KorAP: Find »[drukola/base=săruta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...569 570 571 ...597 >

14,917 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Fantastic... murmură Ștefan. I se moaie picioarele... Cade în genunchi.... Se face ghemotoc la pământ, cu fruntea la pământ. Rămâne așa, neclintit, în tăcere, ghemuit. Boierii se uită uluiți la Ștefan și nu știu ce să creadă: "Ce face Măria sa? Se roagă? Sărută pământul? Plânge? Să plângă Măria sa?"... Tăcere... Nu se aude decât ghiogârțul lui Gherasim, gemetele, plescăitul de plăcere și mormăitul: Cotnar... Cotnar... Apoi Ștefan se ridică. Arată cerul: Acolo Sus cineva ne iubește... spune el încetișor, apoi izbucnește într-un hohot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
semnul cleștelui. Oricum râde Ștefan îmi rămân destui dinți cu care să mușc. Tot se vaită unii și alții "că-s turbat"... "Turbato?!" Nooo! protestează Don Batista, păturindu-și sculele. Vitoria! Coraggio!... Eroico! se înclină el și dă să-i sărute dreapta, dar Ștefan și-o retrage. Ce-s eu, față bisericească?! Don Batista, cu legăturica, se retrage de-a-ndărătelea cu plecăciuni bolborosind: Illustrissimi.... Illustrissimi... Cască ochii în spate! strigă Ștefan. În Moldova, din spate ți se poate trage pieirea... Se așează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să te lepezi de Satana. Muieri?... Păi, am, rânjește el. Am să dau și la alții... Muiere pentru o viață, bre! Iaca, voi să-ți fiu naș la nuntă. Mulțămesc Măriei tale, se înclină și trage spada. Păi, mireasă am, sărută el spada. Și nuntă fac curând-curând. Una de pomină, însângerată... Du-te naibii! Mi-ai stricat tot cheful! Prăpăditule! îl boscorodește Ștefan și-i întoarce spatele. Vorbeam de brașoveni... Trebuie să-i înțelegem și pe ei. Sunt speriați. Parcă noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dorm în pământ străin. Am poruncit să mă care pe năsălie, mai mult mort decât viu. "Fie ce-o fi! mi-am zis eu. De lingoare, au de săcure o moarte are omul." Minune mare! Cum am îngenuncheat și am sărutat pământul țării, cum am respirat aerul Moldovei îmbătat de aroma pădurilor de brad, m-am sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic: minune și mai mare! Numai "întoarcerea la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
biserică, îl izbește un pătrunzător miros de ulei, de vopselărie, amestecat cu iz de ceară de albine arsă în câteva sfeșnice ce pâlpâiau încă. Se strecoară pe sub schelăria ce nu fusese dată jos. La iconostas, Ștefan se închină cu evlavie, sărută icoanele împărătești și cere să cerceteze zugrăveala. Umbrele înserării, îndulcite prin galbenul, albul și roșul vitraliilor, începuseră să se lase și starețul Ioasif trebui să aprindă o lumânare din cele cu muc mare, cu care slujește la morți și la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să murim împreună cu împăratul. "Ca oameni liberi, nu ca robi!"... Constantin și-a scos platoșa aurită, cu vulturul bicefal încrustat pe piept, și-a azvârlit coiful cu panaș, și-a smuls inelul cu pecetea imperiului același vultur bicefal, l-a sărutat și l-a aruncat departe, și-a scos cămașa de mătase și a îmbrăcat o cămașă luată de pe cadavrul unui oștean era o cămașă sfâșiată, noroită, sângerată... Îl priveam îngroziți și nu înțelegeam ce voia să facă. Ai uitat să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scoate ac cu ac, le aruncă și părul eliberat se revarsă pe spate ca o cascadă, în valuri... Dar eu... eu... reușește Maria să îngâne suspinând. Te-am așteptat... Cât te-am așteptat... Nu mai aveau nevoie de cuvinte. O sărută pătimaș și ea se lipește de el dăruindu-i-se toată. Cămașa sfâșiată cade mototol la picioarele ei. Și, ca atunci când a fost prima oară, în chiar ziua în care sosise la Suceava, în chiar ziua marelui cutremur -, acum, ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de mult florile pe morminte, îi reproșează el și Alexandru bolborosește ceva și pune capul în pământ. Uităm prea repede... Am făcut pomenire pentru taica, pentru maica... Și pe maica ta, pe Maruța, am pomenit-o. Alexandru își face cruce, sărută picioarele Mântuitorului. Ștefan deschide fereastra, privește în gol, răscolit încă de rugăciune și de amintirea celor ce s-au dus, ce stăruie în el de parcă ar fi fost ieri... Privește în gol și vede în el, ca orbii. Și totul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mârâie Ștefan cu ură, și i-am spus: "Șobolane!! Țara ai belit-o!! Moldova ai vândut-o turcilor!! Pe taica l-ai ucis mișelește!! Și-ți era frate!!" "Nepoate, chițăia el pițigăiat, nu mă ucide!!" Se milogea, se târa, îmi săruta picioarele, mă implora: "Fie-ți milă, nu mă ucide, nepoate! Am aur! Aur mult! Ți-l dau tot! Tot! Lasă-mi viața!" L-am scuipat în față: "Ucigașule! Pe taica nu-l poți răscumpăra cu tot aurul din lume!!" Îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
știu dacă... bolboroșește Tăutu Să intre, rostește Ștefan cu indiferență în timp ce Tăutu dă să iasă:... Și... și vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe câmpul de luptă... Parcă Laiotă Basarab îi mai breaz? Nici nu l-ai săltat bine în tron și iaca a și trecut cu arme și bagaje în tabăra osmanlâilor, spune Șendrea. Valvârtej a ridicat praful șleaurilor spre Stambul, să sărute papucul Padișahului și să-i închine țara, îl înfierează el. L-au tăiat turcii ceva mai jos de buric, rânjește Mihail, fericit să-l batjocorească. O lepădătură! S-o fi făgăduit "turcește"! nu se lasă mai prejos Duma. Un trădător

