2,312 matches
-
esență din abilitate și spirit, scrie Zola în Causeries dramatiques: el nu ar putea crea personaje reale și nici să pătrundă în profunzimea mizeriilor umane." Zola nu vede, în teatrul lui Emile Augier (1820-1889), care are meritul de a face satira burgheziei bogate, decât o urzeală de șabloane. Zugrăvirea mediului burghez pe care o oferă opera lui Henri Becque (1837-1899) nu-l satisface cu adevărat. Becque, care este un luptător singuratic, nu a fost niciodată recunoscut de naturaliști ca unul de-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatral, ceea ce le permitea să prepare spectatorul să simtă impresia dorită. Uneori interesul principal al interpretării consta în acest "avantjoc"". Meyerhold reia acest foarte vechi procedeu pentru a-l pune în serviciul agitației politice, mai ales atunci când este vorba de satira unui personaj. Cât despre "jocul inversat", termen pe care îl califică drept având "un aspect industrial care provine din inversarea curentului electric", îi precizează astfel obârșia: "Este un aparteu: încetând deodată de a-și reprezenta personajul, actorul interpelează publicul în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Suedia, scrie Instrucția (1965), piesă despre lagărele de concentrare. Friedrich Dürrenmatt (1921-1990), care s-a explicat într-un mod strălucit asupra concepțiilor sale scenice în Scrierei despre teatru (1970), este și el foarte marcat de Brecht, în întreaga-i satiră asupra societății contemporane. Vizita bătrânei doamne (1956) i-a asigurat celebritatea în lumea întreagă. Teatrul austriacului Thomas Bernhard (1931-1989), foarte politizat, se situează și el în mișcarea din jurul lui Brecht, cu piese precum Înainte de retragere (1979), ca și cel al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar și celor care încearcă o desprindere mai mult sau mai puțin fățișă de sub tutela acestuia. În consecință, în primele capitole sunt căutate astfel de reminiscențe printre manifestările literare specifice comicului, mai întâi în firidele departajate după criteriul "sensului"1 (satiră, ironie, parodie, grotesc, umoristic) și apoi în cele delimitate în funcție de "articularea tematică"2 (comicul de caracter, de situații și de moravuri) și "formală"3 (comicul creat de limbaj). Pentru certificarea observațiilor sunt respectate necesarele popasuri de natură teoretică, a căror
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iar umorul negru, grotescul și comicul absurd își fac loc în literatura decadenților de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru a se instaura semnificativ în suprarealism și în teatrul avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională a comicului, impusă și cultivată cu predilecție atât ca armă ideologică anticapitalistă, cât și, prin ricoșeu, ca bumerang critic al realităților glorificate, în restul lumii deriziunea care "constă mai cu seamă în a te distra pe seama lumii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de ridicol sau cu efectul său, râsul 16. În acest sens, Adrian Marino nota că se poate semnala o înmulțire a termenilor adiacenți comicului, de la aproximativ zece căți existau în secolul al XVIII-lea (humour, burlesque, ludicrous, ridicule, esprit, satire, mimicky, buffoonery, raillery, doggrel) la mai mult de patruzeci în limbajul actual 17. Marian Popa face un inventar mai detaliat al sferei semantice a comicului urmărit diacronic și în vocabularul principalelor limbi europene și identifică drept sinonime ale comicului în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate avea ca efect declanșarea unui comic de tip umoristic și respectiv, ironic. În același mod, dacă nu sunt respectate regulile de politețe, precum regula de simpatie ("menajați aproapele!") și cea de demnitate ("menajați-vă singuri!") se poate ajunge la satiră și respectiv la autoironie. Considerăm că un tablou sinoptic mai amplu și edificator în privința locului fiecărui aspect al comicului discutat până acum se poate întocmi prin combinarea mai multor criterii. Pornind de la sugestiile lui Jean-Marc Defays, putem include compartimente distincte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fost, într-un fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină cont
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnificație cauzate de schimbările radicale în profilul social-politic postbelic. Printre modificări, nu lipsite de importanță sunt cele care vizează literatura de factură comică. În esență, numărul și obiectivele modurilor comice au fost amalgamate și limitate la cel redat prin sintagma "satiră și umor", cu sensul de "text combativ provocând un râs combativ"1. Comicul a fost astfel disociat de gratuitate, pretinzându-i-se eficiență în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
