1,490 matches
-
luându-și bacalaureatul în 1925. Face studii de filosofie la Universitatea din Cernăuți (1929-1933) și de specializare la Scoala Română din Romă (1934-1936). Funcționează mai întâi că învățător în comuna Mândrești din județul Vrancea (1924- 1925), iar apoi ca profesor suplinitor la Cernăuți (1933-1934, 1936-1937), pentru a deveni, în 1940, asistent la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Din 1942 este trimis lector de limbă și literatura română la Universitatea din Palermo, unde rămâne ca profesor până la sfârșitul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
și, din 1906, Liceul „Traian”. Susține examenul de bacalaureat în 1914, dar va absolvi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București abia în 1922, pentru că între timp, asemenea generației sale, a făcut războiul. Obține un post de profesor suplinitor la liceul unde fusese elev. Grijile materiale, din cauza cărora în vremea studenției a trebuit să ocupe un post de funcționar la Primăria Capitalei și apoi la Institutul Geologic, îl silesc să refuze bursa în Italia oferită de Ramiro Ortiz, profesorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287579_a_288908]
-
Vasile Vodă), autorul face ca până și personajele negative să aibă o putere de seducție fascinantă, precum acel Iani Deli, bufon la Curtea lui Vasile Vodă, desprins parcă din Capriciile lui Goya. SCRIERI: Banchetul, București, 1967; Trinitate confidențială, București, 1968; Suplinitor, București, 1971; Șah etern, București, 1971; Războiul lui Vasile Vodă Cannano, București, 1978; Serdarul podinilor, București, 1982; Provincia sufletelor, București, 1985; Judele păstorilor, București, 1986. Repere bibliografice: Valeriu Cristea, Valentin Berbecaru, „Banchetul”, GL, 1967, 27; Magdalena Popescu, Valentin Berbecaru, „Trinitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
Vasile Vodă Cannano, București, 1978; Serdarul podinilor, București, 1982; Provincia sufletelor, București, 1985; Judele păstorilor, București, 1986. Repere bibliografice: Valeriu Cristea, Valentin Berbecaru, „Banchetul”, GL, 1967, 27; Magdalena Popescu, Valentin Berbecaru, „Trinitate confidențială”, GL, 1968, 25; Alex. Ștefănescu, Valentin Berbecaru, „Suplinitor”, LCF, 1971, 29; Virgil Ardeleanu, Valentin Berbecaru, „Șah etern”, ST, 1972, 8; Aureliu Goci, Valentin Berbecaru, „Șah etern”, RL, 1972, 16; Barbu Cioculescu, Valentin Berbecaru, „Războiul lui Vasile Vodă Cannano”, RL, 1979, 12; Dicț. scriit. rom., I, 267-268; Cosma, Romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
Starea materială precară a părinților l-a împiedicat să urmeze mai mult de patru clase primare și l-a silit să practice felurite îndeletniciri: ajutor de librar, muncitor la o țesătorie, la o fabrică de zahăr, corector de ziar, învățător suplinitor, administrator de moșie, funcționar la Ministerul Domeniilor. Căsătorit cu Antigona Rabinovici, a avut o fiică, Lucia Demetrius, scriitoare. A debutat cu versuri, în 1898, la „Adevărul”, semnând V. Demetrius, nume pe care îl va adopta de acum înainte. În același
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
licențiați în țară sau străinătate. Profesorii absolvenți de școli profesionale sau de liceu predau în general discipline de profil tehnic, gospodăresc sau artistic. Școlile secundare de fete au un număr restrâns de cadre didactice, iar catedrele sunt completate de profesori suplinitori ce provin, de cele mai multe ori, de la liceele de băieți din localitate. În orice caz, cifrele de la liceele de fete indică stadiul incipient în care se afla educația superioară feminină, cu un corp didactic la nivelul învățământului secundar încă în formare
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
1954. 25. Moldov (1907-1966), scriitor dorohoian, autodidact, este unul dintre membrii fondatori ai revistei de avangardă literară, Unu. 26. Eugen Neculau (1900-1974), absolvent al Liceului "Laurian" și al Facultății de Drept de la Iași, avocat în Baroul Botoșani până în 1929 și suplinitor la catedra de franceză a liceului unde a fost elev, scrie din 1918 revista teatrală "De ce nu are ursul coadă?" reprezentată la Teatrul Eminescu în cadrul unui festival organizat în beneficiul orfanilor de război. Își începe activitatea ziaristică la Botoșani, în
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
bursa „Vasile Adamachi” oferită de Academia Română. Timp de patru ani a urmat în Germania studii de agronomie și chimie agricolă, pe care le-a finalizat cu doctoratul. În anul 1906 s-a întors în țară și a fost numit profesor suplinitor la nou-înființata catedră de chimie agricolă de la Universitatea ieșeană, iar după trei ani a fost titularizat pe acest post pe care a muncit vreme de patru decenii. După cum se știe, la capătul de sus al Copoului ieșean, pe o parte
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
