1,490 matches
-
zi spre o viață veșnică și glorioasă, în însoțirea Mîntuitorului. După ce Sufletul s-a închinat Domnului, el este dus prin deosebite locașuri ale Sfinților, Pentru a privi frumusețile Raiului. Această vizitare a locuințelor cerești ține șase zile. Sufletul admiră și slăvește atunci pe Dumnezeu care din nemăsurată Sa bunătate și dragoste, l-a adus din neființă în ființă, învrednicindu-l a se bucura de mulțimea negrăitelor bunătăți, pe care în viața aceasta el nu putea să și le închipuiască (1 Cor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
drept un nou Meșter Manole, comunist: „Manole sunt, Manole din vremea de demult, / Care-a purces pe drumul umanului partid”. Considerând că „geneza lumii-ncape în comunistul verb”, poetul evocă patetic ziua de 23 august, văzută prin apologetica de partid, slăvește „congresele lumii comuniste”, cu specială subliniere a însemnătății celui de-al IX-lea, citește și recitește istoria națională cu optica „omului nou”: „Istoria română o recitesc, să știu / De unde vin și unde voi curge mai departe, / Să înțeleg partidul scriind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
Înainte la rai. La dreapta cînd mă uitai Ce văzui mă bucurai. Văzui raiul cel frumos Ca soarele luminos Și mese-ntinse la rînd Pe ele făclii arzînd. Și-mprejuru-i drepții sta Cu bucurie gusta Și-mpreună dănțuind Și pe Dumnezeu slăvind. Și de-aicea iar plecai Tot la rai, la rai, la rai. Ce văzui mă bucurai. Văzui oameni spovediți Ca niște pomi Înfloriți. Văzui și nespovediți Ca niște bușteni pîrliți. Văzui femei spovedite Ca niște flori ofilite. Văzui și nespovedite
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
această insulă s-ar fi născut Lete, din care pricină în insulă i se dă lui Apolo, dintre toate zeitățile, cea mai mare cinstire. Iar locuitorii insulei ar fi un fel de preoți ai lui Apolo, zeu pe care îl slăvesc mereu, zi de zi, prin cîntece, preamărindu-l într-un chip cu totul ales. Pe insulă există o mă-reață incintă, închinată lui și un templu vrednic de a fi amintit, avînd o formă rotundă și fiind împodobit cu numeroase ofrande
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
de unde s-au înălțat mereu flăcările culturii generale, dar unde, în același timp și cu mai multă îndârjire, s-a întreținut pururea viu focul iubirii de neam și al conștiinței de datorie față de poporul român"139. Academicianul Cristofor Simionescu exclamă: "Slăvesc acel moment de început al formației mele intelectuale pentru impulsul imprimat gândirii, pentru trăirile de o rară frumusețe spirituală, pentru educația patriotică și stilul de muncă, dobândite în acei ani, cu puternică influență asupra întregii vieți. Generoasă școală!"140. De
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
lyonezei de 43 de ani este imposibil de clasat. E drept că sunt vreo 60 de ani și mai bine de cînd ne tot plîngem de evoluția romanului spre o mixtură greu descifrabilă de stiluri, limbaje, subgenuri, unii ridicînd în slăvi această perpetuă capacitate a sa de a se reinventa, de a se "turna" în noi modele, care mai de care mai neregulate și imprevizibile, alții tradiționaliștii, desigur regretînd amarnic vremurile în care "prințesa venea la ora patru" și totul era
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
insuficient. Compunerea care a consacrat față de contemporani numele lui Hrisoverghi este oda Ruinelor cetății Neamțu, replică dizgrațioasă la Ruinurile Tîrgoviștii de Cîrlova: Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. Poetul e un misogin sarcastic, cu veleități de witz romantic și cu invectiva ridiculă: Te hlizești, nelegiuito, și îți bați chiar joc de mine, Dar gândește că cuțitul poate fi și pentru tine. DANIIL SCAVINSCHI Oamenii epocii înțelegeau pe poet
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ogorul, credința. Gherghi-nescu-Vania produce o lirică din speța poeziei senine, Matei Alexandrescu explorează și el fondul ancestral, Petru Stati clasicizează în versiuni și în poezii originale. De reținut o întreagă pleiadă de "poeți tineri", dîndu-se înșiși ca atare. Ștefan Baciu slăvește copilăria hoinară: Șaisprezece ani, nici o lacrimă dulce ca o turtă, Fiecare cuvânt sobru, fiece gest aritmetic calculat, Nădragi lungi, încopciați cu aramă pe burtă, Și nici un copil de vecin nețesălat. În curs de afirmare sunt Teodor Scarlat, Alexandru Raicu, George
