1,448 matches
-
înțelegea că integrarea vitală a României în Sistemul de la Versailles va fi dificilă dacă barbarismul antisemit care domina în România continua. Drept urmare, el era în favoarea acceptării numeroasei minorități evreiești și a integrării ei în societatea românească; voia să le îmbunătățească stratificarea socială, cu alte cuvinte să-i transforme pe evrei în cetățeni perfecți, patrioți și utili, așa cum vedea că se întîmplă în țările occidentale. Nu putem decît să ne gîndim că, dacă cerințele moralității și cele ale omeniei aveau să meargă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de fapt, chiar și după o definire atentă, ei duc la o dihotomie prea simplă a operei literare. O analiză modernă a operei literare trebuie să pornească de la probleme mai complexe: de la modul ei de existență, de la sistemul ei de stratificare. *9 54 <titlu> 3. Funcția literaturii În orice studiu coerent, natura și funcția literaturii trebuie să fie corelative. Rostul poeziei decurge din natura ei : fiecare obiect sau clasă de obiecte se poate folosi în modul cel mai eficace și mai
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
mai apare ca o hieroglifă misterioasă și amenințătoare a unei forme de deviaționism, de perversitate, de abatere de la normă. Paciurea își concepe himerele ca pe niște forțe în acțiune, care prezidează creația. Blocul pe care se înalță Himera văzduhului conține stratificările unor ritmuri, ale unor raporturi armonice. Picioarele foarte subțiri pe care corpul de elongație indefinită se înalță fac un contrast cu gâtul, mult mai puternic, și el în extensie. Întregul corp tinde în sus după o lege secretă, iar forma
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
școlile sociologice din străinătate. După afirmațiile unor cunoscuți istorici ai sociologiei, doar în ultimele decenii conceptul de stat, de pildă, a pătruns în problematica diferențierii sociale și a claselor sociale; atât modelul funcționalist pluralist, cât și modelele de clasă ale stratificării operau pe terenul societății, statul fiind considerat fie o funcțiune a claselor, fie ceva separat sau „deasupra” societății, neputând fi ușor încorporat în modelul general (Parkin, 1978, p. 616); introducerea în instrumentarul analizei structurii de clasă a țărănimii a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
modern, astfel încât dezvoltarea și subdezvoltarea par a fi fețele unuia și aceluiași proces: expansiunea sistemului capitalist modern. Acesta se naște și se mondializează, doar că mondializarea sistemului nu înseamnă și mondializarea dezvoltării. Din contră, expansiunea sistemului aduce după sine o stratificare a lumii în centre, semiperiferii și periferii, astfel că același proces care aduce dezvoltarea unora determină subdezvoltarea altora. Teoria a urmat o deplasare a accentului de pe preocuparea pentru cercetarea nașterii și expansiunii sistemului mondial modern pe cea dedicată analizei sociologice
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a urmat o deplasare a accentului de pe preocuparea pentru cercetarea nașterii și expansiunii sistemului mondial modern pe cea dedicată analizei sociologice a „semiperiferiilor”. În lumina teoriilor mondialiste, dominante în toată epoca modernă sunt nu procesele de dezvoltare, ci procesele de stratificare a lumii, însoțite de o subdezvoltare regională ca fenomen corelativ dezvoltării globale a sistemului însuși. Dezvoltarea sistemului nu înseamnă deci și dezvoltarea părților; din contră, aceasta antrenează o masivă subdezvoltare în ariile concentrice ale zonei nucleare numite și centrul sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
părților; din contră, aceasta antrenează o masivă subdezvoltare în ariile concentrice ale zonei nucleare numite și centrul sistemului. Dezvoltarea este maximă în centru, relativă în semiperiferie și devine subdezvoltare în periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și sistemele categoriale prin care o putem analiza. Scara celor trei arii este deci o scară de exploatare mondială care ierarhizează state puternice și state mai slabe. Ea este totodată, o scară de diferențiere (diviziune) internațională a muncii și de stratificare a veniturilor. Semiperiferia, încearcă să exploateze economic statele mai slabe în aria lor. Semiperiferia este, de asemenea, și un fel de cadru de mobilitate socială prin care unele state periferice se pot mișca ascendent, atingând, eventual, chiar statutul centrului. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
război mondial (1914-1918, 1939-1945), care a încheiat hegemonia britanică și a ridicat SUA la rolul de lider al statelor metropolitane. Ne aflăm, iată, în situația de a constata o deosebire notabilă între cele trei arii. Wallerstein apreciază că o asemenea stratificare a fost determinată nu de un ansamblu de cauze „monumentale”, ci un sistem de „mici diferențe”. Stratificarea mondială pune în discuție „un principiu general conform căruia, în cadrul unei interacțiuni sociale, micile diferențe inițiale sunt întărite, stabilizate și, cu timpul, devin
