5,886 matches
-
o sperietoare de ciori. Cu barba neîngrijită și părul lung, trăsăturile lui care întotdeauna fuseseră puțin supradimensionate acum erau accentuate de boală și-i dădeau o înfățișare ieșită din comun. Era atât de stranie încât nu mai era chiar atât urâtă. În diformitatea lui era ceva monumental. Nu știu cum să exprim foarte precis impresia pe care mi-o făcea. Nu spiritualitatea era evidentă - învelișul de carne și piele părând aproape transparent - pentru că pe fața lui se citea o senzualitate scandaloasă; dar oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care-și căuta calea de exprimare. Îmi stârnise interesul și emoția. Simțeam că tablourile astea au să-mi spună un lucru pe care e foarte important să-l știu, însă nu-mi dădeam seama exact ce anume. Mi se păreau urâte, dar sugerau fără să dezvăluie o taină de o semnificație majoră. Te atrăgeau și te ispiteau într-un mod straniu și chinuitor. Îmi creau o emoție pe care nu eram capabil s-o analizez. îmi spuneau un lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de el s-a dus complet de râpă. Are o slujbă de doi bani la Serviciul medical din Alexandria - un fel de oficiant sanitar sau ceva în genul ăsta. Mi s-a spus că trăiește cu o grecoaică bătrână și urâtă și că are vreo șase copii scrofuloși. Realitatea este, sau mai bine zis așa presupun, că omul nu trebuie să aibă numai creier. Ceea ce contează este personalitatea, voința. Abraham n-avea așa ceva. Personalitate? Caracter ferm? Eu credeam că e nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plâns, covârșit de durere. - Așadar asta voiai? Întrebă el sughițând, Îndreptându-se spre Arrigo. - Ce se petrece, maestre, nu te simți bine? auzi exclamând dincolo de ușă. Cu un efort, Își Înăbuși plânsul. - Nu-i nimic, replică brusc. Doar un vis urât, adăugă el sperând ca acela care În deranjase să plece. Însă văzu ușa Închizându-se. Un călugăr cu un felinar În mână apăruse În prag. Scrută Înăuntru bănuitor, mutându-și privirea de mai multe ori de la el la cadavru. - Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ore nu tocmai creștinești și pe o vreme pe care nu-ți vine să scoți nici un câine afară. Erau judecătorul Mierck, grefierul său, al cărui nume nu l-am știut niciodată, dar căruia toată lumea-i zicea Ciupitu din cauza unei eczeme urâte care îi mânca jumătatea stângă a feței, trei jandarmi gradați și un ofițer. Nu știu ce căuta acolo ofițerul, dar în orice caz nu l-am văzut prea mult timp: a leșinat imediat și a trebuit să fie dus la Cafă Jacques
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
purta mai prostește. Tăcere. M-a privit. Parcă îmi înfigea cuie în piele privirea aceea, apoi a ridicat din umeri și s-a întors la priveliștea ei, lăsându-mă să mă prăbușesc într-o altă lume. O lume mult prea urâtă pentru ea. Sau prea meschină, prea sufocantă. O lume pe care zeii și prințesele o ignoră străbătând-o câteodată în vârful picioarelor. Lumea oamenilor. După duminica aceea, am făcut tot ce mi-a stat în puteri să o evit când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
gustul băuturii, până ce nu s-a mai putut desprinde de ea, lucru care a împiedicat-o să-și mai găsească de lucru. Dată afară de peste tot, umblând de colo-colo, refuzată, distrusă. Ani întregi nu i-a mai rămas decât comerțul urât mirositor cu piei de iepuri, cârtițe, nevăstuici, dihori și vulpi, încă sângerânde, de abia jupuite cu briceagul. Mai bine de treizeci de ani trecuse pe străzi cu căruța ei greoaie, strigând mereu: „piei de iepuri! piei de animale! piei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