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi, ca prin farmec, schimbă tonul și devine calm, înțelegător: La urma-urmelor, nu vrea omul... nu vrea și pace!... Bine! Pleacă! Pleacă mă! Ne-am înțeles: mormânt! Cupcici, fericit, se repede să-i sărute mâna: Mormânt, nea Isaio! Mormânt!... Ce faci, Isaio? protestează Alexa. Nu se poate așa. Dacă se slobozește... noi... Ahaaa! Ai sfeclit-o... Cară-te! îi spune lui Cupcici. N-auzi?! Cupcici bolborosește ceva a mulțumire și pleacă grăbit, să nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îi spune lui Cupcici. N-auzi?! Cupcici bolborosește ceva a mulțumire și pleacă grăbit, să nu se răzgândească... Ai greșit, Isaio! "Cârpă" aista... dacă, dacă vorbește?! spune Alexa alarmat. Au chiar așa prost mă crezi, Alexo? Ar trebui să-mi săruți mâinile, spune și un zâmbet cinic, drăcesc îi schimonosește gura. Au n-ați aflat ce-a pățit sărmanul Cupcici în noaptea aiasta chiar? Alexa și Negrilă îl privesc uluiți. N-ați aflat?! Chiar n-ați aflat?! Ce?!... Ce?!... Sărmanul boier

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i faci una ca aiasta, intervine Alexa înfiorat. Ne pedepsește Dumnezău... N-ați aflat?! bocește Isaia, perfid, îndurerat. Sărmanul boier Alexa... I-a și înmugurit salcia. Fie-i țărâna ușoară, își face el cruce, cu smerenie. Ar trebui să-mi săruți mâinile! le spune apoi brusc pe un ton sever. Nici nu se va lumina de ziuă și Cârpă aista va fi la picioarele lui Vodă: "Iertare Măria ta! Nu eu! Ei! Ei!..." Alexa se pleacă, înghite în sec, îngână ușurat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
atins în mândria lui de bărbat și încă cu martori. Așa ai spus și la Baia, și la Lipnic, și la Podu-Înalt! grăiește Dumitru cu mândrie, întorcându-se către oameni. Domnul Ștefan m-o bătut pe umăr și m-o sărutat pe amândoi obrajii! spune el lăcrimând cu mândrie. Chiar Domnul Ștefan, așa să știți! Târgoveții, câștigați de partea moșului, râd, îl încurajează: Așa-așa, moșule! Nu te lăsa! Atinge-o! Și voi ce vă băgați?!?! se stropșește la ei Savastița

