1,632 matches
-
pătrunde în acest Un pe care îl numesc acum cetățuia din suflet. (...) Pentru ca noi să fim o astfel de cetățuie, în care Isus să urce și să fie primit și să rămână" (ibidem, pp. 32, 33). 48 În zori, vol. Urcuș, în op. cit., p. 17. "Graalul e-n tine.../ Munții din harul lui urci./ E inima! tainic potir pus de mine..." (Graalul, 1952, vol. Clepsidra, în op. cit., p. 225), "un potir de unde sug viața și strâng mir" (CLVIII, 4, 1954, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al inimii rostitor în lucrarea Cuvântului a cărui transcendență urcă lăuntric. 60 Mai multă noapte, vol. Întrezăriri; Inscripție pe o foaie căzută (1940), vol. Veghe, în op. cit., pp. 86, 137. 61 Cf. Noul vânător și Privind cum cresc copiii, vol. Urcuș; Cincizeci de ani, vol. Întrezăriri, în op. cit., pp. 18, 35, 66. 62 Greutatea nu e aici cea care, precum la S. Weil, determină coborârea, ci o formă specială de zbor, căci - spune poetul - "căderea din înalturi e tot zbor" (Zbor
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
contribuie la construcția comună, să dezvolte spirit de echipă etc. Ei bine, acest tip de experiment nu confirmă adesea ipoteza inițială. Urcând rapid, ei chiar cred că sunt operă proprie. Dar nu pot uita că există un martor al acestui urcuș. Pentru confortul lor psihic, se cere să tacă martorul. (25.05.2009) Moștenitorii (I) Evenimente politice și sociale din ultima perioadă ne trimit cu gândul la un anumit tip de moștenire a clasei noastre politice, a tuturor tipurilor de dirigenți
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
lipsa de ideal și disprețul pentru mulțime”. N-are o ocupație sau o meserie sigură (nu-i un specialist, am zice astăzi) și nici n-are un ideal pentru care să lupte. În „sufletul” ciocoiului nu Încape decât dorința de urcuș (el este „un adorator al puterii”), iar pentru a ajunge acolo, „n-are lege” (nu se conduce după principii, n-are cod de conduită sau de onoare). Motivul ciocoismului Îl Întâlnim la mai mulți autori români, el a făcut carieră
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
și compasiunea față de Fratele care suferă este garanția umanismului. O garanție Serafică. Idealul franciscan de sfințenie, Fratele Cristos oglindit în Fratele Francisc, devine omul-frate de lângă tine, cu care împarți durerea pătimirii, eșecul, sărăcia neîmplinirea și nedreptatea din societate. Este un urcuș greu, la care ajungi numai dacă ai izbutit să devii simplu și liber în suflet. 2. Evanghelia ca sens al vieții În Regulă, Francisc a concentrat întregul lui program de viață: să trăiască numai pentru „Acela care a murit pentru
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
s-o luăm și cît mai aveam pînă să ajungem în satul următor și primeam mereu același răspuns, însoțit de un gest ce ne trimitea tot înainte: "Amu, amu...", acest "amu" dovedindu-se un drum de încă niște kilometri de urcușuri sau de coborîșuri. Dar ce frumos era și cît de bine, cînd ajungeam, însfîrșit, în fața unui bulz de mămăliguță caldă și în așternuturi mirosind a sulfină! De data asta, puternicul Peugeot al familiei Crișan înlocuise pasul și căruța, dar farmecul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
niște lumini unde trebuia să ajungem, sugerându-ne că până acolo va trebui să mărșăluim. A urmat o comandă scurtă și Înțepata a unui plutonier de securitate: „Înainte marș și ține aproape!” și cei aproape 600 de condamnați au Început urcușul unei Golgote concrete și Înecate În noroi; nu am mers mai mult de o sută de metri și soldații din escorta (români de-ai noștri!...) au și Început cu Înjurături și cu lovituri de paturi de pistoale și de bate
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
putea urni și atunci, ca să nu fie lovit de securiștii de escorta, din mers, i-am luat traista cu cele câteva obiecte pe care le avea În ea și l-am luat de braț (era ușor că un fulg), continuând urcușul. Pe tot urcușul, care cred că a durat mai mult de o oră, am avut șansa că nici eu și nici domnul Popa să nu „Încasam” nici o lovitură, dar am „Înghițit” multe Înjurături; uzi până la piele și plini de noroi
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
atunci, ca să nu fie lovit de securiștii de escorta, din mers, i-am luat traista cu cele câteva obiecte pe care le avea În ea și l-am luat de braț (era ușor că un fulg), continuând urcușul. Pe tot urcușul, care cred că a durat mai mult de o oră, am avut șansa că nici eu și nici domnul Popa să nu „Încasam” nici o lovitură, dar am „Înghițit” multe Înjurături; uzi până la piele și plini de noroi, am mai fost
