2,691 matches
-
pare că a mișcat. Mihu înfipse coada biciului în puținul fân rămas pe fundul căruței, se dădu jos și porni spre rambleul acela ciudat călcând cu atenție peste pământul scorojit și crăpat de arșiță. Nu se înșelase. Un geamăt omenesc stins, pluti o clipă prin aerul încins făcându-l să se înfioare. Mai alergă câțiva pași apoi se lăsă într-un genunchi lângă fetița cu buzele uscate și ochii închiși ce căutase umbra aproape inexistentă a rambleului. O luă în brațe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și poticnit, ca și cum de fiecare dată ar fi vrut să se apropie de pământul mustind de apă, într-un gest de închinare către cine știe ce zeu păgân. Poate, din partea spre care înaintau ei, sau poate de aiurea, se auzi un vaiet stins, prelungit peste șes până spre pădurea de sălcii, încremenind acolo laolaltă cu ultimele licăriri ale zilei înecate de ploaie, stârnind sufletele păcătoșilor pierduți la vreme de iarnă în rătăcirea fulgilor mulți, când această câmpie devine un coșmar. Se opriră la
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
glugile șiroind de apă și atunci se văzu că primul era un bătrân butucănos cu o figură comună, iar cel de-al doilea, era o femeie micuță la statură, de vreo treizeci de ani, cu cearcăne mari vineții sub ochii stinși parcă de o suferință atroce. Vru să mulțumească, dar gura îi rămase încleștată și două lacrimi mari se rostogoliră repede pefața-i încă tânără, unindu-se sub bărbie cu bobițele de apă care se scurgeau de pe de pe gluga încă șiroind. Un
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nu a apucat să-l cunoască pe bunică- su. Femeia îmbrăcată în uniforma de un albastru spălăcit, cu petlițe cafenii cu o dungă albă de-a curmezișul, cu bereta pusă cochet cam pe o parte arătând în lumina slabă lucirea stinsă a emblemei emailate, vorbea domol, cu o voce puțin cântată, poate că din cauză că mai vorbise și în altă limbă, învârtind între degete un creion școlăresc. Când vorbea de fiul său, Serioja, ochii i se umpleau de o lumină blândă, ca
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
atunci, patronul o acompania cu o mandolină originală, adusă din răsărit, iar ea dansa și cânta, gesticulând cu mâinile ridicate cu pahar cu tot, cât mai sus posibil, până când izbucnea în hohote de plâns. Atunci, ca din craterul unui vulcan stins și reactivat pe neașteptate, se revărsau în spațiu acumulările interne ținute sub presiune, devenea brusc ceea ce era în realitate: o ființă complexă, mai puțin cunoscută și mult mai sensibilă, retrăia intens anumite momente din trecut, imaginația îi zbura dincolo de limite
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de zece sau douăzeci de ori și nu s-a lăsat, nu s-a oprit, diavolița, decât hăt-departe, în fața unui automobil de teren nou-nouț, blindat, de mărimea unui tanc, ce tocmai oprise pentru a parca și care avea farurile deja stinse. Gâfâind, ca după o repriză de fotbal, se aplecă cu greu, își luă șapca mototolită care se pitise chiar lângă roata din față a bolidului și... când să se ridice pe verticală ca să-și îndrepte șira spinării, chiar în fața lui
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și se umfla permanent, gata să dea pe dinafară. Ce fierbea acolo bătrâna aceea? l-a întrebat pe Grigore a doua zi. Bătrâna este străbunica mea și e cea mai pricepută doftoroaie din întreaga șatră: vindecă de deochi cu cărbuni stinși, face farmece și vrăji ca să intre bafta și norocul în casă, stânge focul din pântece, vindecă de răni de topor, de cuțit, de mușcătură de câne, de venin la inimă și de argint viu, cu fierturi și alifii făcute de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
prin care se realizează - poate deveni metaforă oximoronică, precum în versurile: Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt, / eu voi fi soarele negru, pământul. (Șt. Augustin Doinaș); Doar steaua neagră a pă rului tău scurt/Îmi atingea cu clinchet stins, un umăr (N. Stănescu). - metafora implicită (in absentia) este percepută ca fiind element de structurare a imaginarului poetic și element de diferențiere a discursului liric. Criteriul structurii lingvistice permite clasificarea metaforelor propriuzise în: metaforă substantivală (metafora modernă interferează frecvent cu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ești o undă, eu sunt o zare, / Eu sunt un țărmur, tu ești o mare, / Tu ești o noapte, eu sunt o stea - / Iubita mea. - rima încrucișată (abab/13, 24): Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapteadâncă, / Lumina stinsului amor / Ne urmărește încă. - rima îmbrățișată (abba/14, 23): Stelelen cer / Deasupra mărilor / Ard depărtărilor, / Până ce pier. - rima înlănțuită (aba, bcb, cdc/în rondel: abba, abab, babaa) - monorima (aaa, bbbb/12 34): Din ochi lăcrimând, / Pe culmi alergând, / Pe toți
