KorAP: Find »[drukola/base=alerga & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...569 570 571 ...689 >

17,219 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

țeavă și iese pe jumătate din adăpost. Nu mai are timp să tragă. Simte o izbitură puternică în cap, ca de ciocan. În fapt, explozia propriului său creier. Tăiat de sudori reci, sublocotenentul întețește ritmul. Știe că următorul este el. Aleargă mai repede decât își imaginase vreodată că poate să o facă. Inima pompează într-un ritm nebunesc, sângele galopează năvalnic prin artere, bate ca o toacă în tâmple, urechi, stomac. Aerul rece răzuie dureros gâtul și pătrunde în plămâni ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Încearcă să se facă înțeles prin semne, dar este privit cu nedumerire. Cum habar nu are să vorbească ceha, caută prin memoria lui puțina latină rămasă de la școala confesională. Aqua...puero...puero 112! Repente, repente 113! Preotul suflecă poalele sutanei și aleargă către sacristie de unde revine la fel de repede cu o sticlă plină cu apă. Începe să frece energic cu mâna umedă obrajii palizi ai copilului. Într-un sfârșit, acesta deschide ochii speriat, dar chipurile blânde ale celor doi îl fac să înțeleagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
al actelor sunt lăsați să intre. Înăuntru, între pereții al căror var de abia își mai arată culoarea originală se aude țăcănitul permanent al teleimprimatoarelor precum și agitația specifică punctelor de comandă. Oriunde privești vezi furieri sau agenți de legătură care aleargă grăbiți să își îndeplinească misiunile încredințate. Ofițeri în uniforme kaki studiază atent hărțile prinse în pioneze direct pe perete sau dau ordine grăbite, notate rapid de către telefoniști pentru a fi comunicate către subunități. Un tânăr sublocotenent de transmisiuni, slab și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
blindajului. O siluetă umană, adevărată torță vie, se zbate încercând să iasă afară din cușca de metal incandescent. Instantaneu, armele partizanilor încep să scuipe foc și moarte. Defileul se transformă intr-un haos infernal. Grenadele zboară, exploziile amplifică panica, nemții aleargă bezmetici, numai pentru a fi secerați fără ca măcar să vadă de unde le vine moartea. În fața mitralierei lui Karel oamenii cad ca popicele. Motocicletele se răstoarnă. Din Opel-ul de transmisiuni distrus, zboară bucăți de tablă ascuțite, la fel de periculoase ca niște proiectile. Camioanele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
beregată. Se prăbușește ca secerat la pământ. În cădere trage după el mica centrală telefonică care aterizează cu zgomot în capul lui. Romulus smulge firele din contacte. Legătura cu celelalte eșaloane este întreruptă și nimeni nu poate da alarma. În timp ce aleargă prin întuneric, un subofițer neamț se izbește de Marius. Cu degete tremurătoare, caută disperat să scoată masivului Parabellum aflat la centură, dar acesta este înțepenit în toc. Lovit brutal cu piciorul în burtă, strigătul lui de durere se transformă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
pământ. Rănitul încercă să se ridice, în zvârcoliri din ce în ce mai slabe. Izbutește să-și încleșteze mâna pe fața locotenentului. Marius lovește din nou cu pumnalul. Sângele ce țâșnește năvalnic din jugulara tăiată îl împroașcă pe față, dar nu-i dă importanță. Aleargă către învălmășeala luptei. Iovuț se apleacă și se repede cu casca în burta dușmanului. O ridică brusc sus. Lovește bărbia adversarului, amețindu-l. Se apleacă asupra lui și cu un gest scurt îi rupe gâtul în trosnet de oase frânte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
în fund, rezemat de perete. Probabil rememorează cine știe ce partitură muzicală. Mișcă ritmat din picior, uneori dă și din buze ca și cum ar cânta. Pune vioara sub bărbie, o acordează atent și imediat arcușul ce pare o prelungire a mâinii începe să alerge sprinten peste corzi în tempoul vioi al Horei staccato. În momentul în care melodia s-a încheiat, numeroasele aplauze ale soldaților, care ascultaseră ca vrăjiți piesa lui Grigoraș Dinicu ce le aducea aminte de horele din sat, fac pe Suflețel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
fac cât câțiva kilometri de mers pe șosea. Asta dacă nu luai în calcul că se mai și trage în tine. Pare destul de lung drumul până la munții ăia, domn' locotenent. Așa o fi, Mâțule, dar vom ajunge mai repede acolo, alergând. Un strigăt purtat din gură în gură se aude pe întreaga linie de front a românilor. Înainte! Înainte! Soldații pornesc zoriți, aplecați înainte, cu un vânt puternic în față care-i taie până la oase. Deasupra lor trec neîntrerupt proiectilele artileriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