Iașului a doctorului Ion Cantacuzino o atestăm, la sfârșitul secolului al XIX lea când, după studii în capitala Franței (liceale și universitare de filozofie, apoi de științe naturale și mai apoi de medicină, finalizate cu doctoratul), a fost numit profesor suplinitor la catedra de morfologie animală a Facultății de științe a Universității ieșene. Aici a funcționat în perioada 1894-1896 și a pus bazele primului laborator pentru lucrările practice. Tot în perioada cât a stat la Iași, a funcționat ca profesor suplinitor
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
suplinitor la catedra de morfologie animală a Facultății de științe a Universității ieșene. Aici a funcționat în perioada 1894-1896 și a pus bazele primului laborator pentru lucrările practice. Tot în perioada cât a stat la Iași, a funcționat ca profesor suplinitor de igienă și medic curant la Liceul internat. Descendent dintr-o familie cu relații la vârf în viața capitalei (P.P.Carp și D.A.Sturdza îi erau cumnați), doctorul Ion Cantacuzino ar fi putut să-și găsească un loc comod în
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
de necontestat . După studii strălucite liceale și juridice (premiu de onoare la bacalaureat în capitala Olteniei și laureat al Facultății de Drept, în capitala Franței), la vârsta de 22 de ani, în anul 1904, începe cariera didactică universitară ca profesor suplinitor la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Timp de cinci ani, a funcționat la Catedra de Drept Civil, condusă de juristul de renume național al timpului, profesorul Dimitrie Alexandrescu, fiind preocupat încă de atunci de organizarea facultăților de drept
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
într-o familie de intelectuali, B. frecventează, la Sibiu, cursurile școlii primare, apoi ale Liceului evanghelic luteran, absolvit în 1898. Devine student al Facultății de Filosofie din Budapesta (1898-1900) și al celei din Leipzig (1900-1902), după care este numit profesor suplinitor, apoi definitiv, la Școala Civilă de Fete a Astrei din Sibiu, unde va rămâne până la sfârșitul scurtei sale vieți. În 1903 își susține, la Leipzig, doctoratul în filosofie, cu o teză despre elementele germane în limba română. Paralel cu exercitarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285816_a_287145]
-
bursă „Vasile Adamachi” oferită de Academia Română. Timp de patru ani a urmat în Germania studii de agronomie și chimie agricolă, pe care le-a finalizat cu doctoratul. În anul 1906 s-a întors în țară și a fost numit profesor suplinitor la nou-înființata catedră de chimie agricolă de la Universitatea ieșeana, iar după trei ani a fost titularizat pe acest post pe care a muncit vreme de patru decenii. După cum se știe, la capătul de sus al Copoului ieșean, pe o parte
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
Iașului a doctorului Ion Cantacuzino o atestam, la sfârșitul secolului al XIX-lea când, după studii în capitala Franței (liceale și universitare de filozofie, apoi de stiinte naturale și mai apoi de medicină, finalizate cu doctoratul), a fost numit profesor suplinitor la catedră de morfologie animală a Facultății de științe a Universității ieșene. Aici a funcționat în perioada 1894-1896 și a pus bazele primului laborator pentru lucrările practice. Tot în perioada cât a stat la Iași, a funcționat ca profesor suplinitor
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
suplinitor la catedră de morfologie animală a Facultății de științe a Universității ieșene. Aici a funcționat în perioada 1894-1896 și a pus bazele primului laborator pentru lucrările practice. Tot în perioada cât a stat la Iași, a funcționat ca profesor suplinitor de igienă și medic curant la Liceul internat. Descendent dintr-o familie cu relații la vârf în viața capitalei (P.P.Carp și D.A.Sturdza îi erau cumnați), doctorul Ion Cantacuzino ar fi putut să-și găsească un loc comod în
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
de necontestat . După studii strălucite liceale și juridice (premiu de onoare la bacalaureat în capitala Olteniei și laureat al Facultății de Drept, în capitala Franței), la vârsta de 22 de ani, în anul 1904, începe carieră didactica universitară ca profesor suplinitor la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Timp de cinci ani, a funcționat la Catedră de Drept Civil, condusă de juristul de renume național al timpului, profesorul Dimitrie Alexandrescu, fiind preocupat încă de atunci de organizarea facultăților de drept
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
pentru titularizarea la Catedra de istorie medie, modernă și contemporană de la Universitatea din București, cu un rezultat insuficient de probant, fapt care face necesară deschiderea unui nou concurs în 1895, pe acesta câștigându-l fără echivoc. În interval funcționează ca suplinitor. I. a predat istoria și, temporar, istoria literaturii române și la Școala Superioară de Război (din 1911), iar în răstimpul interbelic, la Academia Comercială. În perioada refugiului din timpul primului război mondial a ținut cursuri la Iași, în anii imediat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
