7,237 matches
-
am continuat să trăiesc acea stare unică de bucurie, amestecată cu hohote de râs și cu lacrimi. Mă simțeam de parcă aș fi avut în suflet un stăvilar care brusc s‑a rupt, iar acum apa se revarsă nestăpânită. M‑am scuturat de parcă aș fi fost în lanțuri și acestea au căzut! Mă simțeam ușoară, ușoară. Aș fi putut să‑mi iau zborul. Libertate! Libertate! Ce cuvânt minunat. Liberă pentru prima oară de când mi‑am auzit numele strigat în fabrică, pentru mutarea
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
râzi!”. Părându-li-se că am început să-mi pierd verva, mi-au împins sub nas, cu o trestie, un burete vârât în oțet, însă eu am refuzat să îl miros și, înșfăcându-l cu dinții, am început să-l scutur, așa cum face un câine c-un pisoi. „E tare tipu’!” s-au amuzat, și mai mult, soldații. Dar EA nu a mai suportat și, ridicându-se pornită, s-a apropiat de cruce. „Mesia, Isusul meu, păstrează-ți demnitatea, nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Dacă vor da lovitura, unii vor scăpa de Magistrat, așa cred. Aurul ferește de orice. Până atunci, acolo unde apa râului este mai puțin adâncă, sute de oameni, cot lângă cot, sită lângă sită, se apleacă, se ridică, tremură convulsiv, scuturând ciururile. Vilegiaturiștii privesc de pe culmi; jos, în șuvoiul rece ca gheața, fiecare mogâldeață se gândește cu spaimă că vecinul s-ar putea să fie mai norocos. Cel din dreapta. Sau cel din stânga. Sunt la un pas, nimic nu este exclus: ciururile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de o clipită. De Îndată, se aplecă la loc peste hârtiile Întinse dinaintea sa. Își trecu mâna peste ochi, Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
chipul, peste privirea sa se coborâse un văl de disperare. — Raportul e gata. Dar e zadarnic, dacă nu ajunge În mâinile sale, murmură el. Suntem pierduți. Totul e pierdut și zadarnic. Nu! strigă tovarășul său, Înșfăcându-l de umeri și scuturându-l. Nu, nu e totul pierdut! Se opri dintr-o dată, parcă răzgândindu-se. — Noi suntem, Într-adevăr, pierduți, dar mai e o speranță, pentru ceilalți, continuă el agitat. E o corabie, jos, În port. Dacă Ospitalierii mai izbutesc să țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu Îi răspunse, absorbit de propriile gânduri. Își Întoarse privirea către fâșia de cer aflată dincolo de ferestruică, fixând stelele și desenele lor de pe bolta cerească. Straniu fel de a-și Începe mandatul În fruntea Comunei. Semnele rele Îl nelinișteau. Se scutură, ridicându-și fruntea dintr-o dată, și apucă sceptrul aurit pe care Îl lăsase pe cufăr. — Să mergem, porunci, luând-o Înaintea lui Bargello peste prag. Străbătură lungul portic, unde dădeau ușile chiliilor. Dante se gândi la ceilalți cinci priori, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asemenea Înțelepți la Florența, și totuși nici unul dintre chipurile acelea nu Îi era cunoscut. Trebuie că erau străini, ca Teofilo, se gândi el, trecându-i În revistă. — Cât de bucuroși suntem cu toții să te putem vedea aici, messer Durante, Îl scutură glasul spițerului, care apoi li se adresă celorlalți: Alighieri, poetul. Maestru și prieten al meu. Dante se feri cu un semn. La rigoare, nu ar fi avut dreptul la titlul de maestru, Întrucât nu desfășurase niciodată vreo activitate În Învățământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
brodat În ochi de păun, care Îi conferea grația fermecătoare a unei păsări minunate. Dante era sigur că nu mai văzuse nimic asemănător În cârciumile din Florența. Acum, ajunsese În dreptul mesei lor și se oprise, legănându-și ușor șoldurile și scuturând tăblițele rotunde din metal pe care le ținea legate la Încheieturile mâinilor. Îi fixa cu niște ochi cum nu se poate mai negri, ca două pietre de onix. Își plecase capul, Îndoindu-și voluptuos pe spate gâtul Împodobit cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aflat că În curând se va deschide și la Florența un Studium general. O facultate a Artelor, ca În Îndepărtatul Paris. Și prin voința lui Bonifaciu, de-a dreptul. Nu știați nimic despre așa ceva? Nimic, răspunse messer Pietro, iar ceilalți scuturară și ei din cap. Dar, de altminteri, acestea nu sunt chestiuni care Îi privesc pe călugări. Comuna nu finanțează acest tip de școli, ci doar pe acelea