2,536 matches
-
mă sprijină Aia. Mă târăsc așa, pas cu pas, până ajung într-un loc care-i mereu același: acel punct înalt al peisajului din care pot să văd marea mai bine. Pontul Euxin Observ zilnic marea și sunt atras de tonalitățile culorilor ei care se schimbă continuu. O privesc la fel de fascinat de fiecare dată. Dimineața apa e limpede, luminoasă, așa încât pot să văd foarte clar peștii și crabii de pe fund. Apoi, odată cu trecerea orelor, se tulbură și capătă o întunecime nemișcată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
scriu, într-o culegere de aforisme de acum câțiva ani, că sfârșitul omului înțelept este acela de a se epuiza în înger. Cer scuze că mă autocitez, dar m-am întrebat dacă cuvintele lui Mincu nu sunt dictate de aceeași tonalitate gnostică (aceea, între altele, ce străbate întreaga operă a compatriotului său Cioran), dacă androginia la care aspiră, în ipostaza lui Ovidiu, nu reprezintă excesul produs de acel pariu ultim, de acel rămășag ce opune lumii acesteia (și, prin urmare, acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
românească”, „Contemporanul”, „Fakty” (Torun - Polonia), „Journal des poètes” (Belgia) ș.a. Culegerea de poezii Sunetul visării (1978) a fost distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova. Poet al expresiei elegante, cu o sensibilitate neoromantică, R. scrie versuri suave închinate iubirii, în tonalitate elegiacă, cu frecvente nostalgii de toamnă, transpuse adesea în ritmuri tradiționale. O constantă ar fi aspectul calofil și grațios al poemelor, prezent încă din Plânsul oglinzilor. Motivul liric fundamental al cărții este neliniștea în fața timpului, care nu e durată calculabilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
sociale de la confluența veacurilor XIX și XX. " Iartă, dar tu știi că de câte ori îmi vorbești de curtezani, îmi înfigi un ghimpe în inimă ", scrie voit mucalit Eminescu la 14 ianuarie 1889"; "La imputări, "Emin" poate atinge, deci, la o adică, tonalitatea pamfletară de la Timpul. În schimb, la disculpări e confin cu Chiriac. " N-am nici viață, nici mângăiere, nici petrecere fără tine. Ție-ți trebuie să mor eu ca să crezi deplin în iubirea mea ", declama el în 28 decembrie 1879". Etc.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în scrisorile către Veronica să schimbe registrul de la caz la caz, în funcție de starea relațiilor dintre ei:"... șirul declarațiilor adânci, definitive, trece prin entuziame copilărești [...] alternând cu pasaje "pedagogice" patern-mustrătoare, în fine, formulele situate la un pas de versetul biblic ori tonalități de rugăciune" etc., totul în ceea ce eseistul numește "ludicul exacerbat al poetului", dublat însă de "destule contexte de severă observație socială, relatări artistice ș.a." În întreaga sa desfășurare eseistică, Dan C. Mihăilescu este preocupat de "citirea cuplului", interesat fiind nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Tocmai de aceea, criticul nu disprețuiește poeziile de început, cele publicate în Familia, dar punctul de turnantă pentru ceea ce înseamnă Eminescu, e considerat a fi debutul în Convorbiri literare, cu Venere și Madonă și Mortua est!, care aduc efectiv "o tonalitate nouă", putându-se descoperi aici "un stil al construcției lirice, o muzică inconfundabilă a versurilor, un număr de simboluri și, desigur, o relație specifică între ele". De-acum se simte "artistul", se simte "detașarea lui de nimicurile vieții", e "în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării cosmice". O recapitulare a poeziei erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie "îngândurată, melancolizată, în tonalități moi" ce structurează "o poetică a grațiosului" și "spiritualizează emoția" dând un sens specific noțiunii de dor, "de abstragere din lume și de suferință romantică". În Venere și Madonă, Eminescu pune, de fapt, în discuție, "rostul poeziei", o temă ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
al pasiunii, „otravă” de care omul este dependent, în pofida rațiunii, moralei etc. De aici, starea de zbucium și chin, sentimentele contradictorii, oscilând între bucurie și durere, între adorație și acuzare, între năzuința împlinirii și incertitudine. Variațiile pe aceeași temă, în tonalități mai grave sau mai șăgalnice, aduc nuanțări uneori subtile, de finețe, mai cu seamă când poetul privește înapoi „prin pâclele de toamnă”, într-o rememorare calmă, nostalgică. Cu idei elementare despre poezie, R. exprimă direct ce crede și ce simte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289390_a_290719]
-
poematic (Cimitirul de pe deal, La Sihla, pe Jijina). Tot astfel, în Caligraful Terțiu (1929). Celelalte culegeri conțin texte aparținătoare, mai toate, prozei poetice și publicisticii realizate la nivel de text literar. Nota comună e credința religioasă, exprimată stilistic într-o tonalitate de elocință sacrală, cu ecouri biblice, cu inflexiuni de retorică sacerdotală. În cuprinsul nuvelisticii lui G. se disting, în funcție de natura subiectelor și de sursele tematice, trei direcții principale. Una e ilustrată de povestirile edifiante, extrase din Noul Testament sau propunând legende
