KorAP: Find »[drukola/base=tumoral & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...376 >

9,381 matches

Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483

din linia germinală, care au caracter stohastic, mutațiile genei p53 din celulele somatice au localizare preferențială. În sindromul Li-Fraumeni (SLF) mutațiile din linia germinală apar în orice regiune a genei p53. Dar, mutațiile genei p53 din linia germinală sunt promotori tumorali cu energie scăzută, concluzie bazată pe constatarea că doar 50% dintre purtătorii acestora dezvoltă neoplazii caracteristice SLF, până la vârsta de 30 de ani. Gena p53 a fost obiectul mutagenezei direcționate, clonării și transferului său la animale de experiență. Animalele transgenice

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
sunt sexualitatea și ... moartea celulară!” (s.n.). Gena p53 poate fi inactivată prin mutație somatică. Mutațiile acestei gene, apărute în linie germinală, sunt asociate cu un spectru larg de tumori: carcinomul de sân, sarcoame, tumori cerebrale, leucemii și carcinoame adrenocorticale. Susceptibilitatea tumorală este transmisă ca și în cazul retinoblastomului, ca o trăsătură mendeliană dominantă, astfel că aproximativ 50% dintre descendenți sunt afectați. Inactivarea genei p53 într-un spectru larg de neoplazii neereditare sugerează că ea poate fi responsabilă de susceptibilitatea la neoplazii

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
care funcționează ca factor de transcriere. Proteinele P53 modificate prin mutație acționează ca inhibitori dominanți ai funcției proteinei normale P53. Inactivarea proteinei normale P53 poate avea loc și ca urmare a asocierii sale cu produșii altor protooncogene, cu proteinele virusurilor tumorale ADN: antigena mare T de SV40, proteina E1B a adenovirusului și proteina E6 a papillomavirusurilor umane. Oncogena celulară mdm-2 codifică pentru o proteină care funcționează prin legarea cu proteina P53, pe care astfel o inhibă. Gena mdm-2 este frecvent amplificată

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
amplificarea genei pentru factorul epidermal de creștere (EGF), precum și de pierderea unui cromozom 10. În alte tipuri de neoplazii cerebrale se înregistrează deleția anumitor regiuni ale cromozomului 9, în care sunt localizate gene pentru interferon, precum și genele supresoare ale creșterii tumorale 1 și 2, implicate, în condiții normale, în reglarea diviziunii celulare. În tumorigeneza cerebrală sunt implicate cel puțin patru evenimente moleculare și cromozomale: inactivarea genei p53, amplificarea genei pentru EGF, deleția unor anumite regiuni ale cromozomului 9 și monosomia 10

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
apc. Urmează pierderea celeilalte alele (LOH) care este însoțită de dezvoltarea unui adenom cu celule mai puțin diferențiate și formarea unui polip. Transformarea malignă are loc încă în urma apariției mutației în multe alte gene spre a se înregistra o dezvoltare tumorală a polipului (fig. 20.9) și apariția diferitelor forme ale cancerului colorectal (tabelul 20.2). Forma sporadică a carcinomului de colon, spre deosebire de polipoza adematoasă familială (FAP) nu are o fază prealabilă de polipoză; b) Cancerul de colon nepolipozic ereditar (HNPCC

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
colaboratorii au clonat aproximativ 370 kb de ADN din regiunea deletată, reușind să identifice segmente codificatoare exonice, utilizate pentru a izola o clonă cADN a genei dcc. Gena dcc, localizată în cromozomul uman 18, este o genă supresoare a creșterii tumorale. Ea este transcrisă în celulele epiteliale normale ale colonului, precum și în alte tipuri de celule, dar expresia sa este redusă sau absentă în carcinoamele colorectale. În aceste neoplazii, gena dcc devine ținta unor deleții homozigote sau a mutațiilor punctiforme somatice

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
procesul de transducere a semnalului, în aderența intercelulară, în stabilizarea citoscheletului și în reglarea ciclului celular, precum și în apoptoză. Pe baza implicării sale în carcinoamele de colon, ereditare sau sporadice, se admite că gena apc are funcție supresoare a creșterii tumorale, dar activitatea ei biologică nu a fost demonstrată în experiențe de transfer genic. În regiunea 5q21 a fost identificată gena mcc (acronim derivat de la mutated in colorectal carcinomas = care suferă mutație în carcinoame colorectale). Aceasta este cea de a doua

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
1% dintre neoplaziile de colon derivă din polipoza adenomatoasă familială. Forma comună a carcinomului colorectal este reprezentată de carcinomul colorectal ereditar nepolipozic (HNPCC). Gena responsabilă a fost cartată în 2p, fiind izolată și caracterizată ca o clonă supresoare a creșterii tumorale. Carcinoamele de colon de tip HNPCC, ca și unele tumori sporadice, se caracterizează prin instabilitate genetică, în particular prin destabilizarea secvențelor repetitive din ADN, ceea ce sugerează un defect de împerechere, adică formarea unor perechi eronate în procesul de reparare a

