1,605 matches
-
încetase și armata arestase pe o parte din rebeli, curtea marțială a Capitalei a dispus mobilizarea ofițerilor ei de rezervă, spre a-și completa numărul magistraților necesari pentru judecarea rebelilor. Tîrziu, după miezul nopții, am fost trezit din somn de soneria și bătăile în ușa casei mele. Era un sergent de la curtea marțială, care împărțea ordinele de mobilizare, pentru a mă prezenta chiar în dimineața aceea, la ora 8, la cazarma Malmaison. Făceam parte, la epoca aceea, din justiția militară, cu
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
prin Săbăoani. Alesesem traseul cu grijă, să nu ratez nici un posibil obiectiv, atent și la numărul kilometrilor parcurși. La Hanu’ Ancuței, unde mai ajunsesem în plimbările mele anterioare, am băut un suc și mi-am cumpărat o baterie pentru soneria electrică a bicicletei. Drumul spre mănăstiri trecând prin Târgu Neamț, am ales varianta prin Tupilați. Rămânea în urmă valea Siretului, în dreapta și mai jos ghiceam șoseaua spre Suceava. Pedalând mereu, m-am pomenit la Humulești, trecând prin fața casei lui
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de vârstă, moment sau interese psihologice - există și astfel de „interese!” Memoria, În acel final intitulat Le temps retrouvé, nu se referă la „aceasta” și la „acestea”! Acei câțiva „noduli de timp” cum i-am numit - poarta ce scârțâie sau soneria de la Cambray sau gustul de madeleină, o anume piatră ce se mișcă În pavaj! - nu apar, În memoria „exaltată și perspicace” a naratorului, drept ceea ce sunt „de fapt”, ci pur și simplu ca semne și forme ale unei anumite eternități
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
avea o vechime de jumătate de secol scârțâia de te dureau timpanele urechilor. Pelerinajul înseamnă și resemnare și - acceptare voluntară a tot felul de contradicții. Le-am acceptat și eu, salvat fiind ca de obicei de dopurile din urechi. Dimineața, soneria unui telefon a dat deșteptarea înainte de ora 6 așa că toți din dormitor au fost cât se poate de matinali. A urmat același „ritual” ca în fiecare zi, unii fiind mai rapizi, alții mai înceți în a se pregăti pentru o
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
Weniaminoff și Iacovleff. O santinelă păzește în permanență această ușă. Tezaurul Băncii Statului din Kremlin este situat în aripa dreaptă a Palatului Orejnaia, la parter; are 4 ferestre grilate și cu obloane de. fier, prevăzute cu un aparat electric de sonerie în cazul când ar fi forțate. Aceste ferestre dau pe Piața Imperială. Tot Tezaurul este o singură cameră, foarte spațioasă, pavată cu plăci mari de piatră, iar tavanul este făcut din bolți de cărămidă. Ușile de intrare ale Tezaurului dau
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
orașe. * La noi, socialismul era construit, dar nu fusese dat în folosință. * Peste prăpăstiile dintre oameni nu se pot construi poduri. * Nu granițele îi separă pe oameni, ci mentalitățile. * Vânătorii mint cu sânge rece, înfierbântați de vin fiert. * Ceasul cu sonerie trezește, dar nu deșteaptă. * Nu-ți regla ceasul după mersul trenurilor. * Cuvântul dat e lege; legea nu e același lucru. * Tratatul Ribbentrop-Molotov va dăinui cât Rusia. * A visa în doi e ca și cum te-ai amăgi de unul singur. * Perechea nu
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
răstimp ca soție a actorului Y și ca artistă, colegă cu soția mea În trupa actorului Petre Liciu, În faimosul turneu de teatru național prin Bucovina austriacă din 1910. Ne vedeam mereu, ca deunăzi, când, aproape oarbă, o găsii pipăind soneria ușii mele. E văduvă acum Olga noastră de două ori: după bărbatul luat la maturitate și după amantul iubit din tinerețe, pe care-i confundă În aceeași amintire, tandră și nestrămutată, purtân du-i mereu cu dânsa În geanta cât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ziar a apărut un articol despre grupările extremiste secrete care au scos capul. În fotografia care însoțea articolul putea fi recunoscut și Vasile B. Colegilor li se vedeau numai cefele. Gomoiu parcă intrase în pământ. Nu răspundea la telefon, iar soneria apartamentului era stricată. Într-o seară, Vasile B. l-a întâlnit pe profesor la lift. Purta pălărie și s-a făcut că nu-l cunoaște. „De unde ai, mă, Gomoiule, șepcile alea - l-a luat la rost Vasile B. -, c-o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să se distreze, să se bucure de viață. Într-o noapte, pe la două, am luat o toporișcă pentru șnițele, am urcat un etaj și am sunat minute în șir, până ce, în isteria dinăuntru, un ins mai puțin beat a auzit soneria. Cred că aveam o înfățișare convingătoare, în pijama, ciufulit, cu o privire cruntă și cu un topor în mână. S-au potolit jumătate de ceas, după care, marcați de dialectica alcoolului, mi-au făcut în necaz, dând brusc stația la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
