2,110 matches
-
o aventură, i-a răspuns Suki cu voce joasă. Aveam numai 14 ani. Tu m-ai violat. Așa o numește psihologul meu și are dreptate. Ce păcat că nu ești catolică, a adăugat Dominic. Ai putea să te duci la spovedanie. Chiar și așa, ar trebui să-ți micșorezi capul. Ai fost dintotdeauna nevrotică, Suki. Ai vrut-o la fel de mult ca mine în acel moment. Voiam ca tu să te oprești! Te-am implorat, dar nu m-ai ascultat! —Ei, haide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o baterie și mi-a cerut să jur că nu voi povesti nimănui cele ce voi auzi de la el. „Nici chiar ție să nu ți le mai spui“, a precizat el. Și a început să-mi povestească, un fel de spovedanie despre el, despre ai lui, despre lumea ciudată și total necunoscută mie pe care o știam doar așa, din cărți și din unele filme. Că era fiu de general. Că tatăl lui a fost trimis să comande nu știu ce regiment în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spus generalului, acela l-a luat la întrebări și, într-o criză de sinceritate, băiatul i-a mărturisit tatălui ce avusese de gând să facă. „Tu nu înțelegi, frate Simioane“, suspina Matvei, „ce suflet avem noi. Dar simțim nevoia de spovedanie din când în când. De iertare. Poate avem păcate adânci în noi, dar ne spovedim și cerem iertare. Lui Dumnezeu îi cerem, desigur, dar nu prea avem voie la biserică. Mama are o icoană și știi unde o ține? Sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de suflet al nostru. Nu ai cum să înțelegi. Voi faceți mișto de toate și vă temeți să vă urmați sufletele. Aveți teamă în voi, supușenie parșivă. De-asta și sunteți așa cum sunteți, miștociști. Nu aveți suflete libere, nu-i spovedanie în voi“. Nu îmi ardea să filosofez cu Matvei pe marginea sufletului românesc la „Podgoria“. Nici nu mă gândisem până atunci la sufletul nostru. La suflet, în general, nu mă gândeam. Îmi plăcea însă să-l ascult, deși nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arătat biserica la care trebuia să ajung și preotul căruia trebuia să mă spovedesc. M-am pomenit dintr-odată, peste ani, că voiam să-i demonstrez acelui Matvei de demult că și eu am suflet, că și eu am tăria spovedaniei, deși sunt daco-roman, nu slav, cum mă învățaseră în primele clase și cum mă dezvățaseră mai târziu, în anii de liceu, cărțile pe care trebuia să le rumeg pentru a-mi face cât mai luminos falnicul drum în viață, deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ani, chiar mai profund, pelasgic, cu bucăți de suflet part și trăiri îndepărtat himalayene, fiind la curent cu noile discuții care se purtau pe eternul și fascinantul drum al strămoșilor. Insuflat de acea viziune de la „Mureșul“, porneam adeseori spre biserica spovedaniei mele. Ca un făcut, mereu mă opream în câte o crâșmă, ivită ademenitor în calea mea, anume parcă spre a-mi încerca tăria hotărârii de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a mă spovedi. Eram slab, nevolnic și rămâneam în crâșmă până se făcea târziu și toate bisericile se închideau. Amânam pentru o altă zi dusul la biserică, mersul la duhovnic, întâlnirea izbăvitoare cu el și cu binecuvântata taină a spovedaniei. Nu ajunsesem niciodată la acea biserică din viziunea mea. Dintre toate celelalte la care mergeam, din când în când, nu era nici una asemeni celei pe care trebuia să o găsesc și care, știam, mă aștepta undeva, cu preotul gata oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la acea biserică din viziunea mea. Dintre toate celelalte la care mergeam, din când în când, nu era nici una asemeni celei pe care trebuia să o găsesc și care, știam, mă aștepta undeva, cu preotul gata oricând să-mi primească spovedania. Porneam uneori și în inima nopții spre acea biserică a izbăvirii