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
pleoapele! Eul liric poate fi desemnat și prin persoana întâi plural, devenind astfel „voce“ poetică a cuplului de îndrăgostiți sau a umanității, comunicând o experiență generalumană (în registrul stilistic gnomic): Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapteadâncă, / Lumina stinsului amor / Ne urmărește încă. (M. Eminescu) Tuul referențial, textualizat prin indici ai persoanei a IIa, prin formule de adresare directă, prin mărci stilistice ale invocației retorice, poate viza: - un alterego al eului poetic (Arthur Rimbaud: „Eu este un altul“ - eul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a graniței dintre realitatea exterioară și cea interioară, dintre eu și noneu, în orizontul aceluiași sfârșit. Relația de simetrie și de recurență dintre primul și ultimul catren creează senzația circumscrierii ființei, a captivității întrun cerc rotitor al morții. Prin muzicalitatea stinsă a verbelor la gerunziu, a versurilor cu ritm iambic și semirimă se comunică trăiri interioare complexe: angoasa existențială, sentimentul solitudinii, dispe rarea ființei captive întrun univers ontologic eronat. Discursul poetic se formulează ca monolog liric, ilustrând lirismul subiectiv (lirică a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
saduri să aparțină pământului celui neînsuflețit și fără simțire, pentru ca din capul locului să te învețe pe tine despre înviere. Într-adevăr, toate acestea sunt mai minunate și mai nepricepute decât învierea, fiindcă nu este același lucru a aprinde lumânarea stinsă și a scoate la iveală foc care nu s-a arătat până atunci; nu este același lucru a ridica casa dărâmată și a o scoate la lumină, nefiind până atunci. Aici, dacă nu altceva, cel puțin materia era la îndemână
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit însă desprinderea Singurătatea metafizică alienantă din Via dolorosa e dimensiunea infernului devorant: "Nu-i nimenea în lume mai singur decât mine / Toți au venit și au plecat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un poem, Vase comunicante, se schițează arhiștiuta sete de dezmărginire: "De la un capăt la altul al lumii, / de la un capăt la altul al stelelor". Timpul, spațiul, destinul se interferează pluriform într-o conștiință-oglindă: "Fugim prin oglinzi, chenare ale tainei (...) / Ca stinsele stele în ochii lui, celui ascuns" (Cu chipuri de ceară). În cadrul propriei convenții lirice, muzica, dansul, somnul, visul, oginda, clopotul, dar și focul (" Iluzie a tot ce-ar fi putut să fie, / Iluzie a tot ce nu va fi") și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
liniile telefonice au suferit o avarie majoră. La ora 20 și 30 minute, s-a emis un nou Comunicat emis de Palatul Rakavanda Nouă prin care s-a anunțat că în Republica Democratică Vandana ordinea a fost restabilită, iar incendiile stinse. Cifra oficială a victimelor oferită de autoritățile din republica soră este de 2 (doi): un infarct și un deces al unei bătrâne aflate în stare terminală. La ora 20 și 43 minute, în Republica Umanistă Vandana, internetul a funcționat din
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
probabil sub influența vinului și a prostiei, pentru că drumul până acolo, peste câmpuri înzăpezite, trecea pe lângă o pădure de unde ne au dezmierdat auzul urletele unor lupi, iar familia Vornicu din Dimăcheni, unde se afla dulcineea pentru care venisem, avea luminile stinse și porțile ferecate. A fost un act necugetat care se putea sfârși dramatic pentru noi. După decembrie 1989 căminele culturale au fost abandonate, au dispărut ca instituții, clădirile lor au început să se degradeze, iar cele mai rezistente sunt transformate
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
liniile telefonice au suferit o avarie majoră. La ora 20 și 30 minute, s-a emis un nou Comunicat emis de Palatul Rakavanda Nouă prin care s-a anunțat că în Republica Democratică Vandana ordinea a fost restabilită, iar incendiile stinse. Cifra oficială a victimelor oferită de autoritățile din republica soră este de 2 (doi): un infarct și un deces al unei bătrâne aflate în stare terminală. La ora 20 și 43 minute, în Republica Umanistă Vandana, internetul a funcționat din