demonstrații anti-war. Un "pacifist" (așa cum s-au autointitulat cei ce susțin acest curent) se întoarce acasă de la demonstrație, pe bicicletă, așa cum este de așteptat. Întregul este foarte regulamentar și perfect semnalizat: lumini față-spate, cască, vestă reflectorizantă, presiune optimă în pneuri, sonerie. Omul circulă atent și respectuos. Flori de plastic galbene sunt prinse cu bandă scotch pe ghidon. Vârstă nedefinită, profesiune idem. Profesor? Bancher? Animator social? Actor? Pe porbagaj, o pancartă din placaj pe care scrie "No War!", bine atașată, eventual refolosibilă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
la 100 km/oră și sare cu ea pe un alt acoperiș, la 23 de metri distanță. Pernă electrică avertizoare plasată în pat, sub rinichii copiilor enuretici, în timpul somnului; la cea mai mică intenție de a urina se declanșează o sonerie care creează un reflex inhibator. Intervenție chirurgicală la Nantes pentru a extrage din urechea unui marinar o compresă uitată de doctor din ianuarie 1963, cu prilejul unei operații. Lino Zuin, fotbalist amator la Vincenza, s-a bucurat atât de tare
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
care tânărul învățător a lucrat impecabil. Din reflecțiile și stările sufletești care mă captivaseră, m-au adus la realitate cuvintele învățătorului: - Pentru acasă, rezolvați de la pagina 69 primele două coloane de exerciții. Chiar în acel moment s-a auzit și soneria, care anunța sfârșitul orei. Am trăit un sentiment de regret că s-a terminat prea repede această lecție de magie didactică, gândită și desfășurată de un dirijor actor, cu har și suflet de adevărat dascăl. Deși era o zi mohorâtă
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
parcursul lecției în activitatea de dobândire a cunoștințelor face din lecție un proces activ și eficient cu efecte benefice în plan educativ: le dezvoltă sârguința, capacitatea de a depune efort și le consolidează atitudinea pozitivă față de învățătură... Sunetul strident al soneriei ceasului deșteptător, potrivit să-l anunțe cu 10 minute înainte că e momentul să plece la școală, îl determină pe Dumitru Dascălu să-și întrerupă reflecțiile metodico-pedagogice. Imaginile și gândurile care bat la ușă pentru a fi eliberate din depozitul
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
pregătit, în calda atmosferă familială a încăperilor pline de parfum de lucruri vechi și de dulci arome, casa dormea în întunerec, ca o ființă trudită. Nici un scrupul, de bună seamă, n-ar fi trebuit să mă oprească de apăsa butonul soneriei. Casa bătrână s-ar fi trezit numaidecât; s-ar fi umplut de lumină, de mișcare, de vorbe; m-ar fi primit ca-ntotdeauna cu sinceră, cordială bucurie. N-am făcut însă gestul natural și simplu. Și în fond, nici nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
el, asemenea multora de pe aici, din "tu" și "măi" nu-și mai scoate subalternii. Vin normal, odată cu tot personalul, îi răspund. "Normal"... Azi, spre exemplu. Șapte jumătate. Da... șapte jumătate. Vedem noi. Bagă mîna sub birou și apasă pe butonul soneriei. Secretara bagă capul pe ușă. Condica de prezență și tovarășul Ștefănescu! ordonă inginerul-șef. Da, răspunde secretara, închizînd ușa. Aaaa..., mă dumiresc eu, a avut autobuzul pană de motor și-am ajuns la poartă după șapte jumătate. Vedem noi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă-sa de balaur! Aveți și dumneavoastră grijă să nu mai întîrziați... Rămîne o clipă locului, se gîndește, apoi exclamă: Curios cum de-a ajuns la el informația! Trebuia să ajungă la mine... Merge la birou și apasă pe butonul soneriei. Secretara bagă capul pe ușă. Spuneți-mi, o întreabă Don Șef, a venit de la administrativ vreo hîrtie cu întîrziați? Da, cu numele tovarășului Vlădeanu, răspunde secretara. Și de ce nu mi-ați dat-o? Nu erați aici. A văzut-o tovarășul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
