1,953 matches
-
relație; relații; repară; respinge; rîndul; sare; scade; schimbare; scînduri; sfîrși; sfîrșit; sîrma; slab; a spulbera; a străpunge; suferință; suflet; școală; tare; tăiere; terminat; tobă; topor; a trage; tragedie; tragi din două părți; trece; tricou; tristețe; ucide; uneșete; ușa; ușă; vechi; zbucium; zdrobește (1); 766/276/95/181/0 rușine: roșu (59); obraz (38); timiditate (32); timid (27); mare (25); jenă (24); teamă (16); greșeală (15); minciună (14); frică (12); păcat (11); sentiment (9); roșeață (8); sfială (8); umilință (8); obraji (7
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
scuze; sensibil; sentiment; sista; sîcîi; sora; stres; striga; suferi; suspine; nu știu; tachina; teamă; test; timid; pe tine; ceva trist; tot; a trăda; țintă; ușor; vecin; vecina; vecinul; verb; vesel; veselie; veste; vină; viola; vorbă; vorbe; a vorbi cinstit; vulnerabil; zbucium; zgomot (1); 780/296/89/ 207/0 supărare: tristețe (194); necaz (52); trist (37); durere (27); lacrimi (20); mare (18); ură (14); ceartă (13); mîhnire (13); nervi (12); bucurie (11); dezamăgire (11); întristare (10); fericire (10); plîns (9); sentiment (9
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
sentimental; senzație; sete; simți; simțire; stare; în stare; cu suflet; sunet; supraviețuire; supraviețuitor; șarpe; tată; teafăr; tenace; timp; tot timpul; tot; totul; trăiești; trăit; transparent; treaz-viu; trup; veșmînt; veșnic; cu viață; vierme; vietate; vigil; vioriu; visător; viuț; voinic; voios; vorbește; zbucium; a zîmbi; zvelt (1); 804/219/79/140/1 vînt: frig (130); puternic (68); rece (63); adiere (58); aer (40); furtună (35); ploaie (25); curent (14); bate (13); răcoare (13); suflă (10); toamnă (10); briză (7); mare (7); praf (7
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
rafală; rapiditate; răcorire; răcoros; repede; sălbatic; singurătate; statut; stricatul părului; suflare, aer; suflu puternic; sufocare; supărare; supărător; sus; susur; șarpe; șuiera; șuierat; teamă; trecător; tremur; uragan; urît; uscăciune; ușurință; vacă; val; vară; de vară; veselie; viață; vifor; vînt; vînturi; viu; zbucium; zburlit (1); 788/190/65/125/0 vîrf: munte (246); ascuțit (61); înalt (43); înălțime (41); sus (41); pisc (30); culme (19); de munte (19); deal (16); apogeu (14); succes (12); cuțit (9); Everest (8); top (8); ac (7); creion
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
își propuneau să dezvăluie „amănuntele clipelor trăite, pas cu pas, în truda de lămurire a concepțiilor și în aceea de adaptare a lor la cerințele de moment ale nevoilor educative și ale împrejurărilor schimbătoare”, totul devenind „un roman palpitant al zbuciumului unei idei în căutarea căilor de realizare și în croirea formelor ei de exteriorizare”. În Cuvântul festiv ținut de I. Găvănescul se subliniază din nou: au existat instituții similare ca aceea a filosofului-pedagog Herbart (care a înființat un seminar la
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
gospodărească, ieșită pe nesimțite din starea de letargie și cuprinsă de o neliniște creatoare, a adulmecat dincolo de cortina de fier a meniurilor fixe și a deslușit terra incognita pe care s-ar putea afla comori minunate. După o perioadă de zbucium intens am hotărât: gata, de acum preiau frâiele domeniului culinar! Intru în bucătăria mea și devin stăpână acolo! Aș putea spune că viața mi-a condus pașii spre acea încăpere; aș putea da vina pe extratereștrii mei, care m-au
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ce aștept de la viață, ce fac pentru a-mi îndeplini visele, chestiuni din acestea extrem de personale, care excedau clar relația avocat-client. Mă cunoștea destul de bine de la dosarul penal pe care-l avusesem din cauza numărului opt, dar abia acum îmi înțelegea zbuciumul interior și eforturile neobosite de a învăța să gătesc; e drept, l-am și ajutat să mă descifreze: i-am povestit aventurile mele în bucătărie exact cum o fac acum pentru voi. Într-un târziu i-a picat și lui
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
și mai ales nu poate ține locul emoției” (II, 39). Or, când e vorba de adevăr, Cioran are în vedere cantitatea de suferință: „Ceea ce face o carte interesantă e cantitatea de suferință ce se găsește în ea. Nu ideile, ci zbuciumul autorului ne atrage: strigătele, tăcerile, impasul, zvârcolirile lui, frazele încărcate de insolubil. Ca regulă generală, tot ce nu iese din suferință e fals” (II, 47). Altundeva, citim: „A suferi înseamnă a produce cunoaștere” (II, 63). Devotat suferinței, pe care și-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
