1,575 matches
-
circul ăsta... ― N-aș crede. ― Sau într-adevăr e bolnavă așa cum pretindea bătrâna. ― De acord. Dar tot ea pretindea că a plecat azi de dimineață la serviciu. Puse mâna pe clanță precizînd: Casa are o singură ieșire. Azimioară se bâlbâi tulburat: ― Credeți că... ― Nu cred. Mi-e teamă! Schiță un salut vag și părăsi biroul. * Doru Matei rupea bucăți mari de pâine și băga în gură câte două-trei felii de salam luate direct din hârtie. Nu avea răbdare să le curețe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Tipul e fricos. Poate să dorească moartea cuiva, dar stând în expectativă. ― Melania Lupu? ― Mă faceți să râd... ― De ce? Mi s-a părut o femeie deosebit de inventivă, mai inteligentă decât lasă să se vadă. ― Domnule maior! Vâlcu se oprise gesticulând tulburat: O cunosc bine. N-o să mă convingeți că, timp de trei ani, s-a prefăcut, a jucat teatru, a reușit să mă păcălească, a făcut pe idioata, și asta fără nici un țel concret! Și nu numai pe mine, dar și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Uite, chiar și acum... Se plimbă în sus și în jos. Iar în sus și iar în jos. S-a întîmplat și altă dată... Cu ani în urmă. Mă trezeam noaptea din cauza lor. Aprindeam lumina și... nimic. Sculptorul îl privi tulburat: " Într-adevăr ciudat! Eu simt pe cineva... O prezență constantă. El îl aude... Înnebunim!" ― M-am întrebat totdeauna, vorbi răgușit bătrânul, mă întreb și astăzi. Cine... Cine poate fi? Melania Lupu, lăsând mâinile să-i alunece pe lângă obraji, spuse încet
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
acesta este adevărul, Este, sau va fi, Luați-o cum vreți, Domnule ministru, ceea ce s-a petrecut aici a fost o crimă hidoasă, Presupun că aveți dreptate, așa se obișnuiește să se numească, Cine a pus bomba, domnule ministru, Păreți tulburat, vă sfătuiesc să vă duceți să vă odihniți, telefonați-mi din nou când va fi ziuă, dar niciodată înainte de zece dimineața, Cine a pus bomba, domnule ministru, Ce vreți să insinuați, O întrebare nu e o insinuare, insinuare ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
intră în lift, agitația aproape îl făcea să bată din picioare de nerăbdare, haidem, haidem, dar mașinăria, care-și ducea toată viața urcând și coborând oameni, auzind conversații, monologuri neterminate, fragmente de cântece fredonate ușor, vreun suspin nereținut, vreun murmur tulburat, se făcea că nimic din toate acestea nu o privea, atâta timp în sus, atâta timp în jos, precum destinul, dacă ești foarte grăbit ia-o pe scări. Comisarul băgă, în sfârșit, cheia în ușa de la providențial, s.a., asigurări&reasigurări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
șeful redacției n-a mai ridicat capul, dimpotrivă, părea că se afunda cu fiecare cuvânt, că nu va putea reveni la suprafață cu aceeași figură de șef de redacție după ce văzuse creaturile înspăimântătoare care locuiau adâncimea abisului. Era un om tulburat cel care îl privi, în cele din urmă, pe comisar și spuse, Scuzați-mi grosolănia întrebării, cine sunteți, Numele meu se află acolo semnând scrisoarea, Da, văd bine, e aici un nume, dar un nume nu e decât un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o clipă și apoi zise: —Sylvia... Wentworth? —Da. Ei, Sylvie Mortimer, acum că m-am căsătorit cu Hunter. —Felicitări, ne-a spus Milton. Sunteți un cuplu drăguț. — Am auzit că ești foarte bună prietenă cu Lauren, zise Marci. Păru destul de tulburată când adăugă: —Ei, de fapt ea zice că ești a doua cea mai bună prietenă a ei. Eu sunt prietena ei cea mai bună. În mod oficial. —Dragă, eu sunt cel mai bun prieten al lui Lauren, declară Milton, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cuvinte. —Giles Monterey? Îl cunoaște pe Giles Monterey, șopti ea Într-un sfârșit, cuprinsă de uimire. Dumnezeule, Întotdeauna am vrut să... Îl cunosc. Judecând după cum roșise, putea la fel de bine să fi spus „Întotdeauna am vrut să mă căsătoresc cu el“. Tulburată, se uită la ceas și spuse: —Of, ar cam trebui să plecăm. Neapărat să Îmi povestești cum e Monterey, când te Întorci... Doamne, de-abia pot suporta! zise Sophia. Hai, domnule H. Domnule H.? Îl chema pe Hunter cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