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
15 Fiziocrații erau o școală de gânditori economici care își aveau rădăcinile în Franța secolului al XVIII-lea și care credeau că agricultura era sursa prosperității, iar industria era doar transformarea surplusului generat de producția agricolă. Aceștia disprețuiau orașul și slăveau satul. 16 Aceasta diferea de ideile lui Adam Smith și Marx care credeau că valoarea era creată prin muncă și nu de pământ. 17 Diferite rapoarte parlamentare din anii 1930 subliniau aceste trăsături: Pietri (1931), Auriol (1936), Bonnet (1937), Blum
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și capitularea lui Osman-Pașa în fața armatei române, la 28 noiembrie 1877, semnalează depășirea uneia dintre cele mai grele epoci a războiului din Balcani. Întoarcerea armatei române de pe câmpul de luptă este primită cu bucurie de români, iar presa acelei perioade slăvește, într-o serie de articole publicate pe parcursul lunii decembrie 1877, actele de vitejie ale ostașilor români pe front. Polemicile însă nu întârzie să apară, iar publicațiile conservatoare, ilustrate de Timpul și România liberă, atacă dur guvernul liberal, acuzat că a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
rând. MOTIVE MORALE. Exegeții moderni au încercat să lămurească, mai întâi, termenul carmen, care se referă, fără îndoială, la opera sa erotică. Unii exegeți 3 s-au referit la Iulia Maior, fiica lui Augustus cu Scribonia, care ar fi fost slăvită sub pseudonimul Corina (Tristia IV, 10, 59-60) în ciclul de poeme Amores. Dar Ovidiu însuși, în Tristia (II, 339-340), declara că este un nume fictiv, nu real. Sidonius Apollinaris 4 trece peste precizarea poetului și scrie că sub acest nume
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de Roma noaptea, călătoria pe mare furtuna, viața la Tomis iarna. Aceste proiecții ale eului său poetic depășesc animismul mitologic și prevestesc sonuri romantice. Ovidiu reflectă, pentru prima oară în poezia latină, nostalgia Romei, influențând astfel toți poeții care au slăvit gloria cetății eterne, devenită categorie spirituală, patrie ideală a civilizației. Peste veacuri, Goethe va declara că se simte un exilat când pleca din Roma. Prin aceste semne poetice, Ovidiu este, așa cum s-a spus, un romantic 36 ante litteram. Temele
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și de rudenie. Asemenea merite istorice constituiau în intenția poetului fundamentul și garanția sigură că destine și mai grandioase vor fi rezervate reprezentanților respectivei domus, contemporani ai lui Ovidiu: lui Paulus Fabius Maximus și fratelui său Africanus Fabius Maximus. Ovidiu slăvește în repetate rânduri originea casei Fabia: Sulmonezul poate era nehotărât asupra variantei pe care să o prezinte în ale sale Fasti: și de aceea există mai multe versiuni. După cum se știe344, existau două versiuni despre originea familiei Fabia și ambele
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
refuzase: obiectul pasiunii. Însă Zoica, din pricina căreia versificatorul este pe punctul de a muri, rămîne În continuare o ființă abstractă, indeterminată și neatinsă ca marile simboluri medievale: „Zilele ce oi fi viu vrednic aș vrea ca să fiu, Oftînd, ca să te slăvesc, dar cum poci să Îndrăznesc? Iscusit aș trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, și-l luminează. Oi putea oare vreodată...” Iubirea, va să zică, este un soare pe care nu-l poți privi În față. Stihuitorului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, și-l luminează. Oi putea oare vreodată...” Iubirea, va să zică, este un soare pe care nu-l poți privi În față. Stihuitorului nu-i rămîne decît posibilitatea de a slăvi oftînd și de a medita la slabele-i mijloace de expresie (dar cum poci să Îndrăznesc?). Din nou refuzul ca o maximă calificare. Retragerea din fața obiectului ca expresie a intensității sentimentului. Amuțirea ca formă a supremei expresivități. Orbirea subiectului ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blîndețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește: În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În mînă-i e cununa ce-n veci stă Înverzită, În pieptu-i e altarul pe care e slăvită Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește: În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În mînă-i e cununa ce-n veci