KorAP: Find »[drukola/base=zgomot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...955 >

23,875 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

ia ca să străbat coridorul, descântecul mi se derulează în gând, în timp ce-mi culeg haina din cuier și pornesc spre ușă. Dar nu. Niciodată n-o să-l mai folosesc. Am zis. Nu mai vreau. Niciodată. Capitolul 11 Obsedații de zgomot. Oamenii ăștia alergici la liniște... Prin tavan se aude o tobă care bubuie, bubuie, bubuie. Prin pereți se aud râsetele și aplauzele morților. Chiar și în baie, chiar și atunci când faci duș, se aud vocile de la radio prin zgomotul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de zgomot. Oamenii ăștia alergici la liniște... Prin tavan se aude o tobă care bubuie, bubuie, bubuie. Prin pereți se aud râsetele și aplauzele morților. Chiar și în baie, chiar și atunci când faci duș, se aud vocile de la radio prin zgomotul pe care-l face jetul dușului, prin vuietul apei în cadă, prin plesnetele scoase de perdeaua de plastic. Nu-i vorba că aș vrea să-i omor pe toți, dar tare bine ar fi să dezlănțui puterea descântecului asupra lumii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
tare bine ar fi să dezlănțui puterea descântecului asupra lumii ăsteia. Doar ca să mă bucur văzând spaima care cuprinde totul. După care s-ar interzice sunetele puternice, orice fel de sunete care ar putea ascunde o vrajă, orice muzică sau zgomot care ar putea camufla un poem letal, după care lumea ar deveni tăcută. Periculoasă și înspăimântată, dar tăcută. Faianța pulsează într-un ritm slab sub degetele mele. Cada vibrează odată cu țipetele care vin de sub podea. Fie un dinozaur zburător din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cum cuvintele își redobândesc puterea. Într-o lume în care descântecul ar fi cunoscut de toată lumea am avea parte de camuflaje de sunet. Ar patrula gardienii, ca în vreme de război. Însă, în loc să caute ferestrele luminate, ar ciuli urechea la zgomote și le-ar spune oamenilor să tacă. La fel cum autoritățile monitorizează poluarea aerului și a apei, aceleași autorități ar vâna tot ce este mai puternic decât șoapta, apoi ar opera arestări. Am avea elicoptere, elicoptere antifonate, desigur, care ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
le-ar spune oamenilor să tacă. La fel cum autoritățile monitorizează poluarea aerului și a apei, aceleași autorități ar vâna tot ce este mai puternic decât șoapta, apoi ar opera arestări. Am avea elicoptere, elicoptere antifonate, desigur, care ar căuta zgomotele în același fel în care caută acum marijuana. Oamenii ar păși pe vârfuri, în pantofi cu talpă de cauciuc. Informatorii vor asculta pe la toate colțurile. Ar fi o lume perculoasă și înspăimântată, dar măcar am putea să dormim cu fereastra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să-ți spun, dar asta a fost prima mea slujbă adevărată. Dar acum am parcat lângă o rulotă mâncată de rugină care zace în mijlocul unei parcele de iarbă uscată, presărată cu jucării de plastic. Helen își închide trusa cu un zgomot sec. Se uită la mine, care stau pe scaunul de alături, și zice: — Ești gata s-o luăm de la capăt? Înăuntrul rulotei, în timp ce vorbește cu femeia îmbrăcată în șorțul cu pui de găină, Helen zice: — Nu este vorba de nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Mulțumesc. Își ia agenda de sub braț și mi-o dă mie, zicând: — Uite o Biblie, dacă ai nevoie. Agenda ei plină de ținte politice și de afaceri imobiliare. Minunat. E caldă încă, de la subsuoara ei. Dispare pe hol. Se aude zgomotul ventilatorului de la baie. Undeva se închide o ușă. — Ia loc, zice tipul cu mașinuțele de curse. Și iau loc. Stă atât de aproape de mine, că mi-e teamă să deschid agenda, mi-e teamă să nu vadă că nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
capul i s-a prăbușit pe pernă. Niciodată nu mai fusese așa de bine de când se născuse Katrin. Un minut mai târziu, m-am dat jos din pat și am făcut un duș. M-am îmbrăcat fără să fac nici un zgomot și am închis ușor ușa dormitorului în urma mea. Am intrat în camera lui Katrin și am sărutat-o pe tâmplă. I-am pipăit scutecul. Lumina soarelui venea prin draperiile galbene. Jucăriile și cărțile ei... Era atât de frumoasă... M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
