15,415 matches
-
liniștit-un loc fără gară, unde poate opri orice tren când e nevoit să stea la semnal. La un semnal care nu se mai schimbă. Un tren cu care nu te mai poți întoarce din bălăriile care țin loc de gară. Da. De acolo, trenurile nu se mai întorc înapoi. Vorbea cu buzele întredeschise. Aproape crispată. Ca și cum i-ar fi părut rău că gândise toate astea cu voce tare. Îmbujorată la față, cu palma ajunsă întâmplător pe mâna lui Gerard, udă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
zâmbind. Deodată se deschise ușa grea, de metal verde-albastru și o văzui pe Relia pătrunzând grăbită în odaia strâmtă și plină cu tot felul de unelte și mai ales cu casetele de metal cu vopseaua zdrelită, în care aduceam de la gară, filmele. Niciodată nu mă întâlnisem cu ea în acel spațiu sărăcăcios, cu pereții destul de afumați, chiar dacă ea era fata directorului, în persoană. De la ea trebuia să aflu în următoarele momente, că memorabilul personaj al poveștii mele de iubire, Iozefina, fusese
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mormolocule. Esesistu’, cum era el de țâfnos, se abține și nu-i dă replica imediat, ca să o evidențieze mai bine: Nu mă fă pici, că dau cu tine de pereți, Dumnezeii mătii, că și-așa ești prost ca napu n gară. Titi, din seamă afară de calm, părea de data aceasta încântat ca o bivoliță pe care coțofana, gata urcată, se străduiește să o satisfacă aproape contra cronometru. Vorbește frumos. Ce-ai zis, piciule? Dar ce? Tu n-ai voie, mă, să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
calm, părea de data aceasta încântat ca o bivoliță pe care coțofana, gata urcată, se străduiește să o satisfacă aproape contra cronometru. Vorbește frumos. Ce-ai zis, piciule? Dar ce? Tu n-ai voie, mă, să fii prost ca napu-n gară, puiu’ tatii? Știi ce? Unu cu unu face doi. Decât mare și prost, mai bine mic și... puncte, puncte... Chiar așa râde Titi satisfăcut Că bine zici. Decât mare și prost, mai bine mic și prost, băi mămicule. Verde de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sulul, și își văzu mai departe de drum, grăbind pasul, de teamă că acel targuí prost ar putea să se răzgândească. Dar Gacel nu se răzgândi. Desfăcu covoarele, înfășură armele în ele, își puse sulul sub braț și porni spre gară. Trenul era și mai jegos, mai incomod și mai zgomotos decât autobuzul și, cu toate că avea avantajul că nu-i explodau roțile, prezenta incovenientul că îi umplea de fum și funingine pe pasageri și că se oprea cu exasperantă regularitate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
avantajul că nu-i explodau roțile, prezenta incovenientul că îi umplea de fum și funingine pe pasageri și că se oprea cu exasperantă regularitate în toate orașele, comunele, satele și micile cătune de pe traseu. Când îl văzu ivindu-se în gara strălucitoare, urlând și azvârlind jeturi de aburi ca un monstru mai potrivit cu poveștile negrului Suilem decât cu realitatea, pe Gacel îl cuprinse o senzație de panică incontrolabilă, și trebui să apeleze la tot curajul lui de războinic și la tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un aer înghețat ce purta uneori fulgi microscopici puse stăpânire încetul cu încetul pe întregul vagon, obligându-i pe bieții călători să se înfofolească, tremurând, cu tot ce aveau la îndemână. Când, aproape pe înserat, se opriră într-o minusculă gară de munte și conductorul anunță că aveau la dispoziție zece minute ca să-și cumpere ceva pentru cină, Gacel nu putu rezista tentației, sări jos și alergă până la marginea peronului, ca să pipăie zăpada albă cu propriile-i mâini. îl uimi consistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
locul său, să mănânce în tăcere, privind noaptea ce cădea, peisajul nins ce dispărea înghițit de umbre și peretele de lemn al vagonului, pe care pasageri plictisiți săpaseră cu briceagul tot soiul de inscripții ca să-și omoare timpul. Acolo, în gară, în picioare pe zăpadă, Gacel Sayah descoperise dintr-o dată că prezicerea bătrânei Khaltoum părea că avea să se împlinească. Deșertul, iubitul deșert unde se născuse, rămânea în urmă, la poalele acelor munți înalți acoperiți acum de pășuni verzi și copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la destinație cu mai bine de șase ore de întârziere. Coborî ultimul, cu covoarele, sacul de piele și pătura grea, și își îndreptă pașii pe urma celor ce dispăreau în spatele unei porți mari de sticlă mată, impresionat de măreția înaltei gări unde zburau cârduri de lilieci și unde nu se mai auzea decât pufăitul locomotivei, ce părea că respiră adânc, trăgându-și sufletul după epuizantul efort. Apoi traversă marea sală de așteptare, cu marmură murdară și bănci lungi pe care dormeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
