1,791 matches
-
să facă? Ceva mai tare decât frica și decât cunoștința limpede a greșalei, focul tinereții, îi năvălise în toată ființa, și cu ochii închiși se lăsa ca-ntr-o prăpastie. Și pentru mine erau surprinderi mari vorbele ei întretăiate, întunecate, sfioase, cu care-mi spunea acestea și mă făcea să înțeleg că n-aștepta nimic de la mine. Într-un rând, în zori, în ascunzișul pădurii de trestii și verdeață, îmi zise cu glas tulburat: Taica poate să și afle tot - parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe maica n-a ucis-o - a murit ea mai târziu de inimă rea... Eram o copiliță mică tare, dar țin minte... Și de ce, Chivo? ce s-a întâmplat? — Eu am înțeles tot, răspunse fata, privindu-mă cu un zâmbet sfios. Mama a trăit cu boierul cel bătrân... Și taica striga că mă omoară și pe mine, că nu-s copilul lui, că sunt spurcată și mă dă la câni... Am înțeles tot. Și pe urmă maica a murit!... Eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe pragul întors spre vale, spre mine, ședea femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi și zvârlea grăunțele la câteva paseri care se repezeau sfioase până la picioarele ei, apoi se împrăștiau în toate părțile, cârcâind. Întorsei calul spre moară și începui a urca potica. Cum mă văzu, nevasta vătafului se sculă în picioare, își pături grăbit șorțul roșu și deodată se întoarse și dispăru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
e ceva destul de obișnuit. Calul ajunsese suflând pe culme. Îl oprii. Polixenia ieși deodată în prag. Se opri, cu mânile împreunate și lăsate în jos. Nu îndrăznea să se uite la mine. Sta cu genele plecate și privea în pământ sfioasă, rumenită la obraji. Era o femeie tânără, voinică, curățel îmbrăcată. Ridică ochii spre mine și zise încet, cu frică parcă: —Sărut mâna, cuconașule... Ochii ei mari rămăseseră pironiți asupra mea. Nu spuneau nimic, nu voiau nimica ochii ei; se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un colț. IIItc "III" Ștefan Bucșan, băiatul vestitului Vartolomei, avea în ochii lui negri grămădite parcă focuri de patimi. Cu greutate mare, ca într-o cușcă, își făcea munca de practicant la judecătoria târgului. Privea pieziș spre țăranii care intrau sfioși în grefă, lăsându-și căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii de masă, apoi își țintea ochii asupra grefierului, care se răsturna pe speteaza scaunului, cu mânile în buzunări, cu țigara în gură, și întreba de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-l smunci spre el. — Hai cu mine! Lepădatu îl urmă în tăcere prin cernerea ploii și prin amurgul mohorât. Nimeni n-auzise, nimeni nu văzuse ce se petrecuse între cei doi. Bordeienii toți intraseră prin bârloguri. Lumini triste și sfioase licăreau și tremurau în pânza de umezeală. Cei doi oameni pășeau anevoie prin țărâna desfundată. Alba îi urma cu capul plecat. Se opriră la un bordei, lângă perdeaua părăsită, unde sfătuiau de obicei bordeienii cei bătrâni sâmbătă sara. Era ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tutun. —O, e foarte ciudat! foarte ciudat! șopti domnița. Și parcă i se puse un abur pe ochii albaștri. Bordeiele acestea îmi aduc aminte de poveștile cu cărbunarii pe care le ceteam la pension... Grămada bordeienilor venea ca o turmă sfioasă și mulțumită în urma lor. Și boierii cotiră spre perdele și spre șoproanele vitelor. —Gospodăria mea e foarte sumară... șoptea cuconu Jorj, c-un ușor zâmbet de stânjenire pe față - dar aici nu putem face altfel. Suntem în pământuri nouă. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă va lua în serios și că mă socotea în stare să dau buzna peste o femeie necunoscută. Eram în încurcătură. Nu știam ce să fac. Mă deranja gândul că Dinu m-ar fi putut vîrî acum în categoria bărbaților sfioși și binecrescuți, ca el, care nu discută decât cu femeile ce le-au fost prezentate sau, și mai rău, în rândul impotenților care se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le sfârâie călcâiele. De aceea i-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întîlnește". Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el că avusese un talent ieșit din comun. I se prevăzuse o carieră artistică strălucită. O decepție sentimentală însă, luată prea în serios, stricase totul. Tânărul pianist îndrăgostit a vrut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aceeași culoare. ― Albaștri, reci și fără gene. ― Cum, domnule, se miră Nelson, chiar așa fără gene? Și nu-l desfigurează asta? I-am asigurat că lipsa genelor îi dădea, dimpotrivă, un aer deosebit. ― Și nu v-a fost frică? interveni sfios Dodo. ― Frică de ce? m-am prefăcut eu că nu înțeleg. ― Ei, cum de ce? se văzu obligat Anton să precizeze. Frică de el, de Bătrânul. Mi-am luat un aer contrariat: ― Domnilor, uitați că eu sânt un artist? Bătrânul mă aștepta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care se adresa, fără îndoială, publicului. — Cine e maghiar, a continuat vocea, să se ridice în picioare! În sala de spectacol s-a făcut mai întâi liniște. Nimeni nu îndrăznea să miște nici măcar un deget. Se auzeau doar câteva șoapte sfioase. Apoi lumea a prins să se foiască și chiar să se ridice în picioare. La început, cu timiditate și uitându-se în jur, să vadă dacă și alții le urmează exemplul; apoi, cu oarecare grăbire. Cei din primele rânduri s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
poate. Atunci, dacă nu se poate vorbi de bine, măcar de rău să-i vorbești. Să nu-i taci!... Așa cum îl tace Noe Manolescu, acest bulibașa al criticii românești, pe Sorin Titel... Când un bun prieten al mortului, Livius Ciocârlie, sfios din fire, a spus la lansarea corăbiei de hârtie a lui N.M. că regretă că n-are și Sorin Titel un colțișor pe punte, Salvatorul literaturii române s-a justificat frivol ca o coafeză: „Nu am avut niciodată chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
fiecare fel de mâncare servit poartă o încărcătură simbolică. Shirozake, sake-ul alb, purifică trupul, supa de scoici (hamaguri no suimono), servită într-un bol roșu-închis din care se deschide, luminând prin lichidul auriu și transparent, o unică scoică tremurând sfios, este o rugă întru castitate, iar hishimochi, prăjiturile de orez în formă de diamant, trei la număr în trei culori verde, alb și roz trimit, pe rând, la verdele plantelor înmugurite, la albul zăpezii încă puternică pe alocuri și la
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
a fost găsită. Abia apuc să mă dumeresc asupra unor fracții de pe a cincea coloană, căsuța hașurată în albastru, care reprezentau forța de frecare, viteza probabilă cu care corpul s-a scufundat, viteza de înaintare etc., pentru că, iată, agitat, colegul sfioasei prezentatoare găsește lângă piciorul scaunului un alt panou (le-am pierdut deja numărul), în care sunt figurate plastic cursul râului, despărțit în porțiuni de culori diferite, corpul victimei și, cu ajutorul unei înșiruiri de săgeți pe care rodesc noi fracții, itinerarul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Marga Pop a intrat în prima încăpere, mult mai mare decât celelalte, și-a aruncat geanta pe canapeaua cu care se mândrea în fața oricui, proaspăt îmbrăcată într-o stofă cu dungi subțiri crem și maronii, urmată, cu pași mărunți și sfioși, de vecina rămasă în picioare cât timp cealaltă s-a reîntors în vestibul, unde era cuierul de perete cu oglindă, și și-a scos anevoie haina neagră, s-o atârne pe un umeraș. Apoi a mai străbătut o dată încăperea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
putem zbura și n - am nici o vină Însă avionul, răul ce se-nclină, Tainic îmi alungă secunda divină, Pe când două fete de frică suspină Și mă-ntreabă dacă ele prima oară Merg cu avionul ar putea să moară! Un vecin sfios nu știu ce-ndruga Poate înjura sau poate se ruga, Iar pe fața trasă ce paloare-avea Ținea capu-n mâini, cum de-l mai ținea?! Am ajuns și-aștept prima să cobor Și să uit de spaime și să uit
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
