1,828 matches
-
încredere în nimic. Până la urmă, mama ei nu se făcuse bine. Cel puțin, nu pentru o perioadă lungă de timp. Pe lângă faptul că reușea să se mențină curată, reușea să și muncească, atâta vreme cât nu era nimic foarte complicat. Fusese mereu rușinată de conștiinciozitatea ei, dar acum realiza vag că fusese salvarea ei. A venit horoscopul din noiembrie, spuse Trix, agitând pagini. Adunați-vă cu toții, să vă citesc. Tot biroul a suspendat orice activitate. Orice scuză era bună. Până și Jack se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
erau lucruri grele de ridicat. Nu ca pe vremuri, cum Îi plăcea să zică lui Jamey, șoferul camionului lor. Așa că, una peste alta, viața era OK. Ceva bani la bancă, amici la muncă și-o iubită nouă, care nu se rușina să-l lase să-i bage mâinile sub bluză. Și apoi a venit oferta pentru ore suplimentare. Ar fi trebuit să refuze, dar mai mulți bani ar fi Însemnat un abonament la fotbal. Matthew trăia pentru FC Aberdeen. Acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
debarcat la Canopus ca să ne aducă războiul, preoții noștri au zidit porțile și cele o sută douăzeci de trepte de la Ab-du. Și toți cei care cunoșteau taina au murit în timpul îndelungatului masacru al lui Cornelius Gallus. Ascultându-l, se simțiră rușinați de acea victorie. Dacă astăzi mie mi-ar fi îngăduit să mă întorc la Ab-du, n-aș mai găsi nimic, încheie el ca și cum ar fi închis o ușă. Pe-acolo a trecut războiul, a distrus edificiile și plantațiile de palmieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că e pierdut, voiau să-i dea foc. Atunci, sub ploaia de săgeți a germanilor, a venit mama ta. Eram acolo, am văzut-o. I-a oprit pe cei care fugeau, i-a îndemnat să reziste, iar ei s-au rușinat; podul a fost salvat. Într-adevăr, și istoricii romani, atât de zgârciți cu laudele, aveau să transmită mai departe amintirea acelui eveniment. „Femina ingens animi“, o femeie cu suflet mare, avea să scrie succint Tacitus. Gajus simți nevoia imprudentă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ei; aici pare că există un domeniu de referință foarte curios. De exemplu, pe munte Îmi prezintă un individ jigărit de vreo 60 de ani căruia-i spune Zăpadă, un analfabet ca bagaj lexical și mod de a gândi. Mă rușinez să stau de vorbă cu el. Ea Însă e fascinată de personaj numai pentru considerentul că acesta iubește muntele. „Îți dai seama, el este un pur care Înțelege limbajul muntelui și știe să trăiască toată bucuria acestui fapt.“ „E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
postul unui observator străin ce Înregistra abstract acel sentiment uman de care era cuprins câinele. M-aș fi dus afară ca să mă joc cu el, dar aveam presimțirea că, dacă mă va nota În peisaj, câinele meu năzdrăvan se va rușina și nu va mai fi atât de natural În exprimarea acelei bucurii plenare de a trăi. Îmi turteam nasul de geam și eram extrem de gelos. Zăpada e o formă a purității metafizice, o expresie involuntară a jubilației maxime a vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
stați pe aceleași locuri, schimbați aceleași priviri... Aveți fețe preocupate... doar un picior sau o talie frumoasă vă mai smulg din ochi o sclipire. Iar când autobuzul a ajuns la cap, eu și Încă vreo doi Întârziați coborâm stingheri, puțin rușinați că am visat prea mult. 5 noiembrie 1964 (joi) Rugă de ghepard. O, stea... mă chemi, adâncă, tu, singura care mă legi de fericire... femeie, căci femeie ești, adorată, neîntâlnită, tu, repaos, minune de dincolo de lumi... 11 noiembrie 1964 (miercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de mine, dar, de atunci, mă privea (dar ce Înseamnă a privi din partea ei?!) mai des, se Întorcea cu tot corpul către mine; așa Încât să se observe de către toți marea favoare ce-mi făcea doar mie, de care nu se rușina; o făcea dinadins, să priceapă toată lumea; se uita doar la mine, surâzându-mi fin, Îndoind colțul gurii foarte puțin, cu ironie sau cu timiditate; Își masca fără a reuși deplin emoția bruscă, ce-i colora ca două pete obrajii albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o să-ți chem părinții la școală!