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan. Țăranii, niște vlăjgani mustăcioși, cu plete și ochi de sânge, cu căciulile în mâini, dau buzna, se bulucesc, cad cu fața la pământ, se târăsc în genunchi la picioarele Domnului, strigând, bolborosind: Doamne!! Mă... Măria ta!! Bat pământul cu palmele, îl sărută, bolborosesc... Măăă!! Ce dați buzna la Măria sa?!?! Nu vă e rușâne?!?! îi bruschează Duma. Lasă-i, spune Ștefan cu îngăduință, încruntat însă. Oameni buni! Ce vânt rău v-a culcat la pământ? Au nu v-a învățat Domnul vostru să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Se lasă o tăcere grea... Ștefan tresare, cu bucurie: Moș Toadere! strigă el recunoscându-l undeva mai în spate. Vino! Mai aproape... mai... și îi dă mâna și-l apropie, dar și-o retrage pentru că Toader dă să i-o sărute. Bade Toadere! Ai fost în multe bătălii, 'mnetale ești un viteaz și-un înțelept! Spune-le că nu se poate!! Moldova-i în primejdie de moarte! Venim noi de hac și tatarilor, dar... dar cu socoteală!... Toader, stingherit, se lasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu șezutul Scaunul acela de la Suceava, să vii, să mă cauți. Am o vorbă cu tine... Năică, înviat din morți, cu ochii lui albaștri luminoși, îi zâmbește îngânând: Vin... vin Măria ta... Vin Să trăiești Doamne! dă Toader să-i sărute mâna iar. Să trăiască Ștefan Vodă!! strigă țăranii. Stați-stați, că nu s-a terminat! spune Ștefan încruntându-se. Pentru... pentru obrăznicia de a-l fi înfruntat pe "Măritul Ștefan Vodă", poruncesc... Oamenilor li s-a oprit respirația. ...Poruncesc! Să i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i părul. Dacă apucă să treacă... Și-o să treacă... Te doare? întreabă Maria privindu-i piciorul. Durerile mele? surâde el vag. Care din ele?... Să vii să-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge Alexandru încă un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu suspine, bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta Fecioară, cât m-am rugat -, mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în creștet. Voichițo!... rostește el cu ardoare și îi desface legătura, lasă părul să cadă numai valuri de aur. Mi-era un dor... Voichița își șterge lacrimile: De la Neamț, într-un galop am zburat... Am auzit: ești zâna răniților... Don

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu rugăciunile mele. O să te ocrotesc cu... cu dragostea mea... Știu de la maica... știu un descântec pe care îl știe de la bunica, care îl știe de la străbunica, ce-l descânta pe Mircea Basarab Vodă Bătrânul, când pornea în bătălie... Își sărută pulpa degetului mare și cu el îi face un benghi, în semn de cruce, pe frunte, pe obraji, pe bărbie, pe umeri, pe piept. Închide ochii și îngână încetișor printre suspine: "Dragule, Voinicule, Eu te iau, Și te beau, În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se aprinde în tristețea lacrimilor ei. E bine Maria... Ești cuminte... Îți mulțumesc... Și acum, înainte de plecare, să ne cerem unul altuia, iertare... Iartă-mă Voichițo... și o îmbrățișează. Altfel nu se poate... Ai grijă de tine... Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe Maria pe după umeri: Să mergem Maria... Să mergem... Pleacă împreună. Lumânările pâlpâie... Câinele urlă a pustiu... Pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și nu să mă umflu în pene ca un curcan nătâng în Scaunul meu de la Suceava... M-am lecuit de fumuri... Am coborât prea jos, zâmbește chinuit. Când nu s-a putut altfel, m-am umilit, chiar... Poate trebuia să sărut papucul Padișahului... Daniil îi aruncă o privire pe sub sprâncene, prefirându-și barba între degete: Cinstit! Te-ai lecuit de fumuri? "Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat." Ștefan zâmbește șăgalnic: Cinstit... Mai fâlfâi arareori din aripi; recunosc, mândria e unul din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382

fim sinceri totdeauna; când muncim, chiar de suntem singuri, muncă să o facem corect, ca și cum ar fi stăpânul(„vede Ochiul lui Dumnezeu”); să cinstim preoții Bisericii că pe Domnul Hristos („ei sunt urmașii Domnului”), când îi vedem să le spunem „Sărut mâna, Părinte!” și când suntem lângă ei să le sărutam mâna; să ținem ziua Domnului cu mult respect și sfințenie! Așa ne-a educat tata și a muncit cu copiii la muncă câmpului. Era vrednic de respect. Dumnezeu să-l

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
să o facem corect, ca și cum ar fi stăpânul(„vede Ochiul lui Dumnezeu”); să cinstim preoții Bisericii că pe Domnul Hristos („ei sunt urmașii Domnului”), când îi vedem să le spunem „Sărut mâna, Părinte!” și când suntem lângă ei să le sărutam mâna; să ținem ziua Domnului cu mult respect și sfințenie! Așa ne-a educat tata și a muncit cu copiii la muncă câmpului. Era vrednic de respect. Dumnezeu să-l ierte! A plecat la Domnul pe 21 martie 1996. Toți

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]