1,649 matches
-
dar n-au vrut în ruptul capului să-mi spună. Ce zici, te încumeți? Clara îi întoarse zâmbetul în aceeași secundă în care o izbi un gând ivit din senin. De ce îi părea scena atât de familiară? Se căzni să scotocească în minte după o amintire care părea să-i dea târcoale, însă fără nici un folos. Oricum, numai la mâncare nu-i stătea ei gândul. Comandă, totuși, o salată. Câteva secunde se priviră în tăcere, parcă neștiind ce să-și spună
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nou, în trupele de grăniceri, ca și Nicanor, dar folosea, cu plăcere, bereta de fost vânător de munte, pe care o primise, odinioară, taică-său de la Regele Carol al doilea, Suveranul României burgheze. Nu trecu pârleazul, așteptând. Rămase dincolo, unde scotoci, spăsit, în pachetul de țigări. Alese, îndelung, una mai moale, o îmbălă cu limba și și-o puse, pe îndelete în gură, aprinzând-o, cu dichis. Pâcâi din ea de câteva ori, cu o atenție atât de concentrată, de parcă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să curgă, preventiv, mai îndelungată vreme, astfel ca să nu mi se infecteze rana Într-un târziu, careva dintre căutători a dat de moale, strigând: aici! și bălăcindu-se pe întunericul în care abia mai răzbătea lampa noastră de miner, a scotocit și a cobâlțăit în negre cotloane, până l-a extras pe Pamfil, aburcându-l șiroind de apă, moale și năucit, sus, pe geamblacul de unde căzuse, pe când se temenea, închinându-se la înjghebarea lui de Religie și la nesăbuita lui scornire, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de muncă. Într-un rest de parc, cu brazi argintii și exemplare valoroase de Arborele-mamut, acești pezevenghi, care nu-s capabili de nimic sau sunt capabili de orice blestemăție, opresc o fată, agățând-o de poșeta pe care i-o scotocesc cu pasiune. Pe urmă, vor să o răstoarne la sol, cu fustele-n creștet. Fata cheamă plângător și șansa-i răspunde, făcând ca pe acolo, pe aproape, să treacă un zdravăn muncitor de la Uzina de carcase pentru aparate electrice de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai mult, nu știu Însă cum să avansez propunerea. Îmi vine o idee strălucită: mă ridic de pe canapea, mă duc la bar, lângă Adelin. Ne șușotim unul altuia la ureche, stai așa, trebuie să vadă când Îți dau banii, acum scotocește-te prin buzunare, ridică-te, du-te jos, când te Întorci ai grijă să vadă cum Îmi dai balonul. Azi Adelin face livrarea În baloane, a renunțat la staniol, mai bine n-o făcea, pachetul miroase a teniși chinezești. Livrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-ntâmplă, mă dau bătut. - Dar știi cum am scăpat eu o vreme de pictoriță?... - Cum? am făcut intrigat. - Am lăsat-o să mă picteze. La propunerea ei. într-o zi. Să mă facă așa cum își închipuie ea, - tăcu un moment, scotocind în minte, - și râse pentru prima dată de când povestea. - Te-a pictat, carevasăzică... - Exact. Dar portretul nu mi l-a dat. A rămas la ea. Colecție, zice. - Și nu ți l-a dat... - Cum zici. - Mă făcuse,... știi cum?... - Cum
Servituțile iubirii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8679_a_10004]
-
divorțez eu. Ai văzut ce-ai făcut? Și doar te-am sfătuit, ți-am scris..." " Cum a pus mâna pe scrisori?'Tu unde-ai fost?" "A venit acasă fără veste, când eu lipseam, a lipsit și el de la școală, a scotocit, peste tot și a dat de ele. Și te asigur că le ascunsesem bine. Se pare că l-a avertizat cineva sau a bănuit, în privința asta intuiția celor aflați în situația lui este extraordinară. Dar fii liniștit, nu e supărat
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
trecut, dar te-ai și îndrăgostit de mine... " Ți-am spus atunci că Petrică a dat de scrisorile tale, ca să te determin să nu-mi mai scrii, continuă ea, mai ți-aduci aminte? Că a venit acasă în lipsa mea, a scotocit peste tot și le-a găsit. Ei, află că nu le-a găsit el, eu i le-am dat, dacă vrei să știi, să le citească și să vadă ce fel de om ești, ce fel de prieten avea, că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de o chestie de care n-au habar. ― O vor descoperi, Burke. ― Și cum anume? Vor dori mai întâi să stea de vorbă cu noi, apoi ne vor trece printr-un tunel de detecție. Bună treabă. Până vine să ne scotocească prin bagaje, eu îi ating pe membrii echipajului și tuburile de stază vor fi ascunse lângă propulsoare sau recicloarele de deșeuri. Vor fi prea ocupați să ne pună întrebări, ca să mai viziteze tot apara-De altfel vor ști cu toții că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
