27,233 matches
-
mai insistă și plecă cu capul în jos de lîngă Ilinca fără să-i mai spună măcar "la revedere". Mi-aduci, Bărzăune, ori nu?! strigă din urmă Ilinca de parcă ar fi mușcat-o un cîine. Bărzăunul întoarse puțin capul peste umăr și răspunse ca și cum i-ar fi cerut cineva să-i taie un deget: Ți-oi aduce... dac-o fi să prind... că nu trag totdeauna la undiță. Făcu o pauză scurtă, apoi se rătăci iar în adîncurile de chemare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nepăruit pentru asta? Bărzăunul o făcea în continuare pe același nedumerit de tot ce auzea. Încruntă din sprîncene, ca și cum ar fi vrut să-și amintească ceva petrecut cu foarte mult timp în urmă, dar, nereușind un asemenea lucru, ridică din umeri și dădu din cap cu cea mai inocentă înfățișare. Nu pricep nimic, zău! Nu știu la ce te referi. Du-te dracului! țipă Matei scos din sărite și n-o mai fă pe novicele cu mine! Știm cu toții ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilinca așezîndu-se pe pătură și luînd cartea în mînă. Nu te-a mai văzut nimeni, nicăieri, de parcă ai fost exportat odată cu legumele. Ce-i cu tine? Păi... Și Bărzăunul nu mai putu continua. Se înroși tot și ridică dintr-un umăr, mai-mai să-și atingă cu el urechea. Nu reușea decît să rîdă. Își reveni însă repede și continuă dînd din cap: Ce să fac eu prin sat?... Să umblu așa, fără nici un căpătîi?... Mai bine citesc ori... desenez. Desenezi? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
parte. Dar ce-i cu tine, mă băiatule, de te-ai acrit așa, din senin? Și de ce nu mai scoți o vorbă cu nimeni?... Ce ți-am mai făcut de data asta? Mare poznă cu tine! Bărzăunul ridică dintr-un umăr și nu-i răspunse. Ține asta, zise Ilinca încercînd să-i prindă privirea. Și-i întinse tartina pe care i-o pusese maică-sa de-acasă, o tartină mare, cu unt și șuncă presată. Mie nu mi-i foame... Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și Vlad după tine! E la poartă și el, răspunse Virgil îmbujorat de reproșurile atît de ascuțite ale fetei. Și de ce-ați venit încoace? Păi... Și Virgil nu mai știu ce să răspundă. Se mulțumi doar să ridice din umăr și să rîdă cu un dinte spre Bărzăun, care-l privea ca un huhurez printre ramurile copacului și nu mai putea de bucurie că-i luat la rost eu atîta tărie de Ilinca. Vino și tu-ncoace, mă! îl strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cumplit ca o bombă atomică, se înfioră din cap pînă-n picioare, de parcă ar fi căzut într-un cazan cu apă clocotită și se repezi la Tomiță ca un hultan. Dar nu reuși decît să-l fulgere cu un pumn peste umăr, întrucît Tomiță, mai sprinten și nu prea încercat în asemenea ciocniri violente, începu să alerge din toate puterile. Nuțu nu se mai luă după el, ci se mulțumi doar să-i strige amenințîndu-l cu amîndoi pumnii: T-t-te-nvăț eu minte, rîmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
n-au fost admiși de grup. Singura persoană care înclina să accepte și prezența celor doi, spunînd chiar că ar fi foarte necesară, era Ilinca. S-au opus însă cu atîta tărie Virgil și Vlad, încît biata fată ridică din umeri și porni singură înaintea tuturor. Fiecare mîncase bine acasă și-și luase și merinde din belșug, pentru a evita cu desăvîrșire suferințele din acest punct de vedere. Ora de plecare n-a mai fost 8, ci 7, pentru a avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fost prieteni de cînd lumea. Singurul care nu prea avea chef mai de nimic era Tomiță. Dar, așa era el de obicei. Cît a fost drumul de lung, însă, nici tu insulte, nici tu aluzii răutăcioase la pumni fulgerați peste umăr, ori la alte aspecte de soiul ăsta. În sfîrșit, totul decurgea ca într-un film turnat special pentru a face lumea să rîdă. Din acest punct de vedere s-ar putea ca un rol determinant să-l fi avut nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăunului și se apropie de el căutîndu-i privirile. Dar ochii Bărzăunului erau deschiși doar în întunericul sufletului său, în care nu mai putea pătrunde atunci nici măcar Ilinca. Vrei să mai rămînem aici, Bărzăune? îl întrebă fata punîndu-i o mînă pe umăr. Eu rămîn! răspunse hotărît Bărzăunul, uitîndu-se cu totul în altă parte decît la Ilinca. Cine vrea să plece, drum bun! Ilinca dădu din cap nedumerită și ridică din umeri. Nu putea pricepe de ce-i Bărzăunul așa de bosumflat și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai rămînem aici, Bărzăune? îl întrebă fata punîndu-i o mînă pe umăr. Eu rămîn! răspunse hotărît Bărzăunul, uitîndu-se cu totul în altă parte decît la Ilinca. Cine vrea să plece, drum bun! Ilinca dădu din cap nedumerită și ridică din umeri. Nu putea pricepe de ce-i Bărzăunul așa de bosumflat și nici nu se strădui să priceapă. Se întoarse spre ceilalți și spuse cu destulă autoritate, pentru a nu fi contrazisă: Eu zic să mai rămînem o vreme aici, că tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