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
al statelor metropolitane. Ne aflăm, iată, în situația de a constata o deosebire notabilă între cele trei arii. Wallerstein apreciază că o asemenea stratificare a fost determinată nu de un ansamblu de cauze „monumentale”, ci un sistem de „mici diferențe”. Stratificarea mondială pune în discuție „un principiu general conform căruia, în cadrul unei interacțiuni sociale, micile diferențe inițiale sunt întărite, stabilizate și, cu timpul, devin tradiționale” (Wallerstein, 1990, p. 131). A.G. Frank subliniază acest lucru încă și mai răspicat: Dezvoltarea și subdezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
capitalist mondial” (apud Wallrstein, 1990, p. 131). Expansiunea implică deci, în mod necesar, o dezvoltare inegală și curiozitatea acestui sistem este că însăși coeziunea lui presupune, se bazează, în ultimă instanță, pe acest fenomen de dezvoltare inegală, adică pe o stratificare a economiei mondiale în centre, semiperiferii și periferii; în interiorul ariei centrale pe o diferențiere între state, în cadrul statelor între regiuni, iar în cadrul regiunilor între oraș și zona rurală etc. Bibliografie So, A.Y., 1990, Social Change and Development, Sage Publications
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și, în bună măsură, societățile de sub regimurile comuniste de inspirație sovietică. De la Stalin la Gorbaciov, istoria elitei politice din URSS este una a relațiilor dintre clanuri. La mai toate nivelurile societăților din estul Europei, capitalul relațional determină, alături de cel uman, stratificarea socială (Eyal, Szelenyi, Townsley, 2001). Tranziția aduce cu sine convertirea capitalului social în capital economic, relațiile menținându-și însă rolul important și în postcomunism, adesea primând în fața regulilor formale. Este vorba însă despre relațiile din afara grupului de apartenență. Conform EVS
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unei clase sau al alteia. Dacă această ipoteză găsește susținere în Occident, cum poate fi explicată respingerea ei în cazul nostru, fără a apela la eventuale erori metodologice? O explicație simplă pentru rezultatul nostru este răsturnarea radicală a sistemului de stratificare socială din România operată de comuniști, care au făcut posibilă ascensiunea socială, în primul rând prin traiectorii administrative, a membrilor clasei muncitoare. Regimul comunist a constituit organizații și instituții prin care membrii claselor nevoiașe au putut urca în ierarhia socială
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
persoanei la care ne referim. O parte din argumentația referitoare la efectul de rețea a fost deja expusă. Forțe structurale de la nivel macro - adică segregarea rezidențială care a legat compoziția socioeconomică a rezidenților din blocurile de apartamente de procesele de stratificare socială - au făcut din familiile de muncitori calificați din generațiile născute între 1945 și 1960 categoria cea mai stabilă de locatari din tipul de rezidență luat în calcul de noi drept context de micromobilizare. Oamenii din această categorie prezintă cea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în țările cu un sensibil decalaj în privința perfomanțelor economice și nu prezintă doar avantajul de a diversifica și a crește, astfel, nivelul de pregătire profesională al forței de muncă locale. Odată cu extinderea activității are loc și extinderea ierarhiei puterii și stratificarea socială la nivel global (Townsend, 2002); salariile de la vârf sunt ridicate pe măsura creșterii responsabilităților și pentru a stimula dislocarea personalului în țări mai puțin dezvoltate și/sau cu riscuri sociale ridicate, în timp ce la bază sunt limitate superior, replicând, în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
teza următoare: cererea și oferta de educație depind în mod direct de gradul de dezvoltare economică, datorită schimbărilor tehnologice care o fac posibilă. Plecând de la această viziune a educației ca răspuns funcțional al cerinței de dezvoltare economică, sociologii funcționaliști văd stratificarea socială ca pe un răspuns firesc al cerinței de eficiență economică. Perspectiva conflictualistă explică dezvoltarea sistemului de educație prin aceeași logică a procesului de dezvoltare economică, dar dezvăluie mecanismele perverse prin care sistemul economic influențează sistemul de educație. Astfel, Collins
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în perspectiva conflictualistă o aduce sociologul francez Pierre Bourdieu. Teza reproducției sociale prin intermediul sistemului de educație ne arată că logica păstrării privelegiilor economice este, de fapt, o logică secundară, miza reală fiind conservarea supremației culturale a claselor dominante și a stratificării sociale existente. Educația este, în fapt, un joc de putere. Pentru a înțelege teza reproducției sociale, este necesar să expunem semnificația pe care Bourdieu o atribuie educației formale. Pentru el, „orice acțiune pedagogică (A.P.) este în mod obiectiv o violență
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
