1,997 matches
-
Dorobanți. Bătălia a fost așa de crâncenă că nici nu s-a băgat de seamă când trei batalioane de Vânători, au fost aproape date gata... În ceardac se făcu din nou tăcere, o tăcere ca de mormânt. Și greierul de sub tufa de liliac tăcu. Nu se auzea decât foșnetul tainic al pădurii și glasul ușor tremurat al pădurarului. ...Dar, parcă n-ar fi fost destul... continuă Anton, că, iată, două batalioane de nizani, ieșiră pe două părți din redută și înconjurară
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ciulite și coama zburlită. Pădurarul povestea... povestea, întâmplări înfricoșătoare. Acuma se înțelegea de ce a evitat atâta vreme să le povestească... În tăcerea nopții, se auzea doar pădurea foșnindu-și frunzele și câte un strigăt de fiară, sinistru, care înfiora. De sub tufa de liliac, țârâitul rar al greierului se împreună cu altul... Anton își mai răsuci o țigară, o aprinse și trase două fumuri adânci... Apoi, continuă să povestească încet și rar... cu chipul în lumina lunii, ca o cioplitură în piatră. Ochii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tăcere sfântă. Cerul încă era senin, dar peste pădure se lăsă înserarea. Ce l-o fi făcut pe Anton să întoarcă capul, n-a știut... A privit roată cerul de deasupra, și, deodată ochii iuți ai pădurarului alunecară asupra unei tufe, care mișca, sus pe creastă. Acolo se profila clar, pe cerul verzui, silueta unui animal. Erau cel mult șaptezeci-optzeci de pași până acolo... la prima vedere părea să fie lup. Când, deodată, i-a recunoscut urechile cu pămătufuri și barba
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
porni dupa dâră... Urma ducea prin mărăciniș... peste un trunchi de copac doborât, se îndreptă spre râpă și intra într-un desiș. „În desișul de muri, care adăpostește o mulțime de păsări și rozătoare... acolo trebuie să fie!“, gândi Anton. Tufa se mișcă într-un loc... „...Aha, pe acolo se furișează, hoțomanul!“ iși zise el zâmbind. Jderul își căuta salvarea, simțind că-i urmărit, ascunzându-se. Pădurarul începu să-și piardă răbdarea așteptând... Dar, iată-l că țâșnește. O zvâcnire minunat
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
totuși, presimt că există și aici, alcătuit din umbre, un "castel". O parte din piatra vechiului Tenochtitlîn a fost refolosită, probabil, de spanioli, dar odată cu acest material va fi pătruns în noile construcții și duhul vechiului oraș aztec. Soarele inundă tufele de dafin din parcul Alameda și, printre crengile unui platan venerabil, zăresc în stradă o reclamă care recomandă "berea Moctezuma". Undeva, într-un gang, un tânăr indian se odihnește sau așteaptă ceva, așezat pe ultima treaptă de la intrarea unui magazin
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
înaripat. Poate că mintea mea de european, învățată cu alt gen de mituri, cu zei care petrec în Olimp și nu se dau înapoi de la adultere, nu era pregătită să înțeleagă un zeu care s-a târât în țărână printre tufele de nopal până și-a luat zborul spre cer după ce a fost rege respectat și înțelept vestit la Tula. Uneori, mi-a venit să zâmbesc, în prima parte a tragediei. Și, de câte ori am fost tentat s-o fac, m-am
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
singurătatea mexicanilor. Acest ultim gând mă face să văd în cei doi vulcani martori ai multor "lumi", dacă judecăm ca în credința aztecilor, o adevărată emblemă a Mexicului. Singurătatea lor seamănă cu singurătatea țăranilor care-și curăță pământul năpădit cu tufe de nopal. Violența cu care, oricând, se pot trezi nu e străină de caracterul mexicanilor. Și să mai adaug ceva. Intimidat de tăcerea ostilă a celor doi vulcani, recunosc că, și aici, am simțit în singurătatea mea nevoia de a
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
și suntem parcă prea obosiți ca să mai putem coborî. Rămânem câteva clipe pironiți pe scaune. Apoi ne hotărâm să ne dăm jos. Furtuna a rămas în urmă. Plouă mărunt acum, pietrișul scârțâie sub tălpi și în bătaia farurilor se văd tufe de bambus și un palmier. Suntem la o hacienda, ni se explică. Și abia acum observăm că nu e nici un oraș în jur. Restaurantul de la hacienda s-a închis. Nu mai găsim decât răcoritoare și alune pe care le ronțăim
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
