1,976 matches
-
în memorie. Ultima intrare: 11.01.1943. De atunci, nimeni n-a mai umblat cu aparatul, a rămas în peretele primăriei din Balcic.“ „Până l-a găsit cineva și-a pus mâna pe el...“, am zis, uitându-mă insistent spre sacoșa de lângă pantofi. „1943... Anul de pe tablou...“, a observat Maria, sprijinindu-se mai bine de perne. „Și data de naștere a lui taică-meu.“, am completat-o. „Dar mai e ceva. De ce n-ai luat tu aparatul mai devreme, dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu degetul la gură. N-am lăsat-o din mână, m-am deplasat lângă el ca s-o vadă. Cu vârful degetului, i-am indicat grupul de linii în miniatură. „Pare un code-bar...“, a șoptit. „Da. Pe care mașinăria din sacoșa ta ne va ajuta să-l citim.“, i-am zis la ureche. Tânărul Lupu a ridicat sacoșa, deschizându-i cu grijă clapetele. Le ținea ușor, între degete, să nu se-audă declicul metalic. Maria a coborât și ea din pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o vadă. Cu vârful degetului, i-am indicat grupul de linii în miniatură. „Pare un code-bar...“, a șoptit. „Da. Pe care mașinăria din sacoșa ta ne va ajuta să-l citim.“, i-am zis la ureche. Tânărul Lupu a ridicat sacoșa, deschizându-i cu grijă clapetele. Le ținea ușor, între degete, să nu se-audă declicul metalic. Maria a coborât și ea din pat și-a venit lângă noi. Pășea ca pisicile, pe vârfuri, încercând podeaua înainte să apese cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tânărul Lupu a ridicat din umeri. Își făcuse treaba, rolul lui se încheiase. A apăsat iarăși pe nu știu câte clapete și ecranul s-a stins. Exact cum mă așteptam, fostul meu elev a închis paralelipipedul și l-a vârât repede în sacoșă. Apoi a împins și sacoșa sub pat. „Alexandru Dimitriu...“, a repetat Maria, urcându-se înapoi în patul ei. Părea puțin neîncrezătoare. „Știu un singur Alexandru Dimitriu...“ „A trăit în epocă?“, m-am interesat. „Da, chiar în mai multe.“ „Atunci, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
umeri. Își făcuse treaba, rolul lui se încheiase. A apăsat iarăși pe nu știu câte clapete și ecranul s-a stins. Exact cum mă așteptam, fostul meu elev a închis paralelipipedul și l-a vârât repede în sacoșă. Apoi a împins și sacoșa sub pat. „Alexandru Dimitriu...“, a repetat Maria, urcându-se înapoi în patul ei. Părea puțin neîncrezătoare. „Știu un singur Alexandru Dimitriu...“ „A trăit în epocă?“, m-am interesat. „Da, chiar în mai multe.“ „Atunci, s-ar putea să fie omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putea să fie omul nostru. Cu ce se-ocupa tipul ăsta?“ Ne-am întors fiecare la locurile noastre, dar ne-am dat seama că nu puteam vorbi, s-ar fi auzit imediat dincolo. Până la urmă, tânărul Lupu și-a abandonat sacoșa, împreună cu prețiosul ei conținut, și-a venit lângă noi. „Îmi permiteți?“ „Mai întrebi?“ I-am făcut loc în capul patului. Acum stăteam bine toți trei, lipiți de perete, sub carpeta cu Ali Baba. Cei patruzeci de hoți împingeau de zor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Baba, tânărul Lupu, de potăile cartofoare. Am rămas singur. După o zi de emoții și fugăreli, mi-am dat seama că nu mai rezist: stomacul își bolborosea nemulțumirea. Trebuia să ies. Maria dormea cu perna în brațe, tânărul Lupu cu sacoșa la piept. Până și hainele lor semănau, aranjate cu eleganță pe spătarul scaunului. Pentru o fracțiune de secundă, m-am simțit gelos. Apoi am cercetat împrejurimile. Camera avea o singură ușă: o împingeai și treceai direct în bucătăria lui Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
răbdare. Oamenii se-așezau din timp la coadă, calm și disciplinat, de pe la două noaptea. Bătăile se iscau rar, numai dacă se băga cineva în față sau zicea măcelarul că nu mai ajunge carnea. Atunci, femeile chiuiau, bătrânii se trozneau cu sacoșele în cap, țigăncile loveau cu puradeii lor în stânga și-n dreapta, să-și facă loc prin mulțime. Doar copiii stăteau cuminți, călcați în picioare. „La Cârnați Mulți“ purta o semnificație simbolică pentru Maria. De-acolo veneau bunătățile în copilărie, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l-am asigurat. Mi-am clătit fața cu apă rece, lăsând-o să șiroiască. Apoi am ieșit din baie, proaspăt și roz. În camera principală, i-am găsit pe tânărul Lupu și Maria, împachetând lucrurile. Fiecare cu mâna într-o sacoșă, ca profesoara și-elevii în clasă, înainte de excursie. „Cât facem până la Neptun?“, s-a interesat Maria. „Cincisprezece-douăzeci de minute. Distanța-i mică, dar nu vrem să atragem atenția. Au pus radare peste tot. Mergem ușurel, legal, nu sărim de 50