descrește de-a lungul timpului, inegalitatea oportunităților sociale (IOS) are tendința de a rămâne constantă. Altfel spus, structurile sociale au un grad ridicat de stabilitate, iar schimbarea sistemelor educaționale în sensul creșterii oportunităților educaționale nu modifică de o manieră sesizabilă stratificarea socială. Ca reprezentant al noii sociologii a educației, Boudon adoptă o poziție pesimistă în ceea ce privește considerarea sistemului școlar ca principal mijloc de realizare a unei politici care vizează egalitatea socială. El crede că școala trebuie să continue politica de egalizare a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a mobilității sociale. Prin urmare, modelul explică ceea ce este probabil cea mai surprinzătoare concluzie a cercetărilor de mobilitate socială: aceea că societățile vestice, în ciuda diferențelor dintre ele, prezintă rate foarte similare ale mobilității sociale. (Boudon, 2001, p. 196) Deoarece efectul stratificării asupra poziției sociale pe care indivizii reușesc să o dobândească este, în termenii autorului, exponențial, în timp ce efectul școlarizării e modest, Boudon consideră că promovarea unei politici de egalitate socială se poate realiza cu succes doar în condițiile în care se
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sociale pe care indivizii reușesc să o dobândească este, în termenii autorului, exponențial, în timp ce efectul școlarizării e modest, Boudon consideră că promovarea unei politici de egalitate socială se poate realiza cu succes doar în condițiile în care se acționează asupra stratificării sociale. Mai concret, o reducere chiar modestă a decalajelor economice dintre diversele grupuri sociale este probabil să aibă ca efect deopotrivă o descreștere substanțială a inegalității oportunităților educaționale și a inegalității oportunităților sociale. Segregarea romilor în cadrul sistemului de educație În
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
evidență segregarea romilor în educație în sistemul de învățământ din România și efectele negative ale segregării asupra calității educației. Am ales să prezint acest caz deoarece îl consider simptomatic pentru a ilustra modul în care segregarea școlară contribuie la reproducerea stratificării sociale. În România există școli cu o pondere ridicată de elevi romi și chiar școli în care toți elevii sunt etnici romi (ceea ce ne conduce la termenul segregare), însă procesul instructiv în aceste școli se desfășoară după un curriculum comun
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
multiple este dezvoltată în lucrarea Critica sociologică a tranziției (Zamfir, 2004). Neoiobăgia, în viziunea fondatorului ei, constituie o expresie sintetică a structurii agrare de clasă a societății românești de la sfârșitul secolului trecut, care esențializează pârghiile sale fundamentale de structurare, mobilitate, stratificare socială. Ea este definită de autor ca „o întocmire economică și politico-socială agrară particulară țării noastre”, care constă în patru termeni: a) raporturi de producție în bună parte iobăgiste, precapitaliste; b) o stare de drept liberalo-burgheză, prefăcută în iluzie și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
despre dezvoltare, vezi și Voicu (2001). Exemple locale sau globale pot fi regăsite în Grootaert (1999), Collier (1998), Friederichs (1998), Weltzer, Inplehart, Deutch (2004) etc. Așa cum am mai arătat, conversia capitalului social (politic) în capital economic și păstrarea importanței în stratificarea socială de după schimbările de regim se produc în întregul spațiu ex-comunist european, cunoscând o varietate de mijloace, mai mult sau mai puțin legale. Eyal, Szelenyi și Townsley (2001) documentează procesul pentru Cehia, Ungaria, Germania și Polonia, Brucan (1996) îl discută
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
însă, aceeași suplicanți mărturisesc deschis că " Nu este desigur intenția națiunii suplicante să capete pentru plebea sa ceva nai mult decât i se cuvine ei de drept". Paritatea scalară a românilor cu celelalte naționalități, în cadrul vechiului sistem constituțional ce consfințea stratificarea juridică a populațiilor, aceasta este revendicarea majoră a cărui expresie se face auzită în Suplica din 1791. Toate acestea fac din Suplica națiunii valahe transilvănene un document hibrid, pe ale cărei revendicări cu lustru de modernitate politică se răsfrângeau reflexe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
națională și specificul românesc pe de o parte și integrarea europeană și identitatea transnațională pe de altă parte. În fapt, literatura civică încearcă să îl disloce pe individ din exclusivismul național în care a fost închistat, propunând ca alternativă o stratificare identitară făcută posibilă prin subordonarea și supraordonarea identității naționale (prin introducerea identității local-regionale, respectiv a identității europene și a solidarității umanitariene pe de altă parte). Strâns legat de aceasta, reperabilă este și glisarea de la promovarea unui patriotism etno-național, chiar sacrificial
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]