din mine. Rătăceam întru căutarea ei pe străzile pustii ale orașului, străzi cufundate în întunericul desăvârșit pe care ni-l dăruia înțeleapta grijă a partidului și a conducătorului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stația de la statui, văzând lumânarea din mâna omului aceluia, îmbătat de mireasma busuiocului, am simțit că atinsesem preotul bisericii râvnite. Am dat să-i sărut mâna și, cu zel duhovnicesc, să aprind și lumânarea pentru a începe cât mai grabnic spovedania. Sufletește eram pregătit, după cele câteva replici schimbate cu marele Mihai. Nu aveam însă chibrit. „Părinte, o facem fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe ceremonia. „Scurtă, o facem! Aci, la botul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe ceremonia. „Scurtă, o facem! Aci, la botul calului“, am întărit, doar ca să-i adeveresc că, în sfârșit, sosise și pentru mine mult așteptatul moment al spovedaniei izbăvitoare. „Uite, mă așez în genunchi și trec sub potcap. O-ncepem. Gata.“ Omul dădea să scape de mine, dar nu reușea să mă scoată din pasa mistică. În acel moment a venit și profesorul. Reușise să se strecoare printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului meu, probabil, încă nu-i este îngăduită râvnita întâlnire întru mărturisitoare spovedanie... Râcă a sufletului. Și totuși, nu regret. Pare că totul s-a dus, s-a șters. Parcă nici n-a fost. Deși nu cred că se vor șterge imaginile, amintirile altora despre mine. Nu cred că vor putea fi uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în care eram eu cu minunea din grădină. Mi-a cerut să-l spovedesc. Simțea că-l cheamă subsolul. — Se botezase? Nu, dar spunea că și Dumnezeul meu e bun și a vrut ca eu, hogea creștin, să-i primesc spovedania, să-i dau pricestania de pe urmă și Allah al meu poate îi spune lui Allah al lui că Kerim nu a făcut păcate. Și l-am spovedit, era și el un suflet, băuse cu noi, de ce să n-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pace.“ Am reușit iarăși să-l liniștim cumva. Când credeam că s-a potolit, dintr-odată a început să vorbească. „Bine! Dacă tot e dimineața Sfintelor Paște și dacă tot am ajuns aici, am să vă spun totul, ca o spovedanie, vouă, am să vă spun tot, totul. Că nu mai pot. Am ajuns la capătul puterilor!“ Și a început să-și descarce sufletul. Îl ascultam și scârbit, și speriat, și neîncrezător. Fusese agent de siguranță. Îi turnase întruna pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
voastră, proclamă Fermín, prefăcîndu-se mirat. Perspicacitatea domniei voastre ne-a demascat fără milă. Veți ajunge cel puțin cardinal sau papă. — Ce vreți să spuneți? — Nu e evident ca lumina zilei, prealuminate? — La drept vorbind, nu. — Ne putem bizui pe taina spovedaniei? — SÎntem Într-o grădină, nu Într-un confesional. — Ne mulțumim cu discreția dumneavoastră ecleziastică. — O aveți. Fermín oftă adînc și mă privi cu un aer melancolic. — Daniel, nu mai putem continua să-l mințim pe acest sfînt soldat al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zis eu. Fermín Îmi aruncă o privire alarmată. — Liniștește-te, Fermín. Daniel tocmai mă punea la curent cu sceneta pe care o jucați domniile voastre. Trebuie să recunosc, chestiunea e cît se poate de interesantă. Dar dumneata, Fermín, cum stai cu spovedaniile? Te previn că am doi ani de seminar. — Eu vă dădeam cel puțin trei, don Gustavo. — Totul se pierde, Începînd cu rușinea. E prima oară cînd vii la mine acasă, și ajungi În pat cu domnișoara. — Uitați-vă la dînsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În post și rugăciune după spovedanie inimile noastre golite de relele petrecute le-a încărcat Iisus cu darurile Sale Harul Cel Mare aleasă binecuvântare.