moară veche, pe jumătate dărăpănată, care lua apă ca un mare vapor cu o spărtură în el, dar rămânea totuși în picioare, an după an. Crochemort venea rareori în oraș. Dar când ajungea pe aici lăsa în urma lui o dâră urât mirositoare. Știam fără nici un efort pe ce stradă o luase, atât de tare trăznea, vară sau iarnă, ziua sau dimineața, ca și cum ar fi stat la murat el însuși în băile de acid. Era un bărbat foarte frumos, înalt, cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dispreț, cât având aerul că-mi spune ceva evident, ceva ce nici nu merită discutat: — Dac-aș avea cratițe noi de aramă, la fel le-aș agăța, și asta ar avea același efect, impresia că lumea nu e atât de urâtă, că mai sunt și mici străluciri și că, în fond, viața nu e altceva decât o căutare a acestor fărâme de aur. I-am simțit mâna pe umărul meu. Apoi cealaltă mână, și în sfârșit căldura unei stofe de lână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de armă. Noi stăteam la cald, liniștiți, ducându-ne viețile noastre strâmte. Bineînțeles că auzeam războiul. Văzusem anunțurile de pe afișele cu mobilizarea. Citeam despre el în ziare. Dar, până la urmă, îl fentam, reușeam să îl păcălim, cum facem cu visele urâte și cu amintirile amare. Nu prea făcea parte din lumea noastră. Era doar un film. Când au început să sosească primii răniți - vorbesc despre cei răniți cu adevărat, cei care nu mai aveau carne pe ei, ci un terci roșiatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe nașa ei care îi dădea niște bani. Bătrâna o privea plecând. Ea avusese parte de o vizită, iar micuța primea cei cinci franci pe care Bourrache i-i lua de când intra în casă. Toată lumea era mulțumită. Când era vreme urâtă, dacă ploua tare sau dacă zăpada cădea cu putere, se întâmpla ca micuța să rămână la nașa ei peste noapte. Nimeni nu se îngrijora în astfel de cazuri, lua trăsura din dimineața următoare, de la ora opt.. În seara crimei - fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se întoarce la mine. Era frumoasă. Poate ceva mai palidă decât era când o părăsisem, dar și mai dulce, ca și cum somnul profund în care ea rătăcea acum alungase îngrijorările, temerile, suferințele zilei. Da, era frumoasă. Nu am văzut-o niciodată urâtă, bătrână, ridată, obosită. Trăiesc de atâția ani cu o femeie care nu a-mbătrânit. Eu mă cocoșez, scuip, sunt epuizat, am riduri, dar ea, ea rămâne la fel, fără nici o brăzdătură și fără să-și piardă farmecul. Moartea mi-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
binișor că îi ghicesc în cafea, s-o trag de limbă, aș fi aflat multe, v-aș fi zis, că totdeauna vă zic totul, așa sunt eu, dar să știți că nu era cu domnul, simt eu asta, era prea urâtă cu părul ăla blond și ochii ei albaștri, slabă și înaltă, la mine, în satul meu de lângă Bacău, în Burdusacii mei, de-a lungul apei Zeletinului, încă de la Ștefan Vidră, primul meu străbun, un boiernaș, doamnă Loredana, nu prea știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
albă și grasă. Și Tina, slabă și înaltă, cu un gât ca de barză?, păi, s-ar fi uitat domnul la ea? — E ca o balerină, ce știi tu? — Nu se uită un actor ca Maestrul la așa o copilă urâtă, nu înțeleg cum vă gândiți la așa ceva, și unde să se fi dus amândoi?, unde să se fi întâlnit?, în apartamentul ei?, să se fi dus la ea?, nu cred... De ce-ați adus paharul ăla cu apă, dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
liniștiți. Și cu Tina cum a fost?, că atâta m-ați învâtit în jurul femeilor domnului Iacob, cu mamă, cu naștere, cu femei și neveste, că nu mai ajungem odată la subiect. VI. POVESTEA TINEI — Lăsați-mă-n durerea mea cu urâta aia, cu Vaca Domnului, v-am zis câte ceva despre ea, dacă le adunați pe toate în minte, dacă adunați tot ce v-am zis, o să vă faceți o impresie despre apariția nebunei, o tinerică mai tenace ca noi toți. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și audierile din Senat, un Nixon vorbind la televizor, dezvinovățindu-se; Clinton vorbind lumii despre amoruri nepotrivite, nu?... Ți-am ținut lecția, da?, ai văzut că am dreptate, imagini simbolice, fetițo, asta înseamnă istoria și memoria, na, că fac versuri, urâți mai îmi sunt actorii care scriu și care cred că pot face ei de toate... Prea mult, am vorbit prea mult, iartă-mă și tu, dar asta e. Am și eu obsesiile mele. Asta e, și memoria popoarelor merge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
chiar În toiul nopții și neobișnuitul, care ne pândește mai puțin la cafenea, locaș al prozaicului și al inevitabilului, se pregătea să ruineze imaginea romantică a Broadway-ului pe care și-o făcuse Amory. Calea aleasă era atât de inexprimabil de urâtă, atât de incredibilă, Încât mai târziu Amory nu s-a gândit niciodată la ceea ce s-a petrecut ca la o experiență, ci ca la o scenă dintr-o tragedie cețoasă, jucată mult Înapoia vălului. Știa totuși că avea un sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
