KorAP: Find »[drukola/base=tavă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...169 >

4,202 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

ghirlande din brad, merișor și crenguțe de vâsc, zeci de buchete din siminoc și flori-de-paie viu colorate înveseleau interiorul cortului, făcându-l să semene cu un pavilion de vară. Pe mese cu ștergare scrobite fuseseră așezate mai multe samovare și tăvi cu pahare prinse în filigrane de argint. Acolo, sub cort, domnița Ecaterina, văduva Luminăției Sale, Poetul, și clucereasa Elenca, nora sa, dimpreună cu fiii lor, Nicolae și Iancu, își primeau invitații. Doi flăcăi zdraveni și chipeși îi săltau din sănii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
o mare frumusețe. Auzindu-i râsul, Marioritza rămase fără suflare. Întrezărise imaginea unor cai trecând ca o ninsoare orizontală prin amintirea unei dimineți de iarnă. Și, ca în clipa unei magii, pe toate ușile deodată, apărură darurile prințului, stivuite în tăvi mari din argint aurit și purtate de slugi îmbrăcate în mătase purpurie. Focul se înteți însuflețit de noile buturugi aruncate în el, dar și de muzica lăutarilor hotărâți să stârnească invidia muzicanților nemți care nu puteau cânta după ureche, așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
căderii fulgilor de nea. În urma lor, slugile împărțeau tăcute darurile prințului. Eșarfe fine de Mosul, cercei din aur cu safire, rubine sau smaralde pentru femei. Ciubuce și inele lucrate pentru bărbați de meșterii din Istanbul. Unul dintre feciori ajunsese cu tava în dreptul Marioritzei. Mariam zâmbi, culese o eșarfă roșie și i-o petrecu în jurul umerilor. ― Eu și Emanuel te rugăm să primești eșarfa asta. Sperăm să ne bucuri cu prezența ta și la vânătoarea cu șoimi. Vezi, deja ne-ai cucerit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
era trimis în surghiun tocmai la Elisabetgrad, împreună cu toată familia. După ce a dat citire ucazului, generalul a ridicat paharul și l-a băut până la ultimul strop, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Tipic rusesc! Slugile care serveau înțepeniseră cu tăvile în mână. Nimeni nu îndrăznea să mai spună ceva. De fapt, nimănui nu-i venea încă să creadă că scena la care tocmai asistaserăm fusese totuși una cât se poate de reală. Prea avea toate ingredientele unui libret pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
la telal. ― Te-ai sculat, moțule? Iancu nu mai avea timp să se dezbrace, așa că se lipi repede de sobă, ca să-și acopere cumva pieptul și pântecul gol de privirile mamei. Clucereasa Elenca deschise ușa și dădu să intre cu tava în mână, căci era tocmai ora zece, ora zakuskăi. Zări orătania caraghioasă crescută pe sobă, căscă ochii mari și izbucni în hohote. Râdea cu poftă, așa cum nu i se mai întâmplase din copilărie, acompaniată de zgomotul vaselor care săltau înveselite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
era tocmai ora zece, ora zakuskăi. Zări orătania caraghioasă crescută pe sobă, căscă ochii mari și izbucni în hohote. Râdea cu poftă, așa cum nu i se mai întâmplase din copilărie, acompaniată de zgomotul vaselor care săltau înveselite și ele pe tavă. ― Maman, te implooor, nu râde! miorlăi Iancu, simțind cum îl frige soba. ― Dar ce ți-a venit, moțule, să-ți pui hainele alea pe tine? Arăți ca un brotac îm... îm... păiat. Și clucereasa izbucni iar în hohote. ― Nu râde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Am nevoie de haine. Și repede. Nu mai spune! Dar văd aici o grămadă de haine, care mai de care mai frumoase, unele chiar deosebite. ― Ei, nu, maman! Nu înțelegi? Am nevoie de niște haine... niște haine irezistibile. Clucereasa așeză tava pe o măsuță, după care se așeză și ea pe un scaun, examinându-și feciorul. Arăta ca un bărbat în haine de copil. Moțul ei crescuse. Dar apăruseră și elemente noi. Recunoștea prea bine febrilitatea asta, dorința asta spontană de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
sale, fără să mai bată la ușă. Îl izbi un miros grețos de păr ars și își descoperi jumătatea aproape dezbrăcată și cu părul despletit. Semăna cu o gorgonă infernală înconjurată de entități fioroase cu clești de fier înfipți în tăvi cu jar, de unde îi ridicau rotindu-i și clămpănindu-i amenințător prin aer, înainte de a-i înfige în șuvițele de păr ale gorgonei, ca să le ruleze apoi până la rădăcina părului, cu un sfârâit sinistru. ― Toinette!... Vreau să știu de când a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
