11,425 matches
-
că femeia îmi arătase, din cap, direcția asta. Dacă totuși nu e cea bună? Nu ajung nicăieri, aceleași ziduri, porțile închise, aș fi vrut să ies în centrul Budapestei sau undeva pe malul Dunării, lângă podul acela mare, străjuit de statui, poate în Insula Margareta. Mi-aud pașii, sună ciudat pe caldarâm, o clădire înaltă, de o austeritate romană, de-acum n-am încotro, am să merg mai departe, trebuie să ducă undeva. După un colț, piața de pește. Merg agale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În vîrful insulei și se stabileau acolo, ca niște paznici eterni pe marginea prăpastiei, contemplînd de departe, nostalgici și resemnați, ceea ce fusese regatul lor și ceea ce le formase familia. Lăsau să treacă săptămînile, ba chiar și lunile, nemișcați ca niște statui vii, pînă cînd, consumîndu-și tot stratul de grăsime, se aruncau pe neașteptate În prăpastie, Într-un salt sinucigaș. Dacă supraviețuiau, Își potoleau foamea, se Îngrășau rapid și Își reluau mersul lent pînă pe culme, În așteptarea morții sau a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
inteligentă și delicată, trebuise să suporte, resemnată, trufia și despotismul lui don Álvaro, un soț inflexibil, căruia Îi fusese de-ajuns, cu toate acestea, „dezonoarea” fiicei sale pentru a se prăbuși În deznădejde, după cum era el În realitate: ca o statuie greoaie, de nisip și lut. Încă Înainte de a se căsători, o uimise faptul de a le vedea pe prietenele ei tremurînd uneori cînd vorbeau despre soții lor, iar uneia dintre verișoarele ei - sora lui Roberto - logodnicul ei ridicol Îi atrăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o fi făcut. O vedea uneori la fereastra foișorului, o fereastră mare cît o vitrină, privind mișcarea, atîta cîtă era, de pe uliță, cu chipul de ceară albă, încremenit, fără nici o clipire a pleoapelor, fără un tremur în obraz. Era o statuie vie, din ce în ce mai enigmatică, a ființei și mai ales a amintirii sale, pentru că multă lume n-o mai întîlnea, nici măcar n-o mai vedea cum o zărea el în geam, și de aceea doar o mai ținea minte, născînd în jurul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o sinceră mirare, Cantacuzino își șterse transpirația de sub ochi, avea cearcăne și pungi încrețite sub ei, o exoftalmie reținută te făcea să-l privești mai tot timpul, îți atrăgeau atenția globii mari, de un alb de marmoră, ca ai unei statui, "Ei, e vorba de sărbătoare, ni s-a născut un flăcău nemaivăzut, un voinic în lege, ne-am bucurat, dar uite că au trecut zece ani și încă nu ne-am oprit din chef. Iar în vremea asta servitorii fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de la Manutanță, lingura și strachina, vor să facă ordine în țără. Iar Basarab Cantacuzino a și pus ochii pe dumnealor." Simți cum i se face frig în spate, închipuindu-și privirea greoaie, bovină, a ochilor aproape albi, ca ai unei statui antice, fixată asupra unor inși înfierbîntați de căldură și băutură, cu ochii alunecînd după dameze. "O să-i hipnotizeze, ca un șarpe boa și apoi o să-i înghită. Excelența-sa are nevoie de ceva de digerat, ca să-și facă un capital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de lemn fără nici o valoare sau ea conține vreo ființă vie, pe care ar putea-o devora. Nici un suflet nu se mișcă pe bordul Mararei. S-ar fi putut crede că cei treizeci și ceva de oameni se transformaseră în statui de piatră sau se volatilizaseră, așa încât, lipsită de cârmaci, ambarcațiunea începu să vireze spre tribord, după capriciile vântului și ale valurilor. Minutele treceau încet și pline de groază. Tapú Tetuanúi tremura. Vahíne Tiaré plângea înăbușit, mușcându-și buzele ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu o insulă mai mică, numită Râpă, din arhipelagul Tubuai, de unde se pare că au venit primii ei locuitori. —Și cum sunt? — La fel ca noi, doar că trăiesc cu teamă constantă a invaziilor dușmane, si de aceea au ridicat statui uriașe de piatră de-a lungul întregii coaste, ca să-i facă să creadă pe atacatori că aceia care au fost în stare să ridice asemenea monumente trebuie să fie niște oameni foarte puternici. Miti Matái ofta și îi făcu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost deja sparte. Miss America sparge toate panourile încadomnișoarate cu un chenar roșu de metal, alături de care atârnă în lanț un ciocănel. Acționează comutatoarele din interior. Face asta în hol. Apoi pe promenada chinezească lăcuită în roșu și împodobită cu statui de ghips ale lui Buddha. Apoi în foaierul în stil templu Maya de la subsol, cu fețe rânjite de războinici. Apoi în galeria celor O mie și una de nopți din spatele lojilor de la galeria a doua. Apoi în cămăruța proiecționistului de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