povestește că în timpul nopții a auzit de câteva ori șacalii urlând și s-a trezit. Aproape regret că am dormit buștean. Niciodată n-am auzit cum se exprimă un șacal adevărat. Afară e o dimineață fără nici o umbră. Stau lângă tufele de bambus și simt cum, în lumina care năvălește la fel de violentă ca și ploaia de aseară, jungla, prinsă cu ghearele de piatra Yucatanului*, Când spaniolii au debarcat prima oară pe țărmul peninsulei Yucatan, i-au întrebat pe indieni cum se
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
în raport cu ramele, de aceea ți-am cerut o pânză pe care s-o pot cuprinde cu brațele și care să aibă exact înălțimea mea, Când vorbește se uită înspre mine, dar direcția privirii sale se situează undeva deasupra mea în tufa de trandafiri din grădiniță, La ce-mi mai trebuie ochi?! Din fericire pictura modernă nu-i atât de pretențioasă cu realitatea, până în secolul XIX nimeni nu m-ar considera pictor văzând o astfel de pictură, un mâzgălitor, un orb ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Vladimir bănuiesc că sunt ascunși așteptând nerăbdători ca această fetiță isteață să-i găsească sau să nu-i găsească, ea îmi indică cu brațul întins, dreptul sau stângul, îmi vine s-o întreb, Acolo! la un colț al casei lângă tufa scuturată de trandafiri, în acest joc dreapta și stânga nu mai contează, nici număratul din sută în sută, sărind ici-colo numărătoarea, eu mă îndrept spre colțul casei, ea a și alergat să se ascundă, încântată probabil de surpriza pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
n-a mai reușit vreodată, nici mama mea nu mă cunoaște și ea mă vede zilnic, mă crede încă nevinovat ca o fecioară, când poate am ajuns mai rău ca ultima puttana și-mi evită mereu privirea, întorcându-se către tufele de arbuști de la marginea drumului scoborâtor, n-are rost să-l întrerup cu întrebările mele, mai mult l-aș speria și, mă apucă brusc de braț, făcându-mă să mă opresc în mijlocul drumului pietruit, Aș vrea să-ți prezint pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
probabil iarna drept fânar pentru sălbăticiunile ierbivore ale pădurii și o iau pe cărarea ce părăsește drumul forestier și se afundă în pădure, începe urcușul și în curând copacii par să se rărească, vegetația se împuținează și cărarea mea urcă, tufe de mure, aluni, buchete uriașe de ferigi, soarele de-acum în creștetul cerului și-ar trebuisă mă opresc puțin pe-o piatră să hotărăsc ce-am de făcut, să mă întorc cuminte la mănăstire, să stau cele trei zile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pun în alertă antenele sensibile ale simțurilor, mai întâi i-am auzit susurul dulce, nu m-am grăbit, apoi i-am simțit în nări adierea slabă, porii pielii mele au tresărit cu nerăbdare, ducându-mă direct la izvor, ascuns de tufele de mure și lăstăriș bogat firicelul de apă limpede se prelinge fără grabă prin vadul de pietre, după cum sunt așezate pietrele recunosc mâna omului, Mă aplec și-mi ud buzele uscate, îmi răcoresc fața, îmi descalț sandalele și-mi suflec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
luminile s-au aprins dintr-o dată în întunericul nemărginit al sufletului meu în urma acestei tulburătoare dezvăluiri, Da, mă pot întoarce astăzi la mănăstire! Cred că soarele e trecut de amiază când mă ridic din patul de crengi și iarbă, caut tufe de zmeură și mălaiu-caprii, îmi astâmpăr setea cu apa de izvor și, după ce fac un ultim tur acestor locuri și-mi adun forțele, încep coborâșul la mănăstire, îmi simt pe obraji barba aspră, obrajii supți și în fundul orbitelor ochii mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
banală realitate, s-o pulverizezi până nu mai rămâne nimic din vigoarea suculentă cu care-i înlănțuie pe ceilalți oameni, îmi vreau viața înapoi! femeia o oprește lângă ea pe fetița ce-ar fi vrut să-și urmeze tatăl spre tufele de mure de lângă pădure, și eu vreau pipi, cere fetița, obligând-o pe mama ei să se ridice de pe pătura din iarbă, supunându-se fără împotrivire legilor firești ale biologiei umane, Și eu vreau! 3 august, Patimile lui Hristos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
avea în legătură cu pierderea slujbei era că nu avea cum să mai plătească ipoteca. Cumpărase apartamentul cu trei ani în urmă, când înțelesese într-un final că Phelim și cu ea nu vor depune împreună actele pentru cumpărarea unei căsuțe cu tufe de trandafiri în grădina din față. Fusese și un mic complot la mijloc. Ea se gândise că Phelim se va agita și va fi de acord să contribuie la achiziționarea unui apartament cu trei dormitoare, localizat într-o suburbie îndepărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