viitorului. Acum venise vremea revanșei. Trebuia să ștergem din istorie urmele prețioase ale începuturilor, să nu se mai bucure nimeni de ele. Să tragem un desen gros peste impostor, cum propunea Cezar. Planul era simplu, de-a dreptul rudimentar: să scotocim, Mihnea și cu mine, fiecare anticariat, fiecare tarabă, fiecare depozit de maculatură, raft cu raft, vânzător după vânzător, până dădeam de exemplarele princeps. Ce-i drept, nu le găseai la fel de ușor ca pe-o franzelă la colț și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
torționarul ei zelos. Îi răscoleam paginile intime cu voluptatea calmă a bibliofilului, le parcurgeam cu grija unui cercetător deschizând la institut cartea preferată: atent, devotat, mereu în același loc. Fosta noastră prietenie mă motiva să privesc peste tot, să-i scotocesc exemplar sertarele cele mai ascunse ale sufletului, scoțând de-acolo aproape cu tandrețe (dacă nu chiar cu ură) materia vie a slăbiciunii. Citeam fiecare cuvânt, lejer, corect, fără patimă; nu scăpam o virgulă. Paul avea apucături de caligraf. Scria sfios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că Mihnea a făcut ceva rău sau a pățit ceva rău, n-am înțeles bine. O fi vreo dementă!...“ „Dementele astea ale tale sună cam devreme, dimineața! Ia vezi...“ Pericolul trecuse, dar gelozia încă mai vibra undeva în interior; dacă scotoceam puțin, găseam și-un pachet de nervi. N-am scotocit. Am lăsat-o pe Maria în pace. Ani de experiență mă învățaseră când și cum trebuie să tac. Poate chiar îmi imaginam vreo chestie aiurea cu Mihnea, dar nu merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rău, n-am înțeles bine. O fi vreo dementă!...“ „Dementele astea ale tale sună cam devreme, dimineața! Ia vezi...“ Pericolul trecuse, dar gelozia încă mai vibra undeva în interior; dacă scotoceam puțin, găseam și-un pachet de nervi. N-am scotocit. Am lăsat-o pe Maria în pace. Ani de experiență mă învățaseră când și cum trebuie să tac. Poate chiar îmi imaginam vreo chestie aiurea cu Mihnea, dar nu merita s-o grăbesc. Abia atunci deveneam suspect. Maria era geloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu care plecase de-acasă; o impregnare străină de cea a pielii (pe gât, pe mâini sau pe-obraz); un intrus printre firele de păr, de-o lungime sau culoare nepotrivită; o pată minusculă pe țesătură. Seara, după dușul interminabil, scotoceam prin coșul de rufe și-i miroseam chiloții. Doar așa poți fi sigur. „Când ne vedem cu Andrei Lupu?“, s-a interesat Maria. „La șapte, la «Safari».“ „Pe faleză?“ „Da, deasupra plajei «La Trei Papuci». N-am nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
perdea opacă, nu-ți dădeai seama. Era bleumarin-violet (culoarea carpetelor) și curgeau niște ațe din ea. Ne-am așezat pe canapele fără să mai așteptăm invitația. Eu și Maria pe-un pat, tânărul Lupu și sacoșa pe celălalt. Mihnea a scotocit prin cufăr și-a smuls de-acolo un teanc de prosoape. Ne-a aruncat fiecăruia câte unul. „Ștergeți-vă bine, avem de stat ceva aici.“ „Presupun că e căsuța ta de vacanță...“, a oftat Maria, în timp ce-o frecam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ăsta, cu informația de pe el.“ „Dar ce e globalmind?“, s-a interesat Maria, „Un site, o firmă, o organizație-fantomă? Și cum ai dat de ei?“ „Nu știu exact.“, s-a scuzat Mihnea. „Programele mele de căutare aleatorie au nimerit cuvântul, scotocind prin niște mail-uri.“ Habar n-aveam dacă improviza. „Bidileanu!“, mi-am amintit. „Adresa lui! De-aici îmi suna mie cunoscut cuvântul: bidilov@globalmind.com!“ „Exact. Vecinul tău zgubilitic. Algoritmii mei i-au prins adresa și-au stocat-o într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după el. Hai să vedem: ai fost dimineața acasă la mine?“ „Da.“, am recunoscut. „Și ce-ai văzut acolo?“ „Casa făcută praf. Zob, una cu pământul. Acoperiș, zidărie, mobilă, tot. Și doi malaci de la poliție (mă rog, de la falsa poliție) scotocindu-ți prin lucruri. Unul dintre ei m-a și luat de gât, și nu ca să-mi verifice ganglionii.“ „Asta crezi tu că ai văzut. În realitate, casa-i la locul ei, în picioare, bine mersi. Până și Brutus e-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
