2,900 matches
-
instituționale; R.K.Merton a desemnat prin “comportament deviant” “o reacție normală a oamenilor normali, plasați în condiții anormale”. Spre deosebire de definiția lui Sellin, cea a lui Merton face o trimitere implicită la două caracteristici definitorii ale devianței, și anume relativitatea și universalitatea comportamentului deviant: fiecare dintre noi, aflat într-o situație frustrantă, constrângătoare sau doar inedită, poate reacționa printr-o conduită deviantă. Este suficient să ne gândim la situații cotidiene pentru a înțelege cum un act deviant devine o reacție normală: graba
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
H.Becker <footnote Cristina Neamțu Devianță scolară, Editura Polirom, 2003 footnote> : a fi diferit de majoritatea și a fi devalorizat. Cele două criterii sunt în concordanță cu toate perspectivele de definire a devianței prezentate mai sus. 2.2 Relativitatea și universalitatea devianței Devianța reprezintă un fenomen esențialmente sociologic; ea nu poate fi înțeleasă detașat de contextul social și nu poate fi explicată doar prin apelul la trăsăturile individuale de personalitate sau la caracteristicile ereditare ale deviantului. Astfel, noțiunile de „devianța" și
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
perspectiva juridică și se referă la acele categorii de fapte care încalcă valorile ocrotite prin normele juridice. Universalizarea și normalizarea devianței sunt, fără îndoială, cele mai spectaculoase efecte ale relativizării devianței; o dată cu analiza lor, pătrundem pe terenul paradoxului: relativitatea determină universalitatea, iar devianța devine normală. E adevărat că, vorbind despre devianță, totul depinde de interpretare, dar aceasta nu înseamnă că universalitatea și normalizarea comportamentului deviant sunt simple construcții teoretice bazate pe silogism; dimpotrivă, acest cuplu de efecte descrie fenomene cu acoperire
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
devianței sunt, fără îndoială, cele mai spectaculoase efecte ale relativizării devianței; o dată cu analiza lor, pătrundem pe terenul paradoxului: relativitatea determină universalitatea, iar devianța devine normală. E adevărat că, vorbind despre devianță, totul depinde de interpretare, dar aceasta nu înseamnă că universalitatea și normalizarea comportamentului deviant sunt simple construcții teoretice bazate pe silogism; dimpotrivă, acest cuplu de efecte descrie fenomene cu acoperire în realitatea vieții sociale, care este ea însăși dinamică, mobilă, contradictorie. Mai întâi, este necesar să lămurim că universalitatea devianței
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
că universalitatea și normalizarea comportamentului deviant sunt simple construcții teoretice bazate pe silogism; dimpotrivă, acest cuplu de efecte descrie fenomene cu acoperire în realitatea vieții sociale, care este ea însăși dinamică, mobilă, contradictorie. Mai întâi, este necesar să lămurim că universalitatea devianței desemnează două aspecte diferite: a) deși conduitele deviante sunt relative, estimate astfel în funcție de epoca istorică și de contextul normativ sociocultural, studiile au scos în evidență existența a patru conduite deviante universal reprimate, în toate comunitățile și epocile istorice: incestul
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
cea a formelor de conviețuire socială, în cursul căreia formele sale de manifestare au evoluat o dată cu normele sociale, în funcție de semnificația acordată de indivizi normativității. Comportamentul deviant apare ca un produs inevitabil al interacțiunilor dintre indivizi și se caracterizează prin relativitate, universalitate și normalitate statistică, îndeplinind o serie de funcții și generând disfuncții sociale în fiecare comunitate umană. 2.4.Tabloul clinic, etiologia și clasificarea devierilor de conduită. Atunci când vine pe lume, copilul posedă o sumă de tendințe sau de impulsuri biologice
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
pus Ortodoxiei de strălucitul filosof Vasile Băncilă este mai actual ca oricând astfel încât merită citat in extenso, atât pentru ideatica sa profundă, cât și pentru surprinderea exemplară a profilului ei5. Distincția dintre Catolicism și Ortodoxie rezidă și în pretenția de universalitate a Bisericii de la Roma care anulează ideea de națiune. Pentru Ortodoxie, modelul christic, vestitor prin Evanghelie a veștii minunate privitoare la o "nouă îndrumare a omenirii" este singurul model ecumenic și, prin urmare, universal. Astfel, ecumenicitate înseamnă invariabilitatea învățăturii Ecclesiei
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
pun de acord asupra modului de a-l reprezenta și de a acționa, reprezintă orizontul demersului antropologic. Această problematică se situează, de asemenea, în centrul dezbaterii filosofice contemporane, pe care o putem exprima în termenii unei tensiuni între particularitate și universalitate. Fără îndoială, antropologii din primele generații au putut exagera coerența internă a culturilor pe care le concepeau ca fiind mai omogene decât erau, dar acest lucru nu reprezintă o piedică în a sublinia faptul că acele configurații care corespund unei
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