atacă vânătorii de munte. Urcă dealul pieptiș, în fugă. Trag, se feresc, fac saltul înainte. Se mișca ca niște feline, cu pași ușori, munții și pădurea sunt elementul lor. Hai băieți, e rândul nostru! Vocea căpitanului se aude undeva în dreapta. Aleargă cu toții în urma lui spre dușmanul camuflat cu dibăcie pe după stânci. Soldații mai mult se cațără decât urcă. Picioarele alunecă, pietrele se rostogolesc peste cei din urmă. Marius ridică ochii. Cât o poate zări sus, printre copaci, la o sută de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Tușesc cu lacrimi, aproape sufocându-se. Pe lângă ei trece Nicky. Felicitări băieți, dar au mai rămas câteva. Succes! Cu degetul le arată adăpostul altei mitraliere, ascunsă după pietre și crengi. Marius nu are vreme să-i răspundă. Îl vede cum aleargă cu grenada în mână, pregătit să o arunce. Cu o boltă înaltă, nimerește exact peste cuibul de mitralieră. Țipete îngrozite sunt curmate brutal în detunătura asurzitoare. Un soldat urlă cu uniforma în flăcări, izbindu-se deznădăjduit de trunchiurile copacilor. Cade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
și hălci de pământ zboară spre cer. Profilată pe pălălaia roșie a flăcărilor, o siluetă omenească se rostogolește la vale. E căpitanul Apostol. Picioarele sunt cioturi însângerate și de sub pielea zdrențuită se arată hidos capetele albe ale oaselor sfărâmate. Marius aleargă spre el, îl prinde în brațe. Ajutat de Iovuț, îl pune la adăpost, în spatele unui masiv bloc pietros. Din fața arsă, transformată într-o mască respingătoare, ochii de un albastru serafic se văd sticlind a moarte. Domnule căpitan...Marius vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Marius pleacă o clipă fruntea, îndurerat. Dom' locotenent, acum, dumneavoastră trebuie să ne conduceți. Ai dreptate, Iovuț. Să mergem. Deasupra crestei, pe platou, se vede plutonul lui Felix. Trag din fugă, împroașcă cu foc și moarte. În fruntea lor, Felix aleargă drept, fără să se ferească. Un roi de gloanțe țiuie în jurul lui. Se dă peste cap. Fâșiile negre de fum ale luptei îl ascund vederii. Cu un pistol într-o mână și lopata de infanterie în cealaltă Caraiman se repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
să mă ia cu mâncărimi în talpă, atunci se gătește! Așa pățeam când eram cu oile la munte și niciodată semnele nu au înșelat. Cam la vremea sorocită de Florea, prin fantele crestelor se vede cum pe cer încep să alerge într-o goană nebună norii de furtună. În bezna și mai groasă datorită ninsorii transformată într-un viscol zdravăn ce poartă aiurea crengile căzute din copaci, Marius arată mecanicilor niște adăposturi unde pot sta până trece vijelia. Intră și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Führer-ului. Din cadrul ușii, locotenentul aruncă o privire indiferentă peste cadavru. Un tip din SS, Scharführer după cum arată gradele. Clădirea se cutremură din temelii, exploziile și zgomotele gloanțelor care ricoșează pe pereții din beton au o rezonanță năucitoare. La parter, Mâțu aleargă printre flăcările nestăvilite care luminează locul luptelor ca în miezul zilei. Din capătul coridorului, din spatele unei uși, este întâmpinat cu un tir concentrat de arme automate. Se adăpostește împreună cu Iovuț în spatele unui perete afumat. Scoate o grenadă, îi smulge siguranța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
atacului nostru. Da, au descoperit-o băieții în biroul comandantului, chiar dacă nu într-o formă prea grozavă. Merg jos să văd despre ce este vorba. Morții mai pot aștepta. Prin holul întunecat al parterului se încrucișează mereu cu soldați care aleargă către posturile unde fuseseră desemnați. Unii dintre ei șchiopătează, alții sunt bandajați la o mână, sau cap. "Oh, Doamne, ce puțini am rămas!". Sublocotenentul Novăceanu se apropie alergând. Domnule locotenent, aparatul lui Bocioagă a fost atins de schije în timpul atacului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
aștepta. Prin holul întunecat al parterului se încrucișează mereu cu soldați care aleargă către posturile unde fuseseră desemnați. Unii dintre ei șchiopătează, alții sunt bandajați la o mână, sau cap. "Oh, Doamne, ce puțini am rămas!". Sublocotenentul Novăceanu se apropie alergând. Domnule locotenent, aparatul lui Bocioagă a fost atins de schije în timpul atacului. Nu mai este bun de nimic. Asta nu e bine de loc, mormăie Marius. Rămâne pe gânduri câteva clipe, cu privirea pierdută în beznă. Izolați, fără nici un mijloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
puțină, foarte puțină culoare în obrajii palizi. Arată extrem de fragilă, doar ochii îi sunt vii și strălucitori, de parcă toată energia trupului se concentrase acolo. Atins de zâmbetul fetei, toate umbrele din sufletul lui Marius dispar ca praful luat de vânt. Aleargă către ea, prăbușindu-se lângă patul metalic. Delicat, cu o mână tremurândă, îi atinge umerii slăbuți, la fel de ușor ca și cum și-ar trece degetele peste petalele fragile ale unei flori. Sărută genele încărcate cu umezeala sărată a lacrimilor încă necăzute și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