orice miros, spune ea, indiferent cât de rău. — Doar v-ați obișnuit cu Eternity de la Calvin Klein..., spune Inky. Inky și Evelyn dau o raită prin împrejurimi, doar ele două într-o plimbare lejeră. În fața lor pe stradă, anturajul unei statui în fustă mini se revarsă dintr-o limuzină, tipi zvelți având căști cu microfon între ureche și gură, fiecare purtând o conversație cu cineva de departe. În timp ce trec pe lângă ei, Inky se împiedică, ștergându-i cu poșeta plină de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și care, deși se trăgea din oameni simpli, cum suntem și noi, zicea Karl, ajuns bogat și vestit n-a mai vrut să știe de sărmana lui mamă. A aflat și de frumoasa Lara Djonggrang, preschimbată de pizmașul Bandung În statuie de piatră, după ce, printr-un șiretlic, izbutise să nu se mărite cu el. Pe când Karl Îi citea povești, Adam privea cum se retrag apele la reflux, când marea abia unduiește, iar prin recifuri rămân doar băltoace. Îi plăcuseră poveștile, și
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pe fiecare În parte până și-n ziua de azi. Însă ce Își dorea mai tare era să i se citească despre copiii aceia cu piele albă, care râd din toată inima. În lumea lor oamenii nu erau transformați În statui sau În animale, iar duhurile nopții nu erau chemate să intervină În vechi dușmănii. Se gândea că la ei n-or fi fiind atâtea primejdii. El avea totuși norocul să se afle unde era. știa că nu trebuia să pretindă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pentru că În semiîntuneric era ușor să-ți imaginezi că În furnicarul ăsta orașul nu se schimbase În ultimele două sute de ani. Prinsă În labirintul de fundături și de ulicioare fără nume, nu vedea nici blocuri-turn, nici monumente din beton ori statui de sticlă, iar noaptea mizeria clădirilor din jur nu sărea În ochi și orașul părea mai binevoitor, mai uman. Mai spre nord, vechea piață a primăriei era pustie și tăcută, colo nadele marilor clădiri erau Înecate În beznă. În locul soldaților
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
care-l ridicaseră pe Karl. Aveau Înfățișări calme, destinse, dar se simțea ceva deo sebit În felul În care-și țineau armele atârnate de gât, cu tocul de lemn sprijinit de braț. — Admiri Monumentul Victoriei? l-a Întrebat Din, arătând statuia fericiților inocenți de deasupra fântânii. Împietriți În plin mers, păreau gata să sară de pe platformă În bazinul cu apă. Când au trecut pe lângă alt grup de soldați, Din i-a pus iarăși mâna pe după umeri. Sunt sigur că voi nu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cu mine din afișul spectacolului, mi-am dat eu seama că e ceva cu voi de când am văzut spectacolul, nu vă văd prea bine pe amândoi, și sticle sparte și scaune izbite de pereți și Toni, vino să ridicăm măcar statuia la loc, și nu ieșiți nicăieri, ați devastat, trebuie să sun la direcție, ce naiba ai avut, habar n-am, de la Doors, dacă nu-l placam la pământ, cred că spărgea și oglinzile, spune Cehov, trupurile se văd prin întuneric luminate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
este ce avem mai scump rămas de la părinți (I.H. Rădulescu). Limba este mijlocul prin care ne arătăm cunoștințele și cugetările noastre (I.H. Rădulescu). A vorbi despre limba română este ca o duminică (N.Stănescu). Limbă veche, de eroi și de statui. 213 Este scrisă pe ulcioare, pe ștergare și pe ii (V.Carianopol). O limbă ca un fagure de miere (M. Eminescu). Freamăt tânăr de pădure. Grai de păsări legănând luceferi (I. Pillat). Alcătuire de cuvinte românești (V. Eftimiu). ,,Sărut vatra
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
unei veri întregi. Sabina Mihalache, clasa a VI-a C Pădurea Dobrina La marginea unui orășel micuț, numit orășelul dintre vii - anume orașul Huși - se întinde, printre dealuri pline de podgorii, pădurea Dobrina. Deasă, mare, tăcută și neclintită, ca o statuie a unui faraon egiptean. Pare un castel de smarald verde, în care se adăpostesc multe vietăți. Înconjurată de jur împrejur cu dealuri, s-ar putea asemăna cu o cetate minunată, ca și una din cele construite de Ștefan cel Mare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
