1,780 matches
-
fereastră dacă nu o primește), însă după aceea cu deplinul consimțământ al bărbatului, înduioșat finalmente de pătimașa dorință a fecioarei și de pilda unui devotament ieșit din comun. Reticența lui Tullio se explică, inițial, prin absența interesului erotic față de fetița "sfioasă și nenorocită", cu sânul "ca un bobocel în floare", de care se îndrăgostește platonic ("cu o iubire de frate mai mare"), nu întâmplător, exact în timp ce-i face portretul (încercând să-i pătrundă "taina" de dincolo de chip, expresia unică, "personală"). Feciorelnica
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de icoană, a devenit izvor de durere, un spațiu blestemat, cu puține oaze de lumină și pace. Privind îndărăt, Andrei contemplă peisajul pustiu, de cenușă, ce-și întinde trupul până departe, în copilăria îndepărtată, de unde revin în memorie tristețile copilului sfios și neîncrezător, privat de afecțiunea maternă (mama murise înainte de a o cunoaște), trăind "singur, răsfrânt asupra lui". Rădăcinile răului acolo s-ar afla, în timiditatea și orgoliul singularizării ("se credea chiar mai presus de ceilalți oameni ce pun atâta patimă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Andrei, având încă în minte "icoana" lui Mab, percepe lucrurile în acest fel, și de aceea nu izbutește el s-o "vadă" cu adevărat pe femeia din fața sa, și cu atât mai puțin s-o iubească. În schimb, spre deosebire de bărbatul "sfios ca un copil", Marta nu se sperie de oglinzi sau de "icoana" vreunui iubit anume și, lipsită de orice pudoare, se arată pregătită să oficieze ritualul erotic cu "pasul sigur, de preot încărcat cu odăjdii", după o prealabilă verificare a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
i se îngrămădise în ochi", "omul peșterilor se deșteptase în el"), căci blândul Andrei își zărește iubita (tot în oglindă!) răspunzând amantului la scrisoarea primită în cealaltă cameră, fără să știe că e privită. Doar "firea lui slabă", de moldovean sfios, îl determină să "se mistuie în el" și să nu reacționeze pe loc, sub impulsul mâniei ("era sorocit să sufere mai mult ca alții, nu fiindcă simțea mai adânc, ci pentru că nu-și putea revărsa simțirea printr-o izbucnire"). În
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mutilat de "o umilință străveche ce ne încovoaie grumazul: în străini vedem încă stăpânul secular")179. "Mândru" și "falnic", adevărată "forță a naturii", bătrânul Colea și-a păstrat intactă tinerețea, pofta de viață, agresivitatea animalică (de "fiu al lupoaicei"), spre deosebire de "sfiosul" intelectual cu studii la Paris, pe umerii căruia apasă vina disprețului de sine și a fascinației față de străini. Așadar, înainte de a ilustra niște individualități ireductibile, personajele își revendică o identitate generică, de simboluri psiho-morale, prin care autorul pune față în
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și de "sonoritățile suave" din glasul tinerei femei (de imaginea, dar și de "sunetul" feminității, de trup și de suflet totodată), care, conștientă de farmecul său irezistibil, are totuși inteligența de a se conforma, "dintr-un instinct al armoniei", psihologiei sfiosului partener. Consumându-se într-un spațiu închis, sub atenta supraveghere a aceluiași Ciprian (retras la bufet, în compania generalului), convorbirea dintre cei doi tineri nu depășește limitele bunei cuviințe și nu conduce, ca altădată, la previzibila apropiere fizică. Episodul reprezintă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
s-au îmbrăcat întâmplător în haine normale. Avarii nu vorbesc, dar plâng cu tot sufletul când au scăpat un bănuț în palma vreunui om sărac. Vreun ștab de la vreo editură, pe post de dulău-șef, vorbește mieros când miroase o sfioasă cățelușă candidată la postul de secretară. Bătrânul anticar nu vorbește, dar se gândește din greu să descopere câte cărți rare, valoroase și mai puțin valoroase i-au trecut prin mâini de-a lungul întregii vieți. Mai-marele, nu contează cine, se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ți-a umblat gândul aiurea. Ne faci neamul de râs. Eu când eram de vârsta ta...” „Și o să vină maestrul Cacavela cu spudelul duminică la slujbă, să-l cunoști.” „O să-l chemăm aici.” „Să te porți frumos. Să te arăți sfioasă.” Doar tanti Sofula plângea pe tăcute. Unchiul Nicos trebuia să plece după grâne în curând și când urma să se întoarcă avea să se facă nunta. Tanti Sofula cu unchiul Nicos și bunica voiau să se mute apoi la Adrianopol