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
bine ca mine. Îi cunoaște pe junimiști cu tot cu năravuri și păcate. Coborâm pe la poarta lui A. D. Xenopol și, cotind-o pe lângă Spiridonie, numaidecât ajungem la Universitatea veche. La câțiva pași mai încolo, intrăm pe ulița Dâmbu și, după un scurt urcuș, cotim la stânga, pe strada Rece. Ne aflăm între cei doi iepuri despre care am vorbit. În dreapta se găsește casa lui Io Spako alias Ștefan Vârgolici, despre care aflu că e plecat în capitrală, la Ministerul Instrucției Publice, unde are niște
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
mai ample, lungi de aproape câte un kilometru fiecare. Remarcabil este faptul că mai mult de jumătate din vechiul drum a putut fi modernizat fără modificări esențiale de traseu, ci numai prin lărgirea vechii căi, în special pe porțiunea unde urcușul abrupt s-a încheiat și a fost atinsă cota maximă a dealului, care marchează un spor de altitudine de aproximativ 350 de metri (foto 24-23). Aici sus, la aproape 1200 de metri, față de nivelul mării, când șoseaua șerpuiește lin, urmând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
reclamat pante rezonabile, s-au construit serpentine generoase, dublând distanțele între localități. Actuala șosea națională a renunțat la pantele mai abrupte, unde căruțașii erau obligați să înhame mai multe perechi de cai sau de boi pentru a putea depăși dificultățile urcușului. Ele au rămas doar o amintire, o mărturie a trecutului, numai acolo unde noii ciocoi, năvălitorii moderni ai zonei, nu au reușit încă să șteargă aceste mărturii prin facilitățile croite pentru accesul spre pensiunile ridicate de ei, nerealizând că orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
cu amintirile lor..." Sunt în dreptul unei școli gimnaziale, mă opresc și dau cu ochii de placa prinsă în stânga intrării principale. Citesc: Aici s-a născut Emil George Palade. Știm cine a fost. Peste câțiva zeci de metri, tot pe dreapta urcușului lin, pe o altă clădire încă frumoasă, o altă inscripție: Aici s-a născut Emil Racoviță. Doi oameni apăruți pe lume pe aceeași stradă din Iași, doi savanți care au făcut faimă științei românești. Pe loc mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de literatură. Dar un sentiment al unității a existat permanent, nimeni nu-l contestă. Apelul rousseauist le retour à la nature a fost ca o revelație, după cum reflecțiile novalisiene sau reveriile eminesciene n-au rămas fără ecou. După Mircea Eliade, urcușul pe munte avea un vechi suport metafizic, ca o aspirație ascensională spre sublimul spirit. Dacă grandoarea mării e de nuanță spațială, grandoarea pădurii și a muntelui e de nuanță temporală, cu tendință de reintegrare în timpul mitic. Copacul și omul au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Mă-nchin, bătrâne, zidurilor tale/ crescute din legende și din stei,/ cu-atâtea străluciri voievodale/ încremenite-n veșnicii de zei./ De-aici străbate Ștefan peste vremi/ întinerind mereu în bronz și fier,/ de strajă crezului străbun din steme/ și blândului urcuș moldav spre cer./ Mi-s dragi, bătrâne, zidurile tale/ cu lumea lor de umbre și măriri,/ cu zările răsfrânte în cristale/ și-n dăinuirea vechilor zidiri..." (Dumitru VACARIU) Pentru un nemțean, stabilit în dulcele târg, nu există decât un loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
începe să se gândească la drumul pe care l-a parcurs în viață, obstacolele pe care le-a depășit, bucuriile pe care le-a trăit și, până la urmă, ce a realizat. Drumul acesta nu este unul plat, lin. El conține urcușuri și coborâșuri, schimbări de direcție, succese mai mari sau mai mici, insuccese. Toate acestea ne marchează, ele având o influență puternică asupra evoluției personale. Singurul ”reper” care curge lin, implacabil este timpul. Orice am face, timpul își urmează cursul său
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
patru frați, părinții rămânând îndoliați o viață. După ani, a venit vremea să mă desprind de familie, plecând tocmai în Bacău unde eram tot străină și singură. M-am străduit să fiu o elevă bună la învățătură. Timpul a trecut, “urcușul” a fost anevoios, dar tot prin lipsuri, suferință și mai cu seamă umilință “m-am format” pentru a pregăti și educa generații de elevi. Câte renunțări! Câte vise au rămas doar năzuințe! Acum, la vârsta plină de înțelepciune și demnitate