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar nu vrem să atragem atenția. Au pus radare peste tot. Mergem ușurel, legal, nu sărim de 50 în localitate.“ „Ca pe vremuri, cu-autobuzul școlii. Ce timpuri, dom’ profesor!“, și-a amintit tânărul Lupu, fără să scoată capul din sacoșă. M-am prefăcut că nu înțeleg. Mi-am îmbrăcat hanoracul în grabă și, mai ales, în tăcere. Copilăria nu era o soluție. Doar un reper, ca nivelul apei dintr-un recipient. Un depozit neuronal de vidat, o marfă scoasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ei, stewardesă la „Tarom“, era mai mereu plecată de-acasă). Nici părinții nu fuseseră cuminți. Nu știu de ce, întotdeauna ni-i imaginasem sobri și asexuați, un angrenaj cu două trupuri cuplate zilnic și neobosit în slujba noastră. Brațele angrenajului cărau sacoșe cu biscuiți și iaurturi (mulți își mai amintesc borcanele ca niște grenade de sticlă și capacele lor gri, verzi sau bleumarin metalizat, bune de găurit cu arătătorul), picioarele alergau după unt sau zahăr, capetele lucrau în bucătărie pentru bunăstarea copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de baia clandestină cu oțet și apă fiartă), povestea suna altfel, ceva cu-o vizită la florărie și-un ghiveci prost ales, din cauză că se-oprise curentul. Taică-meu și maică-mea plecaseră acasă, chipurile fără să știe ce-i în sacoșă; din ghiveci ieșisem eu, bineînțeles, și-un imens complex de vinovăție. Istoria suna rezonabil (oricum, mai mult decât cea fantezistă cu barza pe horn - câte berze ați întâlnit în București? - sau cealaltă, involuntar obscenă, cu semințele înghițite greșit la piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria de braț. „Ce căutăm la Viena?“ „Vă spun pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și i-am ajutat și pe ei. În afară de valijoara și servieta lui Mihnea, nu trăgeam după noi decât o sacoșă de umăr și-un geamantan gol. În sacoșă, îndesasem actele și niște țoale de schimb, nu multe, să nu atragă atenția vameșilor. Cât despre geamantan, mă inspiram din experiențele trecutului: se întorcea ticsit de haine, ca o burtă de gravidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spun pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și i-am ajutat și pe ei. În afară de valijoara și servieta lui Mihnea, nu trăgeam după noi decât o sacoșă de umăr și-un geamantan gol. În sacoșă, îndesasem actele și niște țoale de schimb, nu multe, să nu atragă atenția vameșilor. Cât despre geamantan, mă inspiram din experiențele trecutului: se întorcea ticsit de haine, ca o burtă de gravidă umplută cu pulovere și cardigane (era o diferență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu luni, zile și ore, din ce în ce mai greu de refuzat. Cu temerile, mergea chiar mai ușor, trebuia doar să știi când să apeși pedala și să iei piciorul de pe ea. Am mai sărutat-o o dată. Apoi am scos apa minerală din sacoșă și m-am dezbrăcat în tricou. Era și cald, și frig, cum numai pe tren ți se poate întâmpla. S-a auzit un fluierat. Cu-o smucitură clasică, vagonul s-a pus în mișcare. Sau poate noi stăteam în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sticlă de bere?“ „Poftim?“, a scos Mihnea capul de după mine. „O sticlă de bere, de jumate.“ „Nu, domne.“, s-a enervat Mihnea. „Da’ la ce vă trebuie?“ „Nu-mi trebuie mie.“, a explicat nașul, politicos. A băgat mâna într-o sacoșă bleumarin-căcănie, ca unifoma lui, și a scos de-acolo o sticlă goală, de-o jumătate de kilogram, fără etichetă și capac. Era verde-maro, translucidă, semăna cu buteliile de „Grivița“ de pe vremuri. „După ce trece controlul la unguri, încuiați cu-ambele încuietori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ți se făcea o favoare că scapi de ziarele din pod. Cine mai avea energie să dea înapoi? Plecau camioanele, încărcate cu marfa omului. Așa procedaseră și tarabagiii. Adunaseră sute, poate mii de exemplare și le țineau acum ascunse în sacoșe sau încuiate prin tarabe sau depozite. Unii, de frică să nu li se fure, veneau cu ele și la lucru, direct în portbagaj, le păstrau acolo și vara, și iarna, învelite-n prelate cu găuri de-aerisire, să nu mucegăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Unii moțăiau pe holuri, în picioare sau rezemați de-un sac. Nu le mișca un mușchi, pleoapele rămâneau închise, obrajii relaxați, doar saliva se prelingea uneori într-un firicel pe bărbie. Se trezeau la capăt, exact în gară, își recuperau sacoșele și papornițele și coborau din tren veseli și proaspeți: Paris, Viena, Sudrigiu, oriunde era nevoie. Dacă le-ai fi dat ordin să doarmă în timp ce mergeau, probabil că ar l-ar fi executat fără să crâcnească. Bineînțeles, eu arătam altfel. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
