, relevând sacerdoții tantrice și ritualuri străvechi (Vasile Lovinescu) distanța de imagine este impresionantă și dezvăluie „forța simbolică și valoarea existențială a sferei imaginilor”8, care s-au așternut în timp, dând consistență unui mit literar. 1. Ion Creangă, Opere. Ediție de G.T. Kirileanu. Fundația pentru
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
spre lumea anglofonă). Arta e o tehnică a salvării colective, credea autorul lui Parsifal, între o carte și teatru e diferență ca între rugăciunea personală și messa solemnă. Messele solemne (adunarea, reprezentările vizuale și auditive) sunt ceea ce convin iubitorului de ritual Wagner, „frate cu preotul”. Arta lui Wagner, conchide autorul eseului, e concepută în așa fel, încât printre străini „îl poate face până și pe un măgar să fie interesat de germanism”. E vorba de spiritul german în sensul lui cel
Thomas Mann despre Wagner by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3720_a_5045]
-
nu devine mai bună cu timpul, făcea parte, odinioară, din bagajul cultural normal al locuitorilor Parisului, spune fondatorul Café Coutume. Intrarea pe piață a marilor producători industriali (din seria lui Segafredo și Lavazza) a corupt gusturile și a făcut ca ritualul cafelei să se piardă. Un alt somelier (se pare că și cafeaua și-i are pe-ai ei!) le declară război capsulelor pentru expresor, pline de aditivi, care nu vor egala niciodată aroma unei cafele proaspăt râșnite. În ciuda așa-numitelor
Cafeaua lui Proust () [Corola-journal/Journalistic/3723_a_5048]
-
au iubit „ca nebunii”. Trei zile dedicate poftelor trupești, amorului și meselor nesfârșite. Fiindcă eroii sunt și gurmanzi, iubitori de festinuri, băutori cu mari voluptăți de vin roșu asociat diversităților culinare. Ca și amorul mesele îmbelșugate constituie pentru ei un ritual, un prilej de trăire intensă. Romancierul este de altfel, observăm, un expert în evocarea prânzurilor bogate, a ospețelor rafinate care fac deliciul eroilor săi și, prin extindere, putem să credem că și al său: „Patronul restaurantului ne pusese cu siguranță
Noul romancier by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3732_a_5057]
-
poți onora cu gesturi de extremă dărnicie: cadorisindu- i cu obiecte dragi sau, la birt, cu băuturi „certe” (ce vasăzică, prin opoziție, băutură „incertă” explică tot Alexandru Vlad, în altă parte). Nu e, totuși, nici o urmă de naivitate în aceste ritualuri ele generozității. La originea lor stă numai tabla de legi a unui crez literar aparte. Pe care scriitorul l-a avut chiar de la începuturi: „Eram și la vârsta la care aveam convingerea că toți oamenii au secrete, iar locurile ar
Cu supușenie, Scardanelli by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3735_a_5060]
-
mânăstiri și sfinți”, pentru că bate anticariatele și bisericile („nu se afla înăuntru decât femeia care vindea lumânări”). E de-a dreptul grotesc că filajul „obiectivului” nu încetează nici la cimitir, unde domnul Stork intrase probabil să vadă cum se desfășoară ritualurile ortodoxe („după 5 minute în cimitir a sosit și o mașină funerară - urmată de mulți cetățeni, cca 15, în care se afla decedatul... ns. 1924, mort 1988, și au mers la mormântul unde era oprit obiectivul. La sosirea acestora, STAN
Un ambasador neobișnuit by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3490_a_4815]