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lacrimi. Nu le șterse, de teamă să nu atragă luarea aminte asupra lor. Era încurcat. Copil fiind, îi lăcrimau ochii când se întețea vântul, altfel nu-și aducea aminte să i se mai fi întâmplat. Ștefan, cu voce tremurată, zâmbind sfios, spuse: — Ce-o da Dumnezeu, maică, ce-o da Dumnezeu, sfinția ta. Scoase o pungă de galbeni și o încredință doamnei. Maică, să pornești o ctitorie pentru mine, un schit la Hurezi. Da, Ștefane, pornesc și o să se întoarcă domnia ta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pusese întrebarea. Întunericul crescuse în odaie și auzea zvon de papuci pe dalele de piatră. Erau slugile care veneau să aprindă lumânările. Totdeauna ținuse seama că între el și tatăl lui este o mare deosebire, și poate de asta era sfios în fața lui. Tinerește considera că totul vine din faptul că vodă ținea să-și trăiască intens fiecare clipă din viață, pe când el prefera traiului tumultuos, orele liniștite de lectură sau, chiar mai mult, orele de contemplație pasivă a minunilor lui
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doamna. — Nimic, mă gândeam așa... și imaginea ochilor jupâniței care se înțepase cu acul, se suprapuse pe verdele smalțului. Era același verde și aveau ochii niște raze aurii pornind din negrul pupilei pe care mai mult le ghicise, căci fata sfioasă nu căta spre el decât pe furiș, prin zbatere de gene. Doamna vorbea, Constantin mormăia aprobativ, intră și Radu în odaie. — De data asta nu umblăm cerniți decât nouă zile, ne iartă Stanca, hotărî doamna, vine Paștele și apoi nunta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ieșit din Ediculé. — Să nu te înșeli, măria ta, și să crezi că-i o minune. Din clipa când te-au mazilit, tot timpul v am urmărit și m-am rugat... Pentru Ștefan m-am rugat, spuse monahul, plecându-și sfios capul. — Te așteptam să mă înveți să mă rog cum spune Iisus, pentru vrăjmași, pentru dușmanii mei... Nu cred că ai nevoie, măria ta, pentru că toată viața ți-ai iubit dușmanii și i-ai iertat de câte ori te-au vândut. — Alta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
urma arsă de durere. Se auzi scârțâit de poartă. Saveta nu s-a întors. Antonica îi zâmbea. Poarta s-a închis, iar Saveta a căzut la pieptul mamei sale care o strângea cu dragostea cu care i-a dat viață. Sfioasă, Saveta intră în curtea cimitirului, făcându-și cruce. Era împlinită la trup și rumenă în obrăjorii ei de femeie. Lăsă ochii în jos și își scoase cununa de flori, așezând-o la marginea crucii. Florile de zarzăr se scuturau ușor
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
A tăcut, au tăcut. O să tacă și acum. E gata să meargă în sat după nevastă. A venit și vremea lui. În ogradă nu erau urme. șura era închisă, ușa la casă la fel. Varvara tresări. Totul părea pustiu. Călca sfioasă pragul porții și se gândea să o strige pe mumă-sa. Altă dată ar fi alergat și strigat cât o ținea gura. Ar fi umplut de râs ograda. Se opri. Nu era nimeni. Se vedea copilă în mijlocul verii pe țolul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
răspunse Viorica vocii gâjâite de băutură. Să-ți pui ceva de mâncare? - Da... încercă să-i răspundă Ion în timp ce își dezbrăca ilicul. Dă-te-n coace, ce ai?.... - Iete colea măliguță, borș cu fasole și ouă cu jumări. - Bun, bun.... Sfioasă, femeia îi așeză masa. Nu ridică privirea. Îi era teamă să nu-l supere. Când l-a luat, era flăcău mândru și gospodar în sat. Nici ea nu era de lăsat. A avut zestre frumoasă și era întrebată de flăcăi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
