5,099 matches
-
planul său semantic legătura cu verbul printr-o variantă relativ abstractă; de aceea, cere compliniri în același fel în care cere verbul originar: Amintirea acelei ierni îl urmărește fără încetare. Această variantă intră în opoziție, cu consecințe și de natură sintactică, cu substantivul concret de aceeași origine: amintire/amintiri: „Omul acela nu are amintiri.” Reprezentant al verbului în sistemul lexical al limbii, infinitivul scurt, pe de o parte, conține în sine, ca potențialitate, toate opozițiile specifice înscrierii verbului în sistemul gramatical
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deopotrivă) în care verbul se interferează cu substantivul. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" În plan semantic, infinitivul numește acțiunea verbală prin raportul cuvânt-noțiune; prin infinitiv, verbul este, alături de substantiv, cea de-a doua clasă lexico-gramaticală (parte de vorbire) noțională. În plan sintactic, infinitivul realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului: • subiect: „E ușor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune.” (M. Eminescu) • nume predicativ (sau în sintagma analitică a altor funcții sintactice): „A trăi integral gândirea înseamnă a o elibera de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interferează cu substantivul. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" În plan semantic, infinitivul numește acțiunea verbală prin raportul cuvânt-noțiune; prin infinitiv, verbul este, alături de substantiv, cea de-a doua clasă lexico-gramaticală (parte de vorbire) noțională. În plan sintactic, infinitivul realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului: • subiect: „E ușor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune.” (M. Eminescu) • nume predicativ (sau în sintagma analitică a altor funcții sintactice): „A trăi integral gândirea înseamnă a o elibera de obișnuința superficială de a vârî
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doua clasă lexico-gramaticală (parte de vorbire) noțională. În plan sintactic, infinitivul realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului: • subiect: „E ușor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune.” (M. Eminescu) • nume predicativ (sau în sintagma analitică a altor funcții sintactice): „A trăi integral gândirea înseamnă a o elibera de obișnuința superficială de a vârî totul în categorii.” (G. Călinescu) • atribut: „Nu se poate condamna îndeajuns năzuința de a considera genurile ca formule sacrosancte...” (L. Rusu) • complement (direct, indirect etc.) „...În
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formule sacrosancte...” (L. Rusu) • complement (direct, indirect etc.) „...În tihnă și în răgaz poți revizui cu privirea toate acele chipuri femeiești, care în zadar se par că cearcă a se ascunde sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) Doar la exprimarea circumstanțialului de scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în alte condiții sintactice): „Spre a ajunge însă acolo trebuie să ne prefacem în acățătoare, să ne vârâm pe dedesubt...” (C. Hogaș) alături, însă, de prepoziția, comună și substantivului, pentru: „În cursul călătoriilor sale, el se apropie necontenit pentru a ne expune istoria locurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
necontenit pentru a ne expune istoria locurilor pe care le străbate sau pentru a ne povesti legende în legătură cu ele.” (T.Vianu) Caracteristici verbale:tc "Caracteristici verbale\:" Infinitivul păstrează în planul său semantic trăsături lexico-gramaticale specifice verbului care îi condiționează construcția sintactică; poate fi: • tranzitiv sau intranzitiv: „...Urmează să explicăm mai departe tehnica ermetismului, spre a-l deosebi de falsul ermetism.” (G. Călinescu) „Urmuz, dimpotrivă, de câte ori este pe punctul de a cădea într-o asociație normală...” (G. Călinescu) • personal sau impersonal: Începuse
