1,872 matches
-
pentru spiritul tău.” Victor Hugo 346. „Marile cărți sunt irezistibile.” Victor Hugo 347. „Să deschizi o carte frumoasă, să te cufunzi în ea, să crezi, ce sărbătoare!” Victor Hugo 348. „... Rolul eliberării prime E cartea, cartea este acolo, pe-nălțime; Sclipește; și fiindcă străluce sus pe coame, Sfărâmă ghilotina, dar și război și foame.” Victor Hugo 349. „Îți intră cartea-n minte și-aici desface toate Cătușele greșelii de adevăr legate Ca-n fiecare cuget e nodul gordian.” Victor Hugo 350
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
râu în ziua aceea n-a mai fost nici bărbat, dar nici pește nu era. Lângă coaste i-au apărut branhii, inima lui caldă a început să pompeze un sânge nefiresc de rece, iar vârfurile degetelor au prins să-i sclipească din cauza solzilor argintii. Omul-pește a început să bântuie malurile râului, icnind în căutarea apei și ajungând să cunoască mai bine somonii decât oamenii. Când, în sfârșit, soția s-a întors la el, trupul femeii n-a mai izbutit să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ar fi durut sufletul că-l părăseau. Mary le-a mângâiat pielea lucioasă și și-a închipuit argintul viu scurgându-i-se printre degete. Cu grijă, a pus ființele alea mici înapoi, în râu, acolo unde au prins să-i sclipească în jurul gleznelor. La început, Mary a crezut că silueta din mijlocul râului era un roi de pești, abia apoi i-a văzut degetele de la picioare ridicate pe direcția curentului, un braț musculos adus din spate pentru echilibru și un bust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fată, ci un băiat. Și nu putea să aibă mai mult de opt ani. Cumva, Danny a știut imediat cum îl chema. Andy, a spus el. Băiețelul s-a întors. Ochii i s-au lărgit o clipă, apoi i-au sclipit în semn de bun venit. Iar pe buze i-a înflorit un zâmbet larg. Tu ajuți, a spus el. La tata place zmeura. Totul era un vis. Danny era acasă, în camera lui, și visa așa cum visase și căbănuța curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
putea să devină unul. Genul de personaje despre care scrisese: caractere curajoase, caractere care luptau pentru cineva sau pentru altceva. Eroii de care fusese mândră. Alice a desfăcut fermoarul cortului. Afară nu era nimeni; focul se stinsese. Doar jăratecul mai sclipea în vatră, deși aerul era plin de fum. Vântul își schimbase direcția. Atmosfera era animată de insectele panicate și de fulgii de cenușă. Singura lumină venea din cortul lui Irene. Naji dormea cu fratele lui. Alice a traversat tabăra cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o deranja pe femeie. Ci faptul că omul din fața ei mirosea nu numai a fum, ci și a lichid de aprindere. Iar obrajii îi erau mânjiți cu funingine. Fumul s-a întețit ? l-a întrebat ea. Dinții lui Ahmad au sclipit în beznă. E incendiul de la Waugh Ridge. Noaptea, vântul își schimbă direcția și-aduce fumul în văi. Dar s-ar putea să plouă. Ar prinde bine. Ahmad își ascunsese mâinile în buzunare. Alice a mai aruncat o privire spre locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
moarte, căci e prea ocupată să depene amintiri cu fantomele. Jina își amintea acum totul - cum Zach mirosise a râu, cum se aplecase peste trupul ei ca s-o protejeze de valurile cele mai biciuitoare, felul în care ochii îi sclipiseră atunci când curentul se întețise. Ce ușoară îi păruse dragostea la vârsta aia. Fusese ca și când iubirea o umpluse cu aer, nu cu substanță, ca și când ar fi putut să zboare. De ce nu voia omul să trăiască ? a întrebat Alice. Trădarea ei încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de râu. Măcar asta nu se schimbase. Jina era conștientă că nu putea să fie adevărat, că nu era decât influența poveștii spusă de Drew la focul din tabără, dar, în întuneric, i s-a părut că pielea lui Zach sclipea. A văzut o strălucire iridiscentă, iar degetele i-au alunecat peste coastele ca niște branhii. Zach i-a mângâiat brațele, iar solzii din palmele lui au gâdilat-o; Jina nu izbutea să vadă printre degetele bărbatului, ca și când fiecare era legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
