3,145 matches
-
pentru discurs - cu sau fără Foucault. Această luptă începe de undeva de jos. Așa cum fiecare proprietar de casă își mai extinde puțin domeniul privat ciupind din cel public, punîndu-și, de pildă, mașina lui pe trotuarul lui din fața casei sale sau vopsindu-și partea lui de bloc cum vrea el, tot așa fiecare vorbitor de limbă se simte îndreptățit să intervină în vorbirea lui. Spațiul public românesc se îmbogățește astfel în fiecare săptămînă cu noi și noi „succesuri” ale limbii. Pentru tot
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sînt cunoscute de către organele de ordine și intră în sfera de competență a acestora. „Țigănești” sau nu, ele trebuie să plătească pentru faptele lor, și nu pentru culoarea pielii. Și atunci ? Singurul răspuns corect este ceva de genul afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul... Pe nimeni nu au interesat, „pe timp de pace”, existența și funcționarea acestor „clanuri”, iar politicile privitoare la romi au fost adesea doar de ochii lumii - cînd nu au fost de-a dreptul afaceri profitabile, după cum constată
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
gândit atunci, nu e bine. Pe la douăsprezece, cum la Scara Unu Mendebilul nu apărea și totul părea să lâncezească, ne-am gândit la un joc vechi, dinainte de Vrăjitroacă, numit Exploratorii. La jumătatea blocului se afla o ușă de tablă nituită, vopsită în cenușiu. Pe acolo era intrarea în măruntaiele subsolului. Am deschis ușa cu grijă, ca să nu scârțâie, și am început să coborâm treptele de metal ale scăriței în spirală, ferindu-ne să ne atingem de pereții unși cu păcură și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tot nu putuse scoate din ele chiar niște mâini de femeie. Unghiile erau mai mult late decât lungi. Alese sideful, deșurubă capacul înalt și dungat și scoase mica pensulă năclăită de lichidul gros, mirosind atât de familiar a eter. Își vopsi cu atenție fiecare unghie, mai întîi la mâna stângă, apoi la dreapta, fluturîndu-și și rășchirîndu-și degetele prin aer, cu gesturi teatrale. Când termină, simți o oboseală ușoară în coloană. Se ridică și se întinse .Ce să facă cu chestiunea sâcâitoare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mari, negustorești, cu brâuri albe și roz, locuia fata care avea să fie cel mai monstruos de frumos lucru din viața mea. Mă fascina la această stradă aspectul lepros al câtorva ateliere și făbricuțe înșirate de-a lungul ei. Fuseseră vopsite pe dinafară cu vopsele acrilice, care în câțiva ani se jupuiseră, lăsând să se vadă dedesubt, pe spații mari, zugrăveala galbenă dinainte. Fâșii mari, albastru țipător, de vopsea mai atârnau în coji pe deasupra. Mai încolo veneau maghernițe cu cai în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
constructor, profesor de rezistența materialelor, cazangiu, matematician? Regretăm. Doamna care locuiește în garsoniera aceasta nu te va cumpăra niciodată. O garsonieră minusculă, spre marginea Capitalei. Ajungi aici schimbând mai multe autobuze și încîlcindu-te pe străduțe cenușii. Scara blocului are pereții vopsiți în verde pal și miroase a gunoi. Câte un asparagus complet ofilit într-un ghiveci, pe un suport de fier forjat, câte o poză scorojită, înfățișînd mânăstirea Voroneț, câte un leandru într-o cutie de lemn de sub care ies gândaci
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai înăbușite, greu de descifrat, apa de la robinet și sunetele spălatului pe dinți. Nu mai am răbdare. Mă strecor pe sub ușă și iată-mă la câțiva centimetri de ea. E goală până la brâu și, cu părul zbârlit în toate părțile, vopsit în acel negru artificial, ca al vameșului Rousseau, își arată, în sfârșit, vârsta. Fața demachiată, pe care acum începe să și-o macheze din nou, are ceva de mascul spân, asiatic. Sânii, minunați, sânt partea cea mai tânără a corpului
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și furou de chembrică albă, era ireproșabilă. Ieșeam repede în balcon, în răcoarea galbenă a dimineții, și mă uitam la tramvaiele și mașinile care huruiau pe dedesubt. Uneori, printre ele, trecea și câte un camion tras de cai, cu tăbliile vopsite frumos în albastru sau verde, cu flori pictate, sirene sau cerbi; în urma lor, caii lăsau din când în când globuri gălbui de balegă aburindă. Mirosea a fum și a cal, deloc respingător. Până era și mama gata, până mâncam, se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