menta în casa lui moș Goriot din Tuzla, fără să știm prea bine de ce. Am coborât vocea și i-am cerut Mariei geanta. Era micuță, neagră, asortată cu cizmele. Mi-a întins-o; nu mai aveam demult secrete, puteam să scotocesc legal. Am extras fotografia și i-am arătat-o lui Lupu, făcându-i un semn cu degetul la gură. N-am lăsat-o din mână, m-am deplasat lângă el ca s-o vadă. Cu vârful degetului, i-am indicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putut descifra. Cam multe coincidențe pentru-o simplă bucată de pânză, nu credeți?“ „Ba da, dar pista se înfundă aici, la Dimitriu. De acord, avem numele, dar asta e tot. Ce facem mai departe? Urcăm pe primării și începem să scotocim prin armuri, să vedem dacă nu e ceva și-acolo? Pe care din ele: Paris sau București?“ Ne-am uitat unul la altul, tânărul Lupu și cu mine. Era o idee. Dacă lucrurile se legau ca până acum, atunci tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vreo urmă de îndoială, s-a dovedit că Doru nu era numai un bun fotbalist și-un mare cotonogar, dar și un fin economist. Revista ne dădea cu tifla: ascunsă, inaccesibilă, ținută cu un pumn ferm la spate. Ne-am scotocit cu toții prin buzunare și-am plătit pe rând: care cu monede, care-n bancnote, cât șterpelise cu-o seară înainte de la părinți. Mulțumit, Doru a numărat banii, apoi a desfăcut generos revista, fără s-o lase din mână: „Doar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care au șters-o pe ușă, fără un cuvânt. Probabil că toată scena n-a durat mai mult de trei minute. Dimineața, au sosit jandarmii tocmai din Târgoviște, înghesuiți pe platforma unei camionete Ford. S-au mișcat care încotro, au scotocit curțile și dealurile, au urcat până la Gâlma la cascadă și până la Fundu’ lui Tămâie, și tot n-au găsit nimic. Pe seară, au adunat satul la cârciumă, să ia declarații. Bărbații au zis fiecare ce i s-a părut, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
au mai găsit niciodată. Din după-amiaza aia vișinie de mai, bunicu’ Vitalian n-a mai fost zărit în Moroieni. Sigur, trei sferturi din sat nici n-ar fi avut cum s-o facă, tremurând sub pânzele alcoolului. Oamenii i-au scotocit casa (unii, mai curajoși, s-au oprit în pivniță să cerceteze damigenele și probabil mai sunt și astăzi acolo, căutându-l pe infractor), apoi s-au întors la cârciumă. Înăuntru găseai celălalt sfert, în frunte cu doctorul Leordeanu. Sătenii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
organizare retorică. Extemporalul merita examinat îndeaproape. Sentimentul că aveam acces la intimitatea altuia (care, la rândul lui, fusese încastrată de cine știe ce bibliograf anonim în foile dosarului meu existențial) fără să-i cer acordul, îmi amintea de copilărie, de zilele bune. Scotoceam prin poșeta maică-mii ca hoțul nevăzut din „Maiorescu“; mișcam degetele printre rujuri, chei și oglinjoare, în căutarea dropsurilor chinezești. Cotrobăiam prin sertarele scrinului din dormitor (semăna cu un automobil de epocă), în care, dacă m-aș fi culcat pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
terminat cu asta! Dacă știam, îți împrumutam și eu niște mărar din grădină.“ „Nu fi tembel. Și închide ușa, poate ne-aude cineva.“ De data asta, m-a ascultat. I-am făcut semn să se-apropie și-am început să scotocim prin sertare. Nimic. Apoi pe rafturi, printre cărți și ziare. Tot nimic. Ne-am împărțit pe grupe: Mihnea lucra sub dulapuri și mese, eu trăgeam de covoare. Era aberant (oricum n-aveam decât o singură lanternă, așa că trebuia să ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
proteze. Stau la dungă, după vitrină, cu paginile netăiate.“ „Du-te-n babardeli cu donația ta!“, a recuperat Mihnea lanterna. „Nu mai pot eu că ți-au trecut numele pe-o etichetă... Zi mai bine: ce facem mai departe?“ „Nu scotocim ca boii. Luăm la puricat doar anumite sectoare, pe etaj; le știu eu. Și, pentru curiozitatea ta, nu, nu mi-au trecut numele. Fondul de Carte Robe încă nu există.“ „Hai, bagă mare, că deja m-am plictisit.“, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]