anume ironia, parodia și grotescul. În cazul fiecăruia se va pleca de la sumare considerații teoretice, probate mai întâi prin textele caragialiene și ilustrate apoi prin opere semnificative din perioadele următoare. 3.1. Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului de satiră este utilă înțelegerii semnificației acesteia mai întâi ca formă artistică eterogenă ( lat. Satula = salată, amestecătură) și apoi ca manifestare polemică, de reprobare, prin asocierea cu spiritul inconformist, libertin, contestatar, impulsiv și bufon al lui Dyonisos, de care se leagă indestructibil
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acest câine [...] care te înspăimântă și te mușcă atunci când nici nu te aștepți, pentru că râde și mușcă în același timp. Lucrul cel mai ciudat este că acum sunt alcătuit dintr-un amestec..."3. Se configurează astfel chiar din momentul consfințirii satirei ca nouă și hibridă modalitate de expresie dialectică, punctele sale de conjuncție dar și de disociere cu comicul. Deși nu râsul, ci surâsul este efectul scontat de satiră, el este prezent în atitudinea creatorului care se bizuie pe procedeele comicului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alcătuit dintr-un amestec..."3. Se configurează astfel chiar din momentul consfințirii satirei ca nouă și hibridă modalitate de expresie dialectică, punctele sale de conjuncție dar și de disociere cu comicul. Deși nu râsul, ci surâsul este efectul scontat de satiră, el este prezent în atitudinea creatorului care se bizuie pe procedeele comicului nu pentru a amuza, ci pentru a exprima o saeva indignatio (indignare crudă), pentru a critica vindicativ, batjocoritor sau aluziv o realitate față de care spiritul satiric se concretizează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
față de care spiritul satiric se concretizează atât prin implicare, cât și prin distanțarea evidențiată în claritatea idealului pe care i-o opune. Ca trăsături minimale distinctive față de ironia pe care se poate baza și față de umorul din care se desprinde, satira deține elementul de militantism, combativitatea expresă, ceea ce presupune un plus al implicării în sfera socialului 4 și o poziție filosofică și etică izvorâtă din convingeri ferme și principii morale axiomatice: "satiricii judecă și condamnă având siguranța caracterului absolut al adevărurilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
etică izvorâtă din convingeri ferme și principii morale axiomatice: "satiricii judecă și condamnă având siguranța caracterului absolut al adevărurilor așa cum nu procedează nici ironiștii și nici umoriștii, convinși de relativitatea lucrurilor și a limbajului"5. Sarcasmul, varianta extremă, usturătoare a satirei (lat. sarcasmus, gr. Sarkazein [fig.] "a sfâșia prin batjocură", gr. Sarx "carne") se situează la limita comicului și a artisticului. Explicația constă în înverșunarea exprimării în forme aforistice acide sau în revărsări sufocante, delirante și agresive, prin asimilarea invectivei, a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adamic, se poate întâmpla ca urechile să nu fie tocmai regulate, că deci într-un fel sau altul, fiecare mai avem ceva de îndreptat"6. 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric În literatura românească 7, exemplar în privința satirei, în ambele accepțiuni ale termenului, trecute în revistă în această parte introductivă, este, indiscutabil I. L. Caragiale, despre care mai toate comentariile, în notă elogiatoare sau denigratoare, lasă să se înțeleagă că "râde și mușcă în același timp", că derutează și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
distincțiunea, cu meritul și cu talentul! Libertate? bani, insultă, retevei! Iată marele partid colectivist, urmașul partidului liberal clasic! Iată continuatorii patrioților vizionari de odinioară toxice partide ale unei bătrâne idei generoase."9 Un nivel intermediar și în privința forței denunțatoare a satirei este cel al Momentelor, a căror grupare tematică se ghidează în principal în funcție de ținta denigrabilă. Într-un ciclu de schițe Un pedagog de școală nouă, Despre cometă, Prelegere populară, Bacalaureat, Lanțul slăbiciunilor, Dascăl prost satira vizează sistemul de învățământ bazat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și în privința forței denunțatoare a satirei este cel al Momentelor, a căror grupare tematică se ghidează în principal în funcție de ținta denigrabilă. Într-un ciclu de schițe Un pedagog de școală nouă, Despre cometă, Prelegere populară, Bacalaureat, Lanțul slăbiciunilor, Dascăl prost satira vizează sistemul de învățământ bazat pe favoritisme, nepotisme și alte criterii tendențioase și inadecvate de apreciere, un sistem anarhic în care legea este considerată un capriciu și nerespectarea ei o condiție sine-qua-non a supraviețuirii. În centrul acestui univers haotic tronează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