să-și verse focul. Și o făcea cu voluptate. Se ivise, nesperat, prilejul să-și muștruluiască soțul infidel în cel mai înalt grad și, pe deasupra, teribil de zgârcit. În sfârșit, își făcu intrarea și valetul Julien, aducând pe o mică tavă de argint un pahar cu apă și pliculețele cu leacuri. Se aplecă plin de respect în fața stăpânului prăbușit în cea mai neprotocolară poziție. ― Excelență, în acest oraș există doar doi doctori pricepuți în astfel de cazuri. ― Care? Care? Spune repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
saloane, două holuri încăpătoare pardosite cu cărămizi puse pe cant și lustruite cu ceară de albine, scări interioare răsucite cu grație spre odăile de sus. Două statui din bronz, un arap și o negresă, așteptau la picioarele lor, oferind oaspeților tăvi cu fructe, nuci sau flori, după anotimp. Un cerdac încăpător în față și balconașul din spate, cu vedere spre lac, împlineau arhitectura acelei case primitoare construite pentru liniște și desfătare. O undă de însuflețire învăluia perechile, căci, amănunt important, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ruso-neamț-evreu-sadea, se întoarce la patria mumă. ― Ce să însemne asta? ― Poate că veți înțelege mai bine cum stau lucrurile în privința negocierilor de pace după ce vă voi spune și ultima noutate. Femeia se ridică și așeză paharul cu vinul nebăut pe tavă. Îi făcea plăcere să-l vadă pe Ledoulx așteptând, ca un cățel, bucățica din mâna stăpânului. N-ar fi o idee prea rea să înlocuiți vinul acesta de protocol, Excelență... ― Cum? ― ...dacă țineți într-adevăr la prestigiul Franței, își continuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Komandir. Cu libovnica lui ochioasă, mai ales. Fătuca venea în fiecare dimineață la brutăria hanului. După ce lua pâinea pentru casa prințului, se strecura în odăița lui de sub scară. Apoi, și mâncarea era bună, uneori chiar îndestulătoare, atunci când generalul îi întindea tava aproape plină și îi poruncea s-o curețe. Om foarte aspru, Înălțimea Sa, într-adevăr! Da’ fără răutate. Și nici zgârcit nu era. Mai avea, când și când, bâzdâcuri, toane, pofte. Ei și! Să fie sănătos și să le tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
fie fătuca? Nu-i asta!... Eu... Eu nu mi-am făcut decât datoria... Să fie coniacul? E drept că aseară trăsei o dușcă-două din sticla dumnealui. Ah, strașnic coniac mai bea Înălțimea Sa! Să fi băgat de seamă? Stăteam cu tava pe culoar, că tocma’ i-o duceam în cameră. Să mă fi turnat careva? Kutuzov nu era supărat. Era turbat. Citise scrisorile aduse de curier. Le răscitise. Atât noul cancelar al Rusiei, contele Rumianțev, cât și senatorul Krasno-Milașevici scriau negru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
nu suntem într-un salon. Aici suntem la război. Și să-ți intre bine în cap că încă mai sunt general. Încă mai sunt general, soldat! Ai înțeles? Ivan își pocni cizmele și salută militărește. ― Să trăiți, am înțeles! Înșfăcă tava și se grăbi să dispară. Abia acolo, afară, respiră adânc și-și gustă mica lui victorie. Tava era neatinsă. Va putea împărți toate bunătățile alea împreună cu libovnica lui. A dat răsfățul peste tine, Ivane, în dimineața asta! Kutuzov apucă sticla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
încă mai sunt general. Încă mai sunt general, soldat! Ai înțeles? Ivan își pocni cizmele și salută militărește. ― Să trăiți, am înțeles! Înșfăcă tava și se grăbi să dispară. Abia acolo, afară, respiră adânc și-și gustă mica lui victorie. Tava era neatinsă. Va putea împărți toate bunătățile alea împreună cu libovnica lui. A dat răsfățul peste tine, Ivane, în dimineața asta! Kutuzov apucă sticla de votcă și o duse direct la gură. Un șarpe de foc i se prăvăli vijelios prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
atelierului. Ajunsă acolo, soția prințului avu o mică surpriză. Din umbra unor copaci înalți o privea Marioritza. Așadar, chiar dacă îl părăsise fizic pe Dante Negro, îi lăsase în schimb imaginea. Recunoscu imediat cerceii pe care ea și-i alesese din tava cu darurile oferite invitaților, în seara de Ajun. Recunoscu și eșarfa roșie. Însă... era mai mult de atât. Descifra un limbaj deosebit de grăitor, un mesaj transmis privitorului. Nu șalul în sine, cât mai ales unduirea molatecă a acelui șal în jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
spui nimic important, eu mă duc! ― Dar n-am terminat încă! Ajunsesem... Ah, da, la profit! La un moment dat am auzit-o că-mi spune ceva despre stăpânii ei. Că într-o dimineață, vezi dumneata, șezând ea așa, cu tava și micul lor dejun dinaintea ușii întredeschise, l-a auzit pe prinț. Tocmai îi propunea soției să petreacă împreună ziua aniversării, doar ei doi, în pădurea de la Păuna. Cum nu mai auzea nimic, a dat să intre cu tava în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
