5,413 matches
-
zeci de copii fără picioare, fără brațe... Unii nu au nici mâini, nici picioare. Crede-mă, când i-am văzut mi s-a rupt sufletul. Nené Dupré privi fotografiile șocante și-și încreți fruntea, îngrozit. — Nu mă miră! recunoscu. Sunt teribile. — Înspăimântătoare, aș spune, adăugă austriacul. Dar și mai înspăimântător mi se pare să mergi acolo și să vezi nu numai că sunt mutilați, ci că sunt și flămânzi și abandonați. Dacă n-ar exista o mână de misionari care fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
favorabil. Șeful său îi aruncă o privire plină de reproș. — Păstrează-ți ironia pentru când se va termina totul, dacă vei mai trăi până atunci... - spuse printre dinți. Și roagă-te ca acești mizerabili să nu ne rezerve vreuna din teribilele lor surprize. — Surprize?... Așa cum am spus. — La ce fel de „surprize“ te referi? Dacă aș ști, n-ar mai fi surpriză, imbecilule!... Dar poți fi sigur că tuaregii născocesc întotdeauna ceva ca să ți-o tragă pe la spate când te aștepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Râsul îndepărtat al unei hiene îl făcu să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i s-a spus întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări despre hiene flămânde care, în disperarea lor, nu ezitau să atace în haită. Și el nu avea o pușcă, nici un cuțit, nici măcar un simplu băț cu care să se apere de fiare. Își petrecuse ore întregi în sălile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu putere și destul de des se transformă în furtună. - Vorbele lui nu lăsau loc nici unei îndoieli: Nimeni dintre voi n-ar fi supraviețuit unei adevărate furtuni de nisip! — Am auzit vorbindu-se despre ele și cred că sunt cu adevărat teribile - trebui să recunoască sud-africanul. — Nici nu-ți poți imagina... Vremea a fost excepțional de bună în ultima lună, dar roagă-te ca harmatanul să nu vină înainte de sosirea avionului vostru, pentru că ar fi imposibil să aterizeze, iar în cazul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cei ce păreau idiotizați, deoarece se aflau afară din peșteră și la câțiva metri de un elicopter care-i va duce înapoi la casele lor, și se vedea că nu numai unuia îi dăduseră lacrimile, fiind pe deplin conștienți că teribilul lor coșmar se sfârșise. Au fost momente stânjenitoare și într-un fel emoționante, ce deveniră mai intense, dar de altă natură, când în depărtare apăru feciorul cel mic al familiei Sayah urmat de Bruno Serafian, ce mergea cu capul plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acel mic clenci la fel de miraculos ca formula „Sesam deschide-te!“. Iar radiocasetofonul cel nou cu două boxe, de care copiii nu aveau voie să se atingă, Rudolf l-a făcut praf Într-o săptămînă nereușind să-i descifreze codul. Este teribilă lupta aceasta cu obiectele. Totdeauna am crezut că cel mai greu este să reziști inconfortului, acum m-am convins că și mai greu e să faci față confortului. Copiii s-au acomodat imediat. Și-au și găsit prieteni de joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
strigîndu-le numele. Nu știu, nu cred că aș putea vreodată să răspund chemării unui mort. E nevoie de foarte multă tinerețe, de fervoare mistică, de foarte mult sex. Nu pot să mi-i Închipui cum stau ei acolo, În Întîmplările teribile ale materiei lor. Singuri, suportînd tăcuți acest proces În care carnea cea moale și dulce, neastîmpărații nervi, creierul cu miracolele lui se face o humă cleioasă și nu se mai distinge ochiul de inimă, limba de ureche, venele de mațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
R.S.S. Cum am trecut prin viață fără să cunosc lumea? Cum de nu am trăit niciodată ca lumea? Merită oare să regret acest lucru? Îmi vine brusc În minte povestea rățuștii urîte. Simt ciocul de lemn al mamei uriașe, nesimțitoare, teribilă În rigoarea rotirilor ei concentrice, izbindu-mă la intervale egale cu o precizie de metronom În moalele capului. Dar, de undeva dintre trestii, cele treizeci de foueteuri ale Odettei-Odylle, tutu-urile ei În alb-negru, clișeul unei realități infinit mai vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În fața instanțelor pămîntești ar putea ea să mă creadă nu m-ar blestema și nu m-ar scuipa În față ca pe o eretică socotindu-mă de o teapă cu acei anticriști profanatori