KorAP: Find »[drukola/base=singuratic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...104 >

2,599 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

simte inima celor care iubesc noaptea. I-am văzut În nenumărate locuri și nimic din ceea ce fac sau spun nu-mi este necunoscut. Copil fiind, Împărțeam ziarele de dimineață și i-am văzut pe străzile unui orășel - familia ciudată și singuratică a celor care se furișează În noapte. Uneori erau singuri, alteori umblau În grupuri de doi sau trei - veșnic de veghe la miezul nopții În orașe, măsurînd de la un capăt la altul trotuarele goale ale străzilor mohorîte, trecînd prin fața palidelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
de Înălțătoare ar fi aceste lumini și clipe - nu aici am găsit și am simțit misterul, măreția și frumusețea nemuritoare a Americii. Am descoperit tărîmul Întunericului În inima nopții, a nopții celei mîndre, necunoscute și Întunecate: tărîmul acesta Întins și singuratic sălășluia pentru mine În creierul nopții. I-am văzut cîmpiile, rîurile și munții Întinzîndu-se sub ochii mei În toată splendoarea lor veșnică și Întunecată, În toată Întinderea și bucuria imensității lor, În toată sălbăticia, singurătatea și spaima lor, În toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
care aleargă Încolo și-ncoace fără număr, fără nume, cu suplețea lichidului, a valului, a gloatei, caracteristică celor cu sînge negru, de rasă neagră, astfel Încît precizia rece, izolarea și conduita severă ce definesc viața popoarelor nordice - ca un grăunte singuratic, mărunt, jalnic și totuși plin de măreția personalității sale - sînt zdrobite Într-o clipă de acest Întuneric nestăvilit. Furnicarul uman fără număr și fără vîrstă se dezvăluie Într-o clipă În toată grozăvia sa neexplorată și ajunge să te obsedeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ceramică, ce ducea spre metrou, toate acestea deveniră sub ochii mei Îngrozitor de Înalte, de lungi, de late, de mari. Aveam senzația că privim cu toții spre omul acela separat de noi printr-o uriașă distanță de singurătate. Mortul părea o figurină singuratică rămasă pe o scenă imensă și, prin Însăși micimea și singurătatea lui În mijlocul uriașului spațiu cenușiu, parcă dobîndea o nesfîrșită măreție și demnitate. Iar acum am avut impresia că, așa cum făpturile moarte, livide, ale nopții, ființele vii cu chipuri cenușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
nou mortul șezînd În spațiul cenușiu și oamenii mi-au apărut din nou așa cum erau și cum arătau. Iar polițiștii se apropiau iarăși Îmbrîncind oamenii din jurul meu. Dar oamenii nu puteau accepta să se despartă de imaginea aceea minusculă și singuratică a mîndrei morți, șezînd rigid, cu demnitatea grotescă de bețiv, cu zîmbetul său fin - căci oamenii rămîn devotați trupului neînsuflețit și-l păzesc și-l privesc și refuză să-l părăsească pînă ce nu-l Înghite și nu-i acoperă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
rămîn devotați trupului neînsuflețit și-l păzesc și-l privesc și refuză să-l părăsească pînă ce nu-l Înghite și nu-i acoperă iarăși pămîntul. Iar acum refuzau să-l părăsească pentru că moartea cea mîndră, moartea cea Întunecată, demnitatea singuratică a mîndrei morți Învăluia cu măreție Înfățișarea jalnică a acestui om și pentru că-și dădeau seama că nimic din ceea ce este banal, meschin sau jalnic pe fața pămîntului și nici mînia, mărimea și mulțimea orașului cu un milion de picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
porni În urma lui pe scări. Acum era aproape dimineață, cam trei și jumătate, cerul era plin de stele delicate și strălucitoare, iar noaptea Încă liniștită, scăldată Într-un uriaș Întuneric violet, Încărcată de răcoare, dar și de bucuria expansivă și singuratică a primăverii. Undeva departe, abia perceptibil, plin de jale, Înfiorat de bucurie și de durere, se Înălța glasul unui vapor pierdut În noapte, al unui mare vas ce chema la gura portului. Strada era Întunecată, liniștită, aproape goală, cunoscînd calmul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
sufletul și a se pregăti pentru o nouă zi. Din cînd În cînd, taxiurile treceau goale, răzlețe, ca niște proiectile, pașii oamenilor sunau ușor și picurat pe asfalt, semafoarele străluceau verde, roșu și galben cu o lumină mică, intensă și singuratică ce-ți umplea parcă inima de un sentiment puternic de bucurie și izbîndă ce se contopea cu bucuria sălbatică a nopții, a vapoarelor, a primăverii, a lunii aprilie. Pe stradă, puțin mai departe, În locul unde noaptea strălucise și scînteiase ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