asumă. Tocmai această opoziție e relevantă. Privind în trecut, Cioran vede, cu admirație, extazul de odinioară, adică „nervi incandescenți, întinși să plesnească în fiece clipă, pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă...” (III, 130). La polul opus, azi, „acreală, zbucium, scepticism” (idem). Și, chiar dacă toate acestea seamănă cu o vindecare, căci Cioran își spune „dacă era să rămân în starea aceea de ebuliție, de mult mi-aș fi ieșit din minți” (idem), trecutul păstrează atributele unui timp al prezenței pline
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
doar și poate, semnul unei vocații de dramaturg. Un autor dramatic de autentică fibră, atașant în frământările lui transpuse în alegorii cu miez politic și de o tensionată investitură morală. În fiecare din piesele lui Constantin Popa se percepe un zbucium în care revolta și disperarea se cheamă și-și răspund. Din idealism contrariat, din freamătul exasperării se zămislește o inconfortabilă dramaturgie, ce nu se rezumă la textele incluse în acest volum.** Calul verde... Ce-o fi asta? O năzăreală poznașă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și Sfinte stele, / Dați-mi bucuriile mele; Să fiu cuminte; Pământule bun, / Învață-mă să cânt; / Apă blândă, / Fă-mă fată mândră; / Sfinte soare, / Sfinte domn mare, / Dă-mi razele tale, / Într-o zi bună, / Să-mi fac cunună."114 Zbuciumul interior este figurat de tonul imprecației directe, realizat prin îmbinarea dintre repetiție ("busuioace, busuioace"), aliterație ("busuioace, / nu te-ai coace") și imperativul negativ ("nu te-ai coace"), relație semantică al cărei efect stilistic generează dialogul descriptiv: "Busuioace, busuioace, / Răsărit-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cea subțire: Tu te sui, ea nu te ține. / Când te-ai suit c-un picior, / Ea se rupe rotunjor; / Când te-ai lăsat cu-amândouă, / Ea se rupe drept în două."176 Comuniunea elementelor arhetipale creează paliativul ontologic al zbuciumului lăuntric, pus în evidență de repetiția paralelistică ("câne"; "am vrut"; "o scăpat", "scap"), iar anadiploza " Și tot la mine-o venit / Și-o venit și mai greu..." accentuează imposibila descătușare din înlănțuirile trăirilor: "Frunză verde trei căline, / Doru meu îi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
toți dai noroc cu carul / Numai mie cu paharul. / Și nici acela n-o fost plin / Jumătate cu venin; / Nici acel n-o fost ras, / Jumătate cu necaz."216 Interiorizarea liricului construiește un spațiu poetic al împlinirilor, ca paliativ al zbuciumului vieții. "Cântul", ca modalitate de structurare a discursului poetic, are atribuțiile unui personaj liric care transformă actul poetic în procesualitate semantică, determinând metamorfoza sensurilor și realizat de paralelismul sinonimic: " Cine fluieră și cântă / Nu i-ar fi lumea urâtă / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Sculați-vă slugile, / Să măture curțile, / Cu poalele supniței, / Cu vârfu cosițelor. / La mulți ani cu sănătate, / Că-i mai bună decât toate!"199 Motivul "copilului ales", prezent în scenariul ritualic din cadrul colindelor în care se înfățișează devenirea, transfigurarea exteriorizând zbuciumul interior al ființei umane aflată în așteptarea unei noi lumi, reclădite din perspectiva sacrului, este însoțit de motivele astrale care dezvăluie însemnele cosmice: "Doamnele, / În prundul mării, / Doamnele, / Născut-au, crescut-au, / Doi, trei păltiori, / Nalți și gălbiori, / Sus e
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cere. / De m-a da, de nu m-a da, / Eu pe laiță m-oi culca, / Pe fereastră mi-i fura, / La lună ne-om cununa, / Soarele ne-a judeca!"206 Luna tăinuiește trăirile sufletești ale omului și participă la zbuciumul lăuntric: "Frunză verde măr domnesc, / Of, împărate ceresc, / Mai dă-mi zile să trăiesc; / Cu puica să mă-ntâlnesc. Două vorbe să-i vorbesc / Ș-apoi să mă săvârșesc. / Nu știu luna-i luminoasă, / Ori puicuța-i preafrumoasă. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cine n-are dor pe vale / Nu știe luna când răsare / Și noaptea cât îi de mare, / Cine n-are dor pe luncă / Nu știe luna când se culcă, / Și noaptea cât e de lungă."207 Uneori, pentru a ilustra zbuciumul lăuntric, luna devine termen de comparație, sugerând, astfel, co-participația teluricului cu cosmicul: "Eu de-aici mă duc cu dor / Cum merge luna prin nor, / Eu de-aici mă duc cu jele / Cum merge luna prin stele."208 Absența lunii induce
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cei ce dragi ne sunt De-ar vrea să plângă pe-un mormânt, Ei n-or ști-n care șanț zăcem...” Acasă mai citeam alte versuri ale lui Coșbuc, ca cele din poemul “Moartea lui Fulger”, versuri care răspundeau zbuciumului și neputințelor noastre în fața vieții nenorocite pe care o înduram dar care ne dădeau totuși speranțe. „Război e, de viteji purtat! Viața-i datorie grea Și lașii se-ngrozesc de eaSă aibă tot cei lași ar vrea De neluptat... Nu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