din rămășițele celor căzuți. Un geamăt prelung atrage atenția lui Marius. E Carol. Încovoiat, palid ca un strigoi, merge împleticit pe coridor cu mâinile încrucișate peste burtă. Lasă în urma lui o dâră groasă de sânge. Cu gândul să-l ajute, aleargă spre Suflețel care se prăbușește la podea. M-au făcut ferfeniță dom' locotenent...scâncește Carol. Stai liniștit Suflețel, nu te teme. Ai să scapi. Mor dom' locotenent. Respiră greu și suferința atroce îi crispează fața. Nu mă lăsați! În ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
ferestre și ricoșează cu miorlăituri sinistre în pereții holului. Nemții atacă! ...Nemții atacă! Asaltul pornește prudent, dar la fel de hotărât ca și precedentul. Sub acoperirea mitralierelor din pădure, lanțul de trăgători înaintează târâș. Vin din toate părțile. Se ridică în picioare, aleargă câțiva pași ca să se arunce din nou la pământ. Cu tot focul susținut din clădire, curând ajung periculos de aproape. Împușcăturile pârâie asurzitor, parcă se află într-un uriaș recipient unde se prăjește cafeaua. De afară se aud comenzi aspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
temelii. Etajul este lovit în plin. Drept în fața lui, irupe un deget de foc. Vede cum Karel Hrozny și partizana dispar într-un rug uriaș. Unda de șoc a exploziei îl trântește la podea, dar se ridică și continuă să alerge prin holul incendiat. Plin de oroare privește o siluetă umană cum aleargă cuprinsă de flăcări, scoțând urlete îngrozitoare. Văpăile îndârjite acoperă trupul martirizat și zdrențe carbonizate cad odată cu fășii de piele. Duhoarea de carne arsă îți întoarce mațele pe dos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
de foc. Vede cum Karel Hrozny și partizana dispar într-un rug uriaș. Unda de șoc a exploziei îl trântește la podea, dar se ridică și continuă să alerge prin holul incendiat. Plin de oroare privește o siluetă umană cum aleargă cuprinsă de flăcări, scoțând urlete îngrozitoare. Văpăile îndârjite acoperă trupul martirizat și zdrențe carbonizate cad odată cu fășii de piele. Duhoarea de carne arsă îți întoarce mațele pe dos. Se aude pocnitura unui glonț milos și omul, după ce mai înaintează câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
salvă lovește clădirea, mai precis de această dată. Bucăți de mortar și tencuială cad peste. În urma lui, prăbușirea unui întreg perete blochează parțial holul. Praful plutește ca o ceață groasă. Tușește cu greutate. Îl ustură gâtul, nasul, ochii. Umbre încovoiate aleargă peste tot. Una dintre ele se izbește puternic de el, ca să dispară repede. Clădirea continuă să încaseze lovitură după lovitură. Tunetul zidurilor care se prăbușesc este asurzitor. Ajunge în sfârșit la subsol. Aici, fumul și praful este mai puțin dens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
pulverizeze restul de zid în spatele căruia se adăpostise, dar el continuă încăpățânat să tragă. În zgomotul motoarelor turate la maximum, mitralierele grele din turele toacă întreg perimetrul. Se aud strigătele și vaietele celor loviți. Unii dintre cei rămași în viață aleargă bezmetici, alții se târăsc greoi, pete întunecate perfect vizibile pe albul zăpezii. Cu toții ajung să cadă sub gloanțe sau striviți sub tonele uriașelor mașinării blindate. Iovuț dispare spulberat într-un nor uriaș de flăcări și fum. Din trapele deschise, comandanții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
asta. Un timp se amuză la gândul supușilor și mai ales supuselor lui pe jumătate dezbrăcate care îl vor venera pe omul alb venit de peste mări și țări. Cu pași grăbiți se îndreaptă către mașină. Prizonierii dispăruseră. În jurul lui soldații aleargă, îl vede pe locotenentul Janke cum dă ordine scurte unor subofițeri. Toți se grăbesc să părăsească locul acesta care efectiv pute a moarte. Înscrie mașina pe drumul parcurs la sosire. Brusc, din noapte apar siluete care aleargă către el, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
În jurul lui soldații aleargă, îl vede pe locotenentul Janke cum dă ordine scurte unor subofițeri. Toți se grăbesc să părăsească locul acesta care efectiv pute a moarte. Înscrie mașina pe drumul parcurs la sosire. Brusc, din noapte apar siluete care aleargă către el, cu armele întinse înainte, gata să tragă. "Ce dracu..." Nu mai are timp să-și termine gândul. O explozie intensă, un gheizer de flăcări luminează noaptea și mașina se transformă într-o grămadă de fiare contorsionate care ard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]