2,533 matches
-
susținute sau nu de imagini (mai ales în serie), povestirea, iar la cei mari și compunerea scrisă, sunt utilizate individual sau în grupe omogene. Pentru cei cu bâlbâială se impune ritmarea prin diverse procedee, exercițiile de inspir-expir eșalonate pe sintagme vorbite, iar pentru dislalici, dizartrici, alalici exerciții de motilitate a elementelor fono-articulatorii și de gimnastică generală continuate în toate etapele corectării. Psihoterapia individuală și de grup însoțește toată activitatea psiho-logopedică, evidențiind rezultatele bune obținute de copii în activitatea de corectare cât
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
de adaptare și integrare socială. Absența sau diminuarea capacității afazicilor de a se afla în contact cu mediul înconjurător, atât prin comunicare verbală, cât și prin citi scris este o deficiență specifică și dureroasă a acestor bolnavi. Comunicarea prin limbajul vorbit și scris reprezintă principalul domeniu în care se manifestă funcția de simbolizare (semiotică) care să-i permită relația semnificat-semnificant, implicată în diverse situații ale conduitei umane. Această capacitate complexă care antrenează direct psihicul uman este deteriorată și influențată în mare
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
maximum; se prezintă sub formă de imperfect, persoana a III-a singular: era să cad; indicii de persoană și număr caracterizează doar verbul principal, totdeauna la conjunctiv prezent: era să adorm, era să adormi, era să adormim etc. În limba vorbită, își schimbă forma și semiauxiliarul în funcție de număr și persoană: „Dar cât pe ce erai să mă gâtui, jupâneșico.” (I. Creangă) Verbul A AVEA Este sinonim verbului a fi în exprimarea sensurilor de • irealul: Aveam să cad. • potențialul: I l-am
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
potențial-optativului: „Ea clipi din ochi, des, parcă ar fi stat să-i dea lacrămile.” (D. Zamfirescu) Precedate de adverbul parcă, cele două verbe pot sta la potențial-optativ: Parc-ar sta să plece undeva., Parc-ar vrea să ningă... În limba vorbită, verbul a muri intră, uneori, în sintagmă cu semiauxiliarul a trage, pentru a exprima împreună starea, condiția particulară în care se află subiectul gramatical: Bătrânul trage să moară... Ca semiauxiliar, verbul a trage are o flexiune limitată, la prezent și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i plăcea; întrebuințarea nepronominală a verbului este excepțională și încărcată stilistic, scoțând starea (sentimentul, trăirea) din sfera particularului, pentru a o introduce în sfera generalizării: „Dacă vorba-i e plăcută, și tăcerea-i încă place.” (M. Eminescu) Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic, verbele impersonale relative pot fi întrebuințate și ca verbe personale: „Să mă frizez, ca să-ți plac, să-ți spun minciuni...” (M. Eminescu) „Cu toate acestea, dacă te întâmpli înlăuntrul mânăstirii...” (C. Hogaș) • verbe care se construiesc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru timp) și morfemul categoriei de număr, același pentru toate verbele limbii române, la amândouă timpurile: -R|-; acestei teme i se adaugă apoi dezinențele de persoană, proprii pluralului: cântaR|-(m), cântaR|-(ți) etc., veniseR|-(m), veniseR|-(ți) etc. În limba vorbită, morfemul -răuneori lipsește din structura mai mult ca perfectului: (noi) cântase-(m), voi cântase-(ți), (ei, ele) cântase. • Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii își dovedesc neregularitatea și din perspectiva temelor. Pe de o parte, au mai multe teme decât verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a-(u); tema II, pentru plural: avE-(m, -ți), să avE-(m, -ți), avE-(-ți); tema III, numai pentru persoana a III-a, singular, a indicativului: ar-(e), tema IV, pentru prezentul conjunctivului, persoana a III-a (întâlnită în limba vorbită și în limba textelor vechi și la persoana a II-a a imperativului): să aib-(ă); o temă bivalentă avEA-, pentru infinitiv avea și imperfect avea-(-m, -i etc.), o temă a perfectului, pentru cele trei teme secundare: avU-(-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ele) mor. Verbele neregulate a avea și a vrea se sustrag oricărei omonimii: (eu) am, vreaU - (el) arE, vrea - (ei) aU, vor. Verbul a vrea păstrează omonimia persoana a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sosise-ȘI, coborâse-ȘI, urâse-ȘI etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular și plural: cântase, cântaseră, lucrase, lucraseră, dormise, dormiseră etc. Omonimia dintre persoana a III-a