unui marfar Încărcat. Este acel tăciune uman aruncat prin spațiu, gol, fără nume, fără rădăcini, iar tot ceea ce a fost cîndva particular și individual În voința lui este vărsat În golul uriaș de rugină și fier și gunoi, În spațiul singuratic, de nestrăbătut, În care trăiește, de unde este adesea asaltat cu proiectile. Iar acest atom Își găsește probabil sfîrșitul, În cele din urmă, Într-un colț, neștiut de pe fața sălbatică a continentului, strivit, o simplă pată de sînge pe pietrișul terasamentului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
lui. Și era conștient că nu vor dispărea nicicînd din el, așa cum nimeni nu poate elimina din trupul său sîngele tatălui său, țesătura strămoșească statornică a timpului Întunecat. Iar din acest motiv, acum, În timp ce privea pe fereastra trenului, zăpezile alpine singuratice și pădurile Întunecate vrăjite, trăi sentimentul firesc al recunoașterii imediate, sentimentul că locurile acestea Îi fuseseră totdeauna cunoscute, că se afla acasă. Și acest sentiment ciudat, necunoscut, sălbatic, Înălțător Îi cuprinse, Îi inundă sufletul, ca o muzică măreață și obsedantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
coșuleț. La o masă, o femeie frumoasă și seducătoare cina cu un bătrîn cam trecut. La alta, un neamț voinic, În ținută de seară, capul ras, cu o față mare, de porc, și o frunte Înclinată spre gînduri nobile și singuratice, privea atent și fix, cu ochii plini de o lăcomie animalică, tava cu friptură din care-l servea chelnerul. Avea un glas gutural și lacom cînd spunea: — Ja!... Gut!... und etwas von diesem hier auch... Tabloul era plin de bogăție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
de bogăție, forță și lux și oferea din plin sentimentul călătoriei Într-un excelent rapid european, sentiment ce diferă de cel pe care ți-l dă călătoria cu un tren american. În America, trenul Îți dă sentimentul bucuriei sălbatice și singuratice, sentimentul pustiului neîmblînzit, neîngrădit, nelimitat al țării, pe care trenul o străbate grăbit, sentimentul unei speranțe fără cuvinte, fără grai, pe măsură ce te gîndești la orașul fermecat de care te apropii În goană, promisiunea fabuloasă și necunoscută a vieții ce-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ceea ce era neclintit, În roșul viu al unui zid de cărămidă precum și În pulsația vieții și circulației de pe stradă. Pe fețele celor care treceau pe stradă și În nenumăratele momente familiare ale vieții și muncii de fiecare zi a oamenilor. Singuratic, sălbatic și obsedant, chemîndu-ne mereu din cornul cu inflexiuni unduitoare și Îndepărtate, pătrunsese În singurătatea fermecată de vreme a dealurilor vrăjite ce ne Înconjurau, În licăririle singuratice, sălbatice și trecătoare, care se ivesc și trec peste marea verde a pustiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
În nenumăratele momente familiare ale vieții și muncii de fiecare zi a oamenilor. Singuratic, sălbatic și obsedant, chemîndu-ne mereu din cornul cu inflexiuni unduitoare și Îndepărtate, pătrunsese În singurătatea fermecată de vreme a dealurilor vrăjite ce ne Înconjurau, În licăririle singuratice, sălbatice și trecătoare, care se ivesc și trec peste marea verde a pustiului. Războiul era prezent În strigătele Îndepărtate și În frînturile de sunete și În clinchetul clopotelor vitelor purtat de palele de vînt și În bucuria și tristețea sălbatică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
tristețea, dorul și bucuria, misterul, dorința și bucuria sălbatică ce se nășteau din inima atotcuprinzătoare a nopții parfumate ce Învăluia totul. Pătrunsese În foșnetul tainic și dulce al frunzelor de pe străzile inundate de vară, În pașii ce Înaintau Încet și singuratic prin Întunericul străzii Înfrunzite, În zgomotul ușilor din plasă trîntite, În tăcere, În lătratul Îndepărtat al unui cîine, În glasurile stinse, În rîsul, În ritmul slab al muzicii de la o petrecere, În toate glasurile ce străbăteau Întîmplător noaptea, Îndepărtate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ce? Oare n-au așteptat, ascultînd În noapte zgomotele motoarelor În mișcare prin curți, ascultînd pufăitul răgușit, gazos, al micilor motoare prin țevile murdare În formă de pîlnie? Oare n-au așteptat În Întunericul străzii, măcinați de foamea crudă și singuratică a tuturor băieților, simțind În jurul lor liniștea nesfîrșită și Înduioșătoare a somnului, pulsația inimilor a milioane de bărbați care dorm, În