1,491 matches
-
ruinelor am sărit arși în picioare neștiind ce se petrece. ............................................................................................................................... O piatră enormă se desprinsese de pe vârful unui turn și căzuse alături de noi cu un zgomot cumplit al depărtare de câțiva pași numai. Vai ș-amar dacă ne atingea!... Iar vuietul căderei ei de o singură clipă mi-a sugerat un vis întreg care mi s-a părut o eternitate. Se ivise acum zorile. Noi pe culme eram înecați în razele răsăritului, pe când văile dormeau încă în umbră. Am regăsit cararea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pe rând la privitori, toți, după exemplul meu, îi aruncară câte un ban roș sau alb, așa că întâlnirea țiganului cu mine i-a fost de bun pocinoc 197. Am stat în Paris aproape o lună, încât mă săturasem de atâta vuiet, de atâta fiertură de lume unde nu găseam nimic pentru odihna ochilor și a sufletului. De dimineață pănă în sară o duceam într-o amețeală, într-o osteneală a nervilor și a minței, și de multe ce văzusem nimic acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în acea strâmtoare de stânci, pe fundul căreia fierbe râul Trient ca pe un așternut de jaratic, et apucă fiorii. Păreții sunt așa de aproape unul de altul și așa de nalți, că abia strabate lumina zilei între dânșii; iar vuietul râului care curge în cascadă și se sfarmă de stânci deșteaptă toate ecourile din întunecata potică și acopere orice glas omenesc. Ai crede că te găsești în Infernul lui Dante. La înălțime de vreo 20 de metri, după cât am putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
verdeață, cu multă umbră, cu brazi frumoși de munte răsădiți de mâna mea acum treizeci de ani, prin luminișurile cărora zăresc colo în vale așternându-se întreg orașul Iași, de unde îmi vine întocmai ca glasul ritmic al mărei, freamătul mișcării, vuietul vieței acestui furnicar omenesc. Dincolo de oraș, pe al doilea plan, se rădică capricioase dealurile înconjurătoare, acoperite cu vii și livezi, presurate cu monastiri vechi: Galata, Cetățuia, Hlincea, Măgura, care răsar din bogăția frunzișului, albe, sclipitoare, marture vii ale unor timpuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mele. Era vară și dormeam cu toții în prima cameră de la stradă, „la față” cum obișnuiam să spunem. Aveam poate patru-cinci ani, undeva pe aici și țin minte că dormeam lipită de cămășuța mamei. Brusc ceva m-a sculat, era un vuiet în noapte, semăna a „bocet de pasăre”, ceva ce-ți tăia răsuflarea, te paraliza bucățică cu bucățică și venea de undeva din copacul ce se găsea în fața casei. Nu voi putea reda niciodată în cuvinte și nici nu doresc s-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
reda niciodată în cuvinte și nici nu doresc s-o fac, ceea ce-am simțit atunci. Ceva a fost, poate o pasăre de noapte și bocetul acesteia; un lucru este însă cert, când mama s-a sculat, apoi și tata, „vuietul acela sinistru” s-a oprit brusc. Mă închin și-o spun acum ca și atunci, așa cum am fost educată, conform perceptelor noastre creștine, „ducă-se cu noaptea, nimic nu știm, nimic să fie! Bunul Dumnezeu să ne apere și să
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
trec prin ele. Mă îndrept spre ele, dar melcește, dar cu privirea întoarsă spre pământ, spre mama, spre câmpul înzăpezit pe care mașina salvării din Serenite înaintează scoțând fum și pârâind. Deodată, sus, în față, aud un uruit sau un vuiet grozav și mă uit într-acolo: sunt cele două porți care se lovesc una de alta și se închid fără speranță. Tocmai ajung înaintea porților și bat cu hotărâre, dar în zadar. Încerc atunci să le deschid cu forța brațelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zburau de-o parte și de alta a noastră, În vreme ce biata Poderosa prindea viteză coborînd un deal abrupt. Printr-un miracol absolut, am reușit să zdrelim doar un picior al ultimei vaci din turmă, dar mai În față se auzea vuietul unui rîu, cu un mare potențial de Înspăimîntare. Am virat spre marginea drumului și, cît ai zice pește, motocicleta a urcat pe malul Înalt de doi metri, plantîndu-ne Între două stînci, dar am scăpat nevătămați.“ Aceste aventuri de tinerețe - străbătute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zburau de-o parte și de alta a noastră, În vreme ce biata Poderosa prindea viteză coborînd un deal abrupt. Printr-un miracol absolut, am reușit să zdrelim doar un picior al ultimei vaci din turmă, dar mai În față se auzea vuietul unui rîu, cu un mare potențial de Înspăimîntare. Am virat spre marginea drumului și, cît ai zice pește, motocicleta a urcat pe malul Înalt de doi metri, plantîndu-ne Între două stînci, dar am scăpat nevătămați. Ajutați din nou de scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
