2,879 matches
-
este mereu supusă unei lucidități ce contează deopotrivă pe fermitate și franchețe. Receptiv, cu o anume circumspecție la nou, cronicarul salută abordarea îndrăzneață a unor piese clasice, dar, polemizând virtual cu „superesteții”, respinge experimentele aiurea, „năzdrăvăniile”, „ereziile” născătoare de „avortoni scenici”. Nu se împacă defel cu „săriturile peste cal” ale „mimetismului fals novator”, în care extravaganțele celor ce „se dau în priveliște” conțin riscul denaturării, ca și, în forme ilar-novice, pe acela al prăvălirii în elucubrație. Mai puțin în largul lui
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
spiritul folclorului românesc. E un amalgam de istorisiri, snoave, proverbe, strigături, cântece, vorbe de duh subordonate unei scheme epice. Compoziția anticipă Hanu Ancuței de Mihail Sadoveanu, intervențiile participanților la șezătoare - conturând o tipologie morală și socială - sunt și aici gândite scenic, după un anume ceremonial. Numai că spectacolul aparține unui comediograf; verva este inepuizabilă, iar fantezia lexicală pare că se autogenerează permanent. De aceea, P. nu poate fi categorisit drept folclorist, el este un creator care construiește liber în spațiul culturii
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
în cheia SF a lumilor paralele; aceeași tratare SF și „cibernetică” este abordată în Sora lui Robin și Teribila spirală. Proza din Generoasele cercuri (1989) se înscrie și mai bine în acest program auctorial al unei scriituri hiperrealiste: un cadru scenic abia schițat, al unei lumi de periferie, industrializată abuziv, în care se ghicește univoc trama absurdă sau paradoxală care animă conștiințe oarbe uneori - un muncitor eșuat în viață din cauza unui incident din adolescență provoacă același tip de incident, în care
PAUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288727_a_290056]
-
o „punere a teatrului blagian într-o lumină specific spectaculară”. „Sistemul dramatic” al lui Blaga este analizat din perspectiva „dominantelor” conflictuale (credință versus religie, tragicul opțiunii, sacrificiul necesar), psihologice („daimonia” ca energie ambivalentă, femininul ca cenzură și valorizare etc.) și scenice (spațiul închis, partiturile individuale, elementele spectaculare, simbolurile). Finalmente, teatrul lui Blaga este așezat sub semnul unui „expresionism îmblânzit”, „temperat” de contactul/afinitatea cu clasicismul lui Goethe. Cartea Întrebările poeziei (1988) e, de fapt, o privire cuprinzătoare asupra poeziei române moderne
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
inimitabil mucalit, mocan în Brețcu, care îi oferă prozatorului prilejul să realizeze admirabile efecte umoristice, bazate pe comicul de limbaj, pe relatarea amănunțită a unor gesturi și obiceiuri ieșite din obișnuit. Cel ce se visa actor avea, se pare, însușiri scenice reale, dovadă adolescentul evocat în Taclale de pensionari, în care, sentimental, autorul s-a proiectat. Renunțând la scenă, M. va purta mereu nostalgia acesteia. Îi plăcea să povestească și avea abilitatea de a „interpreta” o poveste dându-i o coloratură
MIRONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288175_a_289504]
-
ori, în fine, tendințele contradictorii ale comediei și dramei de inspirație rurală. În Jocul situațiilor dramatice (1978), M. abordează, pe de o parte, chestiuni teoretice specifice genului (definirea poeziei dramatice, raportul între social și individual în structura situațiilor dramatice, condiția scenică și calitatea literară a dramei, despre dialog și monolog, feerie și teatrul de idei etc.), pe de alta, se dovedește un cunoscător avizat al fenomenului teatral românesc și al celui universal (de la Shakespeare și Goldoni la Pirandello, Brecht și Michel
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
