9,106 matches
-
să nu-mi amintești de ce-a fost ieri! spune Maria cu o voce atît de aspră că Mihai se retrage un pas. Atunci, răspunde el, impunîndu-și să fie calm, s-o poată provoca poate-mi spui de ce ești considerată spaima spitalului, a femeilor care vin cu provocări, în special. Vreau să aflu cine le-a făcut sau cine le-a învățat, să stîrpesc focarele astea de acțiuni antiumane. Pentru așa ceva nu era nevoie să ajungi marea specialistă în ginecologie Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
printre rafturi. Dedesubt era budinca albicioasă, prietena zoofilului, care i-o supsese lui Alan. Deasupra, hoitul hrănit cu porumb al lui Tiresias însuși se întindea ca glazura fierbinte pe o înghețată. Și cel mai sus, arcuit din pricina freneziei și a spaimei, doctorul cel obraznic se opintea și se agita din toate puterile pe spatele mare al grecului, exact ca un satir, ceea ce și era, cu siguranță. Sau poate că nu. Pentru că, în conformitate cu deziluziile menționate mai devreme, am anulat abilitatea noastră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
munte. Un trăznet asurzitor a aprins copacii, vâlvătăile întinzându-se cu repeziciune. De frică, oamenii au alergat care-ncotro, căutând să se salveze de pârjol. După ce s-a oprit ploaia, ei s-au adunat și au început să privească cu spaimă copacii în flăcări. La un moment dat, un tânăr a observat că animalele sălbatice au dispărut, că strigătele lor nu se mai auzeau din pădure. "Oare animalele se tem de foc?" s-a întrebat el, apropiindu-se cu curaj de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
se bucură până la lacrimi. Apoi se întoarse în satul său natal, aducându-le oamenilor sămânța focului care nu se stinge niciodată metoda de aprindere a focului prin frecarea crengilor. De atunci, oamenii au scăpat pentru totdeauna de frig și de spaimă. Convinși de curajul și înțelepciunea tânărului, ei l-au ales conducător și i-au dat numele de Suiren, adică "omul care a aprins focul". Această poveste a circulat din generație în generație în China, scoțând în evidență înțelepciunea, dârzenia și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
care-l avea. Într-o noapte, ostașii încercuiți ai lui Xiang au auzit că din toate direcțiile răsună cântece cunoscute. Ascultând cu atenție, soldații au recunoscut melodiile populare din ținutul lor, Chu. Xiang și ostașii lui au fost cuprinși de spaimă, crezând că ținutul lor a fost cucerit și că ai lor au fost luați prizonieri. În același timp, cântecele au provocat și nostalgie în rândul ostașilor. Astfel, moralul lor era la pământ. Au dezertat atât de mulți, încât au rămas
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
avut loc o luptă crâncenă. În cele din urmă, Nanjixiaweng, zeul muntelui, mișcat de dragostea și spiritul de sacrificiu dovedit de Bai, i-a dat ciupercile pentru a-și salva soțul. Xu Xian a reînviat și ca să-l lecuiască de spaimă, Bai a atârnat pe grindă o eșarfă albă lungă ca un șarpe și l-a chemat pe Xu să vadă ce l-a speriat de fapt. Lui Xu i-a trecut bănuiala și cei doi soți s-au împăcat. Călugărul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
înverșunare. Dacă despre corupție dl Năstase mai zice că vine de pe undeva din stratosferă și pică pe capul oamenilor cinstiți, despre separare n-ar vorbi, să-l pici cu ceară. Toți marii mahări ai PSD au moștenit de la dl Iliescu spaima de fracționism. Toți vorbesc public, cu o clipă înainte de a-și lua gâtul în culise, despre unitatea partidului și contradicțiile neantagoniste din interior, utile ca să-l țină vioi. Ioan Rus a călcat această regulă nescrisă a mârâitului în batistă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Lolitele în]epate" La douăzeci și ceva de ani, Domnica Drumea și Ruxandra Novac sunt poete în toată puterea cuvântului. Universul lor poetic, căci cele două fete trăiesc în aceeași țară de pe globul poeziei, e dureros de închegat și apăsător. Spaimă și singurătate, spaima de tot, de oameni, de case, de mașini și de nopți, de zile și de vise. Nenaștere și moarte tânără - e tânără moartea la Domnica și Ruxandra - mizerie și minciună adultă. Prin poezia lor și dincolo de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
