2,208 matches
-
istoriei românești, prezență covârșitoare în viața politică românească și europeană de la îngemănarea veacurilor XVII și XVIII, iar Maria (Marica), fiica lui Neagul postelnicul, nepoată a lui Antonie Vodă din Popești (cu care îl însurase tatăl său, Papa Brâncoveanu), a rămas văduvă. Așa au pierit și fiii lui Vodă Brâncoveanu și soțiile celor însurați, Constantin și Ștefan, au intrat în văduvie. în rest, în această împărăție a crimei, prin ale cărei unghere sau locuri de surghiun și-au pierdut urma mulți români
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
surorii lui Murad al III-lea de a-l căsători cu o protejată a ei) și care se botezase luând numele de Stanca (deși în pomelnicul bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului este trecută ca „Doamna Sultana”137 a devenit văduvă. în cazul lui Miron Barnovschi (care era însurat acum - după ce ținuse pe o fată a lui Radu Mihnea - cu o fiică a lui Pszerembski castelan de Camenița 138), turcii au apelat la o ucidere de rutină. O povestește Miron Costin
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
au lovit cataroi (sic) din cornul capului drept și în mâna dreaptă și piciorul drept. 1668 nov anú meseța ghenarie 10 dzile, vineri pre simbătă, toată noaptea au avut chin mare ca de moarte...”. Gheorghe Ștefan a murit în 1668, Văduvă „oficială”, Doamna Safta nu se mai afla demult la Stettin. Plecase (să fi fost vorba, cum auzise Neculce [O samă de cuvinte, Legenda XXXV], de o repudiere: „Iară pre Doamna lui Gheorghii Ștefan-vodă, pe Safta [...] o vrâsă Gheorghii Ștefan-vodă, umblând
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Gheorghii Ștefan-vodă, umblând prin țări streine, și au trimis-o în țară aice, până a nu muri el. Și el ș-au luat o slujnică țiitoare dintru aceli țări streine...”?), promițând că se va întoarce, dar neținându-și făgăduiala. Cealaltă „văduvă”, Ștefana Mihailovna (rusoaică sau caucaziană?), „titulară” a patului voievodal de mai multă vreme, va emite pretenții de succesoare (își zicea „Celsissimi Mold. Principis relicta vidua ac principissa”, deși recunoaște ilegitimitatea statutului: „non sit per leges legitima uxor”). Dar a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
moșie și ceva din averea confiscată 751. în 1593, întovărășită de o mică suită, a plecat spre Apusul Europei, poposind întâi la Viena și întorcându-se apoi la Istanbul. ... Și apăreau văduvele Să citim încă o dată „listele tragice” Cum despre „văduvele domnești” va fi vorba în cele mai multe dintre paginile acestei cărți, să-mi îngăduie cititorul ca, în acest capitol, să cobor un „etaj” al lumii elitelor românești, pe palierul boierilor - mai exact pe cel al marilor dregători (ajutat de Dicționarul... lui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-și cheme părinții în judecată pentru a obține integralitatea zestrei făgăduite, cum a fost acea Marie, care „a avut pâră [...] cu tatăl ei [Alăman] și s-au pârât” înaintea lui Vlad cel Tânăr, care i-a dat dreptate reclamantei 152), văduve „ipotetice”, întrucât nu știm dacă toate au supraviețuit soților. Pe atunci speranța de viață a femeilor (și în genere) era mai scurtă decât cea a bărbaților. Date certe cu privire la văduvia unor soții de boier (chiar de sorginte înaltă, voievodală, participante
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
despre care va fi vorba mai jos) cum am văzut, pe fostul Voievod în Polonia, dar, din ordinul regelui leah, a fost ucis la Lvov în luna mai 1564. Soția lui, Marica (poate o fiică a logofătului Mateiaș), a rămas văduvă 167. Nu o dată izvoarele scot în evidență actele de fidelitate. Radu Craiovescu (frate cu Barbu, Pârvu și Danciu), căsătorit cu Velica din Șitoaia, fiică a marelui vornic Vintilă Florescu, a murit în 1508 în lupta de la Tinoasa „în oastea răposatului
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și el, împreună cu Radu de la Afumați, contra turcilor -, născuți dintr-o mamă nenumită, au ajuns și ei dregători: Barbu - mare comis, Dragomir - mare postelnic, Crăcea - mare paharnic. Urmași direcți (chiar dacă ignorăm prezența în preajma lor, o bucată de vreme, a mamelor văduve) au avut banul Detco din Izvorani (a murit pentru cauza rudelor sale Craioveștii într-o luptă la Târgoviște) - fiul lui, Barbu Detcovici a ajuns și el mare dregător, a fost mare postelnic; marele spătar Dragomir din Cepturile (pribeag în Ardeal