legea este considerată un capriciu și nerespectarea ei o condiție sine-qua-non a supraviețuirii. În centrul acestui univers haotic tronează ,,eminentul" profesor Marius Chicoș Rostogan, cel care adoptă și experimentează cu entuziasta aprobare a inspectorilor la fel de ,,competenți", noua metodă intuitivă, ținta satirei caragialiene, dezvăluită ca pandant al ironiei subiacente: Profesorul: Și cine era Traian? Elevul: El era om bun! Profesorul (emoționat): Bun, drăguțul de el! Zic zău lui Dumnezeu, bun!... Și cu cine s-a bătut el? Elevul (brav): Cu turcii! Profesorul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Nu în ultimul rând, este satirizată presa mondenă care devine obiect al disputelor în așa numita înaltă societate (High-life). Așadar, în afara țintelor predilecte din comedii, și anume politica și familia, descoperim și în proza scurtă un evantai destul de cuprinzător al satirei caragialiene. Trebuie totuși să precizăm că elementele de satiră, care indiscutabil există în scrierile caragialiene, nu ne îndreptățesc să susținem că bogăția materialului satiric din literatura română se datorează exclusiv autorului Scrisorii pierdute. Prestigiul multiplelor modele literare universale, de la celebrii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
devine obiect al disputelor în așa numita înaltă societate (High-life). Așadar, în afara țintelor predilecte din comedii, și anume politica și familia, descoperim și în proza scurtă un evantai destul de cuprinzător al satirei caragialiene. Trebuie totuși să precizăm că elementele de satiră, care indiscutabil există în scrierile caragialiene, nu ne îndreptățesc să susținem că bogăția materialului satiric din literatura română se datorează exclusiv autorului Scrisorii pierdute. Prestigiul multiplelor modele literare universale, de la celebrii poeți satirici latini, la Dante, Rabelais, Boileau, Swift etc.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
literatura română. Nu se poate pune, însă, în discuție, superioritatea valorică a contribuției sale. Parafrazându-l pe Al. O. Teodoreanu, care sintetiza memorabil raportul dintre teatrul lui Alecsandri și cel caragialian, putem susține că înaintașii au "înălțat un templu" al satirei românești, dar "Caragiale l-a sfințit"12. În același spirit al evaluării juste, trebuie lămurită problema locului pe care satira îl ocupă în universul comic al lui Caragiale. În ultima perioadă a început să se rediscute și să fie reconsiderată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care sintetiza memorabil raportul dintre teatrul lui Alecsandri și cel caragialian, putem susține că înaintașii au "înălțat un templu" al satirei românești, dar "Caragiale l-a sfințit"12. În același spirit al evaluării juste, trebuie lămurită problema locului pe care satira îl ocupă în universul comic al lui Caragiale. În ultima perioadă a început să se rediscute și să fie reconsiderată opinia aproape generalizată conform căreia satira ar fi dimensiunea esențială a acestuia. Disputa nu este, totuși, veche. Spre deosebire de Maiorescu, Delavrancea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sfințit"12. În același spirit al evaluării juste, trebuie lămurită problema locului pe care satira îl ocupă în universul comic al lui Caragiale. În ultima perioadă a început să se rediscute și să fie reconsiderată opinia aproape generalizată conform căreia satira ar fi dimensiunea esențială a acestuia. Disputa nu este, totuși, veche. Spre deosebire de Maiorescu, Delavrancea, Mihail Dragomirescu și mai cu seamă Zarifopol care preciza că "satira propriu-zisă e rară" la Caragiale și că "râsul voios, orientat spre bufon domină"13, în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
perioadă a început să se rediscute și să fie reconsiderată opinia aproape generalizată conform căreia satira ar fi dimensiunea esențială a acestuia. Disputa nu este, totuși, veche. Spre deosebire de Maiorescu, Delavrancea, Mihail Dragomirescu și mai cu seamă Zarifopol care preciza că "satira propriu-zisă e rară" la Caragiale și că "râsul voios, orientat spre bufon domină"13, în schimb, Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și hibride care îi stimulau malițiozitatea râsului "vitriolant". Explicații caracterologice pentru prevalența satirei în opera lui Caragiale găsim, de pildă, la Garabet Ibrăileanu: ,,Bineînțeles Caragiale nu este un satiric din cauza obiectului zugrăvit, ci din cauza firii sale. Dacă era un umorist din fire, alegea altă lume, alte subiecte. Dar atunci n-ar mai fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]