La douăzeci și ceva de ani, Domnica Drumea și Ruxandra Novac sunt poete în toată puterea cuvântului. Universul lor poetic, căci cele două fete trăiesc în aceeași țară de pe globul poeziei, e dureros de închegat și apăsător. Spaimă și singurătate, spaima de tot, de oameni, de case, de mașini și de nopți, de zile și de vise. Nenaștere și moarte tânără - e tânără moartea la Domnica și Ruxandra - mizerie și minciună adultă. Prin poezia lor și dincolo de ea, ele definesc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de antilopă amestecat cu venin de viperă. Asta îmi spunea Coșuță și, sincer, din toată povestea lui nu mă interesa decât partea cu gașca. Nu, nu mă întrebați de serile când îmi luam inima-n dinți, îmi înghițeam uimirea și spaima și deznădejdea că totul s-a terminat și mama nu va mai veni niciodată să se așeze pe o băncuță de unde să-mi urmărească jocul stingher de copil care nu a împlinit trei ani, de copil care nu știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pentru că doar eu eram ținta atacurilor lui fără motiv, ci pentru că nici unul din ceilalți copii de pe stradă nu părea să-și dea seama ce se întâmplă cu adevărat. Era de parcă fuga lui spre mine cu taurul pe piept, răcnetele, urletele spaima și plânsul meu se desprindeau de strada cu oameni, de înserare și de astelalte, ca să ajungă într-un loc special construit înainte, ferit de privirile muritorilor, în care Cristos și cu mine ne împărțeam pumni. Mint cu nerușinare. În vremurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
iar poezia era, în capul meu atunci, ceva mai pretențioasă decât proza (acum îmi pare doar mincinoasă: de exemplu, de ce naiba n-am adăugat că neoanele alea pâlpâiau stins, ca în baie, în așa fel încât simțeam cum se naște spaima ca o amenințare difuză și greoaie? Și de ce am spus „dincolo de marginile prăpastiei“ când în vis era vorba clar de o poieniță cu iarbă sfrijită la marginea prăpastiei?). Oricum, nu cred că mai are sens să mă învârt prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
conduceam „războaie imaginare vorbind de unul singur“ (pagina 62, rândul 2). Cum aș putea să-i spun că doar blestemata asta de mâncărime este singura care mă obligă să-i dezvălui tot acel carnagiu dichisit cu teroare și sânge, cu spaimă și agonie, pe care aș fi vrut să-l pot păstra ferecat în cel mai întunecos colț al amintirilor mele? Ce va crede el - să lăsăm acum pentru prima oară ușa larg deschisă - despre noaptea aceasta care se furișează duminica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de Frenc când s-a văzut trântit la pământ și încălecat de cuțitarul rănit. chestia 4 - asta e istoria USA, cum bine zice frati-miu referindu-se la altă istorie (din D13), „un carnagiu dichisit cu teroare și sânge, cu spaimă și agonie“. Și sunt mândru de Mateiul mic, de ce făcea el acolo când își tot închidea ușa, fiindcă era un spirit liber și drept (Micul Spirit, un zeu amero-indian preșcolar), capabil să-l reînvie cu puteri înzecite pe Gioe Limonadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
zecimilor de secundă, își schimbă culoarea. Pe fondul acela de încântare, gata să le împărtășești și celorlalți descoperirea ta, intri într-o altă uluire. Brusc recunoști figuri, cuvintele capătă sens, pricepi că ai leșinat și că ești plin de sânge. Spaima lor e contagioasă, uiți de licăririle becului și te întorci grăbit în lumea reală. Cineva te curăță pe frunte și în păr cu o batistă umedă, altcineva te bandajează cu un fular peste ochiul drept, apoi acel tu generic, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dimineața, 9 noiembrie, 1960. Era frig și umed În Piața Scollay din Boston, și biata și neștiutoarea Flo - pe care aveam s-o cunosc În scurt timp drept mama - se adăpostise În subsolul unui magazin de pe strada Cornhill. Înnebunită de spaimă, reușișe, doar ea știa cum, să se strecoare În capătul cel mai Îndepărtat al unei fante foarte Înguste dintre un cilindru imens de metal și peretele din beton al pivniței, și se făcuse ghem acolo, tremurînd de frică și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lui. Crezusem că citesc istoria lumii. PÎnă și azi trebuie să fac un efort să-mi amintesc, uneori chiar dîndu-mi mai multe castane În cap, că Eisenhower a existat În realitate, iar Oliver Twist nu. Pierdut În lume : epistemologie și spaimă. Dacă mă gîndesc la felul În care am relatat prima mea ieșire cu mama și Luweena În sălbăticia de dincolo de subsolul nostru, Îmi dau seama că am omis să povestesc un anume incident. Din punctul meu de vedere, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