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vorbesc doar despre „urmași”: „urmașii” marelui vistier Oancea din Batiu, aventurier și hoț - mort, probabil, în luptele cu turcii din 1524 - au fost marele vornic Ivan Norocea și marele logofăt Ivan din Ruda254). Dar nu cred că mai este nevoie... Văduvele „autodeclarate” Ca Voievod, Petru Șchiopul (rămas văduv, căci Maria Amirali [coborâtoare dintr-un neam de italieni grecizați din insula Rhodos, care i-a făcut fratelui lui Alexandru al II-lea Mircea două fete, Despina și Maria, și un băiat, Vlad
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Oancea din Batiu, aventurier și hoț - mort, probabil, în luptele cu turcii din 1524 - au fost marele vornic Ivan Norocea și marele logofăt Ivan din Ruda254). Dar nu cred că mai este nevoie... Văduvele „autodeclarate” Ca Voievod, Petru Șchiopul (rămas văduv, căci Maria Amirali [coborâtoare dintr-un neam de italieni grecizați din insula Rhodos, care i-a făcut fratelui lui Alexandru al II-lea Mircea două fete, Despina și Maria, și un băiat, Vlad, dar n-a lăsat prea multe „urme
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
inamic). Nici vorbă ca Mihailovna să fi fost soție a principelui - susțineau partizanii ilegitimității statutului ei -, „întrucât cea dintâi soție este încă în viață, în a cărei casă se afla Ștefana ca sclavă, iar în urmă fu răscumpărată”. Ștefana Mihailovna, „văduvă” contestată, a dus în Moldova sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Ștefan, l-a îngropat la Mănăstirea Cașin (ctitorie a Voievodului) și a plecat apoi, prin 1669, în Rusia, încercând să redeștepte simpatia pe care se pare că i-
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pentru că și acela ca un mort să socotéște”263. în cele mai multe situații, boierii care „se tund întru monahi” erau însurați (nu trebuie exclusă o asemenea stare civilă nici în cazurile în care informațiile lipsesc). Ei „mor” și lasă în urmă „văduve” (dacă nu cumva - aduc din nou în discuție speranța de viață mai scurtă a femeilor - soțiile nu muriseră cu adevărat mai înainte). Moldoveanul Eremia, mare vistier (monahul Evloghie), era căsătorit cu Anușca, nepoata pârcălabului Duma, văr cu Ștefan cel Mare264
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
înveșmânta elegant și de a purta podoabele (așa cum ne arată picturile murale, broderiile ori miniaturile din manuscrise) cu valoare în primul rând simbolică. îmbrăcate cu fast, purtând coroane și supraveghindu-și fetele (băieții fiind grupați în preajma tatălui), aceste Doamne (unele, văduve mai târziu, apropiindu-și câteodată - cum vom vedea - chiar însemnele autorității „masculine”) dau replică soților lor și întregesc simetric tablourile votive în care ctitorii închină Divinității și prezintă posterității chivotul zidirii lor. Circumspecți față de foarte vechile reprezentări feminine, în înfățișări
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
am mai scris dumneavoastră, faceți bine și nevoiți să iasă banii fără zăbavă, ca doară m-aș mai ușura din datorii. Că acum, la primejdia ce am ajuns, ca cum ni i-ați dărui de la dumneavoastră...” 350). Aveau, deci, aceste văduve - mari boieroaice sau foste Doamne - și „secretarii” lor particulari. Un soi de „logofăt particular” al Cantacuzinilor, de o fidelitate ireproșabilă („slugă bătrână la casa răposatului Constantin Postelnicul”), a fost și Stoica Ludescu (fiu al logofătului Șerban și nepot al unui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
închinându-i-se [Domnul este din nou „persoană publică”] dregătorii, boierii și ceilalți slujitori”, ca și atunci când era în viață); rugăciuni („Preoții vin să spună rugăciuni, iar boierii stau de veghe ziua și noaptea” - De la Croix), plânsete și bocete (Doamna văduvă, soțiile boierilor - la care călătorii străini au observat o decență a durerii tradusă într-o tăcere a mâhnirii: „despre femei și fete, ele își despletesc părul fără să plângă, nici să bocească zgomotos și păstrează o ținută demnă și cumpătată
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
făcut din mătase albastră și brodat cu fir de argint aurit) - (trad. din gr.) „Barbul Pahomie, anul 7029 [1520-1521]. Epitrahilul de față s-a făcut cu ajutorul și cheltuiala boieroaicei, a doamnei Neagoslava”73 - ce exprimă tocmai această preocupare (sârboaica era „văduvă” - căci fiul lui Neagoe de la Craiova suferise un soi de „moarte civilă” - și încă nu se călugărise, era „boieroaică”). Mormintele (lângă care Anton Maria del Chiaro și, după el, Grischini le vedeau pe văduve lamentându-se: „în fiecare dimineață, devreme