să-i fie acordat un sens. Sprijinindu-se pe Sigmund Freud, anumiți autori au văzut practicile rituale ca expresia conflictelor interne la adepți. Chiar Freud utilizase mitologia și datele etnografice ale timpului său pentru a-și formula teoria asupra inconștientului. Universalitatea complexului lui Oedip și mitul hoardei primitive pe care el le-a reluat întâlniseră mai degrabă ostilitatea antropologilor, în schimb, principiile freudiene au exercitat o influență puternică, mai întâi într-o manieră oblică, asupra școlii americane numite "cultură și personalitate
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
emulation (De la Litterature, II, III). Concurență constructivă deci, în spirit amical, colegial, confratern. În termenii lui Mazzini, de fraternitate universală. personalitatea națională nu se pierde, nu se estompează, ci este stimulată să dezvolte un spirit de colaborare creatoare, să cultive universalitatea general-umană, diversificată și exprimată în forme naționale. În felul acesta, agresivitățile naționaliste și șoviniste se șterg, se estompează, devin chiar imposibile. 4. Literatura europeană (=universală) constituie bunul comun al întregii umanități, care devine tot cu o expresie goetheană o patrie
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
face pentru a intra efectiv în Europa și deci a fi socotite ca partenere legitime, egale în principiu, de dialog și schimburi intelectuale. prejudecății eurocentrice, azi în reflux, i se opune o deschidere tot mai consecventă și mai energică spre universalitatea literaturii. Doar că antieurocentrismul a devenit, mai ales în perioada actuală, o teorie mai complexă și mai completă. Ea este literară și transliterară în același timp. Literatura europeană nu mai este, nu mai poate fi gândită azi doar în termeni
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
europeană, a cărei vocație universală a fost proclamată de toți inițiatorii săi, exprimă, apără și propagă toate valorile universal-umane. Acestea din urmă constituie o realitate incontestabilă, chiar dacă europeanul are uneori tendința abuzivă să se identifice doar el cu omul universal. Universalitatea umană este rezultatul unei convergențe, aspirații și vocații comune a conștiințelor active, lucide și evoluate de pretutindeni. În stilul mesianic retoric al epocii, Mazzini proclamase același mesaj: Noi renunțăm la orice prejudecată națională și spunem tuturor scriitorilor cei mai importanți
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
își păstrează întreaga sa actualitate și semnificație. Reflecția comparatistă modernă când depășește stadiul pur istoricist al studiului relațiilor literare internaționale recunoaște existența fenomenului literar european deschis, dinamic, în plină expansiune. Altfel spus, al realizării sale progresive, pe etape, prin asumarea universalității literare integrale. Dar nu conform unui model normativ eurocentric, ci prin lărgirea continuă a ideii literaturii europene. Nu în sensul extinderii geografice nivelatorii, ci al identificării treptate cu ideea însăși de literatură universală și, la limită, cu însăși ideea de
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
planetaire (1988) etc. Nu este vorba, repetăm, de a revendica o competență universală (utopică) specializarea și lucrul pe echipe rămân mereu tot mai necesare ci doar de a gândi în mod constant literatura toată literatura, fără nici o discriminare sub specia universalității. Ceea ce se impune este în primul rând o schimbare de mentalitate, de paradigmă și unghi de recepție. Ierarhizarea și clasificarea tradițională a literaturilor în majore și minore, centrale și marginale, devine atunci fără sens. Astfel de scheme trebuie în orice
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
elementele comune detectabile, deci universale, ale tuturor literaturilor accesibile. Este vorba, în același timp, de diferențiere și unitate, de alteritate și generalitate literară. pentru a da doar câteva exemple curente: cultura africană se proclamă, cu îndreptățire, ca o parte a universalității, în timp ce literaturile indiene multilingue se definesc și ca o totalitate literară, printr-o serie, bineînțeles, de elemente comune. Un text lămuritor în această privință aparține comparatistului american A. Owen Aldridge, care este și un animator al studiilor comparatiste est-vest: The
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
aceea tipic iluministă a cetății universale, a marii comunități a națiunilor: Toate națiile se cuprind în marea nație a neamului omenesc, iar deosebitile numiri a singuratecilor nații sunt numai întâmplătoare. pentru iluminiștii români integrarea europeană deschide o adevărată perspectivă spre universalitate. Textul lui petru Maior datează din 1815. Această conștiință prooccidentală se definește prin câteva aspecte tipice, dintre care cele mai evidente sunt participarea și solidarizarea istorico-politică. Istoria poporului român constituie un capitol al istoriei europene. țările românești sunt în mod
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
