2,072 matches
-
un ferăstrău. Din somnul greu și adînc, zbuciumat de chinul unui vis în care se străduia să explice de ce un scenariu de film trebuie să aibă un conflict măcar pe măsura unei piese de teatru, a fost smuls de sunetul strident al telefonului, semn că era chemat din afara combinatului. S-a întristat la gîndul că-l sună Ana, să-i relateze cine știe ce boacănă făcută de fetiță, să-l scoată pe el vinovat că ea a ajuns tîrziu în stația de autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
o clădire nouă, paralelipipedică, un fel de cutie de chibrituri, așezată pe lungime. "Prima impresie bună!" se bucură el cînd vede că ușile se deschid automat, comandate de un dispozitiv aflat sub dalele de marmură de la intrare. În hol, răsună strident muzica de la bar, iar mesele sînt ocupate în întregime cu tineri și tinere. Se beau cafele și bere străină. Doar la două-trei mese, băuturi tari. O fată în salopetă din catifea raiată de culoare roșie iese în fugă de după panoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
chef. Una din ele indică zone cristaline și-n porțiunile care n-au fost supuse întinderii. Crede că înțelege ce se întîmplă, dar nu-și poate aduna gîndurile. Scoate portmoneul și începe să facă decontul delegației. În fața lui, telefonul sună strident, cu apel din afara combinatului. Da, vă rog! Servus! aude în receptor cum tremură vocea Lilianei. Știi ce-am făcut ieri? Am stat toată ziua cu mersul trenurilor lîngă mine. Socoteam cam pe unde vei fi ajuns. Azi am rămas acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
trebuia scurtat... Azi sau mîine o va suna. Ori poate că nu. Trebuie să facă rost mai întîi de bani, cu care să achite hainele. Ești căutat de cinematografie, întinde Petre spre el receptorul telefonului care a început să sune strident, cu apel din exterior. În prima clipă, Mihai a crezut că-l sună Ana. Inima lui s-a pornit să bată cu putere și a simțit cum se umple de-o bucurie profundă. Despărțirea a început deja să-i decanteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de neliniște, dar și de tandrețe în același timp. Se așază pe una din băncile catedralei, în care a intrat prin ușa cu arcadă asimetrică -, și privește în gol. Tocurile unor femei venite în grup să viziteze fac să răsune strident interiorul. Șușoteala lor creează impresia unei conspirații împotriva liniștii. Enervat, Mihai se ridică și iese. E încă după-amiază, iar soarele se strecoară printre clădiri ca o ultimă rămășiță a toamnei încheiate de curînd. Dacă s-ar grăbi, ar putea prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ceară bilet de voie, să aibă motiv de întoarcere. Dar îl cunosc toți e salutat și lăsat să iasă. Prin fulgii deși, botul unei mașini mari se apropie tot mai mult de el: un bot imens, cu trei inițiale nichelate strident B.M.W. Relativitatea își spune cuvîntul: crede că el stă pe loc și mașina vine asupră-i, să-l strivească. În ultimul moment, face un pas în stînga, spre portiera care este deschisă larg. Se așază lîngă femeia de la volan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
palmele desfăcute pe genunchi. Din camera alăturată, rîsetele copiilor se aud tot mai tare, anume parcă să împrăștie tăcerea așternută. Un gest cît de mic al lui Mihai, prin care împinge paharul mai spre centrul mesei, are efectul unui zgomot strident. Ochii Simonei caută cu aviditate în ai bărbatului din fața sa, pentru ca în clipele următoare, cînd liniștea e deplină, întregită de plecarea copiilor în bucătărie, să se piardă iar în paharul gol. Momentul de tăcere devine obositor. Gîrbovit în fotoliul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
coborît un etaj, de sus, unde a rămas sprijinită de balustradă, Doris îi șoptește: Nu uita că mi-e dor de copilărie, Mihai! Și numai telefoanele tale... Ușa mare, încărcată de metal, se deschide greu, apoi cade la loc, bubuind strident. Mihai se grăbește să ajungă în stradă, să caute un taxi. Abia după ce urcă în tren, reușește să ofteze ușurat, iar graba sa pare preluată obsesiv de zgomotul îndrăcit al șinelor. O țigancă în vîrstă, care moțăie amețită de rachiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ce gogoși torni matale, așa că las-o pe biata mea fetiță să se odihnească-n pace! Bud răsfiră cecurile. — Cei de la comitat mi-au zis să țin astea pînă cînd vei coopera. Nu vorbești, adio bani! Hilda scoase un sunet strident. Bud rupse lanțul și intră. Hilda se dădu Înapoi. — Te rog! Am nevoie de banii ăia! Susan Nancy Îi zîmbea de pe cei patru pereți: o vampă pe un podium de dans Într-un club. Bud spuse: — Hai, poartă-te frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
