10,694 matches
-
și amărăciunea din suflet. Chilia lui Arrigo era mobilată cu aceeași simplitate ca aceea a poetului. Dar, spre deosebire de aceasta, era plină de codice prețioase. Vreo cincizeci de volume erau Împrăștiate pretutindeni, În parte aliniate pe un raft din lemn de stejar, În parte pe masa de scris sau Îngrămădite pe jos, asemenea unor turnulețe de Înțelepciune. De cum trecu pragul, Dante se repezi să le examineze, cuprins de o poftă de neînvins. Trecu repede În revistă câteva frontispicii, Însă mai apoi puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
suntem cârmuiți de o forță necunoscută, fie și În faptele cele mai obișnuite, În dispreț față de libertatea pe care ne-a conferit-o Creatorul? - Libertatea ce ni s-a Îngăduit este la fel cu aceea dată ghindei pentru a deveni stejar. Numai Înșelătoarea mărginire a simțurilor noastre ne amăgește cum că lucrurile ar fi schimbătoare și ne constrânge să vedem fragmentar ceea ce, dimpotrivă, este stabilit dintotdeauna. - Dar din asta rezultă că Însăși mișcarea corpurilor e o iluzie, obiectă Dante. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se mai domoli un pic. - Pânzeturile negustorului Fabio dal Pozzo. Trebuie să le sechestrez. Dă-te la o parte, știu drumul. Apoi, fără să mai aștepte reacția omului Încă zăpăcit, Dante pătrunse În labirintul de rafturi din scânduri greoaie de stejar, călăuzind carul pentru morți pe culoarele Înguste, până În punctul unde era depozitat fetrul venețianului. În magazia ticsită până În tavan, aerul era aproape irespirabil din pricina căldurii. - Ajutați-mă să Încarc baloturile de jos. Cu cea mai mare atenție. Înăuntru e ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se spunea în mai multe feluri, după locuri și după oameni. În închisoarea din V., cei mai mulți dintre locatari îl porecleau Bea-sânge. Într-o celulă, l-am văzut chiar înfățișat într-un desen crestat cu cuțitul într-o ușă masivă de stejar. Semăna, de altfel, destul de bine. Trebuie spus că artistul avusese tot timpul să-și admire modelul de-a lungul celor cincisprezece zile cât ținuse procesul. Noi ceilalți, când îl întâlneam pe Pierre-Ange Destinat pe stradă, îi ziceam „Domnul procuror“. Bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dar în cincizeci de ani reușise totuși să se șlefuiască, cheltuind o groază de bancnote și săculeți cu aur. Intrase într-o altă lume. Avea șase sute de angajați, deținea cinci ferme date în arendă, opt sute de hectare de pădure de stejar, nenumărate pășuni, zece imobile de locuințe la V. și o saltea plină ochi de acțiuni - și nu din cele neprofitabile! - pe care ar fi putut dormi zece oameni fără să-și dea coate. Primea oaspeți și era primit. Peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
multe persiene. Câteva pietre crăpaseră din cauza gerului. Casa îmbătrânea, ca și oamenii. Destinat nu primea niciodată oaspeți. Le întorsese spatele tuturor. În fiecare duminică, mergea la slujbă. Avea banca lui, marcată cu inițialele familiei, care erau cioplite în lemnul de stejar. Nu lipsea niciodată. Preotul îl dezmierda din priviri în timpul predicilor de parcă ar fi fost un cardinal sau un complice. Apoi la sfârșit, după ce mulțimea de șepci și de batice brodate ieșise din bârlog, îl conducea până în piață. Sub salvele clopotelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și ideea pe care o avuseseră mulți, dar mai ales el, de a o găzdui pe tânără în casa din parc. Tăcu, așteptă, părea o fiară care ar fi izbit cu o lovitură puternică gardul unui parc sau trunchiul unui stejar gros. Procurorul nu răspunse nimic. Privea prin vitraliul ușii de la intrare silueta ușoară care se plimba liniștită înainte și înapoi, apoi îi dădu de înțeles primarului că dorea să o vadă pe tânără, iar ușa se deschise și Lysia Verhareine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
căldurii, pelerina fumega ca o locomotivă, iar din sutană se ridica un abur mirosind a humus și a lână arsă. Îngrijitorul se întoarse cu două farfurii de supă, o pâine neagră mare, o bucată de brânză tare ca lemnul de stejar și o ulcică de vin. Lăsă totul pe o măsuță și ne ură noapte bună. Mă dezbrăcai și-mi dusei hainele mai aproape de foc. Miros de lemn, de lână nespălată și de ars, firicele de fum. Mâncarăm bine, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aș fi știut“. Problema e că nu știm niciodată. În biserică, noi nu eram prea mulți. Spun „noi“ pentru că mi se părea că suntem încă împreună, chiar dacă eu stăteam în picioare, iar Clămence era culcată în sicriul