cu tava și micul lor dejun dinaintea ușii întredeschise, l-a auzit pe prinț. Tocmai îi propunea soției să petreacă împreună ziua aniversării, doar ei doi, în pădurea de la Păuna. Cum nu mai auzea nimic, a dat să intre cu tava în dormitor, dar i-a găsit sărutându-se într-un fel care a buimăcit-o. Biata fată, desigur, fiind obișnuită cu lucruri mai puțin... elaborate. „Nu știam, doctore, că poate fi așa de... Mă rușinez grozav să spui, zău!” După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
acelei ceremonii „înălțătoare”, când toți ceilalți mimau o transfigurare totală, Manuc auzi clar un chițăit ascuțit și ceva tropăi, cu totul intempestiv, peste cizmele lui. Dacă era un șobolan, așa cum bănuia, exemplarul acela avea dimensiuni considerabile. Un asistent purtând o tavă mare cu un fel de tort dreptunghiular, acoperit de o pulbere albă, se apropie încet de Venerabil, pășind rar, cu o înțepenire controlată, așa cum cerea ritualul. Așeză tava dinaintea acestuia, pe altar, după care se înclină adânc și se retrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
șobolan, așa cum bănuia, exemplarul acela avea dimensiuni considerabile. Un asistent purtând o tavă mare cu un fel de tort dreptunghiular, acoperit de o pulbere albă, se apropie încet de Venerabil, pășind rar, cu o înțepenire controlată, așa cum cerea ritualul. Așeză tava dinaintea acestuia, pe altar, după care se înclină adânc și se retrase. ― O, Tu, Lumină Prea Înaltă, Atotputernică, Înțeleaptă și Mereu Strălucitoare din care se nasc toate luminile!... Vocea Venerabilului se înălța cu o vibrație sporită. Iată, îți aducem lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
un imn destul de lung, în care cuvintele laudă Luminii se repetau la sfârșitul fiecărei strofe. ― Veniți să ne împărtășim cu Lumină! Masonii se așezară unul în spatele celuilalt. Venerabilul oferi fiecăruia câte o lingură din ceramică albastră umplută cu împărtășania de pe tavă. Cel care o primea înghițea împărtășania, apoi mergea spre asistentul de pe margine și depunea lingura primită pe tava din brațele acestuia. D’Autrey privi în direcția prințului, îndemnându-l să se apropie, ca să primească și el împărtășania. Manuc făcu primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
împărtășim cu Lumină! Masonii se așezară unul în spatele celuilalt. Venerabilul oferi fiecăruia câte o lingură din ceramică albastră umplută cu împărtășania de pe tavă. Cel care o primea înghițea împărtășania, apoi mergea spre asistentul de pe margine și depunea lingura primită pe tava din brațele acestuia. D’Autrey privi în direcția prințului, îndemnându-l să se apropie, ca să primească și el împărtășania. Manuc făcu primul pas. Dar se opri, fulgerat deodată de vorbele țigăncii, de ultimele cuvinte șuierate. Tocmai prindea banul aruncat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
apucă lingura cu mâna dreaptă, înclină ușor capul în fața Venerabilului, apoi se îndreptă spre margine. D’Autrey îl urmărea extrem de atent. Îl văzu ajutându-se de mâna stângă, ca să nu cadă nimic pe jos, și depunând lingura complet goală în tava asistentului. Venerabilul ridică din nou brațele și rosti formulele de închidere a lojii. Masonii repetau mereu același așa să fie, în timp ce coloana de lumină din altar se retrăgea încet, dispărând apoi cu totul. Prințul se trezi în întuneric deplin, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
împartă bucuria lor și cu dumnealui, Poetul. Unchiul și nepotul se opriseră undeva, în urma lor. ― Când spun asta, mă gândesc la înțelegerea dintre Napoleon și Alexandru. Acum nu mai este nici un secret. țarul a primit atunci ambele Principate Române pe tavă. ― Nu pot să cred! ― Ba să crezi! țarul pare mai bun, dar este un mare fățarnic. Nu degeaba îl numește Napoleon un Talma al nordului. Liberal de ochii lumii și autocrat sacrosanct la el acasă și cu ai lui. Uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

Dumitru... Mai ales că, auzind ei că o să le venim Învățători În sat... Basarabenii noștri, ei Își zic: primitori, bucuroși de oaspeți, dar uneori zău că-ți vine s-o iei la fugă, ori să le pui În cap strachina, tava, ulciorul pe care ți le vâră-n mână, În gură, În suflet: Da’ ia mai luaț’! Da’ ia mai cinstiț’! Da’ ia mai gustaț’ și din aiastalantă, da’ Înc-o lecuță...» -și când culeg poamele și când taie porcul și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]