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
pitorescul de mediu și crâmpeie de folclor țigănesc. Marcante însușiri literare (frazare alertă, formulări sugestive, plastice, combinații neașteptate, fericite, de neologisme și neaoșisme, citate seducătoare, referiri percutante de natură teologică, biblică, istorică, inserții de amintiri și anecdote, descrieri de natură, tonalitate sacerdotală) dezvăluie publicistica și memorialistica scriitorului. Acestea caracterizează și stilul jurnalului lăsat de G., publicat postum (1973-1980), deosebit de interesant și valoros din punct de vedere documentar. Elementele esențiale ale literaturii [lui Gala Galaction] sunt deci: epicul popular, romantic, și basmul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
o celebra cu pasiune. În vizita ce mi-a făcut-o la Galați în vara anului 1949, mi-a redat entuziasmat fragmente din liturghie printre care „Pe Prea Sfânta și de Dumnezeu născătoare și pururea Fecioara Maria...” care cântată în tonalitatea lui suna într-adevăr divin. La casa părintească nu avea condiții corespunzătoare de locuit pentru iarna, situație în care a acceptat propunerea făcută de pr. Iosif Pal, verișor primar, de a merge și a rămâne la Horlești unde dânsul era
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Grigurcu, încurajat zgomotos de o galerie literară dubioasă, formată din scriitori minori și resentimentari, atacă vitejește pe marii scriitori români.” Polemica se radicalizează și - în scurtele note din pagina a doua, semnate cu pseudonimul colectiv „Diac tomnatic și alumn” - atinge tonalități pamfletare. Se dau traduceri din Ray Bradbury, W.D. Snodgrass, Vladimir Nabokov, Lorenzo Mondo, Stephen King, Kjell Espmark, Isaac Asimov, Tomas Tanströmer, Tom Stoppard ș.a. Rubrici: „Sine ira et studio”, „Istorie literară”, „Eveniment”, „Comedia inumană”, „Graffiti”, ținută un timp de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287825_a_289154]
-
câteva exuberanțe ingenue în care se simte influența tânărului Nichita Stănescu, ca în Amețit vibrează timpul. Universul se circumscrie în genere satului (tiparul versificației e, de altfel, de sorginte folclorică), iar motivele aparțin unei singure sfere semantice: destrămare, pierdere, trecere. Tonalitatea melancolică, simplitatea și puritatea definesc acest debut, dar poemele nu aduc o notă de originalitate, reluând tipare blagiene (Bacanală, Trebuie să mă întorc): „Dor de sat, fără vârstă ca apa./ Sete de văzduh./ Morile țipând în înserare,/ cucii și caprele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
ușuratic, imoral, egoist, iresponsabil, impulsionat de trăiri joase, cu manifestări sociale superficiale și ipocrite, lipsit de repere. Un aer greu, încărcat de cenușa patimilor omenești se lasă peste aceste ficțiuni, transformând totul într-o trăire buimacă. Singurul roman cu o tonalitate mai luminoasă este Vraja patimei (1936), unde protagoniștii ies întăriți din încercările prin care trec, iar dragostea aduce în final fericirea. Mai mult, se ivesc situații și personaje comice, realizate în special prin replică și automatisme de limbaj. P. a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288631_a_289960]
-
relatări picante ale tehnicienilor ARO, care erau de departe cei mai buni cunoscători dintre noi a acestei minunate țări. Mi s-a adus repede un scaun și am fost invitat de ambasador între el și colegul Oprișan. Am intrat în tonalitățile lor, încercând să nu se strice armonia aparentă a "colectivului permanent al ambasadei", așa cum arăta ea în partea finală a chefului de Crăciun. Eram cam la jumătatea perioadei de detașare și aveam motive să fiu mulțumit de ceea ce realizasem, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
spus dacă opțiunea de a-l tipări mai repede, să zicem „după douăzeci de ani“, n-ar fi preferabilă. Emil Hurezeanu a încredințat tiparului o singură zi din acest jurnal, 4 ianuarie 1949. Este un splendid eseu despre iubire, cu tonalități din Banchetul sau din Phaidros, dar cu o melancolie accentuată, pe care paginile memorialistice o ascund. Vârsta celui care scrie este de douăzeci și șapte de ani. Fragmentul pornește de la întrebarea medievală (reiterată în interbelic) dacă e mai bine să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
produce o anumită satisfacție, am avut însă grijă, printr-o auto-măsură, să le plasez la locul cuvenit, adică între și între... Pentru potolirea liniștii mele interioare. CARE-I LUNA NOASTRĂ? Cine își mai amintește de istoria revistei "Viața românească", de tonalitățile lirice sub pana lui Mihail Sevastos? Nu se poate uita episodul în care se povestește cum, ieșind târziu de la redacție, Garabet Ibrăileanu, magistrul înconjurat de ceilalți scriitori, îi întreabă: care-i Luna care luminează în orașul nostru, cea a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