de lăcașuri sfinte asupra cărora se abate teribila ură a credinței mi se face frică am nevoie de cuvinte neutre care să medieze Între două judecăți incompatibile nu găsesc nimic potrivit pentru că nici eu nu cred ce gîndesc nici o replică nu-mi vine În ajutor Încerc să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să par uimită. —Trebuia să-i aduc un catalog domnișoarei Jackson, cam pe la ora asta, și am tot sunat, dar se pare că nu am primit nici un răspuns. —O, draga de tine, a spus, cu un ton îngrijorat, ce lucru teribil. Ești vreo prietenă de-a ei, dacă îmi permiți să te întreb? Nasul ei aproape că se zbătea de nerăbdare. Nu, o cunosc foarte puțin, am spus. Prin galeria la care lucrează. Șefa mea m-a rugat să îi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dispărut, am observat. — Da, adică nu pe ea au furat-o. Am mutat-o eu în spate. Dar restul tablourilor care erau acolo au fost furate. încă încercăm să reconstituim ce se afla acolo. —Căcat, am spus încet. Ce lucru teribil. Shelley m-a condus până în birou. Harriet stătea la biroul lui Judith, cu ochii roșii și afundați în orbite. Era clar într-o pasă proastă. în fața ei erau agendele cu inventarul și fișele picturilor. Făcea un fel de listă. Standul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ne revedem. Probabil că o să continuăm plăcuta conversație despre cunoștințele noastre comune. Acum bruiată. Și-a îndreptat privirea asupra mea, singura chestie din tot corpul care i se mișca. Avea niște ochi extraordinari: plini de o ură furioasă, un resentiment teribil, pe care, ca mai toată treaba asta murdară, nu îl pricepeam. Ochii ei gri contrastau cu pielea măslinie, părând două raze de ură. în momentul ăla m-ar fi omorât dacă ar fi putut. Clifford Hammond s-a dat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fiind, se aflau pe chiar tărâmul curții lui Aquarelin, stăpânul nuanțelor și servitorul morții, principele unui ținut pe care tinerii nu aveau să-l mai vadă niciodată. Dar ce-ar fi fost de văzut acolo? Lacul de Parfum, cea mai teribilă invenție din ultima decadă a istoriei, un vulcan din piatră și pământ, în care Aquarelin însuși adunase toate culorile din univers. Și, sub acest univers lichid care înghețase, devenind o oglindă groasă, cea mai frumoasă femeie a omenirii, o blondă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tot generează mașinăria asta drăcească și care, de altfel, o să ajungă să prăbușească în capul oamenilor toată materia pe care tot ele, abstracțiunile, o produc. Da, da, exact, asta o să facă. Ajunge cu tâmpitul ăsta ordonat. Pregătit de cel mai teribil eveniment din întreaga istorie a omenirii, Ionel s-a aplecat, înhățând cablul calculatorului. Îl va smulge cu ură, zbierând, dărâmând și zidul, atât de tare îl enervează ceea ce vede pe ecran. Cifrele astea tembele cu care mai bine nimeni n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Râdeam atât de tare și de mult, încât am simțit destul de clar, avertizat de conștiința-mi veșnic aflată la pândă, faptul că voi muri în foarte scurtă vreme dacă voi continua să mă veselesc atât de puternic. Ca pe un teribil paradox al condiției noastre, atât eu cât și Maro am remarcat pe propria noastră piele, asfixiindu-ne de râs, un alt fapt, la fel de grav, și anume că manifestarea mult prea îndelungată a acestei trăsături specifice incredibilului spirit uman poate duce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-se înaintea ultimei bătălii de pe tărâmul vieții, suscitând în același timp teroare în inimile dușmanilor aflați pe colinele din zare. Și iată că nestăvilita mea curiozitate a fost grabnic răsplătită. Cercetând încă o dată chipurile participanților la cenaclu, am înțeles, spre teribila mea groază, că ei erau cei care emiteau în chip atât de straniu sunetul acela, devenit acum ca de uzină. Fixându-ne cu o ură teribilă și cântând permanent o singură notă prelungă și joasă, un mi infinit și atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a fost grabnic răsplătită. Cercetând încă o dată chipurile participanților la cenaclu, am înțeles, spre teribila mea groază, că ei erau cei care emiteau în chip atât de straniu sunetul acela, devenit acum ca de uzină. Fixându-ne cu o ură teribilă și cântând permanent o singură notă prelungă