T-34 rusesc, fugărit de-obuzele unui Tiger. Sus, în vârful de pantă, fleorpăia o talpă de șlap, prinsă între trepte și cant; prea subțire ca să treacă peste bordura de-oțel, prea groasă ca să intre sub ea. Ne-am tras sacoșele și valijoarele și-am ieșit la Schottentor-Universität, unde se întâlneau două linii de metrou și vreo unsprezece de tramvaie. Am privit cu atenție în stânga și-n dreapta, Mihnea și Maria erau prea obosiți ca s-o mai facă. Nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
De obicei, bătrânii, care știau pontul, urcau în mare viteză și ocupau locul în fiecare vagon, chiar de la primele stații; cineva ajungea întotdeauna primul. Era ca la noi în București, în Obor sau la Matache, când se-avântă precupețele cu sacoșele pline și trebuie să sari într-o parte. Acum, însă, aveam cale liberă să mă instalez. Obținusem de la inginer Pif-ul dorit, tramvaiul era gol, identificasem chiar și locul privilegiat al vienezilor. Mă simțeam liber, puternic, răsfățat. Dacă nu mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Degeaba ați descoperit toată schema! Sunteți doi fraieri, doi amărâți. Mi-e o milă de voi...“ Mihnea a dat să-l pocnească. L-am oprit cu un semn, îndemnându-l să stea deoparte. S-a tras spre ușă, nervos, cu sacoșa bălăbănindu-se. „Serios?“, l-am încurajat, „Cum așa?“ Îi făceam jocul, îl lăsam să se simtă bine. Era chiar amuzant. „Habar n-aveți cum stau lucrurile! Nici nu vă imaginați ce urmează!“ „De ce nu ne spui tu?“ „Dați-mi drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
milă, când frică, apoi iar furie și siguranță. Ceva nu era în regulă. „Să-i dau una?“, s-a interesat Mihnea. „Mai lasă-l.“, l-am potolit. „Să-și termine întâi criza.“ „Păi tocmai de-aia!“, a insistat Mihnea, rotind sacoșa. M-am pus între el și prizonier. „Povestea!“, a spumegat scriitorul, dintr-odată agitat. În câteva secunde, îi pierise tot entuziasmul. Tremura cu tot cu scaun. „Dați-mi drumul!“ „Nu înainte de-a ne spune cum se termină.“, l-am mințit. „Kaputt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
După cum ai spus, prietenia nu există, e-o stare, o senzație. Iar, de stările neplăcute, care ne sâcâie sau nu ne mai folosesc, ne debarasăm. La revedere.“ M-am întors spre ușă. Calm, fără nici o remușcare. Mihnea și-a potrivit sacoșa pe umăr și, după ce și-a scuturat din nou hanoracul, a ieșit primul din cameră. Înainte să încui, am mai întors o dată capul, doar pe jumătate. Cele două scaune păreau nemișcate, față în față. Pe unul din ele atârna un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-și doresc să parcheze Într-un loc, pentru ca apoi să se deplaseze Într-un alt capăt al aceleiași zone comerciale. Când este prea departe pentru a merge de la un loc la altul, sau atunci când au prea multe colete, genți și sacoșe pentru a efectua În continuare cumpărături, cei mai mulți cumpărători doresc să se Întoarcă la mașina lor. Dacă se Întorc la mașină, ei vor părăsi cel mai adesea centrul. Prin urmare, managerii unor astfel de proprietăți vor crea pentru cumpărători confortul de
Managementul proprietăţii imobiliare by ANICA-POPA, ADRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/186_a_188]
-
Un frame (și schema aferentă lui) cum ar fi efectuarea de cumpărături În spațiul cultural românesc a suferit diverse modificări În decursul timpului; până În anii 1970-1980, un asemenea cadru cuprindea, cu aproximație,următoarele concepte cheie: cumpărător, vânzător, produs, tejghea, bani, sacoșă, care erau ordonate, În principiu, după următoarea schemă: 1) cumpărătorul intră În magazin, 2) salută vânzătorul care se află la tejghea, 3) Îi solicită produsul, 4) plătește 5) pune produsul În sacoșă, 6) salută vânzătorul și 7) iese din magazin
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]