stă Înverzită, În pieptu-i e altarul pe care e slăvită Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit.” Mitul orfic, vizibil În poemul citat, se pierde la Heliade Într-o savantă mitologie creștină În care viziunea căderii este sistematic urmată de aceea a ascensiunii, zborului. LÎngă funcția creatoare, există și funcția recuperatoare a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe pămînt, mersul lui este prin văzduhuri, locul lui este În cer: „Pămîntul mi-este leagăn, dar lăcuiesc În cer.” În altă parte (Destăinuirea), Heliade scrie: „Cerul e al meu templu și singur-nchinare, Seninul lui e semnul prin care Îl slăvesc...” O definiție, evident, banal poetică, reluînd o veche sugestie despre natura sacră a talentului. Heliade o dezvoltă pentru a marca, În finalul poemului, neputința lui de a părăsi ceea ce azi numim obligațiile cetății: „Lutoasa mea ființă aci se zăbovește, Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un cuprins de obraz Și stăpînești lumea toată numai prin plac și prin haz Cu duhul și cu sîmțîrea pururea Într-aripat Dai ființă la ființa În care ești răvărsat. ...................................................................... Ah, nurule, Împărate, ție numai mă Închin, Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.” Termenul apare, de regulă, la plural: nurii. A avea nuri, a fi nurlie constituie totul pentru o femeie. Nurii atrag mai mult decît „fierul la magnit”, zice infatigabilul Conachi (o adevărată uzină de comparații flatante
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă farmăc și de plăcere mă perzi. N-au mijloc de măsurare, ci de gene-mpovărați Și la milă la chinuri sînt porniți și Înfocați. Dar, vai mia, vro nădejde pute-mă-va bucura, C-oi dobîndi fericirea de-a-i slăvi ș-a-i săruta?” Interogația de la sfîrșitul poemului este, se Înțelege, pur tactică. Rațiunea poetului erotic este să nu triumfe. CÎntecul s-ar opri de Îndată ce obstacolul ar cădea. Poezia iese dintr-o strategie a răspunsurilor amînate. Puterea ochilor (tema poemului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și decît să arzi, Aflînd acum unde mergi, Bate În ceasuri Întregi. MÎinilor nu vă-nlemniți, Ci vă dați să pipăiți Și să strîngeți binișor Acel minunat trupșor. Picioarelor, alergați, Săraci, nu mai trepădați, Duceți-vă să-ntîlnesc Stăpîna care-mi slăvesc.” Cum voi arăta mai tîrziu, pentru Anton Pann ibovnica nu-i o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit”, de „rumenețea” care este semnul știut al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest plan. Femeia care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o robie necondiționată pînă la moarte. Marioara, stăpîna, primește semnele de supunere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
PÎn’la mormînt Îi petrece, Și nici atuncea nu-i lasă, Ca norocul ce nu-i pasă, Ci și pe ale lor oase Varsă lacrimi dureroase, Le ridică monumente, Cele mai tari elemente, Le zidește chimitire Spre vecinică pomenire. El slăvește În viață Un adevăr cu dulceață, Și o dreptate cinstește, Aceasta Îl mulțămește. La neam, l-averi nu să-nchină (Lumea de pilde e plină), La el săracul e una Cu cel ce poartă cununa, Înțeleptul și nebunul La el
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lipsește limba care să exprime: „Limba noastră prea puțină Nu-i a nimănui proastă vină Căci Învață rău cuvîntul În pîrlejul ce dă gîndul. Mai cu vreme și cine știe, Prisosire poate să vie. Că scriitorii Împodobesc Limba, patria-și slăvesc. Fie, aceasta acuș, cercare, Mustră altor spre-ndemnare.” (Ioan Cantacuzino, 1757-1828) PÎrlejul constituie, pentru epoca pe care o studiem, erosul. El provoacă spiritul să descopere gramatica și retorica, să creeze un limbaj și, Încă o dată, să Întemeieze poezia. Mai citez o dată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
năframă», și ceilalți oropsiți de mizerie și boli. Iar orânduirea cea nouă vine și ea cu semne vizibile, concrete, cu atât mai convingătoare («În țăruș, traverse, stâlpi, piloni, pentru noi - se’ntoarce pădurea astăzi Înapoi»). Țăranii din Prisaca o vor slăvi pe drept cuvânt pentru că ea le-a adus bucate și lumină, atârnată În globuri electrice pe stâlpi și revărsată În cărți. Nu e mai puțin important că Nicolae Tăutu a știut să evite acel pueril contrast de alb-negru, amintit, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]