trivialitate al acestei arlechinade, despre poezia prohibiției anilor ’30... Devine vizibilă, în sfârșit, și perechea din tren : cavalerul își plimbă chipul spuzit de coșuri dintr-o parte în alta a foaierului, croind drum delicatei thailandeze, mai stin gheră și mai sfioasă ca în ajun. Îi explică, firește, protector și intimidat. Încearcă să înregistreze, în același timp, figurile marcante ale asistenței. Nu cunosc pe nimeni, pot fi oricând solicitat să-mi justific prezența. — Cum ai nimerit aici ? întreabă, într-adevăr, fata, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și cheamă, ridicând brațele : Doctore !... Doctore ! Colosul din fruntea echipei de la masa de care ne apropiem este cunoscut oricărui telespectator. Ghidul nostru îi prezintă doar porecla : Balaurul. De lângă umerii imenși ai tribunului se ridică apoi, încurcat, un ochelarist transparent și sfios. — Junele, Umbra Balaurului, să știți. Aerul prea cumsecade nu trebuie să inspire încredere. Politicoșii ăștia modești, lunecoși sunt și mai primejdioși. Să-i urmăriți cariera. De peste masă, ne întinde mâna moale un Crist svelt, pistruiat, cu o voce vătuită. Poartă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ciudată, așa era atunci. Imaginea liniștii virginale ! Ca la pictorii maladivi și suprarafinați... Dintr-o familie vestită, de care s-a rupt imediat după ce l-a întâlnit pe Hariga. Chelnerul cu trei sticle roșii în brațe se încrucișează cu pașii sfioși ai unui ins cu o figură de farmacist palid, ghebosul, ce se apropie de masă. — Îmi dați voie... și își aduce un scaun lângă uriașul din capul mesei. Domnule, eu te citesc cu regularitate. Îmi place combativitatea dumitale. M-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îi întinde paharul său. Moment penibil, mai ales că alt pahar liber nu există. — Puteți să-l luați, e neatins, îl îndeamnă grăsanul. În definitiv, sunteți obișnuit cu maniere mult mai grosolane. Farmacistul flautist roșește, obligat să ia paharul. Gustă sfios câteva picături și îl depune pe masă. Zâmbetul tânărului se lățește, satisfăcut. Râtul gros și ochii mici, fruntea îngustă. Gulerul înalt al puloverului alb și mătăsos învelește, fără să ascundă, gușa stratificată. — După ce a terminat Belle Arte, a fost trimisă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
i-ar regenera toate mucoasele. Icnea, purificat. Întinerit, golit. Nu se mai putea liniști, sleit de puteri. Căzu într-un târziu peste birou, zdrobit. Palma luneca pe sticlă tremurând, bâjbâind. Căuta butonul lămpii, s-o stingă. În întuneric, vocea reveni sfioasă, obsedantă. Se amețise din ce în ce mai rău ?... — Jocul meu e mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie. O minte mobilă, cu circuite fine, delicate. Îmi lipsește, e-adevărat, caracterul. Egoismul și orgoliul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea plin de lumina zilei care urca
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la nivelul meu sau al vostru sunt responsabilitățile. Joi, ora treisprezece și treisprezece. Caloriferele reci, asediul toamnei, ferestre gri. Curioșii se retrag spre locurile lor. Un domn înalt și cărunt, lângă bărbatul șchiopătând, discută despre admiterea la Conservator. Infirmul răspunde, sfios, nu îndrăznește să dea sfaturi privind reușita unui tânăr la acest dificil examen. Câțiva pleacă la o ședință. Trei colegi sunt chemați la sediul sindicatului. Două halate stau față în față, își vorbesc. Soț și soție ? Soțul se îndreaptă, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vreme nici un mort n-ar mai fi intrat acolo și nici n-ar mai vrea să intre nimeni... Satul Zirin, cartierul diviziei de infanterie, se ascundea sub o pânză de fum și de pâclă, din care de-abia scoteau capetele, sfioase și răsfirate vârfuri de pomi desfrunziți, câteva coperișe țuguiate de paie și turnul bisericii, spintecat de un obuz. Spre miazănoapte se vedeau ruinele gării și linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început și fără sfârșit. Șoseaua, însemnată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Evanghelia pe braț și cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se întinseră nerăbdătoare spre preotul în odăjdii strălucitoare și în curând curtea bisericii se umplu de luminițe galbene, plăpânde, ca o ceată sfioasă de suflete care așteaptă, tremurând la porțile cerului, glasul izbăvirii. Printre țăranii ce se înghesuiau în jurul preotului, Apostol Bologa văzu și mulți soldați, cu fețele transfigurate de evlavie, bolborosind rugăciuni fierbinți. Dar mai ales se miră, zărind, la o parte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, așezat chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]