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
timpul vieții, iar înainte de moarte, în loc să geamă, să țipe, ea... cîntă. La Eminescu, și lebăda trăiește o dramă. În poema La o artistă îi găsim versurile: "Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adînc Sunt inimi de lebede stinse, ce-n valuri eterne se plîng." (Și tot acolo, chiar la începutul poemei:) "Cum lebăda viața ei toată visează un cîntec divin, Nu cîntecul undei murinde, pe luciul mărei senin, ............................................................................... Ci lebăda cîntecul morții, al morții cu chipul ei drag
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
din Cîntecul Casandrei și din Cîntecul lăutarului trebuie să spargă cu ciocul gheața de pe lac. Cu riscul de a sîngera, ea ajunge cu ciocul la apă, bea din "mirul cel curat" și după ce aude din adînc plînsetul inimilor de lebede stinse, este gata să-și cînte cîntecul. Un caz ase mănător cu al Casandrei ni-l arată Bolintineanu în romanul Elena. "Înainte de a-și da tragicul sfîrșit, Elena cîntă cîntecul lebedei, de care vor besc poeții". Este posibil ca acest roman
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
un Oedip care nu este, desigur, o fantomă ce se întoarce, dar care are, în pragul morții, toate atributele unui eidolon ambivalent: erinie, dar și daimon, funest și protector totodată. Oedip, orbul cel veșnic pe drumuri, figură rătăcitoare cu ochii stinși, cu orbitele goale, căutându-și mereu un loc unde să se statornicească, se oprește la marginea unei păduri, se așază pe o piatră necioplită, pe o stâncă neatinsă de mâna omului și care aparține zeițelor terorii (phobos), „fiice ale pământului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tortureze. Patima neostoită, imposibila renunțare la locurile unde se trăiește și se moare, obsesia continuării vieții sau cea a renașterii, acestea sunt forțele creatoare de fantome în teatrul no. Dar în vreme ce tragedia greacă vorbește mai cu seamă despre durerea niciodată stinsă a celor vii, durere care deschide ciclul tragic înscriindu-l în tensiunea dintre un trecut și un viitor bântuite de fantome, no vorbește mai degrabă despre teribila, răscolitoarea neputință a morților de a se desprinde de viață. Și asta nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înaltele lor bolți obscure, cu coridoarele, galeriile și subteranele lor. Castele cu uși secrete, ale căror chei fie că s-au pierdut, fie au ruginit. Castele în jurul cărora se întind parcuri și grădini unde pare să se mai audă încă, stins și îndepărtat, ecoul pădurii lui Shakespeare și al legăturilor ei cu sălbăticia și cu primejdia. Într-unul dintre aceste castele, învăluit și totodată stăpânit de tenebre, în camera ei cufundată în penumbră, tăcută și singură, avându-l alături doar pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alții n-au izbutit implică o anume mișelie. Pictorul de război a dus paharul la gură. Iar era gol. - Dumneata știi - s-a lăsat Într-o parte, punând paharul pe dușumea. După cum spui, ai experiență. Celălalt a scos un sunet stins. Poate o urmă de tuse ori un râs subit. Și dumneata ești un supraviețuitor, domnule Faulques, a spus. Ai continuat să respiri acolo unde alții au murit. În ziua aceea te-am văzut În genunchi lângă trupul femeii. Cred că
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și a aprins una. Briza mării ducea fumul dintre degetele lui când, Încă aplecat peste flăcăruia chibritului, pe care o ferea cu podul palmelor, s-a uitat la Faulques. - Credeam că ți-e sete, a spus acesta. A aruncat chibritul stins, s-a uitat iar la halba cu bere și, la urmă, a luat-o și a dus-o la buze. La jumătatea drumului, s-a oprit, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, dar se pare că s-a răzgândit
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să fii dezamăgit, l-a prevenit celălalt. Vocea Îi pare tânără și frumoasă, dar poate că ea nu-i. După ce a spus toate acestea, depărtându-se, l-a lăsat pe Faulques să urce la catul de sus, să deschidă frigiderul stins și să scoată două beri. - Ai mai fost cu femei de când cu Borovo Naselje, domnule Faulques? Presupun că da. Dar e ciudat, nu-i așa? La Început, când ești tânăr, ți se pare cu neputință să te lipsești de ele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]