acasă ca să rezolv ceva. Și asta repede, înainte ca situația să se deterioreze. Manechinele moarte. Nash. Polițiștii. Toate astea. Nu-mi dau seama cum a pus mâna pe descântec. Ne înălțăm mai sus, și mai departe de mirosuri, departe de zgomotul motorului diesel. Ne ridicăm către liniște și frig. Mona, care citește din agendă, se face tot mai mică. Țipetele și muzica rock - tot mai mici. În vârf ne oprim, cu o smucitură. Scaunul nostru se leagănă din ce în ce mai încet, până când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ceaslovul! Și, în timp ce încerc să controlez mașina, care șerpuiește cât e șoseaua de lată, închid clapa telefonului. Capitolul 36 În loc de pata de pe tavanul apartamentului meu e o zugrăveală albă. Pe ușă e o înștiințare de la proprietar, prinsă în piuneze. În loc de zgomot e o liniște desăvârșită. Pe covor trosnesc bucățele de plastic, uși sparte și contraforți. Se aude bâzâitul filamentului din fiecare bec. Se aude cum îmi ticăie ceasul. În frigider, laptele s-a acrit. Atâta chin și suferință degeaba. Brânza e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de interceptare zice: „Către echipajul 17“, zice. „Vă rugăm să vă deplasați pe Weeden Avenue la numărul 5680, nord-est, la agenția imobiliară Helen Boyle, și să rețineți un bărbat adult pentru cercetări...“ Ceaslovul cade și se lovește de birou cu zgomot. Tinctura de iod, amoniacul, oțetul și zeama de varză împroașcă peste tot. Hârtiile și cărțile alunecă pe jos. — Mona! țipă Helen. Nu o omorî! îi zic. Nu o omorî, te rog! Și Helen îmi apucă mâna cu mâna ei pătată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ei. Am stat până nu i-a mai curs sânge. În momentul acela, bucățile sparte din Patrick Boyle, pe care încă le mai ținea în brațe, se topiseră deja cât să-nceapă să sângereze. În momentul acela s-a auzit zgomot de pași la ușa camerei 131. Ușa s-a deschis. Eu stau încă pe jos, cu Helen și Patrick în brațe, morți, ușa se deschide; e bătrânul polițist irlandez cu părul sur. Dom’ sergent. Și eu zic vă rog. Vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

ansamblul, închid ochii, aud liniștea creației din interior, apoi privesc alături, la planșele cu detalii: sală de mese, chelneri grăbiți, pahare, băutură, limbi amestecate, plescăituri, rîgîituri, ochi beți urmărind ospătarele, fufe etalîndu-și goliciunea, camere cu regim de hotel, uși trîntite, zgomot de mașini... Cînd pleci? întreabă directorul, dornic s-o termine. Mulțumesc de cafea! arată arhitectul spre masă, ridicîndu-se. Păcat că nu ne-am înțeles! Trecînd prin Iași, mi-am zis să vă spun, e-o aberație ce s-a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
umple interiorul cald al mașinii. Șoferul conduce calm, cu o mare stăpînire de sine. Călătorii de pe primele locuri privesc înainte, clipind tot mai des, aproape adormiți. În spatele lor, unii dorm de-a binelea. Cînd și cînd, liniștea e zgîriată de zgomotul ziarelor împăturite ori despăturite de actor. Femeia cu guler alb se stăpînește cu greu să nu-și certe vecinul, că nu-i tihnește calmul în care s-a retras. Din spate, un călător întinde gîtul să afle și el noutăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ai studiat? Geneza cîntecului "Ne-am adunat din tîrguri și din sate"... O poate confirma și maestrul de colo arată Lazăr cu privirea în direcția profesorului, dar vorbele celui cu șeptelul și cu producția de carne livrată pieței acoperă orice zgomot. Reîntoarsă din pauză cu forțe noi, studenta atacă mai departe foaia albă, confruntînd, din cînd în cînd, cele calculate de ea cu ceea ce are în caietul de curs. Actorul întoarce pagina revistei, se încruntă, apoi, ca sugrumat, pufnește un "extraordinar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
totuși capul printre ușile batante, ferind puțin draperia plușată. Pe scenă, regizorul execută în liniște cîțiva pași calmi, explicînd, prin gesturi, cum ar vrea să iasă mișcarea, în timp ce actorii îl privesc cu atenție. Mihai se retrage încet, să nu facă zgomot. Dă colțul și urcă cele cîteva trepte spre secretariatul literar. Vine, sigur că vine spune secretarul literar în telefon, făcîndu-i semn lui Mihai să intre. E la Iași, după afișe. Vine cu cursa rapidă de cinci. Sărut mîinile! Soția lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ptiu, ce iarnă! exclamă secretarul literar, ieșind în curtea teatrului, în urma lui Mihai. Ninge foarte frumos. Traversează piața alături, în grabă, și intră în hotel, hotărînd să rămînă pe una din canapelele din hol; în bar, e și fum și zgomot de la magnetofonul reglat pe sonoritate exagerată. Mihai