răscruce de drumuri, să-l asculte pe acest mesager autorizat, precum odinioară, în antichitate, atenienii se îngrămădeau cu sutele să-l audă pe marele orator Demostene debitându-și furibundele filipice antimacedonene după ce se vindecase de bâlbâiala supărătoare, exersând în acompaniamentul vuietului valurilor marine cu pietricele în cavitatea bucală. Spectacolul era pitoresc, inedit și cu totul extraordinar. Se reedita, la altă scară, în alt timp astronomic și cu alți interpreți, aceeași piesă celebră, impresionantă și nemuritoare. Spectatorii știau ce va urma: ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
SBS și tot el este cel ce se ocupă cu fișele noastre de prezență sau cu întreținerea aspiratoarelor portocalii marca Stihl. Fiecare aspirator urlă cât un motor de avion înainte de decolare; chiar și acum, în timp ce scriu aceste rânduri, le aud vuietul înfundat... Chef' ( nu am știut niciodată cum îl cheamă, dar toată lumea îi spunea astfel) nu are autoritate și, ca toți cei lipsiți de la natură de acest prețios accesoriu managerial, caută să o fabrice artificial: țipă, se agită degeaba, revine adesea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Mă așez pe o buturugă, sunt departe de telexuri și telefoane, de ziare și Mozambic. Habar n-am ce s-a întâmplat în India, în campionatul cehoslovac de fotbal și pe Atlantic. Pun mâinile la urechi și aud un alt vuiet al lumii. Eram departe, în altă țară, la mare, și încercam o nebunie de dor ininteligibilă. Scriam toată ziua ilustrate - eu, care detest genul! -, descopeream cantități importante de nostalgie, de melancolie, urlam mai prelung decât ecoul în munți; găseam expresii
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
prins-o și pe aia mică de-o aripă. Mama m-a împins repede pe scări, acolo era întuneric și era hărmălaie, am dat nas în nas cu alți copii de prin vecini, alungați și ei din case de un vuiet nimicitor. Și mama tot striga în spatele tatei: „Nicule, unde-i fata?“ În fața blocului era tot negrul acela cenușiu, nici urmă de rozaliu. Ne-am îngrămădit pe banca pe care în timpul zilei jucam toate jocurile posibile și imposibil de imaginat în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
răspunsul dat. Venind la mare acum și Într-un asemenea loc izolat, chiar daca motivele de sănătate care m-au determinat s-o fac nu-mi lăsau alegere, mi-am asumat riscul singurătății. Zilele și nopțile trec aici Însoțite de același vuiet monoton de apă anxioasă. Valurile se rostogolesc continuu din larg și se sparg de stîncile care dau golfului un aer de cetate medievală. Arborii desfrunziți prin care zăresc țărmul nu reușesc deocamdată să atenueze această impresie de peisaj alcătuit din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să-mi clarific gîndurile. CÎnd spun că amiaza mă Învăluie cu o lumină primejdioasă, spun totodată că ea Îmi dă o libertate față de care ar trebui să fiu circumspect, după cum Într-o noapte ca aceasta, cînd Întreg universul depinde de vuietul mării, n-ar fi prea greu de dovedit că amintirile sporesc singurătatea... Dar cunosc dinainte cum se va termina acest silogism. Pentru că obsesia memoriei, pe care nu mă feresc s-o numesc astfel și vreau s-o justific, mi-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
crezut niciodată În zei, cu excepția Mnemosynei, iar În fața mării și-a adus totdeauna aminte, iubind-o ca și pe Calypso, că el este omul unui țărm; ceea ce contează acum este să ducă pînă la capăt această fidelitate; se gîndește, ascultînd vuietul mării, că sînt lucruri ce nu se lasă cucerite decît cu infinita răbdare a dragostei și a singurătății; astfel și-a cucerit, Împotriva zeilor și a fricii de moarte, libertatea de a vorbi despre consecvență. Poate că un drum merită
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
masa pe undeva. Mergeau unul lângă altul fără a se privi. Părea că furtuna îi absorbise cu totul și nu vedeau nimic în jurul lor. La doi, trei pași de ei curgea înverșunată Tisa. Nenumărați oameni asistau de pe un pod la vuietul plăcut al valurilor înspumate ce se loveau, unele de altele la punctul lor de întâlnire, pe alocuri vertiginos învârtejându-se fără de nici un folos, dincolo de limitele rațiunii. La această scenă plăcută la privire și înfricoșătoare la atingere, fiecare devenise conștient de prezența