maică-sa. Da, sunt destul de tare. Ar fi trebuit să mă vezi la Rainier. Da’ mi-ar mai prinde bine niște sfaturi. Ce să fac când se-ntoarce barca pe lateral. Ai putea să mă-nveți ? Dinții lui Zach au sclipit în lumină și-n clipa aia Jina și-a dat seama c-avea să fie nevoită să ducă adevărate bătălii pentru ca verile să-l mai țină pe Danny acasă chiar și-o singură zi. Avea să fie nevoită să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de râs, mai mult uimită de acel talent. - Să vedem! Să vedem! spuse Rim Linei, cu aere pretențioase. Până atunci ce nu se poate întîmpla! . . . E drept că doamna Elena e îneîntătoare și audițiile ei prețioase . . . absolut prețioase . . . Făcând să sclipească în fața Siei strălucirea propriilor sale merite cât și a doamnelor de care era căutat, Rim întrerupse curățirea unui măr, pentru a ridica paharul cu vin: - Prosit! . . . Azi e zi de sărbătoare! declară sorbind. Cele două femei rămase nedumerite. Sia se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
vorbi? . , . Socoteli mintale repezi deoarece Lina se întorcea. - Te-am făcut să aștepți! se scuză, picând pe un fotoliu, apoi se sculă iar să închidă ușa, mereu robotnică. Mini se uită după ea cu ochi pe care îi simțea cum sclipesc ii de forme, culori și lumini, ca un buchet de artificii. Apoi tot de iute privirea i se stinse. Auzi pe Lina cum îi spune: - Acolo pe coridor e odaia fetei ceea! 247 "Da! gândi Mini. Tocmai unde pândise baba
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cam pioană ieșea Erica, cea mai luminoasă dintre epidermele noastre greu Încercate de soarele verii. Ne jucam și „de-a irisul albastru“, după cum aș putea numi astăzi distracția, ne luam adică de bărbie cu vorba: „Ia să-i văd dacă sclipesc!“ și ne-nfigeam privirea În ochii Încremeniți În fața noastră. Cu toții Îi aveam albaștri. Chiar și ai mei băteau spre culoarea asta, iar fetele ziceau: „Dacă ne uităm la tine, albastru mai tare e pe partea dreaptă“. Cei mai interesanți erau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aminte că, pînă la America, atîta apă este că-i numa’ apă, după cum și de la America pînă la Fiume tot atîta apă fusese că fusese numa’ apă, se Îmbarcă pe vaporul Caronia, drept care, a doua oară În viață, văzu cum sclipește, la capătul mării și la Începutul Americii, Femeia. Inima ei nu se Împăca defel cu uriașa statuie, cu ea ca semn În toată zarea. Bine măcar că nu era vie, căci dintre vii cei dintîi ce i-au ieșit În cale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Își lăsă scaunul pe spate la umbră. Ceea ce la soare fusese o masă compactă de pini se lămuri acum În ace și copaci separați. Apoi, Rolls-ul argintiu dădu colțul, răsărind de după tufișurile Înalte ale gardului viu. Radiatorul geometric, distins, monogramat sclipea printre gratii. Emil coborî, uitându-se În sus. Un avion galben zbură pe deasupra casei. — Ăsta sigur este Wallace. A spus că o să zboare cu un Cessna. — Bănuiesc că este Wallace. — Voia să verifice echipamentul Într-un loc pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
care, spre mirarea lui Alexandru, se dovedi suficient de puternic ca să susțină greutatea Înaltului dregător. Dispărură amândoi pe prima străduță ce pornea spre podul Galata. Pictorul rămase uluit, Încercând să Înțeleagă ceva din acea stranie Întâmplare. Dar, brusc, flacăra naghilelei sclipi la taverna din colț. Cu toate acestea, nimeni nu intra și nimeni nu ieșea pe poarta palatului. Pictorul privi din nou spre bătrân, intrigat. Bătrânul se lăsase pe spate și se uita, visător, la ferestrele palatului. Urmărind direcția privirii, Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peria aspră. Tălpile scârțâie când Își mișcă picioarele. Imagine puternică, dar o să ducă ea oare la altceva? Da. În cameră sunt și alte persoane, mai exact trei. Unul poartă cămașă albă cu mâneci suflecate până la coate. Firele blonde de pe brațe sclipesc În lumină. Părul Îi e de culoarea nisipului, vocea nu-i seamănă cu a celorlalți. Omul acela e Karl. El discută cu un alt bărbat sau, mai exact, ascultă, pe când celălalt vorbește. Vocea lui e potolită, melodioasă, ca a primelor
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ritmul muzicii, de parcă până atunci nu mai urcaseră pe scenă și nu prea știau ce ar fi fost de făcut. N aveau pe ele decât un fel de chiloți ornamentați cu mărgele aurite care atârnau la capătul unor firișoare și sclipeau la orice mișcare printre vălătucii de fum. Corpurile lor pudrate cu alb erau acoperite de o peliculă ca sudoarea, Însă parcă vâscoasă. Johan ar fi zis că e rece și rezistentă, iar scânteierile steluțelor argintii de pe sfârcurile sânilor l-au