“ (duminică) Pe stradă. „Mă iriți cu privirea ta lacomă de viață, tu privești bărbații ca pe niște tauri; «Veniți, sunt liberă, sunt gataă, le spui din priviri; nu ai nici o rușine, tu nu te rușinezi de nimic!“ „Nu mă uit la ei, mă uit la bărbăția lor, nu-i Împing să sară la mine, doar Îi provoc, e o joacă a mea: mă distrez.“ „Joacă de c...“ „Mă jignești.“ „Aiurea.“ Râde, poți să-i zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dispăru În dosul unei bariere de răceală. Nu părea supărată, ci doar neliniștită. Nu discutăm despre pacienții noștri, spuse ea mutându-și Într-o manieră nervoasă stiloul și blocnotesul. Sau despre tratamentul lor. — Doamne, nu, desigur că nu, spuse Ruby rușinată de faptul că adusese vorba de celebrități. Știa că spitalele de genul ăsta țineau cu dinții la păstrarea intimității pacienților faimoși. Suntem mereu atenți pentru că știm că bârfa poate ajunge În ziarele de scandal. Chiar dacă zâmbea, vocea și limbajul trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
spună asta? Urma s-o Întrebe și mai multe chestii despre asta, ceea ce Însemna că va trebui să inventeze și mai multe minciuni care o vor face să intre până gât În propria-i pânză. —M-aș simți așa de rușinat dacă ar trebui să apar În fața unui public oarecare și să spun glume, zise el, moment În care Ruby se Întrebă dacă știa sau nu că Întreaga poveste cu poșta era o minciună sfruntată și acum se prinsese În jocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
așa ceva? Pur și simplu, nu Înțeleg. Păi, nu poți niciodată să subestimezi lăcomia oamenilor, spuse Hannah. Chiar și medicii din clinicile particulare pot fi hipnotizați cu semnul dolarului. Și se știe doar cât de prost sunt plătite moașele de peste tot. Rușinându-se În aceeași secundă În care ideea i-a și trecut prin cap, Ruby s-a gândit o clipită că poate și Sam e implicat În treaba asta. Asta ar justifica toate secretele și telefoanele pe care le primea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
se plimba noaptea, iar voi erați acolo jos, dincolo de ferestruicile acelea cu zăbrele, unde câinii se opresc să amușine, erați atât de tineri, atât de uniți. Sunteți frumoși, Angela, vroiam să ți-o spun. Foarte frumoși. V-am pândit, aproape rușinându-mă, cu aceeași curiozitate cu care un bătrân ar privi un copil care deschide un cadou. Da, v-am văzut deschizând viața, acolo jos, în barul acela plin de fum. Am vorbit în clipa asta cu secretara mea. A reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
imaginea aceea. Nemachiată, Italia avea tenul de un alb prăfos, care se înroșea sub ochi și sub nas. Și apărea mai scundă ca de obicei, încălțată cum era cu o pereche de teniși negri. Se așeză în fața mea. Poate se rușina că am surprins-o fără podoabe, în normalitatea ei domestică. Avea mâinile înroșite și încerca să le ascundă, strângându-le una într-alta. M-am gândit că era mult mai atrăgătoare așa, mult mai periculoasă. Nu avea vârsă, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu bucată. Apoi m-am dezbrăcat și eu complet, cum n-o făcusem niciodată în fața ei. Și nici eu nu eram frumos, aveam brațele prea subțiri, puțină burtă și bățul acela atârnând pieziș printre firele de păr. Și eu mă rușinam. Dar vroiam să fim așa, goi, și prea puțin atrăgători. Unul în fața celuilalt, fără grabă, fără elan, cufundați în timp. Când am intrat în ea, am rămas acolo îndelung fără să mă mișc, privind-o în ochii deschiși la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să o țintuiesc pe pat numai ca să o sărut. Vroiam să se simtă pe ea însăși prin mine. O străbăteam cu limba care mă durea, nu mai aveam salivă. Era lipsită de pudoare, aproape nerușinată în sex, în schimb se rușina de bătăturile de pe tălpile picioarelor, se rușina de dragoste. Doar în final o prindeam, când eram deja obosit, intram în ea, ca un câine. Un câine care a alergat zile întregi printre mărăcini, spini, pietre și istovit își găsește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o sărut. Vroiam să se simtă pe ea însăși prin mine. O străbăteam cu limba care mă durea, nu mai aveam salivă. Era lipsită de pudoare, aproape nerușinată în sex, în schimb se rușina de bătăturile de pe tălpile picioarelor, se rușina de dragoste. Doar în final o prindeam, când eram deja obosit, intram în ea, ca un câine. Un câine care a alergat zile întregi printre mărăcini, spini, pietre și istovit își găsește în sfârșit culcușul. — Lasă-mă, murmura. Vocea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