teatral românesc și al celui universal (de la Shakespeare și Goldoni la Pirandello, Brecht și Michel de Ghelderode). În preambulul lucrării sale de sinteză Istoria literaturii dramatice românești, M. analizează relația fundamentală dintre dramă și teatru, stabilind „primatul literaturii în actul scenic”, bazat pe natura poetică a teatralității textului, relație văzută dialectic, ca o „succesiune de ciocniri între propunerile îndrăznețe ale poeziei dramatice și conservatorismul scenei”, precum și relația dintre drama poetică (ce se folosește de disponibilitățile situației dramatice) și cea ludică, fenomen
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
tradiția clasică a genului ce presupune ca efectul de ilaritate să fie obținut prin discrepanța dintre ceea ce este și ceea ce se vrea a fi, „amestecul de dialog administrativ, metafizică de ședință și sublim”, „concretețea împinsă până la pedanterie” (Lucian Raicu), jocul scenic al personajelor-perechi, care acționează printr-o combinatorică amețitoare a apropierilor și respingerilor. Scopul urmărit consecvent nu ține de asigurarea delectării cu un spectacol umoristic facil, în pofida aparențelor genului proxim (Somnoroasa aventură este încadrată de autor ca „divertisment comic”, Proștii sub
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
vicii și prejudecăți transistorice. M. nu putea să ignore un tip de viziune și procedee dramaturgice proprii teatrului absurd, cultivat în epocă. Intuiția și insistența în a respinge ferm apropierea de vreun model îl conduc însă spre alcătuirea de metafore scenice susținute prin concretețea unor dialoguri cu aspect de pălăvrăgeli ridicole pe teme cu pretenții, din care, brusc, se ivește simbolul purtător de semnificație existențială. În Pălăria de pe noptieră, Demeter, personajul principal, își condiționează cursul vieții de nerecunoașterea unui act de
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
de verosimilitate, susținut de mai multe personaje, caracterizate cu siguranță, de ascuțimea observației, de dialogul viu, colorat, fără artificii. Au fost semnalate „calități pur teatrale” în construcția dramatică, dar și o ținută literară „îngrijită până la rafinare”, care e în detrimentul caracterului scenic, precum și unele „izbucniri de senzualitate” sau un patetism cam artificial. SCRIERI: Garoafe roșii, București, 1914; Rozina, București, 1919; Cântări pentru pasărea albastră, București, 1922; Șapte gâște potcovite, București, 1932; Întregire, București, 1936; Vreau să trăiesc, București, 1937; Claudia Millian despre
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
de regie de teatru muzical din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar din 1991 are aceeași calitate la Departamentul de teatru al Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”. Din 1995 devine profesor la Facultatea de Canto și Artă Scenică a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Concomitent, în calitate de consilier artistic la Teatrul Național clujean (din 1994), organizează festivaluri (câteva ediții din Gala Teatrelor Naționale). Este membră activă a Asociației Oamenilor de Teatru (din 1977) și a Biroului Secției de Critică
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
doar culegerea Actori pe scena lumii (1990) recurgând la forma colocvială, a interviului și a caracterizărilor pertinente. Cercetarea de tip academic e o dovadă a darului de a îmbina analiticul cu sinteza, biograficul cu esteticul, teoreticul cu dimensiunea practică (reprezentabilitatea scenică). Dramaturgia românească între 1900-1918 este o panoramă informată asupra a două decenii de teatru românesc, considerate prin prisma devenirilor ulterioare și identificând formulele modernității. Textele sunt studiate mai ales din unghiul „morfologiei formelor dramatice” și al categoriilor estetice de tragic
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