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-l deosebi de falsul ermetism.” (G. Călinescu) „Urmuz, dimpotrivă, de câte ori este pe punctul de a cădea într-o asociație normală...” (G. Călinescu) • personal sau impersonal: Începuse a ninge..., A tăcea înseamnă , în multe situații, a accepta umilința. În structura enunțului sintactic, intră în relația de opoziție, specifică verbului, afirmativ-negativ; forma negativă o realizează, de asemenea, cu modalități caracteristice verbului: prin adverbul de negație nu (sau nici, mai rar): „Ș-apoi...cine știe de este mai bine. A fi sau a nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asculta!” (I.L. Caragiale) Refuză opoziții categoriale substantivale: gen, număr, caz, determinare. În enunțuri specifice, își poate asuma funcția fundamentală a verbului - predicația: „A nu se lipi afișe și orice alte necurățenii.” (I.L. Caragiale) Intră ca regent în relații și construcții sintactice specifice verbului; poate avea, de exemplu, complement (direct sau indirect): „Tendința noastră este de a rupe floarea care ne place sau măcar de a o răsădi, după o anume concepție, în grădină.” (G. Călinescu) Nu dezvoltă construcții sintactice specifice exclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și construcții sintactice specifice verbului; poate avea, de exemplu, complement (direct sau indirect): „Tendința noastră este de a rupe floarea care ne place sau măcar de a o răsădi, după o anume concepție, în grădină.” (G. Călinescu) Nu dezvoltă construcții sintactice specifice exclusiv substantivului (sau înlocuitorului lui); nu poate fi regentul unui atribut. În construcții infinitivale relative intră în relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se află înscris: „Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești.” (C. Hogaș) „Acum când chiar nici Pintea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
A cere cuiva sa fie erou în împrejurările josnice ale unei societăți decăzute e ca și cum ai cere unui vultur închis într-o odăiță să zboare la o mie de metri deasupra pământului.” (N.Iorga) În enunțuri infinitivale marcate intonațional și sintactic, infinitivul dezvoltă valoare de imperativ, exprimând interdicții cu valoare generală. Cu această valoare modală, infinitivul se prezintă, de regulă, la forma negativă și însoțit de un pronume reflexiv de persoana a III-a: A nu se staționa aici! Nu lipsesc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la verbele aparținând tipurilor I-III de flexiune: a cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, păreà, pe rădăcină, la celelalte verbe: a vìnde, prìnde etc. Perfectul Exprimă un „timp” anterior acțiunii verbului cu care se află într-o anumită relație sintactică: Gândul de a fi pierdut și cea din urmă ocazie nu-l mai părăsea... sau un „timp” posterior, mai cu seamă când este precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în urma unui proces de substantivizare, prin articol: „Murindului speranța, turbării răzbunarea.” (M. Eminescu) Aceste ipostaze intră în inventarul noilor unități lexico-gramaticale: adjectiv, substantiv. Caracteristici adverbialetc "Caracteristici adverbiale" Natura adverbială a gerunziului se manifestă în predominarea funcției de circumstanțial, la nivel sintactic: de mod, de timp, de cauză etc.: „Tresărind scânteie lacul / Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, / Las aleanul să mă fure.” (M. Eminescu) „Pe drum, având bucuria unui soare de toamnă așa de frumos, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pădure, / Las aleanul să mă fure.” (M. Eminescu) „Pe drum, având bucuria unui soare de toamnă așa de frumos, s-a răzgândit...” (M. Sadoveanu) Caracteristici adjectivaletc "Caracteristici adjectivale" Natura adjectivală se impune cu deosebire în modul de realizare a opoziției sintactice afirmativ-negativ; pentru constituirea formei negative, gerunziul recurge la prefixul negativ ne-: „Din toate acestea, Filip înțelesese că mareșalul Cornescu, nefiind lucrător, n-avea nici o trecere nicăieri...” (G. Călinescu) „Filip tăcu umilit și neîndrăznind să contrazică pe Hangerlioaica...” (G. Călinescu) Asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Uitându-mă mai atent, am observat o urmă. Cunoaște opoziții categoriale verbale - de diateză: Spălându-l tu în fiecare dimineață, l-ai învățat un leneș. / Spălându-te cu apă rece, ai să vezi că te încălzești. etc. Intră în relații sintactice specifice verbului: cu un „subiect” - complement semantic principal, în construcții gerunziale absolute: „El iar privind de săptămâni / Îi cade dragă fata.” (M. Eminescu) sau cu un complement (direct, indirect, de agent etc.): „Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a luat toată puterea...” (M. Eminescu) „Neprețuind granitul, o, fecioară! / Am căutat în lutul românesc.” (T. Arghezi) Când este forma sub care se prezintă un verb copulativ, gerunziul cere sau este cerut de un nume, împreună cu care realizează diferite funcții sintactice: „Fiind băiet, păduri cutreieram.” (M. Eminescu) șcircumstanțial de timpț A fi om e lucru mare. șsubiectț Refuză opoziții categoriale specifice adverbului (și adjectivului): intensitatea. Structura morfologică Gerunziul este întrebuințarea autonomă, absolută, a temei libere de gerunziu a verbului: cântând, lucrând