singular și persoana a III-a plural, existentă în limba vorbită, este anulată, în limba literară, de morfemul -ră-, situat intre tema de mai mult ca perfect și dezinențele de plural, la toate verbele, indiferent de tipul de flexiune: (el) cântase - (ei) cântaseR| etc. 4. perfectul simplu, timp indiferent la tipul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezintă la formele de prezent, aproximativ aceleași opoziții de număr: (eu) ia-u/(noi) lu-ă-m etc.; la fel verbul a mânca: (eu) mănânc/ (noi) mânc-ă-m, (tu) mănânc-i / (voi) mânc-a-ți ș.a.m.d. • Adesea, mai cu seamă în limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, dar și în limba literară, expresia intră în contradicție - în structura persoanei și numărului verbal - cu conținutul: • În limba literară, în exprimarea politeții, forma de persoana a II-a plural se întrebuințează pentru persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rog să vă serviți, spuse ea în timp ce musafirul se ridică în picioare.” (M. Preda) • Mai ales în limbajul literaturii filozofice și în structura proverbelor, prin persoana a III-a singular se exprimă generalul: „Cine nu muncește nu mănâncă.” • În limba vorbită, generalul este exprimat mai ales prin persoana a II-a singular: „Ai carte, ai parte.” • Persoana a II-a singular poate înlocui, în limba vorbită și în limbajul literaturii, persoana I: „... Cu o singură fustă pe mine... să ieși și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana a III-a singular se exprimă generalul: „Cine nu muncește nu mănâncă.” • În limba vorbită, generalul este exprimat mai ales prin persoana a II-a singular: „Ai carte, ai parte.” • Persoana a II-a singular poate înlocui, în limba vorbită și în limbajul literaturii, persoana I: „... Cu o singură fustă pe mine... să ieși și tu până la poartă, nu poți să te duci, că râde lumea de tine!” (M. Preda) sau persoana a III-a: „Aș! femeia n-aude, n-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stilul științific se recurge la pluralul autorului, întrebuințându-se persoana I plural, pentru persoana I singular: „Ne propunem să discutăm problema...” • Persoana I plural, întrebuințată pentru persoana I singular, poate exprima autoritatea: „Noi, primarul acestui oraș, hotărâm ca...” • În limba vorbită, întrebuințarea persoanei I plural pentru persoana I singular, exprimă modestia vorbitorului: „Mai prost cu secera, n-am seceri, trebuie să mă duc zilele astea pe la gară să vedem cum îi fac rost de niște seceri...” (M. Preda) GENULtc "GENUL" Opozițiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
accentuării temei de participiu, pentru verbul liber, în funcție de tipul de flexiune al acestuia din urmă. În sintagma formelor inverse, „cuvântul fonetic” prezintă un singur accent, cel al temei de participiu, trecut-ai; auxiliarul își pierde accentul propriu. Observații: • În limba vorbită există sintagme sinonime perfectului compus, constituie din verbul a fi și participiul verbului liber: „Gligori-i dus de azi dimineață.” (C. Hogaș) • Regional se întâlnesc forme perifrastice de perfect compus, cu auxiliarul a fi la perfectul compus și tema de participiu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântase-și etc. El, ea cântase etc. Noi cântaseră-m etc. Voi cântaseră-ți etc. Ei, ele cântaseră etc. Accentul: Cade totdeauna pe sufixul temei perfectului: cântàsem, cântàserăm, dormìsem, dormìserăm, părùsem, părùseși, părùse, prinsèsem, prinsèseși, prinsèserăm etc. Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic se mai pot întâlni două forme perifrastice de mai mult ca perfect: a. construită din auxiliarul a fi, la perfectul compus, și tema de participiu a verbului: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modale. • ipotetic; acțiunea situată la viitor este prezentată ca o posibilitate doar, ca o ipoteză: „...ânapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale.” (I. Creangă) • potențial; mai ales în limba vorbită: „- Da ce-ți pofti, dumneavoastră, ne întrebă ea. - Asta-i asta, jupâneasă Zamfiră, doar știu că n-o să ne dai borș de ochi căprui...” (C. Hogaș) • imperativ; înțelesul de „proiect” al viitorului atenuează sensul de „poruncă” al imperativului propriu-zis: „La
