1,936 matches
-
ceva clipocea întotdeauna sub picioare, capacele și mânerele fuseseră furate cu atenție și precizie. Flotoarele urcaseră în tavan; cele de jos dispăreau mereu. Rămăseseră doar lănțișoarele, dar cineva le luase și pe ele, așa că decanatul le înlocuise cu-o tijă strâmbă de fier, de care, dacă trăgeai, îți sărea tot dispozitivul în cap. După ora șase, holurile se cufundau în beznă, iar la etajele superioare ieșiseră zvonuri despre cupluri de studenți încercând periodic soliditatea catedrelor și despre exhibiționiștii, care, zice-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
câte-un exemplar și ne apucam să-l lucrăm. Ne imaginam degetele lacome ale cercetătorilor pipăind foile fragile, și asta ne dădea aripi. Mihnea secționa paginile cu lama, fin, delicat, savuros; eu acționam cu un capsator asupra coperții. Prin găurile strâmbe turnam spirt. Mirosea a cerneluri arse și-a carton spart. Fiecare volum trebuia pedepsit, torturat, trecut prin chinuri lungi și complicate. Literele mincinoase erau sufocate cu bucăți mari de vată, tiparul azvârlit de pe-o pagină pe alta, desenul scăldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lua foc. Mă sufocam înainte să dau drumul la robinet. Gol, mă simțeam ridicol, ca la recrutare. Parcă își plimba o mamaie în halat alb rigla pe mine, de sus până jos. Coloana curbată, capul parcă prea mare, un pic strâmb. Buzele obișnuite. Ochii verzi, unul puțin mai mic decât celălalt. Gâtul lung, bun de-ascuns (probabil de-aia purtam col-roulé-uri, uneori și vara). Umerii osoși, pieptul cu alunițe (moștenire pe linie maternă), coastele ca un acordeon. Abdomenul ferm, fără pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eugenii, pufuleți și batoane, în slujba amplei investigații detectivistice. Halatul se balona la locul potrivit, stătea așa din cauza țâțelor. Mai sus și mai jos, observai totul: gâtul gros, ochii negri, părul negru-albit, strâns cu-o agrafă metalică la spate; picioarele strâmbe, gleznele umflate, șlapii de plastic gri, rupți la baretă. Tanti Leana transpira des. Când se întorcea cu spatele, să ia o pâine din raft, halatul i se lipea de fund. Nu nimereai o ocazie mai bună. Leana se ridica pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ale instituțiilor: mergea și prin rocadă sau la nimereală, unde se elibera un loc. Pe lângă uruitul tramvaielor noaptea sau chiuiturile maiștrilor care dirijau vagoanele pe rampe, depoul cu vocație habsburgică și aspect preistoric mai avea o problemă: gardul. O minte strâmbă și necugetată ridicase un adevărat zid al Berlinului între muncitori și cea mai apropiată prăvălie cu băuturi. Nici Honnecker, nici Ceaușescu, nici cel mai înfocat susținător al comunismului, n-ar fi putut anticipa exodul forței de muncă, în drumul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ideile veneau din altă parte. Prin mai 1929, au găsit un fel de bilet, cartonat ca o planșă, prins de ușa primăriei: scria pe el Brussels (orice ar fi însemnat asta), iar de la stânga la dreapta fuseseră desenate niște linii strâmbe, punctate, ca petele de pojar. A fost chemat învățătorul, care a declarat pe loc că asta e-un fel de hartă, dar tare ciudată, cu Africa lipită de Rusia și Mexicul mare cât Statele Unite! Cineva a avut inspirația să întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în când, câte unul dezlipea un braț din agrenaj și întindea o foaie sau o carte altui costum, care o alinia pe masă, lângă celelalte. De sus, de la etajul doi al bibliotecii, furnicarul de oameni și pagini arăta mic și strâmb, incomplet, cu neputință de fixat într-o imagine. Din față, Mihnea mi-a dat un cot. S-a aplecat și mi-a întins o hârtie. „Uite ce-am găsit pe jos...“ Era o fișă subțire, gălbuie, pe care cineva notase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așternut). Dacă nici o metodă nu dădea rezultate, recurgea la ultima soluție: brațele îndoite deasupra capului. Le ținea în echer, cu pumnii strânși și palmele astupându-i urechile - singurul loc prin care invadatorii ar mai fi putut intra. Se trezea dimineața strâmbă, anchilozată, cu urme de unghii în palme, fără să știe de ce. M-am gândit câteva clipe la viețile noastre, cald și omenos. Specialiștii susțin că, după nu știu câți ani, dispare iubirea și intervin niște sentimente profunde, care consolidează perechea și cimentează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Pif-ului, o bandă desenată realistă încheia numărul: nici Placid et Muzo, nici Léo, nici La Jungle en folie, ci Corto Maltese. Era ca și cum ai fi terminat Frații Karamazov cu Feodor, nu cu Alioșa Karamazov. Nu pentru o poveste cu numere strâmbe de pagină sau cu desene mutate dintr-o parte într-alta a revistei bătusem atâta drum. Înainte să se facă întuneric și 38-ul să intre-n gangul rotativ din subsolurile Schottentor-ului, am apucat să mă uit bine la căsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