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sau postavuri scumpe de aceiași culoare pentru a-și face haine potrivite condiției lor. Când i-a pozat, în 1521 sau, mai sigur, după acest an, pictorului pentru icoana „Coborârea de pe cruce”, Doamna Despina Milița a lui Neagoe Basarab era văduvă. Pictorul trebuia să o zugrăvească în culorile durerii. Sufletul acestei mame îndurerate era cernit. Negre îi sunt și hainele, Theodosie mort, este în brațele mamei sale, iarîn brațele Fecioarei Maria se află Iisus cel coborât de pe cruce, o dublă „Pietà
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Bisericii să fixeze întemeierea acestei grupări în timpurile apostolice- cel mai târziu în secolul al III-lea - și să vadă în ea o precursoare a monahismului feminin 163), precizând că trebuia să li se acorde încrederea numai „celor cu adevărat văduve”(I Timotei, 5, 16) și fac din înfrânare o poruncă de bază a vieții lor (I Timotei, 5,11; I Corinteni, 7,8). „Cea cu adevărat văduvă și rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu și stăruiește în ceruri și în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
163), precizând că trebuia să li se acorde încrederea numai „celor cu adevărat văduve”(I Timotei, 5, 16) și fac din înfrânare o poruncă de bază a vieții lor (I Timotei, 5,11; I Corinteni, 7,8). „Cea cu adevărat văduvă și rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu și stăruiește în ceruri și în rugăciuni, noaptea și ziua” (I Timotei, 5, 5); această „nădejde” trebuie împlinită, dar - vedem și la nota 120 - nu fără restricții: „Văduva care are mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ostiari ș.a.m.d. (la un loc 600 de persoane)168. Văduvele - măcar cele trecute în rândul diaconițelor - își aflau astfel un loc de frunte în cadrul comunităților bizantine. Un discurs al Bisericii apusene despre văduvie Epistola Fericitului Augustin către „Iuliana văduva”, „religiosae famulae Dei”, falsă epistolă, de fapt (să ne amintim că și Neagoe Basarab își intitulase o orație funebră Scrisoare către oasele maicii sale...), cuprinde tratatul (autorul îi și spune astfel undeva în text) De bono viduitatis. Intrând în aceiași
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
tratatului pare a fi permanserint („bonum esse illis si sic permanserint sicut et ego”), iar conservarea (de către niște femei care au fost ale unui singur bărbat - univira) stării de văduvie cumpătată, compatibilă în ipostaza de „membre ale lui Hristos” (atribuită văduvelor sfinte), este unicul drum către mântuire („et qui perseveravit usque în finem, hic salvus erit”174). Cel care se apleacă către desfătări spre „bucuriile cărnii” mor, în viață fiind încă: „[...] cum brevitor Apostolus dixerit, viventem mortuam esse viduam quae in
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
că nu încerci să o întreci în râvnă, ci pentru că ea te lasă cu mult mai în urmă?”180), încearcă să le convingă de importanța primului legământ. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel îi sunt din nou de folos lui Ioan Chrisostomul : „Văduvele, dacă disprețuiesc pe Hristos și vor să se mărite, vor fi osândite, pentru că au călcat în picioare credința cea dintăi 181. Vorbele Apostolului (din I Timotei, 5, 11 - 12) erau: „Iar de văduvele cele tinere te ferește. Căci, atunci când poftesc
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
scripturistică (proorocița Ana, la adânci bătrâneți, despre Iisus Hristos 187: „Și era și Ana proorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrânețe și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa. Și ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
doamnelor romane”190; Melania, cea rămasă văduvă la 23 de ani și retrasă în Palestina [unde a ctitorit și o mănăstire, după ce îi vizitase, în anul 371, pe pustnicii egipteni 191] tot de tânără - la 22 de ani - a rămas văduvă și cuvioasa Paula [mamă a patru fete și un băiat], ai cărei, pași s-au îndreptat, într-o viață în care și-a mortificat trupul, spre monahii solitari din Siria, Palestina, Cipru, și Egipt 192; în anii persecuțiilor declanșate de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care se refugiaseră acolo. Războinicul soț al Ruxandrei a fost ucis (împreună cu Vlad un fiu din prima căsătorie) la 2 ianuarie 1529 și fiica lui Neagoe Basarab (îi făcuse lui Radu de la Afumați un fiu, pe Radu Ilie) a rămas văduvă. Se va recăsători (Biserica închidea uneori ochii la asemenea acte, iar o coroană domnească nu era de lepădat), în 1541 cu un alt Voievod Radu, Radu Paisie (1535-1545), cel care fusese călugăr și egumen al Mănăstirii Argeșului. Ruxandra era din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]