și joasă, un mi infinit și atât de jos, încât l-am identificat ca situându-se în a doua octavă de sub do-ul central, acești preoți nebuni, adepți ai unei literaturi muribunde, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să înțeleg cum de mai putea trăi mistuit de o asemenea ură. Răcnetele și zbieretele sale de animal groaznic rănit și suferind erau fără egal în panoplia ororii, pentru că erau absolut nefirești. - Ucideți-i pe ticăloooooși, își mai vărsă el teribila ură încă o dată, râzând și plângând în același timp. În acea clipă am simțit o durere cum nu am crezut că poate exista și care de altfel a devenit un punct de cotitură în viața mea, schimbându-mi-o definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o îndelungă dispariție de-a mea. Mi-au sărutat obrajii și ne-au strâns în brațe pe amândoi deopotrivă, pe noi, cei doi fugari speriați ai nopții. Inutil să vă mai spun că atât eu, cât și Maro am luat teribila decizie de a nu mai frecventa nicicând vreun cenaclu literar al micului nostru orășel. Nu știu în ce măsură și-a respectat bunul Maro promisiunea făcută, întrucât la un moment dat drumurile noastre s-au despărțit, cert este însă că mie soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
simplu nu cred că poate. Cum să fii mai nebun decât însăși nebunia? Ori poate este mai degrabă minciuna aceea a simțirii pe care oamenii au numit-o geniu, care îmi răscolește sufletul mai abitir decât moartea... Teribil talent, și teribilă frumusețe a firii, și colosală forță cuprinsă în gesturi și vorbe, și superbe cuvinte dăltuind sensurile existenței, dându-le noi și nemaiauzite înțelesuri, prefăcându-le într-o arhitectură magnifică, capabilă să dăinuie veacurilor și să potrivească frumusețea simțirii în cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nici lumina nu iese vie și pe unde, blestemat și supus celor mai chinuitoare cazne, îmi târăsc și eu pașii, plin de durere. Mai mult decât nebun am fost, o știu și o repet, să mă aventurez în această călătorie teribilă, de unde, iată, nici cea mai înverșunată credință nu mă poate scoate teafăr... Nu-mi vine-a crede! Și nu vreau să accept faptul ca nici ciudățenia aceea, de care numai eu mă credeam în stare, fiorul acela al trupului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fiu adeptul nici uneia dintre părțile aflate în conflict pentru formarea continuă a vieții, cu toate că amândouă mă vor atât de mult în ceata lor de soldați... Dar ce se întâmplă, nu mă învăț minte? Încă vreau să mor, după ce experiența aceasta teribilă în care până și cei mai puternici oameni au pierit, pentru mine s-a sfârșit cu bine? Cât de nerecunoscător pot fi? Când am să mă-nvăț minte? După ce, datorită luminii, am ajuns să văd din nou, cu bucurie, cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
contradictorii și în egală măsură adevărate sau false, pe cât de opuse unele altora... Cum să-mi reprezint exact admirabila nefericire căreia i-am fost hărăzit? Și cum să-mi explic faptul că nu se poate împlini decât în cel mai teribil păcat? Văd eu bine că mult prea adânca mea nepricepere nu numai că nu m-a ajutat să capăt acele chei ale cunoașterii pe care mi le-aș fi dorit, dar nici cu alte preocupări mai pământene nu se descurcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Dar eu chiar nu mă pot potoli naibii odată? Întunecată trebuie să fi fost ziua în care mi-a dat naștere acest pământ și nefastă clipa în care mi-a fost hărăzit destinul, de vreme ce nici o creatură n-a fost mai teribilă decât mine în întunecimea minții ei... Presimțirea pe care-o am acum cumva asupra a ceea ce va urma îmi dă fiori chiar și în ceea ce mie-mi pare a fi cel mai negru vis în care-am alunecat cândva... Întortocheate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nimic? Poate cumva nu sunt uman... A-ți lua viața. Cuvintele acestea, care altora le ridică părul în cap, făcându-i să fugă de întâlnirea cu ei înșiși, pe mine mă lasă insensibil? Ba nu, iată, în sfârșit, frica aceea teribilă de care mă temeam sosește, neștiută... amintirea a ceea ce nu voi mai fi și greșeala stupidă de a-mi fi irosit viața în păcat mă sfâșie de-a dreptul, îmi bulversează hotărârea, dovedindu-mi cât de importantă era credința pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]