făcu ea. Ce bun gust are soțul tău. Iese din magazinul S.J. Phillips de pe Bond Street. Cunosc bine locul, crede-mă. Cel mai bun bijutier din Londra. Ce ți-a dăruit? —Păi... ăăă... nimic, am răspuns, simțindu-mă un pic tulburată. Ce căutase Hunter Într-un magazin de bijuterii din Londra? Lauren nu prea mă asculta. Ținea revista la câțiva centimetri de nas și examina cu atenție fotografia. —Dumnezeule! Fotograful ăla. Nu pot să cred. Ăsta, afirmă Lauren, este piciorul Sophiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și și-a petrecut următoarele cinci minute șoptind În telefon. Eram atât de nervoasă, că simțeam cum o durere Îngrozitoare de cap cobora către ochiul meu drept. În cele din urmă, a Închis și s-a Întors la masă. Părea tulburată. —Ce-a zis? Hai odată, făcu Lauren pe șefa. — Păi... cred că a spus... Marci părea confuză. Își duse o mână la frunte și o presă de ea cu putere, ca și cum ar fi rezolvat vreo complicată ecuație de algebră. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nimeni”. — Domnișoară Sylvie! Domnișoarăăă! se jeli menajera lui Lauren, Agata, la telefon, după două zile. Vocea Îi era sugrumată de lacrimi. S-a dus! S-a dus! — Ce vrei să spui cu asta? am Întrebat-o. Agata părea incredibil de tulburată. —Lauren s-a Întors acasă de la Tokyo. Apoi a spus că iese afară pentru cinci minute și... și nu s-a mai Întors. Pașaportul ei nu mai e, d-d-d-dar... plângea Agata, de-abia o Înțelegeam. Păi, poate e În vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ca o armă, la fel de bună ca un pistol încărcat... Când m-am suit în mașină, plângeam. Nu știu dacă erau lacrimi adevărate sau false, dar plângeam. I-am spus lui David să pornească motorul și să mergem acasă. A părut tulburat, dar, pentru că nu avea voie să vorbească până a doua zi dimineață, nu-mi putea pune întrebări. Atunci mi-am dat seama că lucrurile puteau să o ia într-una din două direcții. Mă pregăteam să-i spun că reverendul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
el, și m-am mirat puțin de asta, dar mă întreb și astăzi : ce duh poartă în sine popa Zamă de i-a trăit spiritul neatins patruzeci și cinci de ani în singurătatea de nici o veste și de nici o unealtă tulburată a văgăunii Orheiului ?... Acest popa Zamă este, probabil, cel mai savuros personaj din campania monografică de la Cornova, din 1931, repusă de curînd în pagină cu o extraordinară migală și vizibilă plăcere de Marin Diaconu, Zoltán Rostás și Vasile șoimaru la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
asta, săracu’. Dumneata ai visat vreodată că zbori? — Mai mult decât atât. Am zburat, spuse bărbatul, iar lui Nicu aproape nu-i veni să creadă că-și vede confirmată bănuiala: era un om de pe planeta Marte căzut pe planeta Pământ. Tulburat, nu îndrăzni să mai întrebe nimic. Dispăru pentru câteva minute și se întoarse cu o lumânare groasă, aprinsă, apărată în căușul palmei. Strânse o grămăjoară de lemn din rămășițele aflate în odaie și-i dădu foc cu destulă ușurință, apoi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Costache Boerescu lângă blondul adus în ajun. Femeii îi era milă de bietul băiat și simțea, din experiență, că n-are destul suflu vital, vis vitalis, și nici dorință de-a trăi, ca să scape. Adică principiul vital era, la el, tulburat ca apele de râu după ploaie. Avea haine elegante și cizme lustruite, iar când îi dăduseră jos costumul văzuse că are rufărie de domnișor bogat. Pe cămașa acum plină de sânge închegat era cusută frumos o monogramă, trei litere cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
-i putea suferi în preajmă. De cele mai multe ori, cu șiretenie, scăpa de „urmăritori“, și îmbrăcat cu blană de lup, sprijinit în toiag, colinda ulițele satelor, ori se afunda în pădure zicând că-l caută pe „Suru“... Totuși, cu un comportament tulburat și stăpânit de o idee fixă, era greu de urmărit. Coana Smaranda, Boieroaica, plângea și se ruga zi și noapte sub candelă la Sf. icoană, cerând pentru nenorocirea care s-a abătu asupra casei lor, îndurarea lui Dumnezeu... „Îndură-te
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și se amestecară ca într-un coșmar. Țara era în vâltoarea războiului, evenimentele se succedau ca luate de un vânt năpraznic... și, ritmul molatic al vremurilor trecute dispăruse. Și satul era cuprins de frigurile războiului, viața lui liniștită fusese complet tulburată. Toată lumea era sau părea ocupată, ori prea entuziasmată, ca să mai găsească timp pentru lacrimi. Lumea se obișnui și cu gândul războiului... „Ce-a fi, a fi...!“ * ... Într-o zi de aprilie, spre seară pe la toacă, pe când Anton nu-și afla