bază definirea agresiunii se impunea cu acuitate în ciuda dificultăților legate de inexistența relațiilor diplomatice între Uniunea Sovietică și unele state doritoare să încheie asemenea convenții. Atenția lumii întregi era concentrată în această perioadă spre Conferința dezarmării de la Geneva, unde problema universalității fusese oarecum rezolvată prin participarea delegațiilor S.U.A. și U.R.S.S. Se nădăjduia că în cadrul marii dispute în jurul pricipalelor teze : securitate și dezarmare totală, dezarmare și apoi securitate și dezarmare totală, se va putea ajunge la o soluție realistă. Cu aceste
Politica externă a României în perioada marii crize economice (1929-1933) by CORALIA ANTON () [Corola-publishinghouse/Science/91561_a_93191]
-
rosicrucieni 31 și francmasoni 32. De altfel populația descrisă în cartea sa Noua Atlantidă este compusă din rosicrucieni. Toți acești gânditori sunt preocupați de ideea necesității definirii schimbărilor petrecute între filosofia greacă și secolul al XVII-lea. Fără a contesta universalitatea filosofiei grecești, simt nevoia unei vederi critice în lumina progreselor științifice realizate între timp. Chiar dacă dintre Descartes, Spinoza și Bacon, Spinoza se arată mult mai sever contra dogmelor metafizice, toți trei cred, în egală măsură, în necesitatea unei abordări critice
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
nu mai pot fi supuse funcțiilor sintetice ale inteligenței, încât nici metafizica în sensul său tradițional de cunoaștere rațională a absolutului existențial nu va fi posibilă. Simțurile singure, prin ele singure, nu pot conduce la cunoaștere, nu oferă necesitatea și universalitatea pe care o au științele fizice și matematice. Pe de altă parte, nici conceptele rațiunii nu ne pot învăța nimic, deoarece nu sunt decât forme goale, lipsite de semnificație. De aceea, pentru obținerea cunoașterii e necesară cooperarea ambelor elemente. Prin
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
același comportament. Reprezintă prototipurile, situate în afara oricărui cadru istoric; ancorarea lor în spațiu trimite la marile areale de civilizație și de spiritualitate, deși, comparate, paradigmele pe care le compun se pot reduce ele însele la o matrice unică. Dată fiind universalitatea lui, dat fiind că este punctul de joncțiune între imaginar și rațiune (Durand 53), arhetipul este precum un "modul" al acestor paradigme (este valoarea absolută a unui model real), cu o identitate imuabilă, dar generator al unei întregi linii descendente
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
claritate 18. Opoziția clasică de care vorbeam mai sus este încă și mai puțin legitimă în acest caz particular. Ea era valabilă în vremea când filosofia putea fi ușor separată de autorul său. Astăzi, când gândirea nu mai aspiră la universalitate, când cea mai bună istorie a sa ar fi aceea a pocăințelor sale, știm că sistemul, când e valabil, nu se separă de autorul său. Etica însăși, sub unul din aspectele sale, nu-i decât o lungă și riguroasă confidență
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Joseph K... și K... nu sunt decât cei doi poli care-l atrag pe Kafka. Voi vorbi ca el și voi spune că opera lui nu este, probabil, absurdă. Dar aceasta să nu ne împiedice să-i vedem măreția și universalitatea care rezultă din faptul că a știut să reprezinte în asemenea chip trecerea zilnică de la speranță la nefericire și de la înțelepciunea deznădăjduită la orbirea voluntară. Opera sa este universală (o operă cu adevărat absurdă nu e universală) în măsura în care înfățișează chipul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
mai există o definiție universal valabilă a artei din frica de a nu o limita, o limitare ce ar intra în contradicție cu propria-i relativitate. Dacă plecăm din perspectiva istoriei sociale și a istoriei conceptelor, arta dobândește pretenții de universalitate. Fundamentului lor teoretic poate emerge. Istoria socială privește activitatea științifică a oamenilor și poziționarea lor temporală în secvențe temporale caracterizate de anumite principii ce diferă de la o perioadă la alta. Prin intermediul ei putem înțelege nevoile spirituale și sociale ale omului
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Natura estetică a artei este eliminată, iar obiectele de artă nu se deosebesc cu nimic de un obiect social, cultural sau religios. Atracția ca formă seducătoare a artei nu spune nimic despre obiectul de artă, ci doar despre interesul subiectului. Universalitatea și necesitatea obiectului de artă sunt eliminate sau forțate în demonstrarea lor. Spre exemplu, steagul unei țări, este un obiect artistic comemorativ care nu prezintă atracție decât pentru un anumit public. Iar atracția de față este de o anumită natură
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pe care omul le face în spațiu și timp, iar jocul este mișcarea fără finalitate. Aceste "mișcări" arată reprezentările și înțelesurile termenului de joc în diverse culturi și este înțeles ca funcție activă a spiritului. Pentru că denumirea de joc implică universalitatea și temporalitatea, jocul se manifestă ca principiu prim în diverse îndeletniciri umane. Interesul nostru este acela de a arăta rolul pe care termenul de ludus îl are în cadrul artei, dar și ce rol joacă în explicarea ontologică a operei de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]