timp ce așteptau, așteptau În noapte? Oare nu și-au ridicat și ei ochii, ca și noi, să vadă chipul uriaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ochilor imaginea cîmpiilor și a munților și a rîurilor ce curg În Întuneric, tabloul uriaș al pămîntului veșnic și pustiul atotcuprinzător al Americii? Oare n-au simțit, cum am simțit și noi, pe cînd așteptam În noapte, pămîntul uriaș și singuratic al Americii, pe care sînt presărate În noapte mii de orășele adormite? N-au văzut țesătura delicată a luminii, rețeaua destrămată de șine mici, Întinsă pe tot cuprinsul țării, pe care aleargă În Întuneric trenulețe singuratice, lansînd cîteva ecouri răzlețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
noapte, pămîntul uriaș și singuratic al Americii, pe care sînt presărate În noapte mii de orășele adormite? N-au văzut țesătura delicată a luminii, rețeaua destrămată de șine mici, Întinsă pe tot cuprinsul țării, pe care aleargă În Întuneric trenulețe singuratice, lansînd cîteva ecouri răzlețe la malul rîului, lansînd un ecou Între stîncile răsunătoare ale muntelui, ca mai apoi să fie Înghițit de imensitatea nopții pustii, a nopții ce crește și Învăluie totul? Oare n-au cunoscut, așa cum am cunoscut și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
imensitatea nopții pustii, a nopții ce crește și Învăluie totul? Oare n-au cunoscut, așa cum am cunoscut și noi, bucuria sălbatică, tainică și misterul pămîntului veșnic, Întunericul violet, pustiul sălbatic, tăcut, atotstăpînitor, care adună laolaltă zeci de mii de orașele singuratice, zeci de mii de făpturi singuratice, pierdute, cufundate În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
crește și Învăluie totul? Oare n-au cunoscut, așa cum am cunoscut și noi, bucuria sălbatică, tainică și misterul pămîntului veșnic, Întunericul violet, pustiul sălbatic, tăcut, atotstăpînitor, care adună laolaltă zeci de mii de orașele singuratice, zeci de mii de făpturi singuratice, pierdute, cufundate În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și stins și singuratic În noapte, arzînd Întruna, pe cînd cei cufundați În somn dormeau? Oare n-au simțit același foc mistuitor, mistuitor, care ne-a mistuit pe toți? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes nu s-au mistuit În noapte? Nu i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
liniștită, auzind, așa cum am auzit și noi, șuieratul ascuțit al sirenei, vuietul marilor roți pe malul rîului, simțind, așa cum am simțit și noi, misterul nopții și al lunii aprilie, prezența uriașă și atotputernică, promisiunea tainică și sălbatică a pămîntului sălbatic, singuratic, veșnic, găsind, așa cum am găsit și noi, toate ușile Închise și fiind sfîșiați, ca și noi, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit, fără cuvinte, oare n-au purtat și ei - acești tineri din trecut, Garfield, Arthur, Harrison și Hayes -, așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
o altă ființă care să Înțeleagă lumea, cu bucuriile, durerile și ciudățeniile singurătății sale de neîmpărtășit, așa cum o Înțelege omul acesta. Lumea În care ar trăi un astfel de om este lumea de peste doi metri, cea mai ciudată și mai singuratică lume care poate exista. Căci marile distanțe ale acestei lumi sînt cele fracționare, diferențele Înspăimîntătoare sînt cele pe care le putem măsura cu palma, cu pasul, cu centimetrul, și care ne despart Într-atît de lumea pe care o vedem, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-mă-n pace!... Fac prinsoare... Bine, fie!... Du-te și-ntreabă-l!... Dar are mai mult! Fac prinsoare! Unul din ei se desprinde din grupul frămîntat de controverse și, cu paharul de bere În mînă, se apropie de oaspetele cel singuratic. Un chip fără urme de răutate, de vicii, de dușmănie: chipul omului de aproape cincizeci de ani, trăit la oraș - trăsături de personaj de desen animat - slab, ridat, cu nas mare și cute adînci pe față, cu obrajii puțin supți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
cuvîntul old nu este un adaos născut dintr-o dragoste melodramatică, ci el descrie exact sentimentul pe care Îl inspiră pămîntul acestui stat - pămîntul este o prezență ocrotitoare, este nespus de vechi și de masculin, spiritul său este aspru și singuratic și, totuși, el veghează asupra locuitorilor săi cu o severă bunăvoință. Terra este femeie, dar Old Catawba este bărbat, Terra este mama noastră și doica noastră și reușim să o cunoaștem, dar Old Catawba este tatăl nostru și, deși știm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]