KorAP: Find »[drukola/base=sintaxă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...140 >

3,476 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

28 16 10 487 78 primare 409 derivate 4. TIPURI DE ABORDĂRI Analiza fenomenului inacuzativității are o istorie de aproximativ patruzeci de ani. În acest timp, evoluția cercetărilor în domeniu s-a suprapus peste evoluția teoriei lingvistice (mai ales a sintaxei și a semanticii). De la Ipoteza Inacuzativă, formulată în cadrul gramaticii relaționale, la Generalizarea lui Burzio, legată de programul GB, și apoi la numeroasele studii de gramatică generativă de orientare minimalistă și de semantică formală, imaginea clasei de verbe inacuzative a căpătat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
consistență, constituind obiectul de studiu a foarte multe orientări lingvistice. În această secțiune, voi încerca să refac (parțial) traseul studiilor despre inacuzativitate, subliniind atât aportul diverselor orientări la studiul acestei clase de verbe, cât și aspectele legate de relația dintre sintaxă, morfologie și semantică, precum și de diferențele și asemănările dintre limbi, pe care studiul inacuzativelor le-a scos la iveală în beneficiul evoluției teoriei lingvistice. Froud (2006: 1631) inventariază și ilustrează cu studii reprezentative abordările teoretice ale inacuzativității: inacuzativele sunt rezultatul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este același de la o limbă la alta − diferite fenomene pot fi sensibile la absența argumentului extern sau la absența trăsăturii agentive a verbului − sau de la o problemă la alta −, de exemplu, pasivul, reflexivul și inacuzativul au aceeași morfologie și aceeași sintaxă, au în comun absența argumentului extern, dar sunt semantic diferite (Embick 2004a: 145), prin urmare, o tratare de tip structural a acestor fenomene n-ar fi profitabilă. Propunerile teoretice prezentate în această secțiune, grupate în mod convențional în sintactice, semantice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul inergativelor și subiectul inacuzativelor a fost exprimată prin postularea unei asimetrii în privința categoriei semifuncționale v/Voice: subiectul inergativelor este introdus printr-un centru semifuncțional v, pe când argumentul inacuzativelor aparține verbului lexical. Acest tip de reprezentare redeschide calea prin care sintaxa reflectă în mod direct descompunerea lexicală. Chomsky (1995: 173 − cap. 3, publicat inițial în 1993) propune următoarea structură a propoziției, în care nu există v, și în care nodul responsabil de atribuirea Cazului este Agr: CP 3 Spec C' 3

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
internalizare folosite de Williams (1981)57 trebuie reinterpretate. 4.2.3. Critici și alternative Teoriile referitoare la listele de roluri tematice au primit și critici. Arad (1996) − vezi infra, 4.4. − adoptă o concepție bidirecțională a interfeței, considerând că atât Sintaxa, cât și Lexiconul constrâng asocierea interpretărilor posibile cu poziții structurale și aduce argumente în favoarea ideii că rolurile tematice nu sunt potrivite pentru a media între Lexicon și Sintaxă: (a) rolurile tematice sunt entități interne ale teoriei, nu reprezintă manifestări independente

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
infra, 4.4. − adoptă o concepție bidirecțională a interfeței, considerând că atât Sintaxa, cât și Lexiconul constrâng asocierea interpretărilor posibile cu poziții structurale și aduce argumente în favoarea ideii că rolurile tematice nu sunt potrivite pentru a media între Lexicon și Sintaxă: (a) rolurile tematice sunt entități interne ale teoriei, nu reprezintă manifestări independente în Lexicon sau în Sintaxă; (b) rolurile tematice sunt nelimitate și nefalsificabile (nu se poate demonstra că există sau că nu există); (c) cel puțin o parte a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asocierea interpretărilor posibile cu poziții structurale și aduce argumente în favoarea ideii că rolurile tematice nu sunt potrivite pentru a media între Lexicon și Sintaxă: (a) rolurile tematice sunt entități interne ale teoriei, nu reprezintă manifestări independente în Lexicon sau în Sintaxă; (b) rolurile tematice sunt nelimitate și nefalsificabile (nu se poate demonstra că există sau că nu există); (c) cel puțin o parte a teoriei tematice are a face cu restricțiile selecționale, care nu fac parte din gramatică. Levin și Rappaport

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
predicației. Pentru detalii, vezi Stan (2005: 188−191). 4.3.2. Levin și Rappaport Hovav (1995: 16) definesc inacuzativitatea ca fiind o proprietate sintactică, chiar dacă e predictibilă semantic. Complexitatea fenomenului inacuzativității poate fi explicată la interfața dintre semantica lexicală și sintaxă. Autoarele consideră că pentru studiul inacuzativității este necesară cunoașterea limbii pentru care se analizează fenomenul inacuzativității, dincolo de gramatici și de dicționare. Teoria formulată de cele două autoare conține reguli de realizare argumentală (engl. linking). Regula de realizare argumentală a schimbării