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ontologica, până la programarea propriei extincții.Thanatofil , comunica ușor cu morții. Dualitatea să este fundamentală : mort și viu în același timp:,,Antipa s-ar putea arăta oricând în spatele meu și m-ar putea îmbrânci fără veste în adâncurile unde aud un vuiet nedeslușit. El ar putea spune că a făcut-o din nebăgare de seamă. Atunci când m-am hotărât, cănd sămânță încolțea în capul meu, Antipa a aparut lângă mine, era mai viu că niciodată, se uită cruciș, urât, nu-mi aminteam
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
alungat, respins de societate, fără casă, fără patrie, un „evreu rătăcitor” : M-ați alungat din ogrăzile udate de ploile târâte Și În decembrie de lângă sobele voastre În care focul troznea ca un harbuz. M-ați alungat de pe ulițele pline de vuiet, M-ați lovit cu bice În piețele publice ca pe un cal bătrân. Poetul devine un „Ahasverus fără umbră”, precum eroul rămas fără umbră al lui Chamisso (Peter Schlemihls Wundersame Geschichte, 1814). Voronca Însuși Își spunea : „Poet ești și, de-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
conversațiile acelea ar fi reușit cumva să recupereze o întreagă lume , aș fi fost un spectator fericit. Dimpotrivă, în film nu sînt destule momente liniștite în care personajele să stea de vorbă pur și simplu, fără să se audă și vuietul istoriei. Fiecare personaj e obligat să reprezinte un anumit aspect al tragediei istorice care se joacă și nici unul nu prea există în afara funcției sale de reprezentare : personajul Felix reprezintă vulnerabilitatea unui tineret idealist în fața ideologiei naziste, drept care vulnerabilitatea e singura
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
acestea ne dau o stare de confort pios, răcoarea zidurilor fiind atât de bine venită în timpul zilelor caniculare. Balcic - joi 22 iulie 2004, ora 07.00 Nu mai pot dormi. Mi-e dor de foșnetul frunzelor din fața casei îngemănat cu vuietul valurilor izbindu-se de stâncile care proptesc terenul înnobilat al Grădinii și Castelului. Printre frunzele verzi zăresc, pe marea albastră, o barcă albă de pescari, care mai mult stă pe loc. Ieri, Dimitrin ne-a plimbat prin împrejurimi. Având-o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Pământ cu mai multă sau mai puțină generozitate în fiecare colț de lume. Iată, scriu la masa de pe terasă și veverița cu care am făcut cunoștință ieri a venit până pe garduțul de piatră care ne îngrădește teritoriul. Aud marea cu vuietul ei, foșnetul frunzelor, ciripitul păsărelelor și liniștea începuturilor. Ce minune ne este dat să traim! Ce minune! Nici nu știu ce să fac?! Să mai scriu impresii care m-au invadat? Să ascult zgomotele oferite cu generozitate de natură? Să privesc tot
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Times peste fălcile negre fumegânde ale căminului, camuflând astfel complet cavitatea lui deschisă. Începea să se audă un sfârâit de sub hârtia Întinsă care căpăta netezimea unei piei de tobă și frumusețea unui pergament fosforescent. Dintr-odată, sfârâitul se transforma În vuiet, În mijlocul foii apărea o pată portocalie și porțiunea de text tipărit care din Întâmplare era acolo (de pildă, „Liga nu deține nici un ban și nici o armă...“ sau „...Nemesis s-a răzbunat pe ezitările și indecizia Aliaților În Europa Centrală și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cum îngăduie mârșăvia asta, atâta frumusețe, alături de atâta moarte?! Eram o adolescentă romantică... Visam dragostea absolută, eternă, dincolo de mormânt... Ce proastă eram! râde Maria sarcastic. Alergam desculță pe malul mării și recitam sonetele lui Petrarca, mă luam la întrecere cu vuietul valurilor și strigam: De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare? Iar dacă e, din ce-a fost plămădită? De-i rea, de ce durerea mi-e-nsorită? De ce, de-i bună, roadele-s amare? De-s bucuros să ard, de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lasă el mai ieftin. Să ia aminte cum vorbește "Măritului Domn", spune apoi cu o nuanță de autoironie. Cu... cu "slobozenia", cum rămâne? întreabă Tăutu. Ștefan pare foarte mirat de întrebare: Păi... am spus doar! Nu! Nu se poate!... Un vuiet ca un mormăit disperat, străbate țărănimea... Ștefan tușește, își șterge cu palma fruntea brobonită de sudoare, vorbește rar, cu patimă: Dragii mei!... Copiii mei! Nu mă părăsiți! Am împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]