gânduri dacă să pătrundă în orașul adormit sau să se întoarcă și să-și caute și el adăpost pe una dintre acele bănci lungi, în așteptarea zorilor, dar un bărbat cu o uniformă uzată și un chipiu roșu ieși din gară, trecu pe lângă el și, când ajunse pe ultima treaptă, se întoarse să-l privească. — Ai pățit ceva? vru să știe; și în fața negației mute, schiță un gest de înțelegere. Am priceput, spuse. E prima dată când vii la oraș... Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără margini pentru sufletul lui care, poate, avea să sfârșească întâlnindu-se cu cele ale călătorilor „Marii Caravane“. Apoi o visă și văzu cămilele mumificate și scheletele învelite în zdrențe reîncepându-și marșul pe întinderea tăcută și, mai târziu, străbătând gara și pătrunzând în orașul adormit; clătină din cap în semn de refuz, izbindu-se de pereți, fiindcă avea convingerea că veneau după el și că, în curând, vor intra în marele naos pustiu, ca să-și așeze acolo tabăra în tihnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
timp pe treptele unde fusese rănit și uitându-se la urmele lăsate de gloanțe pe pereții vechi. Ajunse din nou la bulevardul larg; îl surprinse mulțimea ce se înghesuia pe ambele trotuare, și, când vru să treacă strada în direcția gării, îl opri un polițist în uniformă. — Nu se poate traversa, spuse. Așteaptă. — De ce? — Trece președintele. Nu trebuia să-l vadă ca să știe că gri-gri-ul morții îl însoțea iar. De unde ieșise sau unde se ascunsese în tot acel timp, nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cămașa lui și râzând pe sub mustață la gândul că la un moment dat putuse nutri prosteasca speranță că era liber. Uitase de președinte. Uitase jurământul lui că o să-l omoare dacă nu-i dă înapoi familia, dar acum, când clădirea gării se înălța în fața lui și îl despărțeau o sută de metri de ea și de întoarcerea la deșertul și lumea lui, soarta părea că își bate joc de bunele lui intenții și gri-gri-ul morții îi juca o festă tragică, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
complet altul descoperit, în care un bărbat așezat în spate saluta mulțimea ridicând brațele. Polițiștii stăvileau mulțimea care striga și aplauda, iar de la ferestrele caselor femei și copii aruncau flori și serpentine colorate. Strânse arma cu putere și așteptă. Orologiul gării slobozi două bătăi, îndemnându-l, parcă, încă o dată să uite totul, dar ecoul lor se pierdu între urletele sirenelor, strigăte și aplauze. Targuí-ul simți că-i vine să plângă, ochii i se încețoșară, blestemă cu glas tare gri-gri-ul morții, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de complicate relații ascunse cu Stein, frizând limita legalității. Își cufundă lingura Într-o supă Julienne lipsită de gust. Prefera mâncarea gustoasă, puternic asezonată, dar sățioasă. Afară, În Întuneric, nu se vedea nimic, doar scăpărările ocazionale de lumină ale unei gări mici, flacăra precipitată dintr-un tunel și, neîncetat, imaginea străvezie a propriei fețe, mâna lui plutind ca un pește prin care luciul apei și printre alge. Era puțin iritat de ubicuitatea ei și era pe cale de-a trage storul, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sau așa crezu Myatt la Început, permițând minții sale să fugă puțin de subtilitățile cu Stein și domnul Eckman, dar, Înainte să ajungă chelnerul la el, străinul adormise. Fața lui Îi dispăru pentru o clipă din priviri când luminile unei gări transformară pereții vagonului din oglinzi În ferestre prin care deveni vizibilă o mulțime de pasageri provinciali, așteptând cu copii, pachete și plase sosirea unui personal leneș, de rută lungă. O dată cu Întunericul, fața reveni, picotind. Myatt uită de el și alese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trecu În diagonală prin Întuneric, iar o lampă străluci la ușa unei cafenele. Liniile se multiplicară și locomotive fără garnitură se-apropiară de expres, fluierând și scoțând jeturi de abur. Semnalele clipiră verde pe deasupra vagoanelor de dormit, iar arcul acoperișului gării se ridică deasupra vagonului. Vânzătorii de ziare Începură