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
clase de abordări construcționiste: (a) tradiționale: Goldberg (1995)72, Jackendoff (1997)73 etc. susțin că alternanțele argumentale apar când un verb este compatibil cu mai mult de o construcție (ditranzitive, mișcare cauzată, rezultativ); nu există o separare între Lexicon și Sintaxă; (b) neoconstrucționiste: Arad (1998), Borer (1994, 199874), Hoekstra (1992)75 etc. folosesc reprezentări sintactice mai elaborate, asociate cu interpretări semantice specifice; sensul construcției este codat direct în sintaxă și este derivat compozițional din sensul verbului. Susținătorii acestor teorii consideră că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcție (ditranzitive, mișcare cauzată, rezultativ); nu există o separare între Lexicon și Sintaxă; (b) neoconstrucționiste: Arad (1998), Borer (1994, 199874), Hoekstra (1992)75 etc. folosesc reprezentări sintactice mai elaborate, asociate cu interpretări semantice specifice; sensul construcției este codat direct în sintaxă și este derivat compozițional din sensul verbului. Susținătorii acestor teorii consideră că nu există reguli care să influențeze comportamentul variabil al verbelor. Intrarea lexicală a unui verb înregistrează numai sensul principal, și acest sens principal se combină cu sensuri bazate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deci poate primi mai multe interpretări aspectuale. Sorace (2004: 250) apreciază că această abordare oferă flexibilitate în realizarea sintactică a argumentelor, dar și supragenerare, problema variației fiind neconstrânsă. 4.4.2. Arad (1996) adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt un bun mediator între Lexicon și Sintaxă. În teoria lui Tenny, argumentul care măsoară evenimentul descris de verb este argumentul care suportă o schimbare de stare sau o mișcare, care servește ca o scară pe care evenimentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt un bun mediator între Lexicon și Sintaxă. În teoria lui Tenny, argumentul care măsoară evenimentul descris de verb este argumentul care suportă o schimbare de stare sau o mișcare, care servește ca o scară pe care evenimentul poate fi văzut în derulare. Argumentul care măsoară evenimentul este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Agent"); toate celelalte proprietăți asociate cu "Agentul" sau cu agentivitatea (voiță, simțire, existență independentă de eveniment − așa cum apar la Dowty 1991 − vezi supra, 4.2.3.) pot fi efecte secundare ale acestei proprietăți aspectuale, dar sunt nerelevante pentru interfața cu Sintaxa. Prin aplicarea acestui model de proiectare a argumentelor rezultă următoarele reprezentări: ● Verbele inacuzative − [TP NPi [AspEM ti [VP Varrive−a sosi]]] − descriu un eveniment pentru care este specificat numai punctul final; interpretarea telică li se atribuie în nodul AspEM specificat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
afirmația lui Borer, pe care o consideră inadecvată pentru verbe ca arrive 'a ajunge' (telic), work 'a munci' (atelic), kill 'a omorî' (telic), know 'a ști' (atelic), care au interpretare aspectuală unică. Arad susține deci că informația lexicală vizibilă în sintaxă conține numărul argumentelor și informația aspectuală: telic [+ EM] sau atelic [− EM]. Spre deosebire de trăsăturile selecționale (uman, animat, care nu există la interfață), trăsăturile aspectuale și cele categoriale (numărul argumentelor) nu sunt dependente de context. Majoritatea verbelor de mișcare acceptă, opțional, un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deplasarea subiectului este permisă numai dacă predicatul este telic. Inacuzativitatea este deci o realitate sintactică determinată semantic (la aceeași concluzie ajunseseră și Perlmutter 1978 și Levin și Rappaport Hovav 1995). AgrSP 3 Spec AgrS' 3 AgrS VP [+ EPP] 4 ti Sintaxa inergativelor AgrSP 3 Spec AgrS' DPi 3 AgrS AgrOP [+EPP] 3 Spec AgrO' ti 3 AgrO VP [+ Telic] 4 ti Sintaxa inacuzativelor Față de abordările din anii '90, în care inacuzativitatea a fost definită prin telicitate (Grimshaw 1990, Borer 1994, Tenny

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Perlmutter 1978 și Levin și Rappaport Hovav 1995). AgrSP 3 Spec AgrS' 3 AgrS VP [+ EPP] 4 ti Sintaxa inergativelor AgrSP 3 Spec AgrS' DPi 3 AgrS AgrOP [+EPP] 3 Spec AgrO' ti 3 AgrO VP [+ Telic] 4 ti Sintaxa inacuzativelor Față de abordările din anii '90, în care inacuzativitatea a fost definită prin telicitate (Grimshaw 1990, Borer 1994, Tenny 1994, Levin și Rappaport Hovav 1995), autoarea își propune să ofere o teorie mai inteligibilă a interfeței Lexicon−Sintaxă. Van Hout