care Arghezi a reușit să-și exprime propria viziune despre relația dintre viață și literatură: tableta. Scrise într-un concentrat și sclipitor stil metaforic, căruia nu îi lipsesc nici lirismul, nici umorul, tabletele argheziene au o mare gamă tematică și tonalități variate. Între ele se găsesc mușcătoare satire politice (Comunismul la el acasă, Triptic politic) sau anticlericale (Bilet unui prieten preot, Moravuri episcopale), mici pamflete cu țintă precisă (Superomul unanim, la adresa lui Nicolae Iorga, ori Ortodoxia artistico-literară, vizându-l pe Nichifor Crainic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285739_a_287068]
-
Manea, haiducul își învinge durerea și, cu ajutorul calului năzdrăvan, pleacă în urmărirea dușmanului. Unele variante, culese din nordul Moldovei sau din Banat, se încheie odată cu înfăptuirea actului justițiar - omorârea lui Manea. Altele cuprind un tablou final care se armonizează cu tonalitatea baladei, momentul morții haiducului fiind transferat pe tărâm de legendă. Prieten credincios, calul îi va împlini ultima dorință, purtându-i trupul „Colo-n zarea celor culmi / La gropana cu cinci ulmi”. Procedeele stilistice conferă baladei nuanțare, muzicalitate și putere de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
și am păstrat între rochile mele rochia ta grenat pe care o purtai în ultimele zile prin București și pe care i-ai lăsat-o Inei; tot în dulapul meu tronează rochița de vară care îți plăcea ție mult, cu tonalități predominante de roșu închis, aceea care fusese deux pièces [, de la] Timișoara, și sacoul. Joi, nici nu știu ce-am mai făcut: piața, roșii și vinete, coafat; după masă ședința partidului soc[ialist] dem[ocrat]. care nu s’a mai ținut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și neașteptată, ce frumoasă e azi odăița ta! Divanul tău, pe care îl ocup ca să-l apăr, va avea, dacă vei mai veni, când vei mai veni, o altă culoare - îl voi schimba să-l găsești nou -, dar acum, cu tonalitatea lui de frunză din Luxembourg, e melancolic, nostalgic, cu tonuri șterse de aur vechi îngropat. Iubita mamei, mi se rupe inima de dor, dar viața o duc vitejește, cu veleitatea de a mă păstra teafără la trup și la minte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în antologia Poezii (1996) autorul nu va reține din versurile de acum decât poemul Cu vremea și ochii tăi. Volumul Tobele fragede (1978) continuă aceeași linie, M. perseverând la nivelul inovației stilistice: discurs fragmentar, un amalgam de imagini, metafore, registre, tonalități diferite - uneori un melanj de versuri și proză -, ritm sacadat, alert, notație lapidară, imagism ermetizant. Prin acumularea de elemente disparate se mizează în fond pe un efect de sugestie, hipnotic, care să unifice poemul și să comunice acel inefabil de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
din Georgia și ale Institutului de Științe Cognitive al Universității din California Berkeley, din anii 2000, au demonstrat existența a trei canale principale ale comunicației emoționale între oameni: a) faciesul, reprezentat de expresia feței și corpului; b) prozodia, reprezentată de tonalitatea, intensitatea, timbrul, ritmul, modulația și dramatismul vocii; c) lexico-sintaxa, reprezentată de aspectul gramatical al vorbirii. Cercetătorii Rolls 95 și Ekman 53 au ajuns la concluzia că expresia feței joacă un rol special în comunicarea dintre oameni, datorită efectelor sale sociale
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
Phineas Gage, după leziunea acestui centru, este consecința absenței capacității de adaptare la mediul înconjurător și, în plus, la agnozia invalidității (adică o alexie emoțională la reacțiile afișate de fețele persoanelor din jur și imposibilitatea perceperii expresiilor feței și a tonalității vocii). J. Ledoux 96, în cartea sa Creierul emoțional, fortifică ideea independenței emoției, afirmând că creierul emoțional nu utilizează numai evaluarea rațională (de multe ori nu ne place cineva, fără să ne putem explica, în mod cognitiv, de ce nutrim acest
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
proceselor nevrotice. Deși schematice și eseistice, povestirile grupate în Puterea mitului aduc o sensibilă modificare de viziune. Omul împrumută, aici, ceva din măreția forțelor elementare. O înfiorare lirică străbate aceste pagini, unde se anunță teme ale eseisticii filosofico-antropologice și, totodată, tonalitatea ei imnică din ultima fază. B. construiește, alteori, vedenii grotești și spăimoase, fantasmagorii ale unui eu dilatat, ispitit, în somn, de tentații demiurgice și, tot acolo, sistematic redus la neputință. Scriitorul fixează, de obicei, un punct critic, premergător catastrofei, căci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]