că te antrenează Într-un spirit al predestinării tragice. Nimic nu e la fel de eficient ca imaginația pentru a submina curajul cuiva. Am citit jurnalul Annei Frank și am devenit Anne Frank. În ce-i privește pe ceilalți, trăiau și ei spaima la maximum, se făceau mici prin colțuri, asudau de frică, Însă, imediat ce trecea pericolul, era ca și cum nu s-ar fi Întîmplat nimic, și porneau tropăind fericiți mai departe. Așa tropăiau fericiți mai departe, pînă cînd erau fie făcuți una cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ori otrăviți, ori un drug de fier le zdrobea țestele. Eu le-am supraviețuit tuturor, dar, În schimb, am murit de o mie de ori. Am mers prin viață ducînd după mine o membrană strălucitoare, ca de melc, țesută din spaimă. CÎnd am să mor, Într-un sfîrșit, n-o să mai am nici o emoție. Într-o noapte, la puțin timp după excursia noastră de orientare turistică În jurul pieței, mama s-a dus sus, ca de obicei, și nu s-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
spre spate În scaun, cu mîinile la ceafă, de parcă ar fi făcut o mișcare de gimnastică. Acum, se uita fix la tavan și, un moment Îndelungat, privirea lui, severă și Întunecată, s-a fixat Într-a mea, neagră și licăritoare. Spaimă și recunoaștere. Apoi mi-am aruncat capul pe spate și m-am retras În Întunericul dintre grinzi, unde m-am făcut mic, Într-un tumult de frică și Încîntare. Mă văzuse ! Oare ce-avea să facă acum ? Nu mai eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Poole, Digby simțea o apăsare stranie, de parcă o amintire dureroasă ar fi Încercat să iasă la suprafață În mintea lui, Înfiorîndu-l, așa cum Îl Înfiora de pildă zbaterea unei păsărele Închise Într-o cameră. Nu putea să se elibereze de această spaimă - spaimă de suferința altor ființe - decît Într-un singur fel: lovindu-le pînă cădeau vlăguite sau moarte... Uitînd de maiorul Stone, Digby porni, după miros, spre odaia lui Poole. Odaia se afla În fundul coridorului, de unde se auzea și clipocitul robinetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Digby simțea o apăsare stranie, de parcă o amintire dureroasă ar fi Încercat să iasă la suprafață În mintea lui, Înfiorîndu-l, așa cum Îl Înfiora de pildă zbaterea unei păsărele Închise Într-o cameră. Nu putea să se elibereze de această spaimă - spaimă de suferința altor ființe - decît Într-un singur fel: lovindu-le pînă cădeau vlăguite sau moarte... Uitînd de maiorul Stone, Digby porni, după miros, spre odaia lui Poole. Odaia se afla În fundul coridorului, de unde se auzea și clipocitul robinetului: era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
el! Dac-ai ști... Dar În clipa aceea Johns fu Întrerupt de o voce aspră și tăioasă: Va trebui, cred, să știe! Era doctorul Forester; văzîndu-l, Digby simți cum inima Începe să-i bată cu putere, copleșit din nou de spaima unor pedepse posibile, dar deloc previzibile. — Doctore Forester, bîigui Johns, nu eu i-am dat voie. Nu te mai scuza, Johns. Știu, ești foarte devotat și eu apreciez devotamentul. Și doctorul Forester Își scoase Încetișor de pe lungile și frumoasele-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Același. — Și te-au lăsat să pleci? — Nu, am fugit. — Te-a ajutat cineva? — Da. — Cine? Trecutul venea Înapoi spre el, ca și cum nici o stavilă nu i-ar mai fi stat În cale acum, cînd nu mai exista nici un motiv de spaimă. Fratele Annei Îl ajutase, da! Rowe revăzu În gînd fața lui tinerească, plină de Însuflețire, și simți parcă În Încheieturile degetelor lovitura pe care i-o dăduse atunci. Nu, nu-l va trăda! — Nu-mi amintesc cine, spuse el. — Afacerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ca și cum tînărul acesta adormit ar fi fost singurul purtător de violență din lume: cînd dormea, pacea domnea pretutindeni. Sub privirile lor intense, Hilfe se trezi. Oamenii se trădează În clipa cînd se deșteaptă; cîteodată se trezesc cu un strigăt de spaimă, dintr-un vis urît, alteori se răsucesc pe-o rînă și-și vîră capul În pernă, ca și cum s-ar teme să părăsească lumea somnului. Hilfe, Însă, se trezi În modul cel mai simplu. Pleoapele lui clipiră, ca ale unui copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]