curte. Chombe, șchiopătând țeapăn, mirosind a câine plouat, se învîrtea pe lângă noi, cu limba roșie scoasă printre colți. Călcam cu grijă printre straturile de legume și ajungeam la camion. De când știu eu casa și curtea lui tanti Aura, camionul acela vopsit în albastru, fără roți, zăcea acolo, în mijlocul micii grădini de zarzavaturi, scorojit ca vai de el, cu tabla îndoită. Pe capota cabinei dormea de obicei, încolăcită, Gigi, ultima reprezentantă a unei dinastii de pisici numite cu numele ăsta. Nu știu cum de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de ață. N-am recunoscut-o la început, dar privind-o mai bine i-am văzut trăsăturile acelea greu de confundat, buzele subțiri și reliefate, nasul acvilin, privirile triumfătoare, leonine, radiind tandre din ochii depărtați, fruntea bombată. Păcat că-și vopsise în negru părul, care altădată i se răsucea în inele ca de liță, roșii ca flacăra, peste spatele pistruiat. Semăna acum puțin cu Barbra Streissand. Am mers la o cafea vis-a-vis de biserica italiană. Ciudat, părea să nu-și mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că erau subțiri ca bețele de chibrit, iar peste oase aveau doar piele, pe care fluturau lent haine prea scurte. Fiecare pală de vânt le ștergea contururile. Fețele lor, pierdute parcă în nori, erau identice, bolnave, albăstrii. Femeia avea părul vopsit într-un mov bătrânesc, iar tânărul, fiul ei probabil, era blond-alburiu. Era și mai subțire decât maică-sa și șchiopăta de un picior. Gambele și coapsele lui trebuie să fi fost lungi, tari și subțiri ca picioarele langustelor și la fel de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Egor s-a întors cu un scaun. În urma lui venea și doamna Bach cu o farfurie de prăjituri cu cacao. Egor s-a așezat pe scaun și-a început să scoată din buzunare o mulțime de soldați de plumb, frumos vopsiți cu smalț roșu și albastru, un tun de bronz ornamentat cu frunze de acanț și un mic pumnal cu mâner de piele, pe care le-a lăsat în grija lui Marcel. Tot timpul cât am discutat cu Egor, vărul meu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
curte, nu se putea ridica din pat. Surorile și câte un doctor brunet, în bluză albă cu mâneci scurte, treceau grăbiți de la un pavilion la altul. Am urcat niște scări de ciment, în spirală, posomorâte și reci, pe lângă niște pereți vopsiți cu ulei vernil. Am deschis o ușă mare, cu glasvand, și am intrat într-un culoar nesfârșit, la fel de vernil. Am mai deschis apoi nenumărate alte uși, care dădeau în alte culoare tăcute. Mereu mă așteptam să intrăm în salonul mamei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de stele îi găsea pe cei doi în spatele parbrizului Daciei 1300, ajunsă murdară de praf în ultimul hal. Noroc că Profesorul se îngrijea să-i mai încarce acumulatorul din timp în timp și să mai treacă cu buretele peste tabla vopsită în crem, ca să nu ruginească de tot. Copiii care se jucau în spatele blocului avuseseră de mult grijă să spargă toate cele patru cauciucuri ale mașinii. Elena mai venea și ea uneori, suind în mașină pe bancheta din spate. De la o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
iubita"? Te-am salvat, Allan, să știi... IV Mă deșteptam în fiecare dimineață cu o nouă mirare. Patul meu de campanie se afla chiar lângă ușă, și cele dintâi priviri descopereau o încăpere ciudată, cu fereastra înaltă și zăbrelită, pereții vopsiți în verde, un vast fotoliu de paie și două taburete, alături de o masă de lucru, câteva litotipii bengalice, bătute în ținte de partea dreaptă a bibliotecii. Îmi trebuiau câteva minute ca să-mi amintesc unde mă aflu, să înțeleg acele zgomote
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
încă niciodată în odaia Maitreyiei. Ajunsei acolo într-o clipă. Mă aștepta la ușă, cu o față obosită, ochii rugători și buzele straniu de roșii. (Amănuntul acesta m-a frapat: am aflat mai târziu că, de câte ori ieșea în oraș, își vopsea buzele cu pan, după ceremonialul eleganței bengaleze.) ― Te rog să-ți lași pantofii aici, îmi spuse ea. Rămăsei în ciorapi, și aceasta mă făcu să mă cred ridicul, zăpăcindu-mă și mai mult. Mă pofti să stau lângă ușa ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