păduri, tocmai pentru că fiecare încearcă să-i ia celuilalt aerul și soarele, caută să se întreacă în înălțime ridicându-se astfel frumoși și drepți, în timp ce aceia care cresc în libertate și separați de ceilalți își întind ramurile capricios, sfârșind atrofiați, strâmbi și încovoiați, tot astfel cultură și arta care împodobesc omenirea, ca și cea mai frumoasă ordine socială, sunt roadele insociabilității 159. În general, se vede în acest agonism existențial al subiectului o atitudine de egoism. Prin înclinația lui înnăscuta spre
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
având și alte treburi, dar pentru mine ai venit, așa a vrut Dumnezeu. La revedere, domnișoarelor. Alexandra, vino puțin la mine. Generăleasa ieși. Ganea, întors pe dos, înfuriat, luă portretul de pe masă și i se adresă prințului cu un zâmbet strâmb. — Prințe, plec chiar acum acasă. Dacă nu v-ați schimbat intenția și vreți să locuiți la noi, vă conduc, căci nu cunoașteți adresa. Stați puțin, prințe, spuse Aglaia, ridicându-se brusc din fotoliu. Trebuie să-mi scrieți ceva în album
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încredere în mine din prima clipă, am și eu încredere în el. Nu-mi mai rămâne decât să-i mulțumesc Nastasiei Filippovna pentru extrema delicatețe cu care a... procedat față de mine, îngăimă, în sfârșit, cu vocea tremurătoare și cu gura strâmbă, Ganea, care era palid la față. Firește, așa trebuia să se întâmple... Dar... prințul... Prințul în această afacere... — Vrei să spui că are intenția să pună mâna pe cele șaptezeci și cinci de mii? i-o reteză brusc Nastasia Filippovna. Asta ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dimineață îl fulgeraseră din mulțime, când cobora din tren la gara Nikolaevsk; chiar aceiași (absolut aceiași!), a căror privire o surprinsese apoi, din spate, când se așezase pe scaun acasă la Rogojin. Adineaori Rogojin negase, îl întrebase cu un zâmbet strâmb, de gheață: „Și ai cui erau ochii, mă rog?“ Și prințul voise grozav de mult, acum câtva timp, la gara liniei ferate spre Țarskoe Selo, când urca în tren, ca să plece la Aglaia și văzuse din nou acești ochi, deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
casa lui pe prințul Ș. și pe Adelaida; amândoi „trecură pe la el mai ales ca să-l întrebe de sănătate“, trecură întorcându-se de la plimbare. Acum Adelaida remarcase în parc un copac, un splendid copac bătrân, rămuros, cu crengile lungi și strâmbe acoperite de frunze tinere, cu o scorbură și o crăpătură; își pusese în gând să-l picteze neapărat, neapărat! Așa că aproape numai de asta vorbi în jumătatea de oră cât ținu vizita ei. Prințul Ș. era amabil și simpatic ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bizară, putea fi pe deplin convins că rostește adevărul cel mai liberal, mai umanist și mai progresist care poate fi rostit în zilele noastre. Deci, ce vedeți dumneavoastră: această denaturare a noțiunilor și convingerilor, posibilitatea existenței unei opinii atât de strâmbe și grăitoare reprezintă un caz particular sau unul general? Toți începură să râdă. — Particular, firește că particular, spuseră, râzând, Alexandra și Adelaida. — Și dă-mi voie să-ți amintesc, Evgheni Pavlovici, adăugă prințul Ș., că gluma dumitale s-a cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o față, un chip palid, cu părul cârlionțat și negru, cu zâmbetul și privirea știute, prea bine știute; chipul licări și dispăru. Se prea poate ca doar să i se fi năzărit; din această nălucire rămase numai cu impresia zâmbetului strâmb, a ochilor și a cravatei elegante, de culoare verde-deschis, de la gâtul domnului pe care îl zărise. Prințul nu-și putu da seama dacă domnul respectiv dispăruse în mulțime sau se furișase în clădirea gării. Dar după un minut începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