LACRIMI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aglaia Chiribău () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1676]
-
de gâște gălăgioase, care-și legănau fără grabă penele albe pe mijlocul șoselei, am ieșit din Șcheia pe un drum deodată neasfaltat. Chiar dacă pe bicicletă te strecori mai ușor printre meandrele accidentale ale drumurilor proaste, perspectiva unui deal ale cărui urcușuri se tot prelungesc de la o culme la alta, pe pietriș și nisip, nu-i una roză. Mă linișteau localnicii că n-ar fi fost vorba decît vreo 5 - 6 km. neasfaltați, numai că eram conștient că trebuia (peste câteva ore
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
la Valea Ursului, era preferatul meu (vreo 50-60 km dus întors). Treceam podul, după vreo 10 kilometri ajungeam la confluența Siretului cu Moldova (ascunsă de perdele de copaci), pe drum drept. După podul peste Siretul îmbogățit cu apa Moldovei, începeam urcușul în șea gâfâind, mândru nevoie mare când depășeam localnicii care, probabil istoviți de muncile la câmp, sau de cine știe ce griji, mergeau pe lângă biciclete. Urcam un deal, apoi îl coboram, recuperând timpul pierdut la urcat, odihnindu-mi picioarele. Plecasem de acasă
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
pe biciclete), și pe rând, unul trăgea de sus, celălalt împingea din spate. Nu le puteam urca în poziție verticală, pe roți. Le-am târât culcate și, cum s-a nimerit, alunecând și murdărindune, ca după ploaie. A urmat un urcuș infernal prin pădure pe o potecă relativă, plină de crengi rupte și vreascuri ude, uneori prin noroi și băltoace, vânând marcajele bine ascuse de cei care le plasaseră, ca pentru relaxarea prin orientarea turistică. Eram obosiți, nu apărea nici un indiciu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
stabilisem ca traseul acelei zile să fie cel mai lung, neștiind că va fi atât de mult de urcat. Trecând prin fața Liceului militar, ne-am sfătuit din mers să pedalăm până la Broșteni (repet, așa planificasem). Iar pădure, iar serpentine și urcuș printre copaci (nu mai erau brazi ci foioase). Ne-a ajuns un camion; surpriză, același care ne ajutase mai înainte! Nu mai știu cât ne-a transportat, însă odată coborâți, am sesizat aspectul specific localităților miniere - munți retezați, piatră goală
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
și impresionantă imaginea munților mutați dintr-o parte într-alta, sub formă de steril. Rămăsese piatră goală, dispăruseră mii de copaci datorită (sau, mai bine spus, din cauza) puterii omului. După câțiva kilometri pe loc relativ drept prin pădure, începu iar urcușul prin serpentine. A fost cred, cel mai frumos drum pe care-l parcursesem vreodată, cu copaci deși de-o parte și de cealaltă și cu semne că vremea se îmbunătățea. Ajunși în sfârșit la punctul cel mai înalt, de unde se
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Trebuie spus, poate din nou, că de pe bicicletă peisajele sunt vii, totul este mai adevărat fiindcă ești chiar acolo, în locurile frumoase pe care din mersul mașinii poate nici nu le observi. Drumul era mai puțin spectaculos, din nou cu urcușuri și coborâșuri, cu care deja eram obișnuiți. Soarele care se reflecta în lac, Ceahlăul, apropierea de casă, peisajele specifice muntelui, au contribuit la buna noastră dispoziție. Cred că a fost cea mai plăcută parte a drumului. La Potoci plănuisem să
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
coborât la lac, apoi am revenit să-i aștept pe ceilalți pe terasă. Pe drumul de întoarcere, un prim incident tehnic: bicicletei bătului i s-a rupt aripa din față. Îndreptându-ne voioși spre Sfântu Gheorghe, lăsam în urmă sate, urcușuri și coborâșuri, locuri de vis, care de pe bicicletă se văd altfel. Am mâncat pe marginea drumului. Din fericire, la hotel ne-a primit un apartament cu două camere iar la cofetărie cafe-frappe. Cineva ne-a arătat "Statuiansoldatului necunoscut Bella...(?)”, care
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
hartă era trecut un han care, când l-am găsit, s-a dovedit a fi un bufet, spre ghinionul nostru, închis. În urma insistențelor pe lângă personalul care era totuși acolo, sa găsit și ceva de mâncare. Panta se mărea, am început urcușul pe lângă biciclete. Întrebându-ne cât mai avem până la Bâlea-Cascadă, doar așa am mers, dar culmea, ne depășeau alți bicicliști "călări” pe semicursiere cu mai multe pinioane. Pentru noi ar fi fost un efort prea mare și, inutil. Mergeam, mergeam! Vedeam
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]