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II1 de flexiune: dormind, sosind. Observații: Mai prezintă sufixul -ind verbele din tipul I de flexiune și tipul III, dacă au rădăcina verbală terminată în vocala i sau în consoană palatală (sau palatalizată): apropiind, scriind, veghind, îngenunchind etc. În relație sintactică cu formele scurte ale pronumelor personale și reflexive, care secondează totdeauna gerunziul și cu care se constituie într-o unitate fonic-sintactică, intervine vocala de legătură u: căutându-l, apropiindu-se. În prezența ambelor forme pronominale (de dativ și acuzativ), forma
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intranzitive are sens activ: „Și să pară răsărită din visările pustiei.” (M. Eminescu) Participiul cu originea în verbe tranzitive are sens pasiv: „Când norii cei negri par sombre palate De luna regină pe rând vizitate.” (M. Eminescu) Dezvoltă unele construcții sintactice specifice exclusiv verbului; poate fi regentul unui complement de agent, de exemplu: „Când scrumul nopții o să piară dus / de-un vânt spre-apus.” (L. Blaga) Structura morfologică În plan semantic, participiul este un perfect absolut, opunându-se, din această perspectivă, gerunziului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege...” (I. Creangă) • atribut: „Nu e, însă, mai puțin adevărat, că se găsesc și destule frânghii de legat pe oamenii de soiul meu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se găsesc și destule frânghii de legat pe oamenii de soiul meu...” (C. Hogaș) • circumstanțial (scop): „La zgâriet el v-a dat gheară / Și la tors v-a dat mustețe.” (M. Eminescu) Caracteristici verbaletc "Caracteristici verbale" Supinul poate dezvolta construcții sintactice specifice verbului: ca regent al unui complement direct, de exemplu: „...Scoase vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul.” (I. Creangă) sau, mai rar, al unui complement de agent: Acesta nu e un roman de citit de către
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul, prin sufixul tematic: „De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb „purtătorul de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb „purtătorul de viață al discursului, element esențial al construcției frazei.” (Otto Jespersen) Apartenența verbelor limbii române la diferite clase semantico-sintactice determină structura specifică a enunțului lingvistic pe care acestea le condiționează, prin: I. funcția sintactică pe care o realizează; II. construcțiile sintactice pe care le generează și guvernează ca termen regent. VERBUL ȘI PREDICAȚIATC "VERBUL {I PREDICA}IA" În dinamica sistem lexical - sistem gramatical, verbul dezvoltă în sintaxa textului două variante, din perspectiva asumării predicației
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de viață al discursului, element esențial al construcției frazei.” (Otto Jespersen) Apartenența verbelor limbii române la diferite clase semantico-sintactice determină structura specifică a enunțului lingvistic pe care acestea le condiționează, prin: I. funcția sintactică pe care o realizează; II. construcțiile sintactice pe care le generează și guvernează ca termen regent. VERBUL ȘI PREDICAȚIATC "VERBUL {I PREDICA}IA" În dinamica sistem lexical - sistem gramatical, verbul dezvoltă în sintaxa textului două variante, din perspectiva asumării predicației: • o variantă absolută, rămasă în afara opozițiilor categoriale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
A se asculta!... Mâine vine dl. revizor: a se ști bine Mircea cel Bătrân!...” (I.L. Caragiale) b. Enunțurile verbale au ca centru de organizare semantico-sintactică un verb într-o variantă temporal-modală, prin care își asumă predicația și determină generarea funcției sintactice de subiect: „Viața noastră e o ironie / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]