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
de erori în reparare, genă desemnată msh2, care se cartează într-o regiune relevantă din cromozomul 2. A doua genă cu funcție asemănătoare, desemnată mlh1 este cartată în cromozomul 3. Cele două gene suferă mutații care conduc indirect la dezvoltare tumorală, de fapt consecința unei înalte frecvențe a mutațiilor, generate de o reparare defectuoasă a ADN. Neoplazia de colon este un exemplu ilustrativ de cooperare multigenică, în declanșarea stării de transformare malignă. În acest proces este incriminată oncogena ras. Gena apc

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
dintre cele mai studiate malignități ereditare umane. Gena malignizantă este desemnată wt1 și a fost cartată 11p13. Analiza RFLP demonstrează că în WT apare homozigotizarea markerilor din cromozomul 11, sugerând că gena tumorii Wilms este o genă supresoare a creșterii tumorale. Din regiunea 11p13 a fost izolată gena wt1 care este transcrisă în rinichiul embrionar, dar nu și în tumorile Wilms, ceea ce este în acord cu statutul său de genă supresoare de tumori de natură recesivă. În gena wt1 izolată din

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
din tumorile Wilms au fost identificate deleții interne și mutații punctiforme. Experiențele de transfer genic în care gena normală wt1 a fost transferată într-o linie celulară derivată din tumoră Wilms au demonstrat direct capacitatea acesteia de a supresa dezvoltarea tumorală. Pe de altă parte, a fost izolată o mutantă dominant negativă a wt1 și s-a constatat că, asemănător mutațiilor genei p53, aceasta poate induce transformarea, interferând cu funcția proteinei normale WT1. Proteina WT1 a fost mai întâi recunoscută și

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
insulinei (IGF-II). Acesta este supraexprimat în tumorile Wilms, ca urmare a alterării structural-funcționale a genei codificatoare. Se consideră că în evoluția tumorii Wilms, proteina WT1 are rolul unui factor autocrin de creștere. Gena wt1 este o genă supresoare a creșterii tumorale și pierderea funcției sale conduce la dezvoltarea tumorii Wilms. Unele tumori Wilms sunt însă asociate cu deleții în 11p15 (nu în 11p13), ceea ce sugerează implicarea a două gene supresoare de tumori, localizate în această regiune. Neurofibromatoza sau boala von Reckling

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
17q11 și a fost izolată prin clonarea moleculară a acestei regiuni de ADN uman, fiind desemnată nf1. Gena a fost ulterior identificată ca situs al mutațiilor în linia germinală la bolnavii cu neurofibromatoză și este o genă supresoare a creșterii tumorale. În unele tumori sporadice de carcinom de colon și astrocitom s-au descris mutații somatice ale genei nf1. Neurofibromatoza tip 2 are o incidență de 1 la 40 000 și este cauzată de inactivarea unei alte gene supresoare a creșterii

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
În unele tumori sporadice de carcinom de colon și astrocitom s-au descris mutații somatice ale genei nf1. Neurofibromatoza tip 2 are o incidență de 1 la 40 000 și este cauzată de inactivarea unei alte gene supresoare a creșterii tumorale, desemnată nf2, localizată 22q12. Gena vhl a fost localizată prin analiză de likage în cromozomul 3p25. Această genă a fost și clonată. Ea este considerată gena declanșatoare a sindromului neoplaziei cu caracter familial von Hippel-Lindau, după o mutație în linia

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
ciclului celular, ea a trezit un interes considerabil, alterarea funcției sale stând la baza melanoamelor ereditare, carcinoamelor de sân, de plămâni, de rinichi și de ovar. Analiza genetică a permis identificarea altor loci genici cu posibile funcții supresoare ale creșterii tumorale, care însă nu au fost încă izolați sub forma unor clone moleculare. Aceștia au localizări cromozomale diverse: 1p36, în neuroblastom, 3p21, în carcinomul pulmonar, 9q31, în sindromul Gorlin, 11p15, în tumora Wilms, 11q13, în neoplazia 1 (multiplu endocrină) și 17q21

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
Aceștia au localizări cromozomale diverse: 1p36, în neuroblastom, 3p21, în carcinomul pulmonar, 9q31, în sindromul Gorlin, 11p15, în tumora Wilms, 11q13, în neoplazia 1 (multiplu endocrină) și 17q21, în carcinomul de sân. Lista genelor cu posibile funcții supresoare ale creșterii tumorale va continua să crească, iar izolarea și caracterizarea lor, grație introducerii tehnicilor moleculare, bazate pe tehnologia ADN recombinant, este o chestiune de timp. Recent a fost descoperită o genă capabilă să inhibe procesul de apoptoză, atunci când suferă mutație sau este

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
normală de evoluție a celulelor care nu-și pot repara leziunile din ADN și blocarea ei deturnează celula de la moartea apoptotică, dirijând-o spre „nemurire”, adică imortalizare ce se poate asocia sau nu cu malignizarea. Alte gene supresoare ale creșterii tumorale au fost desemnate p15 și p16. Gena p15 este localizată în cromozomul uman 9. Mutațiile sale sunt identificate în diferite tumori umane în care se remarcă restructurări ale acestui cromozom. Gena p16 codifică pentru proteina P16 care este un inhibitor