să țipe. Un șir de bărbați țepeni și gravi, În pelerine negre, și de femei cu voaluri negre așteptau În lungul peronului. Neinteresați, asemenea unei adunături de străini eleganți veniți la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de zile. Ea Îl imploră, puțin speriată: — Și ce trebuie să fac? El deschise larg mâinile: — Nimic. Continuați. Odihniți-vă cât puteți. Evitați frigul. Sunteți prea subțire Îmbrăcată. Se auzi un țignal și trenul vibră, punându-se În mișcare. Lămpile gării Înaintară singure spre Întuneric, iar doctorul se Întoarse să plece de lângă ea. Dacă aveți nevoie iarăși de mine, sunt la trei compartimente mai Încolo. Mă cheamă John. Doctor John. Ea spuse cu o politețe familiară: — Pe mine Coral Musker. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cușetă și stătea sprijinit În picioare În colțul compartimentului său când auzi afară chemarea rară și cîntată Köln, Köln, Köln. Partea a doua Köln 1. — Dar, desigur, dragă, nu mă deranjează că ești beată, spuse Janet Pardoe. Ceasul de deasupra gării din Köln bătu ora unu și un chelner Începu să stingă luminile de pe terasa Excelsior. — Uite, dragă, lasă-mă să-ți Îndrept cravata. Ea se aplecă peste masă și-i aranjă cravata lui Mabel Warren. — Am trăit Împreună vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și, când Janet Pardoe se ridică să traverseze piațeta, o prinse și o strânse de braț cu o forță extraordinară. Promite-mi că vei fi prevăzătoare. Oh, dacă aș putea să vin cu tine! Când aproape că ajunse În pragul gării, intră Într-o băltoacă. — Oh, uite ce-am făcut acum! Cât sunt de neîndemânatică! Să-ți stropesc cu noroi un costum frumos și nou ca ăsta! Cu mâna ei mare și aspră, cu inel cu sigiliu pe degetul mic, Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Repede! Peronul cinci! E și douăzeci și opt. Doar cinci minute. Încă Îl mai ținea pe hamal lângă ea, cu forța mușchilor săi. — Ascultă, Îi zise. Vreau să duci un mesaj pentru mine. Kaiser Wilhelmstrasse, numărul 33. — Nu pot să plec din gară, Îi spuse omul. — La ce oră ieși din tură? — La șase. Nu-i bine. Trebuie s-o ștergi. Poți face asta, nu? Nu va băga nimeni de seamă. — Mă vor da afară. — Riscă, spuse domnișoara Warren. Douăzeci de mărci. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
locul de vizavi. Când Coral Musker se trezi, locul acesta și o valiză de piele au fost primele lucruri pe care le-a văzut. Se simțea apatică și Îngrijorată, gândindu-se la trenul pe care trebuia să-l prindă În gara Victoria, la ouăle tari și pâinea de alaltăieri, care o așteptau jos. Mai bine n-aș fi acceptat slujba asta, se gândi ea, preferând acum, când sosise momentul plecării, coada pe scările de la Shaftesbury Avenue și veselia forțată a așteptărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dezarmare și arestarea unui membru al Camerei Lorzilor pentru delapidare, iar un baronet se căsătorise cu una din fetele Ziegfeld. Nici unul din aceste subiecte nu erau În exclusivitate: le citise pe benzile agențiilor de știri Înainte de-a veni la gară. Vor pune conferința pentru dezarmare și pe fosta domnișoară Ziegfeld o pagină mai În spate, se gândi ea. Nu există nici un dubiu că, dacă nu izbucnește războiul european sau nu moare regele, reportajul meu o să domine ziarul, se gândi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai departe. Compartimentul era ușor de găsit, pentru că recunoscu balonzaidul aninat Într-un colț, precum și pălăria moale și pătată. Pe banchetă zăcea un ziar de dimineață, pe care doctorul Czinner Îl cumpărase cu un minut sau două În urmă În gara din Würzburg. În scurta căutare Întreprinsă de Coral Musker de-a lungul culoarului, Mabel Își premeditase fiecare gest: străinul cu care Împărțea compartimentul era la micul dejun, iar doctorul Czinner, care o căuta la celălalt capăt al trenului, va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Boema? Nu credeți În așa ceva? Taverna Fitzroy? (“A fost emis un mandat pentru arestarea sa“, scrise ea, „dar acesta n-a putut fi aplicat Înainte de-a se fi Încheiat procesul. Când procesul s-a Încheiat dr. Czinner dispăruse. Fiecare gară a fost supravegheată de poliție, fiecare mașină oprită. Nici o mirare că zvonul c-ar fi fost ucis de agenții guvernului se răspândi cu repeziciune“.) Nu credeți că e necesar să se Îmbrace cineva excentric, cu pălărie mare, neagră, jachetă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]