altul. — N-o să fie plicticos? adăugă altcineva. — Ce mai e și asta? se interesară ceilalți. Însă gestul de panică al prințului parcă l-ar fi speriat și pe Ippolit. — Deci... să nu citesc? șopti el cumva temător, cu un surâs strâmb apărut pe buzele vinete. Să nu citesc? bâigui el, învăluind cu privirea toate persoanele, toți ochii și toate chipurile, parcă agățându-se iarăși de toți cu fosta lui expansivitate îndreptată parcă asupra tuturor. Vă e... teamă? se răsuci el iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Daria Alexeevna în persoană, care fugise din pridvor; îl apucară amândoi pe Keller și-l traseră cu sila înăntru. Keller era iritat și se grăbea. Nastasia Filippovna se ridică, se mai privi o dată în oglindă, făcu observația - cu un zâmbet „strâmb“, cum avea să se exprime mai apoi Keller - că e „palidă ca un mort“, făcu o mătanie smerită în fața icoanei și ieși în pridvor. Apariția ei fu întâmpinată cu mare zarvă. Ce-i drept, în prima clipă se făcură auzite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
unora sunt opozite cu cele ale altora, se lucrează pentru apărarea acestor interese mai cu osebire pe calea înțelegerilor amicale. Aceasta este norma în genere urmată și rezultatele practice ce ea a dat adese amintesc zicătoarea: Mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă. Când popoarele au părăsit-o tunul singur a mai avut cuvântul. ... orice stat, fie mare, fie mic, și mai cu osebire când e mic, trebuie a căuta - mai cu seamă în unele situațiuni - să înnoade, să
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
călătoriei suveranului orice înrîurire asupra mersului afacerilor țării, a apărării și garantării intereselor ei. E adânc înșelată opozițiunea. Ne 'ndeplinim o datorie patriotică și de conștiință arătând că opozițiunea s-a amăgit. Iată dar cum c-un cusur subțire "învoiala strâmbă " pe care "Romînul" o preferă "judecății drepte" s-aruncă în spinarea suveranului, ca și chestia Stroussberg, deși tot roșii erau și atunci la putere. "Învoiala strâmbă " preferabilă "judecății drepte" e regularea cestiunii Dunării. Îndealtmintrelea n-am înțelege ce "datorie patriotică
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
arătând că opozițiunea s-a amăgit. Iată dar cum c-un cusur subțire "învoiala strâmbă " pe care "Romînul" o preferă "judecății drepte" s-aruncă în spinarea suveranului, ca și chestia Stroussberg, deși tot roșii erau și atunci la putere. "Învoiala strâmbă " preferabilă "judecății drepte" e regularea cestiunii Dunării. Îndealtmintrelea n-am înțelege ce "datorie patriotică și de conștiință" ar fi avut "Romînul" {EminescuOpXII 378} de-a face asemenea degetare? Asta nu înseamnează nimic alta decât că, din nou, vor să descarce
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
C-un cuvânt, în toate aceste tirade oncțioase dar saturate de viclenie nu vedem decât intenția de-a se descărca, de-a se ascunde după o personalitate iresponsabilă și... de-a rămânea la putere chiar cu prețul Dunării, prin învoială strâmbă. Învoială? Dar dreaptă, strâmbă, cum o fi, în ce consistă învoiala? Ce se oferă - strâmb ori drept - în schimb pentru dreptul incontestabil al țării? Malul stâng al Dunării de la Porțile de Fier până la Galați este fără îndoială al nostru. Navigațiunea
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
toate aceste tirade oncțioase dar saturate de viclenie nu vedem decât intenția de-a se descărca, de-a se ascunde după o personalitate iresponsabilă și... de-a rămânea la putere chiar cu prețul Dunării, prin învoială strâmbă. Învoială? Dar dreaptă, strâmbă, cum o fi, în ce consistă învoiala? Ce se oferă - strâmb ori drept - în schimb pentru dreptul incontestabil al țării? Malul stâng al Dunării de la Porțile de Fier până la Galați este fără îndoială al nostru. Navigațiunea Austriei e în adevăr
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
însă începe și lipsa de idei a foii guvernamentale. Căci strâmbă de-ar fi învoiala, de s-ar da adecă mai puțin ca compensație pentru ceea ce ni se cere, totuși compensație trebuie să existe, căci altfel nu este învoială nici strâmbă, nici dreaptă, ci uzurpațiune pură. Compensația aceasta trebuie - daca nu alta - să cântărească cel puțin atât cât pericolul la care ne-am espune în cazul când, intrați pe clima concesiilor, am trezi o veche rivalitate în Orient care, prin contrapunerea
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
După sfânt și tămâia. Mesajul încerca cel puțin să fie substanțial și era scris cu oarecare îngrijire. Răspunsul pe care-l face redactorul "Romînului" e plin de fraze goale și umflate. Strâmb ți-e chipul văzut într-o oglindă rea, strâmbă, puțină și săracă e parafraza discursului datorită d-lui Costinescu. Într-un singur punct proiectul de răspuns e remarcabil, pasajul privitor la cestiunea Dunării. Noi am fost aciia cari am observat Adunării că, față c-o situație încordată care s-
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]