rest două măini, două picioare la un corp de o înălțime de 1,80 m. Profesorul (rupe suspansul): Bucuroși de oaspeți? Aurora: Sigur că da. Poftiți și luați loc. Cosmonautul face o plecăciune, după care își pune măna dreaptă pe umărul stăng, ca gest de respect pentru gazdă, lucru care n-a scăpat Aurorei. Aurora răspunde cu un gest discret cu capul și își acoperă inima cu măna dreaptă ca semn de adănc respect pentru musafiri. Apoi, Aurora îi întinde măna
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
următoare cosmonautul îi întinde măna lui Aurora și spune cu o voce clară: Evelin, bine v-am găsit! Aurora strănge măna și se recomandă și ea. Cosmonautul se salută cu Eva și Adam, ei folosind gestul cu măna stăngă pe umărul drept. Profesorul: Domnul Evelin vorbește perfect limba noastră; Robo, așa cum știți, a dat toate coordonatele lexicale, gramaticale etc. ale limbii noastre vorbite care au fost prelucrate, însușite mental, așa că ne vom înțelege perfect. Evelin: Cosmos este robotul care mă însoțește
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
door to Alice. Am dinții puțin galbeni. N-ar trebui să știi asta, dar oricum îți zic, că o să uiți. Și eu o să uit, dar asta nu trebuie tu să știi. Și stau cocoșată. Foarte des stau cocoșată. Îmi aduc umerii în față, ca de frig, știi? Când stai așa, cu umerii puțin înainte, iarna? Da... Da’ sunt deșteaptă, în snobismul meu de a-mi face mereu un profil cool, jumate copy paste din al fetei ăleia cu pistrui, aia cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
știi asta, dar oricum îți zic, că o să uiți. Și eu o să uit, dar asta nu trebuie tu să știi. Și stau cocoșată. Foarte des stau cocoșată. Îmi aduc umerii în față, ca de frig, știi? Când stai așa, cu umerii puțin înainte, iarna? Da... Da’ sunt deșteaptă, în snobismul meu de a-mi face mereu un profil cool, jumate copy paste din al fetei ăleia cu pistrui, aia cu pantofi frumoși, de la grafică, pe care-o ia seara cu Nissan-ul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
degetului care păstra încă o vagă aromă de biscuit, plescăind nostalgic, cu ochii la pachetul abandonat pe poliță. — O să uit rețeta, mormăi Ivan. N-o s-o uiți. Palma ei, mică, un pic aspră, i se opri o clipă ușor pe umăr. — Alioșa, lasă degetul! Ivan, în jumătate de oră deschidem. Îl duci tu sus? Trebuie să mă apuc de pâine. — Da, sigur. Deja am început să uit..., făcu el, urcând fără chef scara înapoi spre etaj, cu copilul sub braț, molfăind
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Așteaptă muțenia femeilor cu ochi mari, care nu vor apuca să strige, galopul lui în întuneric, drugul greu, care nu va mai cădea în urma lor, capul lui Musa rostogolit în pulbere, zorile, cu sângele femeii blonde înnegrindu i pletele și umerii. Grădina lui Tariq miroase a trandafiri mici, cu petale bă tute, ca de garoafe. Căldura cade în falduri grele. Rima cade înainte de primul răcnet. Cade tăcut, între tufele înmiresmate. Prima oară se întâmplase prin toamnă. Într-un octombrie ruginiu, drapat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de smântână în gulerul cănii de lapte. Îi vedea genunchiul julit din pantalonii cenușii, suflecați dea supra gleznei, croiți de Colette, soția postăvarului din colț, cu trei luni în urmă. Îi simțea sângele viu, sub crustă. Sânge din sângele lui. Umărul lui Dominique între cutele rochiei ei albastre de duminică. Ridurile ei fine, gemene, din colțul gurii. Nasul lui cârn. Vocea ei, când chema găinile, dimi neața, când îi vorbea lui, mereu pe sub gene, pe sub sprâncene, prin tre cuvinte... Dintr-odată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-mi de Alex. Uși care se trântesc și telefoane nocturne. Din ce în ce mai multe țigări. Prea bătrân pentru lacrimi, zice David. Prea bătrân pentru lacrimi, își zice David în barbă și-și promite să nu. Peste două zile ea-i plânge pe umăr și el savurează fiecare moment. E un test de putere. Inexplicabile senzații de erou și mitocan trăite concomitent. — Exact ca tata. Exact. — De ce vorbim așa de mult despre el? — Despre Alex? Alex Hriavu. Autorul Alex Hriavu. Alex, care iubea ma
