1,514 matches
-
sugestivă pentru retorica filmului. Potrivit profesoarei Elena Saulea, casa Giurgiuveanu este probabil „cel mai expresiv decor de film românesc”. Scenografia va fi încredințată în continuare arhitectului Radu Boruzescu, care a interpretat și rolul lui Felix Sima în acest film. Soția scenografului, Miruna Boruzescu, s-a ocupat de costumele din film. Muzica a fost interpretată de o orchestră dirijată de Paul Popescu. Alături de actorii profesioniști au fost distribuiți și doi neprofesioniști: Hermann Chrodower în rolul lui Costache Giurgiuveanu și Árpád Kemény în
Felix și Otilia () [Corola-website/Science/326267_a_327596]
-
-l, cinematografizându-l în spirit călinescian, punând accent - fără a desconsidera trama propriu-zisă - pe realizarea portretelor de grup, în atmosfera de epocă reconstituită cu mijloacele frescei cinematografice”. Criticul laudă intuiția regizorului de a distribui în rolul lui Felix un tânăr neprofesionist (scenograful Radu Boruzescu) care i-a conferit personajului "„inocențele și stângăciile unei tinereți reale”". Atmosfera, pusă în valoare de decoruri, de imaginea în Graphys color și de muzica lui Anatol Vieru, pare a fi una dintr-un muzeu de ceară, iar
Felix și Otilia () [Corola-website/Science/326267_a_327596]
-
Orchestra de Jazz a Radioteleviziunii Române dirijată de Sile Dinicu. Costumele au fost realizate de Dimitrie Ivancenco, dar cum acesta rămăsese în străinătate, afișele publicitare de la premieră și majoritatea surselor ulterioare nu îl menționează. Numele lui a rămas pe generic, scenograful Virgil Moise fiind creditat și el ca autor al costumelor. Sfârșitul filmului este marcat prin cuvântul italienesc "Fine". În primăvara anului 2010, Cătălin Saizescu, fiul regizorului Geo Saizescu, a lansat o versiune masterizată în format HD, cu sunet 5.1
Astă seară dansăm în familie () [Corola-website/Science/322530_a_323859]
-
parte din cadre au fost filmate în Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, printre care și o scenă în care actorii se dădeau într-un scrânciob. Alte scene au fost filmate la Conacul Bălceștilor din satul Valea Bălcească (comuna Nicolae Bălcescu). Scenograful Gabriel Nechita a construit patru case țărănești pe un teren situat lângă București, deoarece nu s-a găsit nimic potrivit în toată țara. Vama româno-maghiară a fost amenajată la Iepurești (județul Giurgiu). Casa bătrânului Păcală a fost construită între niște
Păcală se întoarce () [Corola-website/Science/322644_a_323973]
-
(n. 26 martie 1931, sătul Tîmpa, comuna Bacia, județul Hunedoara - d. 3 februarie 1986) a fost un arhitect, actor, decorator de interioare, instructor artistic și scenograf român, decedat tragic într-un accident rutier în 1986. Născut la 26 martie 1931, în satul Tîmpa, comuna Bacia, județul Hunedoara. Studii la Liceul “Decebal“ din Deva, promoția 1950. Absolvent al Institutului de Arhitectură “Ion Mincu“ București (1956). Încă din
Liviu Oros () [Corola-website/Science/322193_a_323522]
-
Au reușit să își înceapă activitatea în 1953 la Baia Mare, unde, de-a lungul câtorva stagiuni, funcționa și această secție maghiară. În această perioadă a trupei, directorul general (a teatrului din Baia Mare) a fost Erdős I. Pál, artist plastic și scenograf sătmărean. Trupa maghiară a teatrului și-a început activitatea ca secția maghiară a Teatrului de Stat din Baia Mare. Această instituție s-a arătat a fi potrivită în privința începerii activității artistice a proaspăt absolvenților căci, în cadrul instituției, existase deja trupa secției
Trupa Harag György () [Corola-website/Science/329569_a_330898]
-