din pin, dulap imens din pin și comodă cu sertare din pin. Cred că și salteaua e făcută din pin, se gândi Lisa ofticată. Are priveliște către grădină, arătă Jack spre fereastră, către un petic mic de iarbă, mărginit de tufe cu boboci și flori. Lisei i se strânse inima. Nu avusese niciodată o grădină și nici nu își dorea una. Îi plăceau florile ca oricărei femei, dar doar când veneau într-un buchet imens, acoperit de celofan, cu o fundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
furtuna s-a oprit, buburuza se afla pe o insulă exotică, cu soare zâmbitor și cu copaci care mai de care mai ciudați . Un arbore de pe insulă a văzut-o pe biata gărgăriță care se urca cu greu într-o tufă. Fiindu-i milă, a trimis o frunză spre ea. Buburuza urcă, lăsându-se purtată de vânt, dar acesta își schimbă direcția și nimeri într-un alt arbore, retezându-i un fruct. Au ! De ce m-ai lovit, gărgărițo? — Scuze, nu am
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
am mințit eu. Apoi, dintr-una într-alta, am ajuns unde-am ajuns. Cu inima bătându-mi nebunește, am întrebat, încercând să par indiferent: Ce știi tu despre ea? Jane goni cu piciorul o cioară care pusese ochii pe o tufă de trandafiri din fața verandei. — Ce știu despre femeile din familia Sprague are o vechime de cel puțin zece ani și e cam ciudat... Aproape grotesc. — Sunt numai urechi. Aș fi zis că ești numai dinți, replică Jane. Când a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de case identice și la fel de noi. Grădina din față Însemna câțiva metri pătrați de iarbă, străjuiți de trandafiri ofiliți. Câteva petale firave atârnau Încă de capetele florilor: ploaia le scuturase pe toate celelalte. Zăceau Într-o grămăjoară udă la baza tufelor, având o nuanță maronie bolnăvicioasă În lumina felinarelor. În mica anexă pe post de garaj de alături era un Renault Clio roșu-Închis. Logan Îl puse pe șofer să parcheze după colț. — Bine, le spuse agenților, desfăcându-și centura de siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ești afurisitul de Houdini? Cățărându-se pe gard, Logan realiză brusc cum de reușise Doug Disperatul să dispară așa repede. Gardul marca linia despărțitoare dintre Sandilands Estate și calea ferată dinspre nord, din afara orașului. Ascunsă de terenul viran și de tufe, era o ravenă adâncă și lată, făcută de mâna omului, cu șine de cale ferată pe fundul ei. Doug alunecase În jos pe o parte a marginii abrupte. Bătrânul nu mai alerga foarte repede. Încetinise până la o alergare dezechilibrată, Încleștându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
dar are experiență. Logan oftă. — Și-acum ce facem? Insch renunță la vânătoarea de dulciuri, vârându-și dezolat mâinile În buzunare pantalonilor de la costum. — Acum, zise el. Acum stăm și sperăm s-avem noroc. Vara, ferestrele din spate dădeau spre tufele de iarbă aspră, poleite de soarele auriu, cu o priveliște care se Întindea până departe la orizont. Așezarea cenușie a Buckburn-ului era ascunsă de dealul abrupt de la cariere. Într-o zi bună, când morile de hârtie nu emanau nori cumulus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
tăiaseră direct spre perete, ocoliseră o stâncă, apoi se orientaseră către depozitul de dedesubt, lăsând În urma lor un lac adânc, Înșelător. Chiar și În mijlocul verii, apa sa era rece și Întunecată, iar adâncurile sale erau pline cu un amestec de tufe de ierburi și În apropierea malurilor de cărucioare de cumpărături, mergând spre o gaură fără margini mai Încolo. Nimeni nu Înota În lacul de la carieră. Nu de când doi băieți dispăruseră la sfârșitul anilor cincizeci. Locul era unul bântuit. Un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și înghețul își puseseră plasele peste drum, însă eu îmi vedeam de direcția mea, aprinsesem lanternele și perseveram alergând cu spiritul curajului înspre răsăritul de la orizont... când am observat deodată șarpele cu ghiare de întuneric, rânjind la mine de prin tufe. Ce vrei, slugă a întunericului? l-am întrebat ridicându-mi viziera coifului pentru a mă asigura că era ceea ce părea și pentru a ghici dincotro voia să sară. Ce vreau? s-a răstit răutăcios. Vreau să pleci de-aici! Asta
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]