După ce, între anii 1945 și 1948, a fost membru activ al cercului de studii folclorice condus de George Breazul și a participat la cercetările de teren în Țara Oltului din vara anului 1946, apoi, pentru puțin timp, a fost profesor suplinitor la București, în 1948 a trecut clandestin granița în Iugoslavia și s-a stabilit în Germania. A fost secretar general al Centrului Român de Cercetări din Paris (1956-1963), lector de limbă și literatură română la Universitatea din Bochum (1966-1978), redactor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
Studiază un an ziaristica, fiind și reporter la Agerpres, frecventează un timp cursuri la Politehnică, dar alege în cele din urmă Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care o termină în 1959. Lucrează ca pedagog (1959) și profesor suplinitor la două licee din București, iar în 1961-1962 este cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române. În 1962 devine asistent la Institutul Pedagogic din București, de unde în 1964 trece la Facultatea de Limba și Literatura Română, în cadrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
, George (16.II.1940, Caransebeș - 30.V.1979, Caransebeș), poet. Urmează școala primară și liceul în orașul natal, apoi Facultatea de Filologie la Timișoara și Cluj, absolvită în 1963. Profesor suplinitor în două sate din preajma Caransebeșului (Vârciorova, Petroșnița), metodist cultural la Reșița, din 1970 va fi profesor de liceu la Caransebeș. Conduce cenaclul literar „Mihail Halici” și este redactor responsabil al revistei „Jurnal” (1979-1980), subintitulată „Caiet literar-artistic și social-cultural”. Debutează în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290023_a_291352]
-
București), poet și prozator. Este fiul Ecaterinei (n. Handra) și al lui Ioan Micu, ofițer de jandarmi. Face studii medii la Liceul „Moise Nicoară” și la Școala Pedagogică din Arad (1952-1956) și urmează la Timișoara Institutul Pedagogic, funcționând ca profesor suplinitor la școala de surdomuți din Șiria (1957-1967). Este redactor la postul de radio din Arad, funcționar la Fondul Literar (1968-1972) și la Asociația Scriitorilor din București. După 1989 va conduce revista „Viața capitalei” (1990-1992), va fi inspector-șef la Direcția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
Termină Școala Normală Superioară. 1895 aprilie Susține examenul și obține licența în științele istoricofilozofice. Cunoaște pe Elena Carp (născută la 25 mai 1873), viitoarea sa soție. 1896 Traduce pentru Editura Semitca Bel-Ami de Guy de Maupassant; semnează Cezar Vraja. Numit suplinitor la Gimnaziul de băieți din Bacău la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iași unde dă lecții particulare, lucrează, sub conducerea lui A. Philippide, la Dicționarul Academiei, și își petrece timpul în preajma Elenei. 1899 aprilie Se
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
G. Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908, redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc. 1907 La 18 decembrie, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv. 1908 1 septembrie Este numit profesor suplinitor la catedra de Istoria literaturii române moderne a Facultății de litere din Iași. 1909 Îi apare volumul Scriitori și curente; în perioada februarie- martie se internează la sanatoriul Sf. Elisabeta, București. 1911 Redactează o detailată biografie ce va apare postum
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
volumul Scriitori și curente; în perioada februarie- martie se internează la sanatoriul Sf. Elisabeta, București. 1911 Redactează o detailată biografie ce va apare postum sub titlul Amintiri din copilărie și adolescență. 5 noiembrie este desărcinat de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris și docent universitar. decembrie G. Ibrăileanu se înscrie la doctorat. 1912 Publică teza de doctorat: Opera literară a dlui Vlahuță, în urma căreia primește titlul de doctor. În iunie Consiliul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
la Tübingen, și aici o întâlnește pe Gerda Hossenfelder. Don Juanul balcanic o cere imediat în căsătorie, astfel că rasa teutonă va fi transplantată pe sol românesc: mai întâi la Giurgiu și apoi la București, unde freneticul B. este profesor suplinitor de matematică. În timpul orelor predate, profesorul, indignat de „evidenta neștiință matematică” a elevilor, își regăsește uneori seninătatea pierdută citindu-le din poemele lui Poe, Mallarmé, Rimbaud, Rilke. La sfârșit de an, nu le strică acestora să li se predea, două-trei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]