Endre, Bíró József, Galló Ernő sau Pindroch Csaba. Printre regizorii trupei se numărau Parászka Miklós, Márk Nagy Ágota, Csurulya Csongor, Keresztes Attila, Balogh Attila, Szilágyi Regina. Amintim de asemenea scenariștii trupei: Kulcsár Edit, Bodó A. Ottó, Bessenyei Gedő István, și scenografii trupei: Gheorghiade Mária, Bianca Imelda Jeremias, Bodor Judit. În anul 2010, în cadrul unei ceremonii festive, au fost numiți membrii onorifici toți actorii fondatori ai trupei (printre care Elekes Emma , Soós Angéla , Vándor András ). De asemenea au fost numiți membrii onorifici
Trupa Harag György () [Corola-website/Science/329569_a_330898]
-
regizorul își caută încă stilul, riscând să dea aici un exemplu de manierism al stilului minimalist. Ea critică regizorul filmului, pentru ritmul și construcția tensiunii cinematografice. Compară "Principii de viață" cu "Felicia, înainte de toate" (2009), care reprezintă debutul regizoral al scenografului ambelor filme, Răzvan Rădulescu. Criticul de film Lucian Maier descrie filmul ca „lipsit de naturalețe” și de viață, găsind cusur în faptul că „e cusut cu ață albă (...) Emilian Velicanu, în douăzeci și patru de ore din viața sa, trebuie să bifeze
Principii de viață () [Corola-website/Science/328380_a_329709]
-
(n. 5 august 1923, Scurtești, județul Buzău - d. 21 martie 1978, București) a fost un arhitect și scenograf de teatru și film. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "O scrisoare pierdută" (1953), "Directorul nostru" (1955), "Două lozuri" (1957), "Doi vecini!" (1958), "Valurile Dunării" (1959), "Porto-Franco" (1961), "Pădurea spânzuraților" (1964), " Prea mic pentru un
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
se întoarce" (1973), "Marele singuratic" (1977) și "Împușcături sub clar de lună" (1977). S-a născut la 5 august 1923 în satul Scurtești din apropierea orașului Buzău. A absolvit Institutul de Arhitectură din București, obținând diploma de arhitect. a lucrat ca scenograf de teatru și film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului "La un punct de agitație" (1952) regizat de Paul Călinescu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Sică Alexandrescu la "O scrisoare pierdută" (1953), cu Jean Mihail la "Brigada lui
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
la 21 martie 1978, înainte de a împlini vârsta de 55 de ani. Asociația Cineaștilor din România (ACIN) i-a decernat in memoriam Premiul pentru scenografie pentru întreaga activitate. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că creația lui Giulio Tincu se remarca prin scrupulozitate, implicare directă și acribie profesională. Potrivit ei, „Giulio Tincu a imprimat în scenografia profesată o poezie sobră, ce
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
a împlini vârsta de 55 de ani. Asociația Cineaștilor din România (ACIN) i-a decernat in memoriam Premiul pentru scenografie pentru întreaga activitate. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că creația lui Giulio Tincu se remarca prin scrupulozitate, implicare directă și acribie profesională. Potrivit ei, „Giulio Tincu a imprimat în scenografia profesată o poezie sobră, ce vorbește despre sufletul omenesc aflat
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
Potrivit ei, „Giulio Tincu a imprimat în scenografia profesată o poezie sobră, ce vorbește despre sufletul omenesc aflat în permanentă oscilație între realitatea dură a timpului istoric și a destinului individual și nevoia de transcendență, fie ea și numai afectivă”. Scenograful Giulio Tincu a obținut Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1973) pentru decorurile la filmul "Veronica" și Premiul pentru scenografie (in memoriam) (1977) pentru întreaga activitate.