reziste; ele sunt diluate, simple notații de imagini și sentimente. "Apa se scufundă-n apă " este de exemplu singurul vers care rezistă din poemul: "Înotând trufaș până unde apa se scufundă în apă". Patima și durerea sunt exterioare, nu există zbucium și nici noi întrebări raportate la existență. Poetul este descriptiv și retoric,iar unele încercări ale sale merg spre un suprarealism cuminte: Pluteau vânturi pustii/ și ziua pleca amantă bolnavă/ Tramvaiul fantomă plimbând/ Iepuri de casă". "Poeții de douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
gemând. Îi pipăi clar obrazul și urlu" sau " Va veni un dric la voi, ca melcul,/ cu cornițe negre scoase afară./ Signor vierme, cu profilul gingaș,/ Chip de roză, ori de trestioară,/ Nu primi-n împărăția ta/ morții altora". Senzualitatea, zbuciumul cărnii sunt exprimate într-un limbaj patetic, într-o atmosferă dramatică: "Nu-și uită carnea tiparul ei ciudat/ Nici un rege al înțelepciunii n-o pipăie,/ ci mâini brutale ca satârul. Eu/ Stau la marginea speței mele/ Și cu durere-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o anumită grafie, spații între versuri mai scurte și mai lungi în contextul poeziilor atestă o anumită intenționalitate, legată de substituirea unor nume, stări sau pentru a accentua taina. În unele versuri, barbizează corect, dând sentimentul unei poezii lipsite de zbucium, al unei poezii calme, într-un limbaj sever, ușor căutat, lucrat cu nostalgia unei neputințe de abandonare. Nicolae Dragoș "Moartea calului troian", E. P. L., 1968; "Coloană de-a lungul", Editura Eminescu, 1971; "Zăpezi fără întoarcere", Editura Cartea Românească, 1973; "Scut
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
crezut o clipă/ că fi-va jertfa rănilor aripă." Ipostaza este aceea a lui Don Quijote, ultimul cavaler fără prihană, solitarul născut din cearta "trecătorului cuvânt'' cu eternul timp. Cuvintele nu-i mai ajung, cuvintele tac, nu-i mai pot cuprinde zbuciumul, lumina, singurătatea. Iată-l consemnând declinul biologic: Iar cade noaptea lent în trup/ și trec prin frunze ochi de lup/ iar urcă toamna lângă stele cu pleoapele-mi, prin ceață grele". Iluzia castelelor în Spania sau încercări de a atinge
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poem ca "Aflați", încearcă să se definească. Firea deosebită a poetului e "o câmpie verde/ unde aleargă și îngenunchează/ un cal de crin plângând sfâșietor/ un cal de crin plângând ca o minoră", numai că plânsul poetului este undeva în afara zbuciumului, în versuri și imagini pretențioase, care fac loc unor schițe comune, triste prin opacitatea lor. Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului Suntem de părerea unor critici care afirmă că poezia feminină, din peisajul liricii actuale, ar fi săracă în idei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vrea, prin ani ce se scutură/ veșnică tinerețea-mi ca a ei să rămână." Încă de la începutul creației, pe Doina Sălăjan o preocupă problema cuvintelor capabile de a exprima sentimente: "Cuvintele-s puține, și reci și neprofunde,/ Punându-le alături de zbuciumul din noi./ Noi să le dăm puterea, adâncul să pătrundă,/ Noi să le dăm căldura și înțelesuri noi." Doina Sălăjan aduce câte ceva din lumea specifică Ardealului: satul, câmpul, fata cu sapa pe umăr, al cărei cântec i-a rămas ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se poticnesc toți călătorii, când steaua urmărită se depărtează ca un miraj. Unii se depărtează și dispar în această cumplită arșiță, ca Emirul lui Macedonski, iar alții se retrag la timp. "Via Dolorosa. Durează chinul până/ Ai dispărut și din zbuciumul mării/ Primordiale apar primele țărmuri neînchipuite./ Prea Puternic îi să vorbești celui ce-o ascultă./ Din Pustie-n Pustie profet pe profet s-a trimis/ Urmele lor le mai paște corbul ieșit din/ Arcă întâi și neîntors și columba blândă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și nerăbdarea, un sunet ca un strigăt, ca un plâns, ca o chemare, același sunet care-n alte momente ale spectacolului va căpăta diferite forme, același sunet care va deveni ecou în Macbeth, cucuvea, presimțire a morții, vibrație a timpului, zbucium în spațiu și-n gând, vals și melancolie, cânt de menestrel și oglindă spartă, voce de femeie care îngână și voce de sfârșit care nu se mai amână. Cortina roșie, grea, se trage îndărăt și-n spatele ei scena tot
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]