Binecuvântare. In: BUCHET DE LUMINI by ȘTEFĂNESCU ROMEO – NICOLAE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/520_a_751]
-
nimic fără Dumnezeu-Nihil Sine Deo. Pătimirea și moartea legionară sunt ultima etapă a împlinirii lui, „împăcarea” cu Dumnezeu, și nemuririi Legiunii. În confruntarea cu moartea, legionarul și tot omul creștin trăiește momentul cel mai sincer al faptelor sale și cere spovedanie și împărtășanie cu trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Răstignit. Cei ce nu se vor încadra în duhul creștin și vor privi viața prin prisma meschină a materiei vor avea mari decepții. Biciuirile și samavolniciile de esență iudeomasono-comunistă cu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
agenți și notau pe toți cei care aveau o viață publică. Profesori, învățători mai ales, erau obligați să predea ateismul. Pe copiii lor nu aveau voie să-i boteze. Nu aveai voie să te cununi religios căci îți pierdeai postul. Spovedaniile erau ascultate și în unele cazuri vândute. Eu, personal, am trăit cruda nefericire de a fi turnat de un preot. Nu vreau să consemnez aici numele lui. L-am iertat și mi-a făcut un bine. Întors din temniță m-
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
lângă căruță și Își aplecă fruntea În fața lui Oană, ca și cum ar fi așteptat o binecuvântare. Iar căpitanul i-o dăduse, ridicând cu greu mâna dreaptă și lăsându-și palma pe creștetul oșteanului. - Ridică-te, Simioane, că doară nu ești la spovedanie... murmurase Oană, cu un zâmbet În colțul ochilor. Angelo privise nedumerit spre Pietro, care Îi șoptise: - E arcașul care a văzut totul și care s-a bătut singur pentru viața căpitanului, până când au sosit trupele noastre... - Înțeleg, răspunse Angelo, gânditor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a întrebat: Ei, ce credea, era bine sau era rău ce se făcuse? "Foarte bine, i-a răspuns acela, bine ați făcut că ați arătat cum e cu popii. Acuma știți ce ar fi bine?" Și aici marele scriitor, autorul Spovedaniei, și-a ascuțit atenția să nu-i scape nici o nuanță adevărată, autentică, venind de la izvorul nesecat al intuiției primare, despre ce ar fi bine de făcut de aici înainte pentru a împinge și mai departe spiritul revoluționar: "Să-i luați
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
emoționant despre motivația temerarului său debut literar la 90 de ani și a evocat faptele și momentele trăite, care constituie substanța cărții: o carte având ca pariu sinceritatea și ca atu buna credință. *** Profesorul Alexandru Mânăstireanu, “Călător... prin vâltoarea vremii” Spovedanie, mărturisire, mărturie, ori, atunci când au ajuns sub condeie scriitoricești, confesiuni, memorii, jurnale, amintiri...Literatura personală, sau literatura mărturisirii s-a născut din nevoia de introspecție și reflecție, din propensiunea spre întoarcere în timp și spre autoanaliză, din care s-a
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
cel mai prețios dar al omului este viața trăită frumos, cinstit și demn!”. Despre Bârlad: „Aici mi-am desăvârșit pregătirea pedagogico-profesională și tot aici voi rămâne definitiv în pacea eternă ce va urma.... Rândurile de față le consider ca o spovedanie, ca o mărturie a trecerii mele prin vălmășagul vieții și al vremii!...” Ion Hurjui, „Pagini medicale bârlădene”, Nr.130-131, 2009 *** Bârlad, 21 dec. 2008 Stimate Domnule Dr. Hurjui, Mă adresez doar cu acest titlu, din multitudinea de titluri medical-profesionale și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Viață și moarte (pag. 45). Îmi șterg ochii de lacrimi să nu mă vadă mama și tata, pesimismul îmi dă târcoale și puterea de lăcrimare îmi crește... Am făcut tot ce mi s-a spus să fac:rugăciuni, acatiste, pomeni, spovedanii, împărtășanii. De ce mă caută Tristețea și nu Emil, care-mi spunea că mă iubește? Mi-a apărut icoana mamei. Întotdeauna m-a iubit, făcând din mine un idol...(ca toate mamele). Un părinte de copil trebuie să fie iubitor și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
râs și voie bună și că eu le spuneam că vom glumi după ce termin lecțiile - care se terminau cronometrat la sunetul clopoțelului pentru recreație. Își aducea astfel aminte de seriozitatea și simțul de răspundere pentru disciplina predată. Vizita inginerului cu spovedania de care a fost vorba s-a prelungit două ore, apoi m-a însoțit cu drag până la localul poștei unde urma să expediez cele trei plicuri format mare. Pentru 9 martie consemnez următoarele: De ce gândurile mele fug vertiginos cu 60
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
pe cel lipsit de apărare. Ca și dvs. am fost la un pas de dispariție și totuși salvat de Creator, probabil că misiunea mea trebuia să continue, conform unui dat anume. Mai târziu, în liniște și singurătate, a venit momentul spovedaniei, al mărturisirii, concretizat în cele scrise ca martor și participant activ la evenimentele în care am fost implicat. N-am avut nevoie de jurnal, de însemnări, pentru că trăirile emoționale au fost atât de puternice încât nici astăzi, la o depărare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]