agresiv (de teamă să nu răcești): „Ai schimbat pantofii?“ și după masă să ne așezăm amândouă pe divanul tău, să ne luăm cafeaua și țigara, să vorbim. Visez cu ochii mari râsul tău clar, sonor, flori multe, vii, roșii, galben-ruginii, soneria ta imperioasă și glasul tineresc: „Mi-e foame, crăp de foame“. Și eu, cu reproș: „Tu pourrais soigner tes expressions“. Ți-aduci aminte? M’am urcat în pat repede, după o baie mai mult rece; afară picură monoton pe brâul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și nu a venit. Pentru eventualitatea că nu va veni, ori nu voi putea vedea-o până la expedierea acestor rânduri, asigură pe Mircea că e bine, nu s’a mutat și nu are chiriași. Am închis radio[ul], să aud soneria dacă va veni. S’a cântat „Kalinka“. Ce vremuri mi-a evocat: cumpărarea discului, aducerea aici, dansul tău, flacără și vârtej, casa plină de zumzet și voie bună, [de] râs, uneori prea gâl gâit. Nu-mi dam seama că făceam
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
jurnalul tatei; crematoriul casei a ars, de la ora unu după-amiază până la șase, corespondența și jurnalele rămase de la tata. Ne-am pregătit pentru a doua zi; eram cinci persoane care triam, curățam, aranjam, tresăream la orice țârâit al telefonului sau al soneriei; prieteneletale m-au ajutat să scot cele două manuscrise: Mălurenii și jurnalul. Ileana a plecat încărcată peste puterile omenești: printr-un subterfugiu extraordinar, le aranjase așa încât să pară însărcinată. N-am dormit toată noaptea. Următoarea zi, luni, la 8 fără
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pare să mă ocrotească, permițându-mi să locuiesc în casă în calitate de funcționar „în câmpul muncii“, până la noi ordine sau până la evacuarea întregului apartament, sau casă, sau imobil. Ceea ce nu mă împiedică să trăiesc într-o continuă spaimă, tresărind la fiecare sonerie, aranjând, pentru prima dată în viața mea, să fiu invitată undeva în toate zilele de sărbătoare, ca să nu-l mai aud trăind, în camera pe care am iubit-o atât, pe acest golan cu gașca lui de țiitoare, neveste și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
își dorește mami din adâncul sufletului. Și mai știu și că, dacă eu m-aș arăta extraordinar de încântată, ar face orice îi cer. Închid ușa în urma mea și trag aer în piept adânc. Două secunde mai târziu, se aude soneria și tresar, înspăimântată. Dumnezeule, sunt cu nervii la pământ. — Bună, spun, deschizând ușa. A, tu erai, Danny? Fii atent, trebuie să dau un telefon foarte important. Așa că te rog, dacă nu te superi... — OK, vreau să te rog ceva, zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ei prin poștă. Auzi, curviștina mă dă în judecată! Îți vine să crezi așa ceva? Ea mă dă în judecată pe mine, auzi! În clipa în care vocea lui Laurel reușeste să-mi străpungă gândurile, începe să-mi bâzâie în cap soneria de alarmă. Ridic privirea spre ea și o văd întinzându-se după o rochie dintr-un material extrem de fragil pe care i-o propusesem pentru seara. — Auzi, îmi cere daune emoționale și fizice! Îți vine să crezi ce tupeu pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ofițeri pe care îi simpatizează și el era în top. Avea un fluier pe care îl ținea la gât pe tot timpul serviciului. Când se dădea deșteptarea, fiecare voia să mai stea măcar două minute în pat. După ce se oprea soneria, de regulă, ofițerii veneau imediat prin dormitoare să vadă cine mai lenevește, să prindă pe cineva asupra faptului. Or, David pleca din Comandament suflând într-una în fluier, ca să nu ajungă în situația neplăcută de a găsi pe cineva într-
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
pentru cineva educat În spirit prusac de sfârșit de secol). În plus, frustrarea vieții lui, de a nu-și fi urmat vocația, combinată cu tensiunile suferite de toți cei cu originea „nesănătoasă“, suspectați și vizitați des de Securitate (de câte ori suna soneria, vedeam că fața lui se tensiona), Îl făceau să-și piardă uneori controlul și să mă pedepsească după stilul vechi! Am o experiență bogată În acest domeniu: statul În genunchi pe coji de nucă era dintre cele mai populare metode
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de pază ținuți În lanț. Li se dădea drumul la 11 noaptea să umble În jurul casei și el trebuia să-i Înfrunte În toiul nopții, când se furișa afară și se Îndrepta spre tufișurile unde o bicicletă cu toate accesoriile - sonerie, pompă, trusă cu scule din piele maro și chiar clame pentru pantaloni - fusese pregătită În taină de un aliat, valetul polonez al tatei. Drumurile murdare și pline de gropi și potecile de pădure bombate Îl duceau pe nerăbdătorul Max spre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]