străzile care încep să se anime cu primele mașini. O mamă cu doi copii traversează strada, Italia o privește. Îi pun mâna pe burtă. O mână mare, hotărâtă. Pântecele ei geme. — Cum te simți? — Bine, și îmi ia mâna, se rușinează de zgomotul acela intern. — În ce lună ești? — Într-a doua, nici măcar. — Când s-a întâmplat? — Nu știu. Ochii ei sunt imenși și calmi. Nu trebuie să-ți faci probleme pentru nimic, nu trebuie să-mi spui nimic, am hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
făcea să aibă o timidă încredere. Pentru prima oară privirea ei se desprindea de prezent și avea curajul să meargă mai departe. Eu fusesem cel care o făcuse să-și ridice capul spre orizontul acela binevoitor de care ea se rușina să-l dorească. Mama ta a venit la spital, ne-am întâlnit pe la unsprezece, luăm ceva la bar. Manlio și alți colegi medici se învârt în jurul ei, știu că este însărcinată, o copleșesc cu complimente, pe care ea le primește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca pe unul din trupurile inutile care aglomerează lumea, străzile, autobuzele. Trupuri pe care în fiecare zi le deschid și le scotocesc, fără bucurie, fără milă. Privirea mea chirurgicală coborâse de la ochii ei la mâna pe care își sprijinea bărbia, rușinând-o, descoperind mici urâțenii, câteva fire de păr pe barbă, degetul mic strâmb, două dungi pe gât. Se întorsese sub mizerabila ei calotă, iar eu puteam s-o privesc așa, fără nici un sentiment, fărâmițându-i lipsa de armonie. Îi simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Atunci am râs și mai tare, fericiți și comici, sub ploaia care cădea cu găleata. Italia o privește pe Elsa aflată lângă mine. Elsa cu burta umflată sub palton. Am în mână balonul roșu, îl las în jos pentru că mă rușinez, și încerc s-o acopăr pe Elsa cu trupul meu. O protejez de privirea oprită la câțiva metri de noi. Nu văd expresia Italiei, lumina unei vitrine îi scaldă spatele, chipul îi este în umbră. Nu mai are părul galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
joace cu mine, așa cum au alte fetițe, să nu fiu singură cum sunt eu...?“ Am pălit amândoi, ne-am privit în ochi cu una din acele priviri care dezvelesc sufletul, ni le-am văzut goale, iar apoi, ca să nu ne rușinăm, am început s-o pupăm pe fetiță, și unul din acele săruturi și-a schimbat direcția. În noaptea aceea, printre lacrimi și furii de gelozie, l-am zămislit pe primul frățior al fetiței hoțului fericirii mele. — Cudată istorie! — Și iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu mi-l puteam permite. Mintz a pus deoparte dicționarul și s-a lăsat pe spate în scaunul său. —Nu o să ajungi nicăieri cu atitudinea asta, tinere. Nu i-am răspuns. —Deci? Te simți vinovat? Nu ai de ce să te rușinezi. Este o reacție perfect normală. M-am uitat la plăcuța cu numele. Era un triunghi de metal cu o bază lată și cu un vârf ascuțit. I-am simțit greutatea în palmă. Mi-am imaginat-o izbind capul lui Mintz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lemn și le-am explicat cum tata mă făcea să râd cu gluma asta când eram de vârsta lor. Îmi doresc să le fi spus că tata se înfuria, dar era un om bun și nu un hoț; că mă rușinam cu mama - dar care băiat nu se rușinează -, însă o iubeam și aș fi dat orice să nu mă fi certat cu ea în noaptea de dinaintea venirii Poliției Verzi; că uneori încă îl mai învinovățeam pe tata că nu ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
făcea să râd cu gluma asta când eram de vârsta lor. Îmi doresc să le fi spus că tata se înfuria, dar era un om bun și nu un hoț; că mă rușinam cu mama - dar care băiat nu se rușinează -, însă o iubeam și aș fi dat orice să nu mă fi certat cu ea în noaptea de dinaintea venirii Poliției Verzi; că uneori încă îl mai învinovățeam pe tata că nu ne-a scos de acolo la timp și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]