stilistice expresioniste, psihanaliza și mitul se întâlnesc pentru a defini un altfel de teatru, așezat explicit sub cupola poesisului, înscriindu-se cu promptitudine în tendințele majore ale teatrului european. În ciclul său critic M. își propune să relanseze în circuitul scenic românesc piesele de tinerețe ale lui Blaga - Zamolxe, Tulburarea apelor, Fapta, Învierea, Daria - printr-un examen teatrologic minuțios al textului, care, în lumina evoluției teatrului universal, dezvăluie în timp calități dramatice și scenice nebănuite. Urmărind concomitent ecoul critic al pieselor
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
M. își propune să relanseze în circuitul scenic românesc piesele de tinerețe ale lui Blaga - Zamolxe, Tulburarea apelor, Fapta, Învierea, Daria - printr-un examen teatrologic minuțios al textului, care, în lumina evoluției teatrului universal, dezvăluie în timp calități dramatice și scenice nebănuite. Urmărind concomitent ecoul critic al pieselor și al puținelor spectacole realizate pe baza lor, lucrarea vizează demontarea prejudecăților care au blocat viața teatrală firească a acestor creații. Exegeta evidențiază structurarea ca teatru antropologic și ca teatru-imagine a acestei dramaturgii
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
10) a lui Dumnezeu. Părintele Teofil va rămâne în amintirea celor care l-au iubit acel duhovnic situat mereu la mijloc: între itineranță și sedentarism, între rigoarea patristică și elasticitatea bunului-simț țărănesc, între înțelepciunea rurală și urbanitatea intelectuală, între ingenuitatea scenică și un diafan histrionism, între discursul volubil și sentința ireductibilă, între licență și inovație, între certitudine și neprihănită șovăială. La toate aceste interstiții se întrupează chipul pacificat al unui bătrân care se încăpățânează să rămână veșnic tânăr. Taina firesculuitc "Taina
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de muncă decât la Casa Autonomă de Finanțare și Amortizare, irosindu-și câțiva ani, între 1941 și 1947, într-un ingrat post de referentă. A urmat, dând curs unei înclinații spre arta spectacolului, și Conservatorul de Artă Dramatică (secția regie scenică), din 1947 încredințându-i-se asistențe de regie, pentru ca în scurt timp să ajungă să monteze spectacole (cu piese de Shakespeare, Cehov și alții, mai mărunți). Se apucă acum și să traducă texte dramatice, în vederea punerii lor în scenă. Curând
ACTERIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285157_a_286486]
-
prea multe gesturi pentru rostirea unei singure propozițiuni, printr-o mimică exagerată, prin umflarea grandilocventă a vorbelor, prin rostirea lor pompoasă, nesinceră, prin vorbirea, În genere, artificială. (Ă). Maeștrii artei sovietice au luptat și luptă continuu pentru o aleasă vorbire scenică, pentru expresivitate În vorbire, pentru muzicalitatea, claritatea și puterea cuvântului, plin de idei, de acțiune. Pe scenele sovietice actorii vorbesc limba națională a poporului rus. (Ă). Iată numai câteva din problemele artei actorului, pentru dezbaterea cărora lucrările istorice ale tovarășului
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
materială precară. Căsătorit cu Cleopatra Russo, sora scriitorului Alecu Russo, A. era unchiul actorului Petre Sturdza. Teatrul, pentru A., reprezintă o „oglindă fidelă” a realității, un mijloc eficient și agreabil de a înrâuri moravurile și „a iscusi mintea”. În ce privește interpretarea scenică, el se declară împotriva oricăror excese, cerând actorilor un spor de naturalețe. Susținător al traducerilor, menite să compenseze lacunele din repertoriul original, A. înțelege să-și pună teoria în practică. Astfel, transpune în românește piese de Victor Hugo, A. D
ASLAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285468_a_286797]
-
situație și de moravuri cu cele de farsă bufă și vodevil pentru a satiriza pe cei ce vor să provoace destinul în mod artificial. Fără semnificație dramatică deosebită, cele patru „tablouri” impun o tipologie de pitoresc provincial, într-o desfășurare scenică alertă. Calități de comediograf vădesc și revistele lui A.: Țara lui Hübsch, jucată în 1919, Carul statului (1923), Gura lumii ș.a. Ironia, gluma șfichiuitoare din cuplete ținteau realitățile zilei: demagogia politicienilor, lăcomia îmbogățiților de război ș.a. A. a dat bune
ASLAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285467_a_286796]
-
amplu articol despre datini, moravuri și despre literatura folclorică, precum și un altul în care analiza muzica populară. În afară de cronici plastice, C. Esarcu a mai scris și comentarii la spectacolele Teatrului Național din București, prilej de a discuta menirea primei instituții scenice românești și structura repertoriului dramatic. Tot de situația teatrului românesc se ocupă și Șt. Vellescu, într-o conferință ținută la Ateneul Român și publicată, după aceea, în revistă. Șt. Vellescu semnalează, printre primii, influența negativă pe care „drama de bulevard
ATHENEUL ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285489_a_286818]
-
a elaborării, alături de modelele clasice ale literaturii noastre. Meditația în fața vieții trecătoare, cu puține bucurii, ca și pioasa reculegere în fața divinității atotcreatoare întregesc aria de cuprindere tematică a acestei poezii. „Feeria în trei tablouri” Ileana a cunoscut o singură montare scenică, asigurată de artiști amatori la sfârșitul anului 1922. Este o amplă compoziție în versuri, împletind realul cu fantasticul, cu bogate inserții folclorice, pe motivul fetei sărace care, prin înțelepciune, hărnicie și cumințenie, ajunge împărăteasă. Virtuțile dramatice propriu-zise sunt puține, datorită
BORCIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285816_a_287145]
-
O viață de actor (1965), cartea relevă un remarcabil povestitor. Paginile în care se evocă anii copilăriei și tinereții, ca și itinerariile actoricești, sunt antrenante datorită naturaleței și umorului, episoadelor pitorești și anecdotelor din lumea rampei. Chiar opiniile asupra meșteșugului scenic nu distonează, ci au aspectul lucrului trăit. Modest și bonom, autorul a realizat o frescă documentară, dar și povestea vieții unui om. SCRIERI: Gheorghiță, București, 1930; Victoria, București, 1941; Treizeci de ani în teatru, București, 1941; ed. (O viață de
BREZEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285880_a_287209]
-
sensibilități ce și-a găsit expresia proprie, B. fiind unul dintre primii exegeți ai acestuia și întreținând cu el și o bogată corespondență. La fel de aplicat, atent la detaliul evocator și semnificativ, s-a ocupat de reconstituirea începuturilor și evoluției artei scenice în Transilvania. Totodată, a comentat ani la rând viața teatrală clujeana, încercând să ajute, prin claritatea opiniilor, prin bogăția de informații, la o mai bună înțelegere a spectacolelor. Pe alt plan, a știut să-și valorifice cunoștințele de literatură universală
BREAZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285876_a_287205]
-
Gheorghe îl ucide, cu complicitatea Joiței, soția sa, pe cămătarul chir Dumitru. Remușcările sunt puternice și Gheorghe va recunoaște crima. Atmosfera și situațiile dramatice sunt asemănătoare cu acelea din Năpasta, drama lui I. L. Caragiale. Piesa a avut o frumoasă carieră scenică. Drama De la oaste (1904), jucată mai întâi la Iași în decembrie 1903 și apoi la București în ianuarie 1904, a fost motivul unei campanii de presă. Autorul a vrut să demonstreze că mediul urban corupe sufletul simplu și curat al
BACALBASA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285520_a_286849]
-
suita provocată de aniversarea bicentenarului Revoluției Franceze (piese cu amplă documentare), ca și Moartea lui Dracula sau Procesul nu a avut loc - sunt elaborate și ele spre „renovarea” genului prea „declamativ”, „retoric”, „reacționar” și repunerea lui într-o altă formulă scenică, cea numită de comentatori și teoreticieni (Angelo Aybar, Pino Mariano) „teatrul intruziunii”. Expresiv ilustrată și în Ceaiul nostru cel de toate zilele (intrusul este aici ochiul puterii) sau în O rugăciune de prisos, intruziunea ajunge la desăvârșire în Robespierre. „Adevărata
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]