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sunt mereu insuficienți. Și nu suntem toți așa? — Nu... nu cred. O Ada cu buze parcă mai subțiri mă dăscălește doct în tr-una dintre mașinațiunile ingrate și funeste ale imaginației mele anchilozate, care suprimă etape, care lipește rochia Leei pe umerii mici ai fetei ăsteia îndrăgostite, poate, de fratele meu amputat din mine, din eul meu, care-i face ei, ciudatei ăsteia care se dă deșteaptă, cadou vocea mamei, care probabil că nu e vocea mamei, ci o voce închipuită, un
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
învățat oarecum de curând să zâmbească afabil și puțin plictisit, cum face toată lumea bună aici, la Paris. Să dea ochii peste cap și să-și treacă degetele prelungi (moștenire de la Dominique) prin chica blonzie, care-i îmbracă lejer gâtul, până la umeri, ferind de ochii cârcotași o pereche de urechi discret clăpăuge și ușor ridicole în contextul profilului fin, de rus alb, îmbrăcat franțuzește, al posesorului. Încă două ore până la întâlnirea cu Dominique. O va lua de la gară, se vor îmbrățișa, el
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
deșirată, de piele negrăit de albă. Într-un sms s-a întâmplat. Mișelește, ar fi spus Alex. David îl vede, câteodată, pe stradă. I se pare că-l vede. Se întoarce după câte un chip ascuns în gulerul hainei. Aceiași umeri, același mers. Dar nu e el, nu e el niciodată. O fi de stres. Este. David știe că asta e. Nu dorința de a-l revedea, ci teama că s-ar putea să apară undeva, la o intersecție, în fața geamului
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se poată face ceva! Dar nu se poate face nimic. În săptămânile care se scurg, licărul de viață pâlpâie din ce în ce mai slab. Îndărătnice, oasele nu mai vor să deseneze unghiuri drepte și linii continue sau boltite acolo unde au fost, odată, umeri, șolduri, genunchi. Mai cu seamă coastele împung prin pielea din ce în ce mai subțire, ca o pădure de spini. Pe Musa îl bântuie însă genele de fluture, colțurile gurii căreia i-a inventat un zâmbet născut numai pentru el. Dege tul îngreunat, nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sălile de teatru, așteptarea la metrou, blugii mei rupți, ah! înnebunesc când te joci așa cu mâncarea, parfumul încercat la încheietura mâinii, felul în care îți scoți, seara, cerceii, pielea mea și genele tale, pașii noștri, niciodată sincronizați când dansăm, umerii, nasurile, genunchii, felul în care ne atingem... toate, toate sunt clișee, nu? Ce poet ești!... Și râsese. Din nou. Nu, asta nu e un clișeu. Eu nu sunt. Și mușcase cu poftă din ultimele patru felii siameze. Camera mirosea a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în eșarfă, ochii roșii ca de alcool și iPOD-ul dat la maximum, David e identic altor sutezecimii de călători cu destinație matinală precisă. A lui e incertă. Așa cum pare a fi totul în ultima vreme. Mai puțin geanta de pe umăr. Maro închis. Fermoar și clapetă. În spatele lor spațiul cu miros pregnant de piele întoarsă se delimitează în trei compartimente și două buzunare mici. În fiecare dintre ele, nevăzute de călătorii imersați în ziare iPOD-uri sms-uri cărțidespreselfachievement, stau vrafuri vrafuri
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de piele întoarsă se delimitează în trei compartimente și două buzunare mici. În fiecare dintre ele, nevăzute de călătorii imersați în ziare iPOD-uri sms-uri cărțidespreselfachievement, stau vrafuri vrafuri de fotografii, toate secretele cutiei de carton deșertate în geanta de pe umăr. Deocamdată, muzica îi anulează gândurile. Uruitul metroului (pe care-l simte, pentru că nu-l aude) îi dă un re con fortant sentiment de siguranță, din cele pe care ți le dă rutina. Rutina înseamnă permanență. Final previzibil. Linie dreaptă, scutită
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]