din lemn de stejar înconjurat de candele mari, deși nu o mai vedeam, nu o mai simțeam. Părintele Lurant oficia ceremonia. Spuse cuvinte simple și drepte. Sub straiele lui de liturghie, îl revedeam pe omul cu care împărțisem o masă și o cameră, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de murături. Când, într-un târziu, m-am ridicat să plec, era deja seară, perdelele somptuoase tremurau în clipoceala aceea de auriu înnegurat, cănile de ceai zăceau pe tablaua mesei, parcă obosite și ele de atâtea amintiri, iar ușa de stejar masiv s-a închis, acoperind zâmbetul acela inconfundabil pentru totdeauna. La puțin timp după aceea Mihai Berechet murea, închizând pagina unei clipe de viață pe scenă. Stau și acum cu gândul la acea după-amiază fantastică, aud și acum râsul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
teatrul însuși, în forma lui cea mai pură. Un El Zorab al teatrului românesc. PAGINĂ NOUĂ ACTORII MINORI Au fost nenumărați și nu înseamnă că erau slabi, ci doar că nu au apucat razele soarelui pentru că le-a plăcut umbra stejarilor sau nu au știut să iasă de sub ea. Lupta generațiilor era firească, ei au ales calea non combat, au cedat și au devenit eternii necesari, actorii care jucau orice pentru că de orice este nevoie în teatru. Dar o făceau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cameră pe sofaua cu delfini sculptați pe brațe. Nu mi-a plăcut mai mult a două oară, mai ales că acum era acoperită cu păr de la o pisică enormă care dormea întinsă pe o pernă sub o comodă lungă de stejar. Încă îmi mai pescuiam firele de păr de pe pantaloni când Frau Lange intră în încăpere. Era îmbrăcată cu un capot din mătase verde care-i lăsa la vedere partea de sus a sânilor mari, precum cocoașele gemene ale unui monstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
se afla, într-un capăt al camerei, o masă rotundă, iar în celălalt capăt era un grup de vreo zece persoane care stăteau în picioare lângă o canapea și două fotolii. Pereții, acolo unde se vedeau între panourile ușoare de stejar, erau vopsiți în alb, iar draperiile verzi erau toate trase. Camera asta avea un aer german clasic, care era același lucru cu a spune că era cam la fel de caldă și prietenoasă ca un cuțit din armata elvețiană. Rahn ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care cântau. Sună ca o petrecere pe cinste, am spus cu răceală. Escorta mea mormăi fără mult entuziasm. Orice fel de petrecere e mai bună decât serviciul de pază noaptea târziu în noiembrie. Am intrat pe o ușă masivă din stejar și am pătruns în holul imens. Toate castelele germane ar trebui să fie atât de gotice. Fiecare senior teuton al războiului ar trebui să trăiască și să umble țanțoș într-un asemenea loc; fiecare bătăuș inchizitorial arian ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ușa de la una dintre camerele alăturate era crăpată, aveam o priveliște perfectă asupra a ceea ce se întâmpla înăuntru. Camera avea peste patruzeci de metri lungime, o pardoseală goală din lemn lustruit, pereți lambrisați și un tavan înalt cu bârne de stejar și gurgui sculptați. Încăperea era dominată de o masă lungă de stejar, care era înconjurată pe toate cele patru laturi de scaune din piele cu spătar înalt, fiecare având pe el un disc de argint cu ceea ce am presupus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
asupra a ceea ce se întâmpla înăuntru. Camera avea peste patruzeci de metri lungime, o pardoseală goală din lemn lustruit, pereți lambrisați și un tavan înalt cu bârne de stejar și gurgui sculptați. Încăperea era dominată de o masă lungă de stejar, care era înconjurată pe toate cele patru laturi de scaune din piele cu spătar înalt, fiecare având pe el un disc de argint cu ceea ce am presupus a fi numele ofițerului SS care avea dreptul să stea acolo. Cu uniformele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
frunze deportate de vânt în colțurile îndepărtate ale orașului, departe de ramurile care le dăduseră cândva viață. Ici și colo, bărbați cu chipuri împietrite munceau cu concentrare scăzută pentru a controla această diaspora arboricolă, arzând crengile uscate căzute din frasini, stejari, ulmi, fagi, sicomori, arțari, castani, tei și sălcii plângătoare, fumul cenușiu, înțepător, atârnând în aer precum ultima suflare a sufletelor pierdute. Numai că întotdeauna mai erau și altele, și încă și mai multe, astfel că grămezile care ardeau păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a împuns urechea neagră cu-un cercel de-aramă, greu. SELIM El a venit când, singur și mic, în pragul ușii, Îmi răcoream la vântul de-amurg obrazul-jar; Când - ghindă cafenie - picau jos cărăbușii, Când era zarea frunză uscată de stejar. Cu țâțe tăvălite-n funinginea din slavă, Tot mai aproape norii - ei mă-nțărcau întîi; În somn plângeam să-mi șteargă priveliștea hîrlavă Și piroteam pe prispă cu pragul căpătâi. Dar fețe mai lățoase, mai cornorate, turmă Nășteau sub țarc