pleacă să aducă paharele cu băutură, oprindu-se o clipă lîngă standul de reviste și ziare, în speranța că ar putea găsi ceva. Aduce băutura, se așază alături de secretarul literar, ciocnesc și sorb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de vodcă, dînd semne că amîndoi se vor ridica să plece imediat ce băutura ajunge în stomac, Mihai și secretarul literar privesc aiurea, undeva dincolo de peretele din față. Muzica din sala alăturată, prin ușa veșnic întredeschisă, ajunge la ei ca un zgomot continuu, un fel de răget al elefanților din filmele cu Tarzan. Vezi, de-aia nu vin aici zice secretarul literar. O tavernă. Vreau o vodcă, o beau la barul teatrului sau îmi iau o sticlă acasă. Da, dar nu vedeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rămîne datoria, nu știu cît de plăcută, de-a le achita răspunde fata, retrăgîndu-se odată cu Mihai, să poată femeia face curat. Să mergem la casă arată ea cu privirea. Păcat de cioburi! surîde Mihai trist, auzindu-le cum cad cu zgomot în găleată. Le-aș fi luat acasă, ori... Se zice că poartă noroc. Nu credeți? Dacă ar crede asta toți cumpărătorii, n-ar rămîne o sticlă întreagă. Aveți bani să plătiți? Se pot sparge sticle pe datorie? Fata roșește toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o clipă, volanul îi tremură în mînă iar cursa se scutură ca de friguri, trezindu-i pe toți. Pasagerii privesc un timp înainte, ori spre fereastră și, cînd mașina s-a statornicit în mersul ei de pînă acum, sigur, cu zgomot monoton, moțăiala îi cuprinde din nou. Pe partea dreaptă, la o intersecție, mai mulți oameni ies dintr-o gheretă și fac din mîini, dar cursa își vede de drum, fără să-i ia în seamă. Din sens invers, fiecare nouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înfipt în tăcere. Dezorientat, șoferul acționează pe rînd toate luminile. Nimic. Nici un semn. Farurile sînt moarte. Doar ștergătoarele mai continuă să se tîrască pe parbriz. Cînd se sting și luminile de bord, senzația e deplină ca-n iad: întuneric și zgomot de viscol, ce se infiltrează adînc, de-a lungul oaselor. Cu mîna tremurîndă, șoferul caută într-un lăcaș al bordului, scoate lampa de control, o bagă în priză și o aprinde, îndreptîndu-i fascicolul de lumină înainte, prin sectorul de cerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rafalele scurte ale vîntului. În tăcerea din cursă, un "Doamne!" șoptit cu groază tremură pe buzele tuturor. Fascicolul de lumină se plimbă într-o parte și-n alta: întreg botul mașinii a pătruns în sulul de zăpadă. Șoferul lasă cu zgomot lampa de control pe bord, îndreptată spre înainte, și se prăbușește în scaun, oftînd prelung, dezumflat. Pînă aici i-a fost murmură, aprinzînd lumina de interior. Dă lopata! spune țăranul, apropiindu-se cu mîna întinsă. La ce bun?! pufnește șoferul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ia lampa de control, trăgîndu-i cordonul afară din lăcașul de la bord. Coboară amîndoi în întuneric, cu lampa aprinsă și încep să cotrobăiască în burta mașinii, la portbagaj. Cînd furia viscolului dă semne de oboseală, de afară, din spate, se aud zgomote metalice. Întins lîngă roată, Lazăr îmbină lanțurile, după ce a îmbrăcat în armătura de zale una din cele două roți duble. A înțeles, după cum se căznea să dea de rostul lor, că șoferul nici n-a pus mîna pe lanțuri vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i bună! rîde zgomotos Radu, prăbușindu-se în fotoliu. Ziceam de gusturile ei artistice, că dac-oi ajunge să mă tem și pentru scriitorașul ăla... Te pomenești că Aura e din piatră se aude rîsul înfundat al Paulei, însoțit de zgomotul ceștilor de cafea. Cît mai stăm? întreabă cineva pe culoar. Aici avem necaz mereu cînd viscolește răspunde conductorul. Poate vor trimite înaintea noastră un plug. Aura face ochii mari, îngrozită de gîndul că va trebui să stea aici mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
puternică, dinspre ușă, face să se stingă brusc orice glas; doar focul în sobă continuă să trosnească. Afară, creanga de stejar, ruptă, izbită în bucata de perete dintre două geamuri, e împinsă de vînt pe lîngă ferestre, roată, producînd un zgomot ciudat, ca zeci de degete ce-ar lovi în ferestre. Cînd ajunge în partea din mijloc a semirotundului, rămîne locului cîteva secunde, oprită de curentul venit din față, tremură lovind mărunt fereastra, apoi, încet, se depărtează doi-trei metri, e oprită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]