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
prin fosforilare și este implicată în dinamica cromozomilor în trecerea de la Metafază la Anafază . Ambivalența în expresia genică apare nu numai în cazul genei p53, ci și în cazul altor gene care pot funcționa deopotrivă ca gene supresoare ale creșterii tumorale, dar și ca protooncogene, cu potențial de a fi convertite în oncogene celulare dacă suferă alterări structurale și funcționale. Protooncogenele c-erb A, max, fos B, pkc, c-abl, ret și c-H-ras manifestă o asemenea ambivalență a expresiei lor. În condiții normale

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
fiind cel al produsului protooncogenei c-abl. Când protooncogenele, cu valoare de gene ambivalente suferă modificări, ele devin variante modificate transduse de retrovirusuri și acționează ca inductori eficienți ai oncogenezei. Natura dominantă a protooncogenelor și recesivă a genelor supresoare ale creșterii tumorale nu reprezintă proprietăți intriseci ale acestor gene. În acest caz, noțiunile de dominanță și recesivitate nu au sensul clasic mendelian, ci mai curând, reflectă relația dintre fenotipurile corespunzătoare genotipurilor realizate prin asocierea alelelor acestor gene, constituind o anumită constituție genetică

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
al transcrierii, deși funcționează mai curând prin inhibarea activatorului de transcriere E2F, decât prin legarea directă la secvența țintă din ADN. Reglarea transcrierii genice apare astfel ca un mecanism central prin care, atât protooncogenele cât și genele supresoare ale creșterii tumorale controlează proliferarea celulară. Declanșarea procesului de transformare malignă este determinată de alterarea structural funcțională a mai multor gene, care conferă specificitate funcțională fiecărei tumori. Inducția stării de transformare malignă este rezultatul interacțiunii complexe dintre protooncogene și genele supresoare ale creșterii

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
controlează proliferarea celulară. Declanșarea procesului de transformare malignă este determinată de alterarea structural funcțională a mai multor gene, care conferă specificitate funcțională fiecărei tumori. Inducția stării de transformare malignă este rezultatul interacțiunii complexe dintre protooncogene și genele supresoare ale creșterii tumorale. Concepția actuală este că, virtual, fiecare tip de neoplazie umană este moștenită dominant (Knudson, 1989), iar neoplaziile ereditare (familiale) constituie doar o mică fracție din evantaiul mare al neoplaziilor. Majoritatea neoplaziilor ereditare determină moartea individului înainte de vârsta reproductivă, fiind supuse

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
susceptibilității, înțelegând prin susceptibilitate starea posibilă, potențială, de a face boala. Deși susceptibilitatea la retinoblastom se transmite într-o manieră ereditar-dominantă, moștenirea genei de susceptibilitate nu este suficientă prin ea însăși, pentru a transforma o celulă retinală normală într-una tumorală. Astfel, pacienții cu retinoblastom moștenit (ereditar) dezvoltă doar câteva creșteri tumorale focale, pe un fond de câteva milioane de celule retinale fenotipic normale. Deși toate celulele retinale au moștenit gena susceptibilității la retinoblastom, cele mai multe dintre ele rămân neafectate și funcționează

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
Deși susceptibilitatea la retinoblastom se transmite într-o manieră ereditar-dominantă, moștenirea genei de susceptibilitate nu este suficientă prin ea însăși, pentru a transforma o celulă retinală normală într-una tumorală. Astfel, pacienții cu retinoblastom moștenit (ereditar) dezvoltă doar câteva creșteri tumorale focale, pe un fond de câteva milioane de celule retinale fenotipic normale. Deși toate celulele retinale au moștenit gena susceptibilității la retinoblastom, cele mai multe dintre ele rămân neafectate și funcționează normal, astfel că numai o mică parte dintre ele devin neoplazice

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
mică parte dintre ele devin neoplazice. Rezultă deci că, la nivel celular, moștenirea genei de susceptibilitate la retinoblastom nu este suficientă pentru transformarea neoplazică, fiind necesară apariția și a altor alterări genomice, pentru a fi exprimat un fenotip pe deplin tumoral (Cooper, 1995). În forma ereditară a retinoblastomului, primul eveniment determinant al condiției patologice manifeste apare în linia germinală a părintelui, iar cel de al doilea eveniment apare în celula retinală țintă a copilului. În forma sporadică de retinoblastom, ambele evenimente

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
aici fiind un caz particular de dominanță, dependent în expresia sa de întregul mediu genetic al celulei, respectiv de conjuncția cu mutația simultană a unei gene de tip GST. În cazul particular al retinoblastomului, cele două mutații care condiționează fenotipul tumoral s-au dovedit a fi reprezentate de pierderea (deleția) ambelor copii funcționale ale genei susceptibilității la retinoblastom, prezente în cei doi cromozomi ai perechii 13, existenți într-o celulă normală. Cercetările au relevat faptul că, mai curând pierderea (deleția) și

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]