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Adam Îi tot intrau pie tricele și nisip În pantofi. De undeva, de prin maghernițele Îngră mădite unele-ntr-altele de-o parte și de alta a drumului, un radio transmitea o melodie simplă și plăcută de keroncong. Vocea cristalină a sopranei sclipea ca niște cioburi fine de sticlă. Lui i s-a părut că o mai auzise odinioară În Perdo. Din s-a apucat să fluiere melodia, parcă mergea pe arcuri, arăta voios, era În formă și renun țase la vitriolul vorbelor
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
e În penumbră. Storul e doar pe jumătate tras. Asta o vede el abia acum. Sunt niște persoane În cameră, niște persoane pe care nu le cunoaște. Un bărbat și o femeie. Bărbatul are la mână un ceas mare care sclipește. Adam Îi aude ticăitul, chiar dacă cei din orfelinat vorbesc. Vorbesc despre el. Da, e la orfelinat. Recunoaște locul. El e bine? Întreabă femeia. E bine, da, e bine. Însă Îl tulbură lumina, nu ridicați storul. Respiră Adam, așa, ușurel. Ești
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
liniște... Luna s-a înfipt cu putere în cerul nopții și stelele parcă voiau să coboare clipocind într-o disperare complice. Ce trist!... Nu-și putea astâmpăra nevoia de prezența lui cu luna rece și cu stelele astea nebune care sclipesc fantomatic... Orice iubire e o robie și ea a obosit să-și mai înjuge trupul... De mâine, iubitul ei va fi doar dorul ei ... Apoi, s-a lăsat ușor pe spate, și a căzut într-un somn adânc, fără vise
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
printre ultimele noastre întîtniri matinale din strada Chiralina nr. 6. Așa că mă înțelegi. Fixam doar zăvorul. Minutele păreau interminabile, am repetat semnalul, trei tiruri scurte și apoi trei bătăi în tabla vibratoare. Visez, plutesc, iubitul meu, "zăvorulălamare", se răsucește ușor, sclipindu-și capul argintiu în soarele dimineții. Apoi se înfige cu forță în inelul opritor, declanșând cea mai frumoasă muzică din lume: ciocan de fier pe metal, acompaniat de hîrșîrt scârțâitor de pietriș pe ciment, iar prim-solista apare ea, somnoroasă
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
această transpirație a cîștigat-o în pat? Nu vrei să știi. Când a apărut goală în cadrul ușii, din întunericului din holul obosit și a luminii care se străduia să din camera mizerabilă de hotel cu orice preț, corpul ei părea aureolat, sclipind ireal din cauza broboanelor de transpirație care se transformau în picături și apoi se uneau câte patru-cinci ca să o ia la vale pe corp, mângâind sânii ăia superbi, apoi mijlocul, ca în final să-și dea drumul pe săniușul coapselor perfect
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
prăbușeau de la înălțimi destul de mari în cascade cu zgomote asurzitoare, iar în locul unde cădeau se formau bulboane adînci și limpezi. Lîngă o astfel de bulboană se opriră cu toții, privind curioși la jocul apelor. Uite pești! strigă Virgil fericit. Vedeți cum sclipesc în bătaia razelor? Ăștia-s păstrăvi, dădu explicație Bărzăunul. Ehe, cîți de ăștia n-am mîncat eu prinși de la bulboana de lîngă Piatra Domniței și mai la vale!... Dar aici sînt mulți de tot!... Uite-i cum se joacă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu scoate o vorbă. Lacrimi de mulțumire și de durere. Durere și mulțumire. Spaimă. Speranța că, după atâta durere, ATÂT de multă durere, sufletul ei va fi mântuit. Va urca la ceruri eliberat de nestemata păcătoasă care nu-i mai sclipește pe deget, pentru că s-a înfipt deja de mult în carnea obrazului, sfâșiată până aproape de os. Sânge mult, până aproape de bolțile sufletului. Când Baha moare, răpusă de hanger, Omalissan nu mai aude, de mult, nimic. Nu vede îmbulzeala, forfota slugilor
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
întârziate. La nord, colinele mușcau din azurul infinit al cerului. Acesta era orizontul vizibil, între coline și fluviu, clădirile se înșirau în lungul vastelor artere de circulație. În cea mai mare parte, erau vile ale căror acoperișuri deschise la culoare sclipeau printre palmierii și arborii semi-tropicali. Dar, ici și colo, mai puteau fi zărite alte hoteluri și construcții de dimensiuni mai importante, neidentificabile la prima vedere. Mașina se înălța pe culmea nivelată a unei coline. Era un turn strălucitor, argintiu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]