vocea fericirii depline pe care nu o au decât copiii atunci când se joacă. Țipetele ei, născute din nesațul jocului, tropăitul de la un capăt la altul al curții, tonul care vrea să devină dintr-o dată poruncitor atunci când se adresează câinelui, chiuitul strident care acompaniază când și când puseurile de excitație ludică ― acestea toate reprezintă muzica asfințiturilor care pătrunde prin geamul deschis de la bucătărie și ajunge, trăgîndu-mă vertiginos către vârsta copilăriei, până la biroul meu. Iar dimineața, când deschid ochii, primul lucru pe care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
glas scăzut și plimbîndu-se printre rînduri, Înainte și Înapoi, trecînd pe lîngă toate băncile și Îndemnîndu-i pe toți să cînte, mai tare, mai tare, vă rog; și Juan Lucas simte că aude lîngă el ceva ca un scîrțîit Îngrozitor, glasul strident al Armindei care urlă În loc să cînte, fără să se teamă de ridicol și mai aude un glas minunat de partea cealaltă: glasul lui Susan, care cîntă Încetișor și are un timbru foarte plăcut, de parcă ar crede că Dumnezeu o ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și vecinii noștri albi ne urăsc! Cei de alături mi-au spus că proprietatea lor a scăzut cu zece mii în preț în momentul în care ne-am mutat. Dintr-odată, total nepotrivit cu apariția ei M&S, începu să râdă strident: — Hi! Hi! Hi! Iar Lisa simțea că furia ei se dizolva, la fel ca zahărul pe care refuzase să îl pună în ceai. Păi, atâta vreme cât vecinii îi urau, atunci era în regulă, nu? Nu mai erau chiar așa de înfricoșători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
să se împodobească pentru a se prezenta cum se cuvine în fața clienților - doi negustori, doi generali și Oedip, conduși de Spyros pe drumurile înguste și prăfuite din Delphi, oraș construit după planul labirintului, capcană pentru necunoscători (I, p. 19). Fardată strident și drogată, Pythia își face apariția pe scenă într-un joc de lumini în stare să asigure o atmosferă misterioasă și șocantă (I, p. 25), amplificată de efectele scenice suplimentare (I, p. 26). Ea dă răspunsuri emfatice și greu de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de a-i recita tot șiragul de nerozii care pe oricine altcineva l-ar fi făcut să se prăpădească de rîs pe socoteala mea. Însă Bea deja nu mai era prezentă. Ceva o rodea pe dinăuntru, În tăcere și totuși strident. — Ce se petrece? am șoptit eu. Mi-a răspuns printr-un zîmbet sfîșiat, de frică și de singurătate. M-am văzut atunci pe mine Însumi prin ochii ei; un biet băiat străveziu care crezuse că cucerise lumea Într-o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă urmărea, Înaintînd pe lîngă trotuar. Durerea din cap lăsase loc unei senzații de amețeală care mă făcea să mă clatin și să umblu sprijinindu-mă de ziduri. Mașina a oprit și din ea au coborît doi bărbați. Un șuierat strident Îmi inundase urechile și n-am putut auzi motorul ori chemările acelor două siluete În negru care mă apucau de cîte un braț și mă tîrau grăbit spre mașină. M-am prăvălit pe bancheta din spate, amețit. Lumina venea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fiul lui Pavlișcev“, grăbindu-se și bâlbâindu-se. — Vladimir Doktorenko, se recomandă nepotul lui Lebedev clar, răspicat și chiar parcă lăudându-se că el este Doktorenko. — Keller! îngăimă locotenentul în retragere. — Ippolit Terentiev! zise ultimul, cu o voce neașteptat de stridentă. În sfârșit, toți se așezară unul lângă altul, pe șirul de scaune din fața prințului; după ce se recomandară, se încruntară imediat și, ca să-și facă puțin curaj, își trecură șepcile dintr-o mână în alta, pregătindu-se să vorbească; tăceau totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