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
atâta obidă, de dobitoc înjungheat, vorbele lui rele și dușmănoase, erau ca un plânset, ca un geamăt de fiară doborâtă... „- Măi, Lisandri... măi băieti!.. se apropie de tejghea un bătrân, cu vorba dulce, bună; el a întors fruntea cu privirile tulburate, simțind în glasul flăcăului, cum fierbe otrava mâniei... Neliniștea lui era dragostea de om stătut pentru o fată prea tânără și prea frumoasă; el înțelegea că în inima inimii lui arde un chin și o întrebare, și a înțeles ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
putut vedea cum nu se poate mai limpede cât de armonios pot lucra acestea împreună, căci, într-o după-amiază întunecată de aversa proaspăt stârnită, întâmplarea îi puse pe cei doi, cu totul pe neașteptate, față în față. În acele clipe, tulburat, sufletul bărbatului începuse parcă a se înăbuși în veșnicie, vertiginos. Avea senzația scufundării, dar care nici nu-l înspăimânta, nici nu-l bucura sau nedumerea, ca și cum orice fel de simțire pământească i s-ar fi șters din fire, fără urme
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
pivniței și îl conduse, cu pas domol și bine măsurat, în locul unde știa el. Scările de coborâre se dovediră, însă, a fi mai numeroase și mai întunecate, decât s-ar fi așteptat Șerban. De câteva clipe încoace, chiar devenise vizibil tulburat, se citea asta limpede pe chipul lui. Nu i era teamă, nici măcar emoții n-avea deloc, dar iată că în el lucra acum activ acel tremur de neconfundat, care apare mereu, fără întârziere, înaintea tuturor noutăților din viața noastră, la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de când își amintea bunicul lui. Pentru el, a fi independent însemna să rătăcească singur pe pământurile lui, și nimeni nu se deranjase să vină să-i comunice că aparține unei noi țări. Negă printr-un gest: — Nu. Nu știam, încuviință tulburat. Nu știam nici că există o graniță. Cine e în stare să stabilească o graniță în deșert? Cine împiedică vântul să ducă nisipul dintr-o parte în alta? Cine îi va opri pe oameni să o treacă? — Soldații. îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că acest orar se schimbase și că nu-l făcuse să sară din pat la șase fix, ca să aibă o jumătate de oră pentru toaletă înainte de micul dejun, îi produse o inexplicabilă neliniște sufletească. Și tăcerea. Tăcerea apăsătoare din curte, tulburată mereu la acea oră de pălăvrăgeala soldaților înainte de a se face foarte cald, îl obligă să sară din patul de campanie, să-și pună pantalonii și să se apropie de fereastră. Nu zări pe nimeni. Nici lângă fântână, nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
patul de campanie, să-și pună pantalonii și să se apropie de fereastră. Nu zări pe nimeni. Nici lângă fântână, nici pe crenelurile din colțul de vest, care era singura parte din zid vizibilă din acel loc. — Hei! strigă, ușor tulburat. Ce se întâmplă? Unde sunteți toți? Nu primi nici un răspuns. Insistă, dar cu același rezultat, și se sperie cu-adevărat. — M-au părăsit, se gândi imediat. Au plecat și m-au lăsat închis aici, să mor de foame și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
își îndreptă doar privirea spre locul din stufăriș unde știa că se ascunsese negrul Suilem și apoi, ca și când ar fi întors spatele trecutului, se răsuci pe călcâie și începu să coboare în urma familiei sale. Malik-el-Haideri își termină țigara în timp ce privea tulburat ușoara legănare a șoldurilor femeii, apoi aruncă mucul cu un gest de iritare și o urmă fără grabă. îl văzu odată cu primii zori și crezu că-l înșală vederea, dar pe măsură ce se apropia își dădu seama că era „ceva“, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lumea asta... Am străbătut „pământul pustiu“ din Tikdabra. Cel care sosise ultimul la petrecere, un tânăr robust cu părul tuns scurt, cu ochii puțin sașii și o cicatrice adâncă ce-i brăzda obrazul până la gât, întrebă dintr-o dată, cu voce tulburată: — Tu ești Gacel Sayah, inmouchar din neamul Kel-Talgimus, a cărui familie și-a așezat tabăra în guelta din munții Huaila? Simți cum îi tresare inima. — Da. Eu sunt. — Am vești proaste pentru tine, spuse tânărul cu părere de rău. Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]