urma diagonala mare a fostei piețe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Rudele și prietenii morților adunați În jurul celor cinci brazi se Împuținau cu fiecare anotimp. Ca și lumânările de pomenire: galbene și subțiri, se stingeau grăbite În zăpada Înghețată, sub privirea goală a Statuii minerului deghizat În Moș Crăciun de către firma Coca-Cola. Într-un brad argintiu atârna capul sur și hirsut al lui Eustațiu Măran, fost sufleor la Teatrul Dramatic și vecin de palier până În 22 decembrie 1989, când a fost Împușcat În calitate de figurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
scăpăm de toate. Pe lumea ailaltă, Sebastiane, cu siguranță. Aici Însă, slabă nădejde. Plângea de-a binelea. Atunci el Începu să-i vorbească despre casă, ce casă? palat, despre domnu' profesor de la Universitate, despre tablouri, parchet, candelabre, mobilă, veselă, tacâmuri, statui, bibelouri, covoare, perdele. Când nu mai avu ce spune tăcu gâfâind cum i se Întâmpla tot mai rar deasupra Zorelei. Ea făcu ochii mari, și Îl Întrebă fără să tresară: Ai terminat? Da, zise el Încurcat. Bine, atunci lasă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zicea „fuck you, securistule”. Nici un cetățean al acestui oraș n-a regulat mai mult securitatea română, ca Marusia Klein. CÎnd ai un tată rus, Îți dă mîna, zise Benczédi Aladár visător. Poate că tatăl ei a fost chiar soldatul cu statuie din parc, un sfînt războinic. Ții minte ce pelerinaje erau la 9 Mai, la 23 August, la 7 Noiembrie... Mai degrabă afemeiat și bețiv. Sfînt afemeiat și bețiv? Dar fiica lui? Marusia? MÎndră, distantă. Te obliga la respect. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
într-o rână, acoperindu-mi ochii cu antebrațul, aproape amintindu-mi de acel bec, visam: Mergeam de-a lungul unei străzi scăldate în soare, mărginite de tufișuri crescute alandala și de viță-de-vie, de coloane grecești pe jumătate prăbușite și clasice statui albe, cu brațe lipsă sau capete răsturnate sau socluri sparte, ce-și înclinau stăpânii bătuți de vremuri în unghiuri care pentru orice persoană în carne și oase ar fi fost precare și periculoase. Aerul era plin de mirosul dulce-zemos al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mirosul dulce-zemos al eucalipților sau al semințelor de in sau al uleiului de camfor și atât de încins și de viu, că-ți intra în gură și evapora umezeala cu o tandră și intimă grijă. Am trecut pe lângă o veche statuie de marmură a mult adoratului maestru bucătar care scrisese cartea mea de bucate. Ochii lui goi se holbau de pe-o față plină de licheni pe când stătea în picioare, înalt și agresiv, ținând - mânuind - spatula, așa cum un erou ar ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
calea. Am visat că stăteam pe o bancă lungă, de lemn, în Muzeul din Naxos. Eram înconjurat de vitrine de sticlă pline de obiecte, boluri și urne străvechi, monede de aur, bijuterii și unelte. În dulapurile mai înalte se aflau statui de marmură pe jumătate distruse, fiecare cu propria listă de răni; fețe lipsă, brațe sau picioare lipsă, înlocuite cu tije de oțel lustruit. Unele figuri erau atât de distruse, că deveniseră de neidentificat. Mai multe aveau doar o suprafață netedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la Port of Spain, pentru a enumera doar câteva din începuturile relațiilor economice stabilite în această perioadă. In plan cultural, s-a realizat creșterea vizibilității României în această zonă prin organizarea de expoziții, lansări de carte, diverse manifestări culturale, amplasarea statuii cu bustul poetului național Mihai Eminescu în fața Bibliotecii Naționale a Republicii Venezuela din Caracas, aniversarea la Caracas și București a 35 de ani de relații diplomatice neîntrerupte la nivel de ambasadă cu Republica Venezuela, în anul 2003. Contribuția deosebită adusă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
1982 " Caii de fum", versuri (tradus și în italiană); 1983 "Zmeele copilăriei"; 1986 "Ultimul zăgan", versuri; 1988 " Trecător grăbit prin timpul nostru", evocări despre mentorul său, profesorul Nicolae Simache; 1991 "Vitralii", memorialistică evocări despre personalitați culturale românești în Rusia; 1994 "Statui la Măgura", versuri' 1994 " Firul subțire al amintirii', versuri (titlul sugerat de poetul Marin Sorescu); 1997 "La marginea cerului", versuri; 2000 "Clopotele Athos-ului, note de călătorie"; 2001 "Răstigniri", versuri în colecția "Scriitori buzoieni"; În pregătire: "Tristețe târzie", volum de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]