pentru cei ce lucrează În ateliere. Oricum, e un lucru bun că, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu care se aproba expolierea unui Învins și la precauția cu care se Înfrunta semeția unui prepotent. Dacă ar mai fi existat măcar doi la fel ca el, În orașul acela blestemat... Dar era inutil să se gândească la asta... Scutură din cap, trecându-și mâna peste fruntea asudată. În minte Îi reveni moartea mozaicarului. Iarăși. Avea să rezolve acel mister. Numai că trebuia să se Întoarcă la templul crimei, de unul singur. Prima oară ajunsese acolo odată cu ceilalți, iar vederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Împodobite cu lucitoare inele de aur. Pe chipul ei, pe lângă ochii cum nu se poate mai negri, se distingeau pielea arămie și dinții mari și albi. Culoarea roșiatică a carnației amintea de eleganța unei statui antice. Clătină Încetișor din cap, scuturându-și cerceii mari din aur. Apoi, cu un gest plin de grație, se așeză pe scaun, lângă dânsul. În mișcare, marginile de jos ale mantiei se deschiseră un pic, lăsând să se Întrezărească strălucirea trupului gol. Fața lui Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și de istorisitori. Și pentru ce a cincea Evanghelie ar fi trebuit simbolizată prin teracotă? Nu era oare absurdă o ierarhie de valori, aplicată cuvântului lui Dumnezeu? — De ce clatini din cap, messer Alighieri? Îl auzi spunând pe Augustino. Dante se scutură. — Mă gândeam la subiectul mozaicului. La alegoria aceea inexplicabilă. — Mda, cu adevărat ciudată. O inspirație biblică. Și cu atât mai stranie dacă e să ne gândim la meșterul Ambrogio, interveni Antonio. — De ce? — Maestrul din Como nu excela, cu siguranță, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
binevoitor cu mâna liberă. — Ce ai aflat? Îl Întrebă cu o nuanță de neliniște În glas. Ceea ce știam deja. Pentagrama e vizibilă În mod limpede. Iar mesajul ei e fără echivoc. — Crezi că intrigantul acela i-a Înțeles semnificația? Noffo scutură din cap. — Omul e șiret și inteligent. Dar știe Încă prea puține. Încă. Pronunțase ultimul cuvânt pe un ton Îngrijorat, care nu Îi scăpă prințului Bisericii. — Crezi că se află pe pista cea bună? — Nu. Sunt sigur de asta. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un zâmbet disprețuitor. E taman omul potrivit pentru dânșii. — Poate că e omul potrivit și pentru noi. Cu câțiva florini, o să-l avem În mână. — Știu de planul dumitale, dar i-ai cântărit bine consecințele? Dacă vei fi descoperit... Inchizitorul scutură din cap. — Nimic nu va putea fi niciodată pus În legătură cu persoana domniei voastre și nici cu sfânta Biserică. Acquasparta Începu să străbată Încăperea Înainte și Înapoi, Învârtindu-se În jurul lui Noffo, care rămăsese nemișcat. Apoi se opri dintr-o dată. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lichid care păstrează forma recipientului În care a fost vărsat? Între timp, Antilia Își schimbase direcția. Părea că, de această dată, se hotărâse să Își termine spectacolul la masa unui grup de negustori chercheliți care zbierau lângă cămin. Dante se scutură cu un efort de voință, acordându-i din nou atenție celui ce Îi vorbise. Desigur, canțona lui Guido... Cred că iubirea e o comoție a sufletului. Dar că nu se naște din influxul radiant, cum pretinde necredinciosul Al-Kindi În tratatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Înconjoare Paradisul, să o arunce pe Antilia În lanțuri, să Îi smulgă cu focul o mărturisire, iar apoi să o dea pe mâna călăului ca să o decapiteze, așa cum făcuseră cu Corradino? Să Împiedice o curvă să urce pe tron? Scutură din cap. Femeia aceea era doar o dansatoare venită de peste mare. Era imposibil ca o regină să ajungă să se prostitueze. Cecco delira, sau Își bătea joc de toată lumea, ca de obicei. Poate că era beat. 16 21 iunie, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui străbătea Întreg localul, examinând din nou fiecare amănunt. Pereții păreau din piatră compactă și erau perfect vizibili, cu excepția spațiului dinapoia raftului pe care stăteau aliniate recipientele cu ierburi. Se zori Într-acolo și, Înșfăcând un colț al mobilei, o scutură din toate puterile, ca pentru a-i verifica soliditatea. — Ajută-mă să-l deplasez, repede. Bargello se apropie