L-a găsit pe Tom stând În picioare În mijlocul camerei și aprinzându-și Încă o dată, gânditor, un capăt de trabuc. Amory a avut impresia că pe fața lui se citea ușurarea de a-l vedea Întors. — Te-am visat foarte urât azi-noapte, i s-a auzit glasul spart, răzbătând prin fumul țigării de foi. Parcă simțeam că ai dat de belea. Să nu vorbim despre asta! aproape că a țipat Amory. Nici o vorbă! Sunt obosit și terminat. Tom l-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dintr-o dată că toate procesele sale mentale din ultimul an și jumătate erau clocite și zadarnice, o ieftină măgulire a sinelui... Și, ca un fel de fundal sumbru, Îl obseda incidentul din primăvara trecută, umplându-i nopțile cu o spaimă urâtă și neîngăduindu-i să se roage. Nici măcar nu era catolic, dar acesta era singurul cod spectral pe care-l poseda catolicismul Înzorzonat, ritualic, paradoxal, al cărui profet era Chesterton, ai cărui adulatori erau niște literați dezmățați de teapa lui Huysmans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe toți cei prezenți să fie un moment radioși. „Îi detest pe săraci“, și-a spus pe neașteptate Amory. „Îi urăsc pentru că sunt săraci. Poate că sărăcia a fost cândva romantică, dar acum nu-i decât mizerabilă. E cel mai urât lucru din lume. În esență, e mai curat să fii bogat și corupt decât sărac și cinstit.“ Parcă vedea iarăși o scenă a cărei semnificație Îl impresionase cândva: un tânăr bine Îmbrăcat, privind afară de la fereastra unui club de pe Fifth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fericită... ca a noastră... să... să ridicăm un pahar de whisky în sănătatea lor, Mișu e un maestru la făcut whisky... dar ăsta e cumpărat... să ridicăm un pahar... M-am emoționat! Mariana era în pragul plânsului, era cea mai urâtă nuntă la care fusese vreodată. Până și Marcela era încurcată și nu găsea un cuvânt de alinare. Domnul Popa se uită cu frică în ochii soției și găsi repede soluția. - Ce mai încoace și încolo, să intre darul nașilor! Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Mariana și Mișu. - Mincinosule! Nexus a avut dreptate, ești un impostor! - Impostor, eu? Curvă ordinară, ei bine, plec singur în America. - N-ai decât! - O să-ți pară rău! - Ba ție! - Ba ție! - Ba ție! Să te văd eu cu toate urâtele alea din America. Ce-o să faci, cu toți banii tăi? Pentru tine banii înseamnă mai mult decât dragostea! - Pentru... Ha! Ha, ha, ha! Mișu se întoarse spre oglindă: ăsta era râsul! Ăsta era râsul care se potrivea în discurs. - Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
siguranță și să-i dea un autograf. * Horațiu îl desena pe Jerry pe peretele celulei cu o bucățică de săpun. În felul acesta îl va înveseli și pe nea Ovidiu. Ce puteau ei să facă aici, în celulă? Era frig, urât și umed. Era de parcă venise potopul peste lume și ei stăteau ascunși în burta unei Arce pe care animalele se sfâșiau. Nimeni nu se gândea la ei, nimeni nu venea să-i viziteze. Horațiu n-o avea decât pe Contesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mi-a spus buna ei prietenă, sufleuza de care nu se despărțea niciodată. Afară era o toamnă galbenă ca într-o pădure adormită de Ginkgo biloba. Brusc, toate casele s-au dilatat, s-au transformat în cârpe plutitoare, niște funigei urâți și mari, mașinile făceau un zgomot urât, totul mi s-a părut urât și diform. Plecase Marcela fără să facă zgomot, ea care avea nevoie de o scenă numai pentru ea. Mi-ar plăcea să însemn ceva și eu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de care nu se despărțea niciodată. Afară era o toamnă galbenă ca într-o pădure adormită de Ginkgo biloba. Brusc, toate casele s-au dilatat, s-au transformat în cârpe plutitoare, niște funigei urâți și mari, mașinile făceau un zgomot urât, totul mi s-a părut urât și diform. Plecase Marcela fără să facă zgomot, ea care avea nevoie de o scenă numai pentru ea. Mi-ar plăcea să însemn ceva și eu, să mă leg oarecum de lumea aceasta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]