scris pe bună dreptate că pe atunci eram aproape idiot și nu puteam înțelege nimic (deși rusește vorbeam totuși și puteam înțelege), însă vedeți că pot să apreciez acum tot ce-mi amintesc din perioada aceea... — Dați-mi voie, strigă strident Ippolit, n-ar fi prea sentimental? Nu suntem copii. Ați vrut să intrați direct în miezul chestiunii, nu uitați că e trecut de ora nouă. — Dați-mi voie, dați-mi voie, domnilor, se declară imediat prințul de acord, după primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui Lebedev. — Cu zece mii nu sunt de acord, spuse Burdovski. — Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne cred probabil toți oaspeții dumneavoastră și aceste doamne, care râd spre noi cu atâta ironie și indignare, mai ales acest domn din înalta societate (arătă spre Evgheni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și fiecare trăsătură de pe chipul lui părea că se zvârcolește și vorbește. — A, de asta vă temeați! Credeți că „chiar așa trebuia să se întâmple“? Atunci aflați că, dacă urăsc pe cineva dintre cei de aici, zbieră el cu horcăituri, strident, împroșcând stropi din gură (pe toți, pe toți vă urăsc!) - pe dumneavoastră, suflet iezuit, dulceag, idiot, milionar-binefăcător, pe dumneavoastră vă urăsc mai mult decât pe oricine, mai mult decât orice pe lume! V-am înțeles de mult și am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o permit, n-am s-o permit! începu deodată Lizaveta Prokofievna să fiarbă de mânie și se repezi în urma Aglaiei. O urmară imediat surorile. În cameră rămaseră prințul și capul familiei. — Puteai... puteai să-ți închipui așa ceva, Lev Nikolaevici? strigă strident generalul, neștiind nici el, probabil, ce vrea să spună. Nu, vorbesc serios! — Văd că Aglaia Ivanovna și-a râs de mine, îi răspunse prințul cu tristețe. — Așteaptă, frățioare. Mă duc la ea, dar tu așteaptă... explică-mi măcar tu, Lev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prefera să fie contrazis. Răbufnește: — Vrei să știi de ce avem o legiune a III-a Augusta staționată în Africa, o alta a III-a Cyrenaica în Egipt și legiunea a III-a Gallica în Syria? Asta te frământă, nu? strigă strident. Șeful cancelariei imperiale pleacă fruntea. Consideră că nu e momentul să-i amintească împăratului că sarcina menținerii inte grității imperiului nu cade numai asupra legiunilor, ci e îm părțită între Roma și popoarele supuse ori provinciile nou alipite, care furnizează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
poate ușura și fără ajutorul ei, însă Livilla are nevoie de ea. O să-i vină rândul cu siguranță imediat după pauză, ca să prindă baia fetiței, de la care nu lipsește niciodată. E gata să se întoarcă, când, brusc, aude o voce stridentă de femeie. Îi răspunde alta, care parcă ar bate într-o căldare. Încă un glas pițigăiat trâmbițează. Urmează un potop cumplit de ur lete pe care nu le înțelege pe de-a-ntregul. Stă și ascultă, tulburată. Doar nu s-or
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Clipește din ochi cu subînțeles: — Cu o mie de nume. Și cu asta se despart. Fiecare cu inima grea, presimțind că nu se vor mai revedea niciodată. Dinspre arenă se aude dintr-odată cacofonia unei orchestre. Sunetul flautelor se îmbină strident cu cel al trompetelor, un corn armonizează cu orga hidraulică. Rufus încuviințează încet din cap. Muzica deschide seria duelurilor. Imediat se înalță un strigăt ascuțit. Instantaneu, i se alătură nenu mărate alte glasuri. Par să se izbească în aer unele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
subtil ce leagă pacea de supremația militară și de expansiunea imperiului. Cu un oftat, își întoarce ochii spre împărat. În calitatea sa de Pontifex Maximus, nu poartă nici un fel de costum caracteristic, cum au ceilalți pontifex. Toga lui albă contrastează strident cu mantia de un roșu inconfundabil a Regelui Sacrificiilor. Îl spionează pe bătrân, pe sub gene. Un actor pătruns de propria-i importanță pe scena vieții. Nu este un om de geniu, dar posedă o calitate rară: instinctul lucrurilor posibile. Trăsăturile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asculte glasul monoton. Cască înăbușit. Numai de n-ar adormi așa, în picioare! Găsește puterea să surâdă. N-ar fi prima dată. În campanie înveți să profiți de orice moment. Noroc cu muzicantul din preajma altarului. Scoate niște sunete atât de stridente din flautul său, că n-ar lăsa nici măcar un mort să se odihnească în liniște. Meditează nostalgic la sacrificiul grecilor, care se îngemănează cu artele muzicale și poezia. Acolo, lirica s-a născut tocmai din cul tul religios, pe când la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]