perplex. Apoi, o scăpărare de inteligență Își deschise drum pe chipul său, În timp ce se arunca la rândul său peste piesa de mobilier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la o vânătoare de mistreț, pe colinele Împădurite de pe lângă Fiesole. Tufișurile se deschiseseră În același fel, cu o clipită mai Înainte ca un exemplar enorm să se precipite afară din desiș, sfâșiind cu colții burta calului său. Un fior În scutură, la gândul acela. Din spate, gărzile se apropiau și ele, dar se mișcau prea Încet ca să ajungă la timp, Împiedicându-se În lăncile care li se Împleticeau pe culoarele Înguste. Mai curând decât să Îi fie de ajutor, Îl puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umeri. Nu știu. Nu cunosc viitorul. Dar asupra unui lucru sunt de acord cu domnia ta. Se pare că diavolul umblă, Într-adevăr, pe străzile Florenței, de când... De când, messer Durante? Dante nu răspunse imediat. Era stăpânit de o viziune. Apoi se scutură. Aveți grijă ca ordinul de exil să fie transmis gonfalonierului de justiție, care să se ocupe de executarea lui. Până mâine, nici unul din acești oameni nu va mai trebui să se afle Între zidurile cetății. La ieșire, mai că Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acest secret? Privirea juristului deveni dintr-o dată mai vie, ca și când acele cuvinte i-ar fi amintit de un amănunt uitat. — Da, am auzit-o și pe asta. Că secretul ar avea forma lui cinci, În alegorie. Îți sugerează ceva? Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar sugera un mesaj de moarte. Îl urla. Se pomeni În stradă aproape fără să Își dea seama, pradă unei neliniști crescânde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În dreptul zidurilor de-a lungul străzii, Însă toate ușile erau Închise, la Încheierea zilei de lucru. Înainte să mai apuce să se gândească la o alternativă, se trezi În spatele carului. — Messere, chiar e un mare spectacol! strigă cineva lângă el, scuturându-i brațul ca să-i atragă atenția. Probabil că omul Îl recunoscuse și părea fericit că un prior Împărtășea cu el emoția serii. Poetul Îl Îngheță, Îndepărtându-i brusc mâna. — Ce-i așa de mare În toată limbuția asta, mojicule? Celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sumă a Înțelepciunii despre care ne-ai vorbit? Dante ceru din nou să i se umple cupa. După ce cruciatul execută comanda, poetul o luă cu amândouă mâinile, rămânând nemișcat În acea poziție, cu buzele strânse. Apoi, după câteva clipe, se scutură. — Nu. Opera aceea, care Îmi părea atât de oportună acum câteva zile, În ultimele ceasuri și-a pierdut orice interes, pentru mine. Acum mă gândesc la un volum cu totul diferit. — Și cu ce se va ocupa acest volum, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru asta. Ca să Îi smulgă și celălalt braț. Ticălosul acela blestemat ar fi sfârșit putrezind În temniță. Acolo, moartea l-ar fi ajuns pentru a cincea oară, și ar fi fost ultima, În sfârșit. — Știți Încotro se Îndreaptă? Întrebă el, scuturându-se din acele gânduri. O umbră se lăsă pe chipul lui Augustino, În timp ce schimba o privire cu ceilalți. — Cine știe... Poate că spre adevărata ei iubire, zise el cu o nuanță de sarcasm În glas. Diavolul acela... — Oare Îngerii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Împiedică să vedem și să Înțelegem realitatea așa cum este ea, nu cum ne-ar plăcea nouă să fie În virtutea unor călduțe comodități și inerții mentale moștenite din generație În generație? Dacă, dacă, dacă...? Am Închis strâns ochii și mi-am scuturat capul ca și când aș fi vrut să mă trezesc din beție. Ce era cu mine? Începeam să cred În...? Și de ce mâna mea transpirată pipăia mânerul pistolului lăsat de Eva? Ce caraghioslâc: profesorul Adam Adam, În loc să-și susțină În mod cuviincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mărite han! - glăsui spătarul. Nu știi vorba ceea? „Săracă țară bogată, bate vânt și crește piatră”. Dar dacă dai piatra la o parte, aurul strălucește până și-n glodul drumurilor. Și nici țăranii noștri nu sunt de ici, de colea. Scutură-i puțin și încep să mârâie. Mai scutură-i puțin și se adună în cete. Mai scutură-i încă puțin și se retrag în munți. Și dacă tot i-ai adus în munți pune-i să scoată aurul care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]