harașo! Își strânse mantaua pe el și se răsti fără menajamente: Dar scrieți odată pricazul, puturoșilor! Se răsuci pe călcâie, militărește, și porni repede înapoi, spre apartament, lăsând toate ușile date de perete în urma lui. Peste o oră, nacealnicul intră sfios la general. Îl găsi așa cum îl știa dintotdeauna. În uniformă impecabil călcată, bărbierit, pudrat, parfumat, cu părul grizonat proaspăt tuns și uns cu pomadă. Stătea cu mâinile la spate și privea peste capul funcționarului, cu expresia imobilă, indiferentă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doamna Reilly își aduse aminte de noaptea aceea oribilă în care ea și domnul Reilly merseseră la cinematograful Prytania să-i vadă pe Clark Gable și Jean Harlow în RedDust*. În arșița și confuzia care au urmat întoarcerii lor acasă, sfiosul domn Reilly a încercat una dintre apropierile sale indirecte și astfel a fost conceput Ignatius. Nu a mai dus-o după aceea la alt film, câte zile a mai avut de trăit. Doamna Reilly oftă și privi spre podea ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ceea ce te face să vezi lucrurile altfel. Poetul care mă atrage e Whitman. — Whitman? — Da. Există În el o forță etică evidentă. — Mi-e rușine să recunosc, dar la subiectul ăsta sunt tabula rasa. Tu nu, Tom? Tom a dat sfios din cap că da. — Da, a continuat Burne, e posibil să găsești și câteva poeme plictisitoare, dar mă refer la masa poeziilor sale. E colosal - ca Tolstoi. Ambii privesc lucrurile În față și, deși sunt foarte diferiți, pledează cumva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îi un idiot, i s-a confesat femeia cu ochi albaștri. Nu-l pot Înghiți. Vreau să merg acasă cu tine. — Ești beată? s-a interesat Amory, cu o intensă dorință de cunoaștere. Ea a dat din cap că da, sfioasă. — Du-te acasă cu el, a sfătuit-o grav Amory. El te-a adus aici. În acest punct, gălăgiosul din fundal s-a eliberat de cei ce-l rețineau și a pornit spre ei. Ascultă! s-a răstit el amenințător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Petru a început să vorbească de rău alte ordine. — Iezuiții uită că ei înșiși le-au dat motive japonezilor să-i prigonească pe creștini. Ar face bine să se gândească cine l-a mâniat pe răposatul taikō. Diego îl privea sfios cu ochii săi roșii. Uitându-se în ochii lui, misionarul se gândi că era în zadar să se sfătuiască asupra vreunui lucru cu acest confrate nătâng. Fără să poată vorbi mulțumitor limba acestei țări, deși se împlineau mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe care era de datoria lui ca stăpân să le-o arate. Lângă Yozō se afla ceva ca un șirag de mărgele. Yozō îl lămuri că era un rozariu creștin pe care Velasco îl uitase acolo. — Senior Velasco, zise Yozō sfios ca și cum ar fi fost prins asupra faptului, le-a folosit ca să se roage pentru Seihachi și pentru alții. — Ascultă-mă, zise samuraiul ridicând puțin glasul, îi sunt recunoscător lui senior Velasco, dar să nu ne plecăm urechea la învățăturile creștine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
rămăsese așa cum rânduise îndurerata mamă, cu busuioc sfințit la icoane, ceașca pentru împărtășanie, cerbul, să fie tare ca pământul, „tare ca cerbul”, toate acele cusături ale mamei, rămase frumos prinse de perete în așteptarea fiului. Ilie Ilașcu a intrat plângând, sfios ca un copil, și tot plângând a ieșit din casă. De la casa părintească am revenit pe jos la cimitir, unde s-au făcut fotografii cu toată familia. Patriotul și-a luat rămas bun, de la cele două surori, de la rude, de la
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
la ghișeul de plată, prezintă o chitanță de 5 poli. Ofițerul plăților, un colonel gros și bărbos, luă chitanța, o ceti și o respinse cu dispreț. Iată cum povestește amicul meu aceasta: „Când am văzut asta, am început să bâlbâi sfios, spunând: Am avut alergături lungi... cheltuieli... timbre... amânare!» Dar muscalul mă întrerupse brusc: «Nu 5 poli... 25 poli!...» Nu-mi credeam urechile! M-am tras deoparte, am făcut repede altă chitanță de 25 poli și i-am prezentat-o. În
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
de experiență descătușat întrucâtva de angrenajul religios, politic și social, se manifestă uimitor de repede strivind, cu putere, prejudecățile-nvechite și răsturnând, chiar în propria casă, idolul la care se închinase până atunci. Teorii, ce erau considerate axiome, se deteră sfios la o parte, imposibilul devenea posibil; irealul își găsea conceptul în realitate. O armată-ntreagă de iluminați se puse-n serviciul acestei revoluții științifice, având ca punct de reper numai și numai căutarea sinceră a adevărului suprem, pe alte căi
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]