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
4 ti Sintaxa inacuzativelor Față de abordările din anii '90, în care inacuzativitatea a fost definită prin telicitate (Grimshaw 1990, Borer 1994, Tenny 1994, Levin și Rappaport Hovav 1995), autoarea își propune să ofere o teorie mai inteligibilă a interfeței Lexicon−Sintaxă. Van Hout (2004: 64) subliniază faptul că telicitatea nu e impusă de verbul lexical, ci de context. Van Hout (2004: 65) arată că, în PM, corelația dintre telicitate și obiectul direct este capturată prin ceea ce autoarea numește verificarea trăsăturii evenimentului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a nominalului-obiect; autoarea introduce noțiunile de Caz tare și Caz slab, în relație cu citirile tari și slabe ale grupurilor nominale. Folosind sugestii de la de Hoop, Van Hout arată că telicitatea este în relație cu Cazul tare. La interfața dintre sintaxă și semantică, telicitatea este asociată cu Cazul obiectului. Masivele și pluralele nude au citiri slabe, deci poartă Caz slab, putând fi încorporate semantic. Obiectele slabe rămân în VP, iar obiectele tari se deplasează în AgrOP, pentru a verifica trăsătura de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Spec,AgrOP. Cazul slab se verifică în VP. Van Hout (2004: 67) ajunge la concluzia că telicitatea este o trăsătură morfosintactică ce atrage obiectul în Spec,AgrOP, iar verificarea trăsăturii de telicitate se corelează cu atribuirea Cazului tare în AgrOP. Sintaxa inacuzativă caracterizează predicatele telice cu un argument, care verifică telicitatea în AgrOP (Van Hout 2004: 68). Autoarea (Van Hout 2004: 69) arată că argumentul unic al unui verb telic trebuie să se deplaseze în AgrOP pentru a verifica telicitatea, rezultând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a trăsăturilor. Trăsăturile aspectuale ale predicatului, precum telicitatea, trebuie să fie "descărcate" prin deplasarea argumentelor în poziția de specificatori ai unor proiecții funcționale. Sorace (2004: 251) subliniază că, în modelul lui Van Hout (199682, 200083, 2004), legătura dintre Lexicon și Sintaxă e sensibilă la tipul de eveniment; inacuzativele încorporează telicitatea, introdusă în sintaxă ca o trăsătură interpretabilă care trebuie verificată în AgrO, impunând astfel deplasarea obiectului în Spec,AgrO. 4.4.4. În legătură cu teoriile de tip "(neo)construcționist" au fost formulate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin deplasarea argumentelor în poziția de specificatori ai unor proiecții funcționale. Sorace (2004: 251) subliniază că, în modelul lui Van Hout (199682, 200083, 2004), legătura dintre Lexicon și Sintaxă e sensibilă la tipul de eveniment; inacuzativele încorporează telicitatea, introdusă în sintaxă ca o trăsătură interpretabilă care trebuie verificată în AgrO, impunând astfel deplasarea obiectului în Spec,AgrO. 4.4.4. În legătură cu teoriile de tip "(neo)construcționist" au fost formulate mai multe critici. Abraham (2004) adoptă o poziție radicală, susținând că noțiunile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Concluzia mai generală este că structurile creierului care reprezintă GU sunt supuse unui proces de maturizare. 4.6.2. Sorace (2004: 251−254) arată că achiziția limbajului constituie un test important pentru a verifica ce se întâmplă la interfața Lexic−Sintaxă. Dacă se iau în calcul teoriile "proiecționiste" (vezi supra, 4.3.), copiii sunt predispuși să observe componentele de sens verbal relevante din punct de vedere sintactic. Anumite componente de sens sunt privilegiate − de exemplu, copiii sunt sensibili mai devreme la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
94, care are în vedere comportamentul diferit al verbelor din limba engleză hitt 'a lovi' și break 'a se rupe'. Koontz-Garboden (2009: 77) observă că alternanța cauzativ/incoativ a făcut obiectul multor studii despre interfața dintre semantica lexicală, morfologie și sintaxă. 5.1. Probleme terminologice, definiții Alternanța cauzativă a fost discutată în mai multe studii, în contextul mai larg al alternanțelor de tranzitivitate. 5.1.1. Pană Dindelegan (1972a: 50−51) prezintă situațiile de neutralizare sintactică în structura de suprafață, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativă (Kiparsky 1998). Levin și Rappaport Hovav (2005: 2) arată că fenomenul numit alternanța cauzativă, anticauzativ sau alternanța cauzativă/incoativă este un subiect dezbătut în teoria realizării argumentelor, unul dintre scopurile acestei teorii fiind să identifice componentele semantice relevante pentru sintaxă și să explice relația dintre acestea și posibilitățile de realizare argumentală. În ceea ce privește perechile de verbe implicate în alternanță, se vorbește despre structuri mediopasive sau anticauzative (Zubizarreta 1985: 259102), cu referire la exemple de tipul The door opened ' Ușa s-a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]