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
Pictorița de costume Ileana Oroveanu a obținut două premii pentru scenografie ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1975 și în 1979. Ea a murit în iulie 2005. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că Ileana Oroveanu a imprimat profesiei sale criterii de rigoare și autenticitate. "„Se pot regăsi în costumele create de Ileana Oroveanu note de personalitate creatoare pe care
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
a obținut două premii pentru scenografie ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1975 și în 1979. Ea a murit în iulie 2005. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că Ileana Oroveanu a imprimat profesiei sale criterii de rigoare și autenticitate. "„Se pot regăsi în costumele create de Ileana Oroveanu note de personalitate creatoare pe care le putem rezuma în câteva
Ileana Oroveanu () [Corola-website/Science/327556_a_328885]
-
Constantin (Costică) Simionescu (n. 19 septembrie 1926, București - d. aprilie 2004, București) a fost un arhitect și scenograf de film. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Neamul Șoimăreștilor" (1965), "Meandre" (1966), "Războiul domnițelor" (1969), "Brigada Diverse intră în acțiune" (1970), "Brigada Diverse în alertă!" (1971), "B.D. la munte și la mare" (1971), "Explozia
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
numai pe peliculă. Tu vei avea în permanență satisfacție pentru ce ai clădit cu sârg și pasiune și tot pe atât, poate chiar mai mult, te va chinui durerea pentru ceea ce a trebuit să distrugi.”". Constantin Simionescu a lucrat ca scenograf de film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului "Cu Marincea e altceva" (1954) regizat de Gheorghe Turcu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Haralambie Boroș în "Afacerea Protar" (1955), cu Manole Marcus în "Străzile au amintiri" (1961), cu Andrei
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
domnițelor" (1969) și "Mastodontul" (1975), cu Sergiu Nicolaescu în "Osînda" (1976) și "Mihail, cîine de circ" (1979), cu Gheorghe Vitanidis în "Masca de argint" (1985) și "Colierul de turcoaze" (1986) sau cu Ion Popescu-Gopo în "Maria Mirabela în Tranzistoria" (1989). Scenografului îi plăcea să construiască decoruri care creau un efect de artificialitate voită cu care umplea spațiul natural. El a recreat atmosfera Bucureștiului de dinainte de război în "Afacerea Protar" (1955), atmosfera din conacele boierești (mobilă stil, obiecte etc.) în "Bijuterii de
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
Protar" (1955), atmosfera din conacele boierești (mobilă stil, obiecte etc.) în "Bijuterii de familie (1957) sau un sat de coloniști de pe malul fluviului Mississippi în "Aventurile lui Tom Sawyer" (1968) și "Moartea lui Joe Indianul" (1968). Vorbind despre munca de scenograf de film și despre satisfacțiile ei, Constantin Simionescu a afirmat următoarele: "„Vreau să subliniez că ceea ce face din scenografia de film o munca pasionată, o artă, este documentarea pe care trebuie s-o întreprindă scenograful sub aspect istoric, social, cultural
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
1968). Vorbind despre munca de scenograf de film și despre satisfacțiile ei, Constantin Simionescu a afirmat următoarele: "„Vreau să subliniez că ceea ce face din scenografia de film o munca pasionată, o artă, este documentarea pe care trebuie s-o întreprindă scenograful sub aspect istoric, social, cultural etc., pentru a crea veridicitatea timpului și locului în care se petrece acțiunea. În acest sens el cercetează biblioteci, muzee, locuri, construcții și tot, tot ce-i poate stimula imaginația și emoția artistică. Înarmat până în
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
el, scenograful-spectator simte emoția puternică pe care o produce filmul asupra publicului din sală. Aș putea spune că este o răsplată dumnezeiască”". El a murit în aprilie 2004. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că scenograful Constantin Simionescu „aduce prin seria B.D. și prin Explozia, Frații Jderi, sau Osînda, o apropiere de cele mai noi soluții și experiențe de armonie plastică
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
pe care o produce filmul asupra publicului din sală. Aș putea spune că este o răsplată dumnezeiască”". El a murit în aprilie 2004. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că scenograful Constantin Simionescu „aduce prin seria B.D. și prin Explozia, Frații Jderi, sau Osînda, o apropiere de cele mai noi soluții și experiențe de armonie plastică, în special prin predilecția sa
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
putea spune că este o răsplată dumnezeiască”". El a murit în aprilie 2004. Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că scenograful Constantin Simionescu „aduce prin seria B.D. și prin Explozia, Frații Jderi, sau Osînda, o apropiere de cele mai noi soluții și experiențe de armonie plastică, în special prin predilecția sa pentru decorul construit, ce are un efect de o artificialitate
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
(n. 16 ianuarie 1944, Secuieni, județul Neamț) este un actor și scenograf român. S-a stabilit în anul 1975 în Franța. Este căsătorit cu Miruna Boruzescu, principala să colaboratoare. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Felix și Otilia" (1972), " Cu mîinile curate" (1972) și "Duhul aurului" (1974
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]
-
Mailand), „Îl Trittico” (Vlaamse Opera Antwerpen), „Nomade - Richard III.” (Stadsschouwburg Amsterdam, Deutsche Oper am Rhein, Düsseldorf), „Mitridate, Re di Ponto” (Théâtre Royal de la Monnaie Bruxelles și Theater an der Wien), „Faust” (Grand Théâtre de Genève) și „Îl trovatore” (Festivalul Bregenz). Scenograful a obținut, împreună cu Liviu Popa, Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1972) pentru decorurile la filmul "Felix și Otilia".
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]