n-am aflat niciodată în ce fel de casă locuiește Leana, dacă e o magherniță sau o vilă la Șosea, dacă e o mansardă sau o pensiune de familie, sau o căsuță de mahala, cu lămpi de gaz, și podele vopsite în roșu, care scârțâie când intră cineva, dar scârțâie și singure, nopțile, de umezeală, de plictiseală, de deznădejde sau Dumnezeu știe de ce... Întinse brusc brațul și-și umplu iar paharul, dar cu multă grijă, ca și cum i-ar fi fost teamă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mi plăcea. - Am fost sfătuit să începem deja camuflarea dumitale. Deocamdată, îți lași să-ți crească mustața, cât mai groasă și mai neîngrijită. Mi s-a spus că vor încerca să-ți modifice figura, evident. Îmi închipui că îți vor vopsi părul, îți vor schimba coafura, în așa fel încît să nu mai semeni cu fotografiile care au fost desigur luate în ultimele săptămâni. M-au asigurat că-ți pot adăuga zece, cincisprezece ani. Când vei părăsi clinica, vei arăta ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Numa Scaraoțchi, numa șefu dracilor, râde. Râde și Gelu, scurt, cu o urmă de răutate în glas. Se uită și-i vede sprâncenele albite, pentru că, abia acum își dă seama, a renunțat, cine știe de cât timp, să le mai vopsească. Și părul, alb tot la rădăcină și, mai încolo, roșcat și rărit. O vede dintr-odată cum se pieptăna în oglinda sprijinită pe biroul mare și greu, vede cana albă și înaltă de faianță, de pe lavoar, care lui îi plăcea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu ele, a venit stabilizarea... Iar ei, bărbații, rămăseseră să șușotească într-un colț, în timp ce mătușa Vica își pieptăna părul care îi trecea, lung, dincolo de spătarul scaunului ; un păr lung, creț și negru, pe care încă nu începuse să-l vopsească. Mi-am scos dinții, d-aia mă sâsâi, că nu-i rabd multă vreme. Mi-e urât de ei, și-i pun numa când merg pe stradă, altminteri mă vede oamenii și zice : Uite și la baba asta știrbă... Dacă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trimit prin mandat, cum îți convine... Mai e o săptămână și se face două luni de când i-a dat ultima dată. Cumsecade biata Ivona, fată bună, o știe de-o viață : slabă-slabă, și repezită, și cu nasu lung, și-și vopsește blond păru, și-l poartă scurt : cum era la douăj-de ani, așa e și-acuma. Ani de zile a tot venit la lună în casa lor, primea carte poștală de la Ivona și-o și lua din loc : și ce se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se dase pe unghii. — Ete-a dracului, se gândea ea când da cu ochii de unghiile lu madam Ioaniu. Avea madam Ioaniu niște mâini noduroase, uite-așa niște noduri avea la-ncheieturile degetelor, și ea zicea că d-aia și le vopsește cu roșu, ca să nu se mai vază că are mâini urâte. Da-n obraz tot d-aia te vopsești ? îi sta ei pe limbă s-o-ntrebe. S-o vezi ce se mai sulemenea madam Ioaniu când pleca la cinema
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
madam Ioaniu niște mâini noduroase, uite-așa niște noduri avea la-ncheieturile degetelor, și ea zicea că d-aia și le vopsește cu roșu, ca să nu se mai vază că are mâini urâte. Da-n obraz tot d-aia te vopsești ? îi sta ei pe limbă s-o-ntrebe. S-o vezi ce se mai sulemenea madam Ioaniu când pleca la cinema sau la prietinile ei ; joia după-masă, pe la cinci, pleca cu prietinile ei la pocăr. Făcea cu rându, o dată pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
discretă, dar și cu aceeași putere ca foamea, ca dorința de împe rechere... Să las însă divagațiunile la o parte ! Trenurile militare erau arhipline, iar altceva nu mai circula ; pe liniile din cap erau trase două trenuri sanitare, cu acoperișul vopsit în alb, și pe acoperiș o uriașă cruce roșie - probabil pentru a fi văzute și ocolite de avioane. în lungul peronului, madame Nicolaid și Margot au trecut pe sub ferestrele trenului, întinzând țigări și pachete de alimente soldaților : în urma lor venea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
moară, el era mulțumit ca niciodată în viață, mai ales de casa ce abia o terminase, nu doar de construit după modestele lui planuri, dar și de amenajat înăuntru. Era plăcut și liniște și, nemaidând ochii decât rar cu felinarele vopsite în albastru, mi s-a părut deodată că nu mai există război ; și, bineînțeles, nici drama mea intimă. La cină, Sophie nu a venit, trimițând vorbă că se simte rău. Am avut impresia că și Margot afecta o anume răceală
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]