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânta etc. Voi veți cânta etc. Ei, ele vor cânta etc. Sintagma poate fi dislocată de o serie de adverbe modale - regim: cam, prea, mai, și, tot: „Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.” (M. Eminescu) În limba vorbită și în limbajul poetic sunt frecvente formele inverse, cu auxiliarul urmând temei de infinitiv a verbului și formând cu aceasta o singură unitate fonetic-semantică: „Mai suna-vei dulce corn, Pentru mine vreodată?” (M. Eminescu) Sintagma formelor inverse nu mai poate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Diferențe - în funcție de tipul de flexiune al verbului - apar doar la nivelul temei de infinitiv sau la nivelul conjunctivului (la acesta din urmă, atât din punctul de vedere al temelor prezentului, cât și din cel al dezinențelor personale). Observații: În limba vorbită, cele două forme de viitor cunosc numeroase variante fonetice ale auxiliarului: • forma cu auxiliarul a voi; auxiliarul pierde consoana inițială: Eu oi cânta, coborî etc. Tu ei (ăi, îi) cânta etc. El,ea a (o) cânta etc. Noi om cânta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la persoana a III-a plural poate apărea și o altă formă, or, indiciu că, în sintagma cu conjunctivul, auxiliarul este rezultatul unei suprapuneri între cele două verbe auxiliare, a voi și a avea: or să cânte etc. În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, aceste diferite forme sinonime de viitor pot apărea în același context, în strânsă legătură cu structura fonetică a versului (în limbajul poetic) sau cu semantica lor, din perspectiva opoziției certitudine-incertitudine: „Și de-a soarelui căldură
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mi-era teamă să nu aflu că o va mai fi și bătut.” Structura sintagmei viitorului anterior este aceeași pentru toate verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Rămân doar deosebirile din structura temei de participiu. Observații: În limba vorbită au circulație variante fonetice ale auxiliarului a voi pentru viitorul I al verbului auxiliar a fi; de aici, din limba vorbită, au trecut în limbajul literaturii culte: „Când prin crengi s-a fi ivit / Luna-n noaptea cea de vară
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Rămân doar deosebirile din structura temei de participiu. Observații: În limba vorbită au circulație variante fonetice ale auxiliarului a voi pentru viitorul I al verbului auxiliar a fi; de aici, din limba vorbită, au trecut în limbajul literaturii culte: „Când prin crengi s-a fi ivit / Luna-n noaptea cea de vară Mi-i ținea de subsoară, / Te-oi ținea de după gât.” (M. Eminescu) 2. MODUL CONJUNCTIVtc "2. MODUL CONJUNCTIV" Are o situație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
taci!...” (L. Rebreanu) „Străin și făr’ de lege de voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce.” (M. Eminescu) Observații: În strânsă legătură cu valoarea de imperativ a conjunctivului prezent se află valoarea optativă, cu deosebire frecventă în limba vorbită (este o caracteristică a stilului oral), în enunțuri exclamative, în diferite urări: „- Să trăiești! cu români ca tine n-am teamă!” (I.L. Caragiale) „Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se prețuiască...” (I. Creangă) sau în imprecații (unde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forma de prezent a verbului, intervin mai multe tipuri de elemente lingvistice, adverbul de negație se situează pe primul loc, adverbul modal pe ultimul: „Încât să n-o mai poți uita / Viața ta întreagă” (M. Eminescu) Observații: Când, în limba vorbită și în limbajul artistic, pentru întărirea negației, se întrebuințează adverbul cumva (sau construcția care cumva), conjuncția-morfem se reia: „Numai tu să nu cumva să te răsufli cuiva.” (I. Creangă) Perfectul Cunoaște amândouă situațiile, de timp absolut și de timp de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-mi, ca și când n-aș fi fost...” (M. Eminescu) Optativultc " Optativul" Subiectul vorbitor este direct interesat în desfășurarea acțiunii verbale; realizarea acțiunii este dorită de el: „Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează...” (M. Eminescu) În limba vorbită, dorința se exprimă cu o intensitate specială, în propoziții exclamative, în a căror structură optativul verbului-predicat este precedat de conjuncția de: „Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Observații: Optativul caracterizează structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrea la imperfect (cu flexiune de auxiliar). În limba literară, auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate sta deopotrivă în fața sau în urma temei de infinitiv: „Prin cosmos / auzi-s-ar atuncea măreții mei pași și-aș apare năvalnic și liber / cum sunt.” (L. Blaga) În imprecații, auxiliarul apare numai în urma temei de infinitiv a verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]