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ie, De s-ar opri măcar pe-un fir de grâu, Sau pe o piatră, cufundată într-un râu. Și de s-ar cuibări printre petalele de crin, Unde albinele își țin al lor festin, Sau în pădurea-nmiresmată de stejar, Cu fluturașii, ce dorm pe-al florilor altar. De-ar poposi pe valea cu narcise, Să-și ostoiască dorul, pe un tărâm de vise, Sau de-ar culege macii roșii din câmpie. Să toarcă fir și-apoi să țeasă parfumată
GÂND PRIBEAG de MARGARETA MERLUȘCĂ în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364310_a_365639]
-
eu să fiu la înălțimea acestei lucrări. Nu știu cât am reușit, oricum am vrut din tot sufletul să continuu ceea ce a început Părintele Paroh Grigore Luțai. Ca să fac o legătură între cele două ctitorii, aș spune că rădăcinile celui mai falnic stejar din acest parc dendrologic sunt înfipte în pământul românesc de dincolo de Tisa, de unde își trag seva din vatra vechii ctitorii a Maramureșului. A fost o perioadă grea. Maicile de aici au venit de la alte mănăstiri. Suntem doar patru. Am fost
MĂNĂSTIREA SĂPÂNŢA PERI DIN MARAMUREŞUL VOIEVODAL ŞI ISTORIC – OAZĂ A ISTORIEI, CULTURII ŞI SPIRITUALITĂŢII AUTENTICE ROMÂNEŞTI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364299_a_365628]
-
2011 Toate Articolele Autorului Nu-mi puteam imagina că voi trage de capătul pădurii căutând semințe am vrut doar una, cât o linte cer frunzelor să ia locul vechilor vestigii imitând șuieratul trupurilor goale o să-mi prind în păr umbra stejarului căutând în somn pe ramul adus de dorința mea nebună la picioarele tale lăstari eiii, și, ce dacă mereu am crezut că în curtea mea va fi sărbătoare? atârnam ghirlande în colțuri ca sărutul să nu se rănească îi mai
NU TE LAS, CERBULE! de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364467_a_365796]
-
în zborul lin peste coloane de bazalt Cântam izvoarelor sub brazii nemișcați Și recitam poeme cu arome vechi de psalt Pe-a timpului cărare ne simțeam legați Și străbăteam pădurea sub ramurile grele Sub cerul alb de stele umeri de stejar Eram corăbieri cu frunze miile de vele Și navigam spre Ursa Mare arzând în al ei jar În valsul miresmat al crinilor Te respiram Sorbeam al florilor surâs diamantin Și retrăiam o clipă de demult când eu eram Răcoarea nopții
SURÂSUL DIAMANTIN AL FLORILOR de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364513_a_365842]
-
Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 423 din 27 februarie 2012 Toate Articolele Autorului Ecosistem Pe malul apei Amiaza tăvălită De biet furnicar Ecosistem II Scai din omăt Zorii plutesc pe gârlă Trași de gâște Lizieră Pâlc de stejari Păsările se rotesc Cu reverențe Vis Cerbul lopătar Ia în coarne tot cerul Se scurg fulgere... Zgribuleli Console la stâlp Pe sârmele întinse Vrăbii golașe Ajutor Elev la tablă- Mușcata din fereastră Suflă răspunsul... Referință Bibliografică: Ajutor ! / George Nicolae Podișor
AJUTOR ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364542_a_365871]
-
acolo? Toate s-au stins demult. Câte gangurituri de copii s-au auzit acolo, câți tineri ccasatoriti sau bătrâni gârboviți au stat pe prispa acelei case timp de 400 de ani? (Apropo, oare de ce se gârbovesc bătrânii, de ce nu rămâne "stejarul", "nucul", "ciresul"sau "caisul"drept până la moarte?) Oare câți oameni s-au nascut în casa aceea și câți au murit acolo? Ce vești bune au răsunat și ce vești rele au au fost spuse în șoaptă între acei pereți? Câte
CE RAMANE DUPA NOI? de IOAN CIOBOTA în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364576_a_365905]
-
vei uita Ca pe un pot pierdut la bacara Peripatetic în amurg Când îngerii veghează peste burg Cabaret cu dansuri de duzină În care-ți lași și ultima chenzină Cu stelele topite-ntr-un pahar În care plâng lambriuri de stejar Armonici vechi de parcă le cunosc Romanțe cu parfum de mosc În care fiecare drum După ce-a ars devine scrum Referință Bibliografică: Oraș de cositor / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 258, Anul I, 15 septembrie 2011. Drepturi
ORAŞ DE COSITOR de ION UNTARU în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364591_a_365920]